Excursii și tabere

O margine de pădure undeva în Munții Igniș, prin Carpați. Niște copii, cam pe la 14-16 ani, își ridică cortul. Există o singură jalnică lanternă. Mai taie niște cetină de molid, că se vede că o să fie ploaie, și nici cald nu o să fie noaptea. Se aprinde un foc mic înconjurat de pietre, cât să poată să fie prăjită ceva mâncare, niște cartofi copți, nimic special – cam ce era disponibil în vremurile acelea. La un loc de acesta mistreții au mâncat pâinile negre, lăsate pentru ziua următoare în cort, în timp ce tinerii făceau ceva tură de explorare a pădurilor și stâncăriilor. La un alt loc, noaptea s-au auzit caii fugind, tropotele copitelor care treceau foarte aproape. Ziua următoare, în zori, un mic țărănoi bătrânel cu uriașe cizme de cauciuc se întreba oare pe unde pot să fie caii lui, că au fost speriați de ursul care îi atacase seara anterioară. Turele astea rezultau în experiențe personale directe – despre vipere și cișcari/ ciclostomi, cuiburi de buhă mare sau de ciuf de pădure, imensitatea peisajului și sălbăticia naturii, furtuni năprasnice, ploi torențiale, cețuri care acoperă totul și ai impresia că nu există ieșire – elemente pe care altfel nu ai cum să le percepi la dramatismul lor real, decât dacă stai acolo, departe de lume, noaptea și ziua, cu sufletul deschis și dorința de a înțelege. A le înțelege pe ele, aspectele naturii, și a te înțelege pe tine, și pe cei câțiva prieteni cu care ai ajuns să trăiești experiențele astea. Din punct de vedere social, în clasa mijlocie a societății, o astfel de situație era acceptabilă și normală cândva prin anii 1980 în Europa Centrală. Acum nu mai poate să existe nimic asemănător.

Imensitatea Munților Rodnei. Stâncărie, ceață cât încape. Ploi frecvente. Undeva la mijloc de vară. Un profesor de biologie și unul de franceză, plus circa 15-20 de copii. Elevi. Cel mai tânăr dintre elevi a terminat clasa a 5-a; eram eu. Rucsaci, conserve, bidonașe cu apă, corturi, pelerine de ploaie. Să urci din Borșa, pe jos, pe cărări, pe la lacul glaciar Iezer, apoi pe vârful Pietrosu, apoi pe creasta principală către est, până ajungeai în zona lacurilor Lala; Lala Mică și Lala Mare. Jnepeniș, stâncărie din șisturi cristaline, circuri și văi glaciare săpate de ghețari, șuierat de marmore, când și unde câte o capră neagră. Șopârle de munte, plante specifice golului alpin, dar mai ales ceață, vânt, ploaie, mers monoton pe poteci care nu se mai termină odată. Sectoare periculoase, cu poteca fix pe creastă, unde de-abia ai curajul să privești în jos/ în laterală; din fericire, ceața acoperă cam toate prăpăstiile, dar când se ridică brusc pentru câteva minute sau jumătate de oră, poți vedea pe unde ai ajuns, pe unde ai trecut și pe unde ai de mers în continuare. Și cât de mici sunt oamenii care sunt mai jos pe serpentine și cât de imens este muntele. Ai o perspectivă nemaivăzută asupra realității. Cam asta era conjunctura. Tura cu elevi se organiza cam în fiecare an; dura cam 5 sau 7 zile. Te putea transforma cumva. Cred că îți este destul de clar că acum nici un profesor de biologie cât de cât normal nu și-ar asuma să ducă copiii în ture de astea pe stâncile umede; prin păduri imense, care oricum au fost deja tăiate; prin desișuri cu urși; fără telefon mobil, să poți chema ajutor dacă e ceva; nimic; și nici un părinte nu ar lăsa copilul să plece. Pentru că este foarte riscant. O astfel de schimbare de atitudine a creat generații întregi care au ceva similaritate cu proteul, un caudat subteran din peșterile Sloveniei, care nu iese la suprafață, că e riscant. Nu e vina nimănui, doar se constată că în evoluția socială recentă, tinerii se îndepărtează din ce în ce mai mult de șansa unui contact real direct cu natura sălbatică. Ceea ce e realist și fezabil la ora actuală este ceva foarte superficial, foarte controlat, foarte limitat în timp, foarte distant, fără imersiune relevantă în ecosisteme sălbatice complexe și dure, fără timp de introspecție printre bolovani și rădăcini, adică ceva fake, așa cum au ajuns multe altele.     

