Castori în Maramureș

8 mai, 2022. După-masă târzie, pe Iza, aval de Oncești. O liniște plăcută, ceva păsări ici-colo, în rest nimic special. Mă plimb pe lângă râu, iar la întoarcere văd ceva ciudat pe malul celălalt. Pare o pufoaică brun-cenușie închisă, umedă. Dar mai înainte nu era acolo. Când ajung mai aproape se vede clar că se mișcă un pic. E spatele unui castor. Iau din mașină aparatul de fotografiat, mă întorc, și tot acolo este. Mânâncă liniștit lujeri tineri, se mai bagă în apă, iese pe mal. Înoată subacvatic câteva minute, iese mai sus sau mai jos pe râu, dar tot prin zonă râmâne. Nu pare afectat de prezența mea, cam la 10 metri. Poate nici nu mă vede, poate nu mă aude cum susurul râului acoperă sunetele mai îndepărtate. Curge destul de repede apa în zona asta. Văd că animalul preferă să meargă în apa mică, de la mal, urcând pe râu, decât să înoate contra curentului. Se bagă pe sub rădăcini, probabil că acolo are un fel de vizuină. Că nu îl mai văd ieșind cam o oră cât am mai stat în zonă, în luminile asfințitului.

Castorul european a fost exterminat de oameni de pe teritoriul care acum este România. Și din alte țări a dispărut, au rămas câteva populații insulare, din care în deceniile trecute au fost făcute acțiuni de repopulare. A urcat pe Tisa, cam în urmă cu 15 ani au apărut pe la Sarasău. Apoi am găsit urmele lor la Lunca la Tisa pe malul Tisei, la Teceul Mic prin habitatele distruse apoi de construirea digului, la Petrova pe râul Vișeu – mai concret pe lângă bălțile/ lacurile și canalele din zona pieței; pe Iza am văzut când și unde câte un castor pe la Vadul Izei în zona confluenței Iza-Mara; în plus am văzut ceva poză făcută cu un castor la Sighet, pe Iza, pe la Grădina Morii. Recent, la început de mai 2022, am dat de urme ale prezenței speciei pe Ronișoara.

Iar acum am avut ocazia rară de a îl vedea în toată splendoarea lui, în lumini bune. A fost frumos. Cred că am să mai ies după-mese însorite, poate îl mai văd prin locurile astea, poate o să fie imagini și mai bune. Păcat că habitatul este așa cum arată toate malurile de râuri prin țara asta. Deși este sit Natura 2000, bazat pe teoretice directive de la Uniunea Europeană, totuși alea sunt doar nesemnificative documente, pe când aici, țăranul are mult mai concret moloz de aruncat, peturi, cârpe, gunoaie, sticle sparte, bucăți de eternit, saltele uzate și tot ce nu îi mai trebe în văgăuna lui: le scoate pe malul apelor.

Îmi pot imagina cum arăta zona asta în sălbăticia lui naturală, cu râurile astea cu zone inundabile cu brațe moarte, canale, stufărișuri, insule, meandre, terase aluvionare cu păduri de luncă de toate felurile, de la stejari la plopi și sălcii, cu castori care trăiau în voie, prin ceva paradis amfibiu terestru-acvatic. De altfel, cred că acum este posibil să fie multe zeci, poate și 100 de castori în Maramureșul Istoric. Prezența lor se poate remarca prin copacii doborâți, prin digurile făcute, prin cuiburile lor din ape – asta mai ales pe cursuri mai mici; dar în zone cu ape mari ale râurilor, cum este acest sector al Izei la Oncești, își fac vizuină în mal, mânâncă când și unde niște lujeri de pe crengi căzute în apă, adică greu ai constata prezența lui dacă nu ai vedea animalul – nu prea sunt semne evidente, de departe. Așa că este posibil să fie chiar și o sută de castori/ brebi pe la noi, superbe rozătoare sălbatice care făceau parte în mod natural din fauna străveche a Maramureșului.

Privind pozele cu castorul, am senzația că este un cadou frumos din partea vieții – să ai ocazia să vezi animaul destul de aproape, să fie lumini acceptabile, să ai aparatura cu hiperteleobiectiv cu care să faci imaginile. Să nu stea bleg, static, ci să facă ceva în pozele alea, să se hrănească, să roadă lujeri, să înoate de coace colo, să iasă pe mal, să i se vadă coada aplatizată să nu ai senzația că poate să fie o nutrie scăpată de undeva. Să se vadă în imagini că nu este un animal stresat, speriat, că vrea să dispară din cadru, ci este unul care își vede de viața lui în cel mai lejer mod posibil. Un fel de castor fericit. Cel mai mult îmi place imaginea când animalul este în fața rădăcinilor unde se deschide ascunzișul… unde a dispărut mai apoi; această imagine arată cam care este habitatul lui, apa, sălbăticia de la malul râului; iar el, bondoc și masiv, se simte bine acolo. Pe locul doi sunt pozele unde se ridică în 2 picioare, dar stă în apă – unde încearcă să ajungă la niște crenguțe pe care le roade; impresionant ce gheare puternice are. Pe locul 3 sunt pozele când stă cu fața aproximativ spre noi și roade un lujer mic; uneori se văd dinții puternici. Celelalte poze, când înoată, sau detaliul cu coada sunt pure completări, fără prea mare valoare  – decât eventual documentară – să vezi cam care era atmosfera.

© dr. Peter Lengyel 

La castori pe Tisa

Lacul de la Petrova

Acest articol a fost publicat în Mamifere, Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Castori în Maramureș

  1. Liana Marinescu via FB zice:

    Ce dragut!

    Apreciază

  2. Antal Aib via FB zice:

    Sînt şi pé Mara la gura Cosăului. Am văzut mai mulți copaci doboriți pe malul apei.

    Apreciază

  3. Gabi Nagy via FB zice:

    Pana azi Breb era doar o localitate in MM pt mine, de azi e si castorul!
    Multumesc pt postare, tare mi.a placut sa vad „un castor fericit”! 😃

    Apreciază

  4. Ionuc Godja via FB zice:

    Nu arunca vina doar pe taranii care aunca tot felul de gunoaie. cea mai mare vina o au cei care exploateaza raurile (balastierele, cat si braconerii)

    Apreciază

  5. Ioan Hosu via FB zice:

    Sunt și pe Tisa la Bocicoi zona Gării CFR.

    Apreciază

  6. Ioan Muresan via FB zice:

    De cel putin 10 ani.

    Apreciază

  7. Nocolae Ioan Glodean via FB zice:

    Distruge totul din păcate , o fi el frumos !!!!

    Apreciază

  8. Ioan Muresan via FB zice:

    La Oncesti au aparut in urma cu vreo 10 ani .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s