Închis. Despre faliment. Și despre supraviețuire.

În economia de piață, falimentul este parte din realitatea cotidiană. Ai putea zice că este regula, nu excepția. Regula este ca afacerile să dea repede faliment, iar excepția este ca ele să persiste și să se dezvolte. O proporție nesemnificativă a afacerilor supraviețuiește primei perioade, a fazei de start-up. Aproape toate mor în fașă. Sau încă înainte de a se naște. Presiunea selectivă este uriașă, exact ca în evoluția biologică; rezistă cine poate. Cine are conjunctura favorabilă, o constelație de succes a parametrilor; cei care se pot adapta la schimbare.

Am auzit recent de o anumită firmă că a închis. Nu contează numele ei, oricum e o chestie nesemnificativă, sigur nu ai auzit vreodată despre ei. Doar că știam ce produse performante făceau, cât suflet au pus în a dezvolta afacerea, câtă muncă, câtă zbatere, câte speranțe, au avut și o finanțare de la UE; din câte pare, degeaba. Am auzit că după perioada de sustenabilitate obligatorie prin proiectele de genul respectiv, aproape toate din proiectele finanțate prin shema respectivă la un administrator de granturi au ajuns să fie închise; era vorba cam de 10-15 proiecte, închise; a rămas doar una singură viabilă, o chestie rurală, fără pretenții prea mari; avea o reziliență a țăranului, pe care poți crăpa lemne, tot nu se lasă; adică nici nu îi trebuie mare lucru, e mulțumit că face ceva, găsește el o cale de a nu muri de foame. Nici profit prea mare bănuiesc că nu face, nici la stat nu plătește cine știe ce, doar că există. Nu se lasă. În schimb toate astea mai urbane, cu o mie de controale pe capul lor, cu taxe și impozite de nu mai ai aer… deși au avut o injecție de capital din fonduri publice/ UE, tot nu au putut să prindă rădăcini. Nici una, doar țăranul. Deși erau capabile să răzbată prin hățișurile birocratice crunte, prin țara minunilor brune, totuși, cumva nu mai aveau suflu să rămână viabile în lumea reală. Zice ceva despre sistem, toată povestea asta.

Cu vremurile recente mai tulburi, pandemie, război, criza energetică europeană, inflație șamd, îți dai seama că marea majoritate a afacerilor sunt pe muchie de cuțit. O simplă adiere, un pic de neșansă și gata. Ciao. Interesant este că și companii aviatice de renume din Europa și SUA – cu baze materiale colosale și expertiză cât încape, agenții de voiaj cu experiență de un secol, coloși industriali, oricând pot să dispară. Restaurante, baruri care au rezistat războaielor mondiale, acum au închis. Definitiv. Se simte ceva șubrezire, ceva neadecvare a economiilor vestice moderne la concurența dinpre est, la schimbările structurale bruște și brutale, la limitarea accesului la energie ieftină și abundentă, la schimbarea priorităților oamenilor, la sărăcirea populației șamd. Dar, până și în aceste vremuri de doi bani, cred că strategia aceea a țăranului, primitiv, înapoiat, fără pretenții, fără ifose, fără mari speranțe, dar care trage la businessul lui, cu o atitudine a bivolului care merge înainte prin mlaștină… are ceva șanse. Nu o să construiască nici un imperiu, dar se va plimba pe aici și după ce imperii sclipitoare au căzut demult.    

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s