  

Despre cunoașterea păsărilor, atunci și acum. Pe vremurile acelea, mă refer la anii 1980, aveam stilul nostru de a cunoaște păsările; era o combinație interesantă între teorie din cărți de specialitate și din explicațiile unui biolog-muzeograf, observații în teren de capul nostru sau sub ghidajul muzeografului, practică de inelare de păsări prinse cu plase ornitologice sau puii din cuib, urcarea în copaci pentru a vedea ouă/ pui la diferite specii inclusiv inelarea puilor în unele cazuri, ajutarea la muzeu la împăierea unor exemplare șamd. Totodată, a existat și încercarea de a ține în captivitate pentru perioade mai lungi sau mai scurte câte un exemplar sau eventual câteva din anumite specii, în general specii comune/ banale. Așa erau vremurile de atunci. E ciudat să vezi din perspectiva de acum ce riscuri erau asumate la cățărarea în arbori înalți; urcarea la cuiburi de corb, pe la 25-30-35 de metri înălțime sau poate și mai mult, fără nici o asigurare, să ajungi tu spre vârful arborelui care se mișcă balansat în adierea vântului… sau să urci pe trunchiuri columnare colosale de fag, să ajungi la cuibul șorecarului, să lași jos în ceva coș cu o sfoară… puii pentru inelare, apoi să îi ridici înapoi. Bine, nu din prima am ajuns la zeci de metri înălțime, ci prin experimentare, gradual. La început la cuiburi de cănăraș la 2 metri, apoi la cuiburi de sturz de iarnă sau sturz cântător la 3-5 metri, apoi la cuiburi de sticleți pe crengile marginale subțiri ale unor copaci de 10-15 metri și tot așa. Fără nici un fel de asigurare. Așa au fost colectate experiențe directe despre viața a zeci de specii cuibăritoare pe la noi. Să vezi cum în vârf de molid cioara grivă adultă vine să te ciupească, să te alunge de la puii ei – care pentru ea reprezintă totul. Cuiburi de berze, de ciocănitori, de bufnițe șamd. Ce adrenalină înseamnă să urci în locurile alea și ce senzație de eliberare este să ajungi înapoi pe sol, fără să se fi întâmplat ceva dur. Îți poți imagina cam câte impresii despre forme, comportamente, stiluri de viață ale speciilor, câte aspecte naturalistice directe acumulai, zi de zi, an de an. În vremurile actuale suntem extrem de departe de a avea contacte directe ale tinerilor cu natura. Nici nu își poate imagina careva dintre ei cum e să vezi de aproape asemenea realități, cuiburile cu sutele în fiecare an, păsările, puii, cum e să simți mirosul rășinii și mirosul cuibului undeva sus, pe vârful unui copac care se ridică peste ceilalți deasupra pădurii. Și nici nu ar înțelege deloc, de ce să te intereseze.

De ce profesorii nu mai organizează deloc sau aproape deloc excursii cu elevi, tabere, ture montane de mai multe zile? După decenii de formare a noii realități prin știrile de la ora 5, nici dracul nu își mai asumă răspunderea. Apar în mass media tot felul de cazuri, de la fetița care noaptea se aruncă de pe geam din camera ei din cabană și… moare, iar profesorul este șicanat de autorități de ce nu a oprit tragedia, la accidente pe munte, avalanșe, căderi în gol, mușcături de vipere, înțepături de viespi care declanșează reacții alergice uneori fatale, fetițe de clasa a 8-a cu numele predestinat Maria, care rămân gravide din cauza sfântului duh care a trecut prin tabără. Care mai de care. Să se drogheze, să se îmbete, să se bată între ei? Deci, ca profesor îți asumi să ai tot felul de probleme, să îți distrugă și mai tare viața? Nu e destul să îi vezi la clasă? Ai ceva de câștigat din turele de munte cu grădinița după tine, sau doar durere și suspin? Plus, ce să discuți cu ei, fiecare e în lumea lui. Ei cu tik-tok, derutați, cu traumele lor de adolescenți, iar tu cu regretele. Ce sens are să mergem undeva împreună? Oricum, nimeni nu îți va mulțumi, doar reproșuri cât China. Așa că rămânem la materia seacă din manuale scrise de idioți, notele și mediile încheiate, tăcere și ură față de lume. Că e mai bine așa.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Excursii și tabere

  1. Mircea Hasmasan via FB zice:

    Era uimitor cu cât de puțin de mulțumeai la vârsta aceea… Acceptai sa te ploaie, sa stai ud o noapte, sa rabzi frigul… Toate pentru a trai o experienta inedita… Dar și răsplata era pe măsură… Experientele potrivite, trăite la vârsta potrivita, lasă urme adânci în personalitatea omului.

    Apreciază

  2. Imbuzan Marius via FB zice:

    Așa este, din păcate nu ai curajul să organizezi o excursie deoarece:
    1. O groază de acte trebuie făcute după procedură operațională (cam un biblioraft). Fiecare tip de act trebuie să fie acceptat și aprobat de ISJ.
    2. Cereri ale părinților, unele mai mult sau mai puțin credibile.
    3. Costuri.
    4. Nu găsești copii interesați de nicio excursie.

    Apreciază

  3. Claudia Crisan via FB zice:

    Al meu cel mic, cls a VII a , merge in tabere, e adevarat ca nu sunt chiar asa de salbatice, nu cu cortul, nu pe creasta, dar totusi cu activitati afara, cu mers pe poteci, etc…E mai mult decat deloc…🦚🌲🐛🦋

    Apreciază

  4. Vasile Vlaşin via FB zice:

    Adevărul simplu și pur. Din păcate…

    Apreciază

  5. Constantin Turmac via FB zice:

    După 9+ ani si peste 4000 copii (3-15 ani) (activitati legate de natura / biodiversitate etc.) … pot povesti atât de multe (..) ..
    Insa ce se întâmpla de circa 3-4 ani (in sens negativ) este atât de socant ca parca nu îndrăznesc nici sa scriu ori sa vorbesc despre (..). As vorbi in privat si cu detaliat cu oameni preocupați / orientați spre soluții (chiar si cu cei sub 1-5%) si pentru copii acestora. Caci majoritatea covârșitoare pare captivă “Cârpe diem” …
    Exista o categorie (MARE!) de oameni cu educatie formala (studii superioare etc.) care sunt anti XYZ (gen “bacteriile sunt periculoase / in padure sunt țânțari – păianjeni / apa este murdara –
    Pământul e infect / soarele are explozii /
    Albina te omoară “ etc. Si dacă le explici ca berea – pâine – iaurtul pro biotic , digestia e bazată pe “simbioze” cu bacterii etc. .. rapid “încasezi”, mai ales dacă nu ai însemnele se
    “Om de succes” (ceas, haine se Brand, mașina ECO etc.)
    Mie imi e mila de copii …
    Si (astfel) aceste (noi) generații devin pro plastic si virtualizare si anti natura (reala).
    Fundatia Snagov

    Apreciază

  6. Iuga Nicolae via FB zice:

    Plus să nu uităm că în ultimii doi ani statul a interzis profesorilor să facă excursii pe fond de pandemie!

    Apreciază

  7. Zavalic Vasile-Nicolae via FB zice:

    Dragostea de natură rebuie insuflata de familie copiilor, de mici, continuând în școală, practic sun necesari cei 7 ani de acasă, ani care te vor caracteriza toată viața.

    Apreciază

    • Radu Mircea via FB zice:

      daca esti freelancer si poti face asta e ideal, altfel si in weekend iti iei al doilea servici ca sa supravietuiesti si numai sa il scoti pe ala micu la munte sau cu bicla nu mai ai chef … si ce simplu era pe vremuri cind aveai si mai putin si viata virtuala lipsea …

      Apreciază

  8. Radu Mircea via FB zice:

    si un pic inainte trebuia sa faci un dosar de 1 cm grosime ca sa duci elevii la 20 km de oras …

    Expeditiile Cutezatorii 🙂 … mai facem si noi cite ceva ce apare in descrierea postarii insa intr.adevar, stai cu sabia lui Damocles ca piciul si.a bagat degetul in carbunii din foc si ai parte de proces ca il platesti cit nu face … alta generatie, s.au dus Ciresarii pe apa Simbetei …

    eu vreau sa discut pe topic … ca si sef de centu local scout 14 ani, i.am carat prin toata europa pe astia mici, din muntii elvetiei, plajele franceze si grecesti pina pe canalele olandeze, nepunind la socoteala muntii ro … se mai fac si astazi iesiri, dar totul este concentrat, gen tabara 4…5 zile, 1800-2000 lei, evenrual pensiune 3 stele, parc aventura omologat, pestera electrificata, pa! … sa plec pe yacht cu echipaj copii ca in 2013 astazi? gluma reusita!!! … ramin amintirile … http://www.fb.com/JuniorVelier ..
    … daaar, sint citeva familii aventuriere, cum dragi mi.s Haioșii care nu se lasa si fac, in mic, educatia experientiala (prin descoperire prin ochii personali), cu picii lor … mda, stiu si ca organuzatia americana de cercetasi e in faliment din cauza proceselor de abuz sexual, totusi in Ro n.am auzit sa se contamineze … pentru adolescenti si tineri este si varianta http://www.dofe.ro, pe baza de proiecte, ca o alternativa outdoor…

    Apreciază

  9. Alin Rosca via FB zice:

    Mai sunt și excepții, care confirmă regula 😃

    Apreciază

    • Radu Mircea via FB zice:

      pai rangerii juniori Romania Junior Ranger sint excepti-onali prin natura lor … dar sint oaze, ideea outdoor nu e miscare/educatie de masa ca in Finlanda …

      Apreciază

  10. Cristina Damian via FB zice:

    Și totuși sunt domni profesori sau profesoare care se încumetă să organizeze excursii pe munte cu elevii. I am întâlnit noi în timpul excursiei noastre prin Apuseni. Bravo lor!

    Apreciază

  11. Mitica Gorgan via FB zice:

    Dar cine isi mai ia raspunderea fata de copii la generatia pe care o avem, indisciplinata, sa fii nebun sa-ti mai bagi carnea in saramura, ei oricum sunt, stiutori in toate, ce sa le mai explice profesorul! 🙂

    Apreciază

  12. Andrei Avram via FB zice:

    Așa este.
    Dar organizarea de excursii de acest gen funcționează în grupuri mici 5-7 copii. Întotdeauna organizatorul trebuie să-și aleagă copiii.

    Apreciază

  13. Daniel Nemes via FB zice:

    Responsabilitatea e mare pentru profesori.
    Vremurile s-au schimbat, nici părinții nu mai au curajul sa-si lase copii singuri, ma rog, plecați de acasă fără ei.
    Mai apare și problema faunei, ursi, lupi, vulpi, asa ca e de înțeles ca nu se mai organizează astfel de excursii, tabere.

    Apreciază

  14. Mădălina Cozma via FB zice:

    Pentru că orice trebuie gândit ! Sunt foarte multe foste tabere, ajunse ruine. Le reparam, facem tabere cu putini copii, care pot fi supravegheați/implicați și anul următor vor vrea ei să meargă ! Eu fac in fiecare an Școală de Vara ..câteva ore copii învață altceva…și nu mai stau cu ochii în Tik…sau cum o fi…ce bucurie ai când vezi că au intrat la un liceu bun sau au gândurile unei facultăți !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s