Pisica sălbatică

21 aprilie 2022. Bazinul Săpânței în zonele mai reci are încă petece de zăpadă, iar mai sus, pe la Piatra Șoimului este încă zăpadă groasă și compactă. Stau pe marginea unei poieni, pe drumul către Piatra Șoimului. Peisajul tern de primăvară timpurie, litiera peste care a trecut o iarnă, copacii desfrunziți. Imensitate de pădure. Undeva la malul unui pârâu văd o mișcare. O pisică sălbatică, de fapt un motan mare. Extraordinar de frumos exemplarul. Blană groasă ca pentru iarnă, coada tipică, evident mult mai groasă decât la pisicile domestice, inelată cu negru. Dacă nu se mișca, dacă stătea calmă, nu aveam nici o șansă să o observ. În condițiile de acum se integrează atât de perfect în culoarea peisajului încât ai zice că are homocromia perfectă. Dacă îți iei un pic privirea de la ea, și încerci să o regăsești după zeci de secunde, greu o vezi din nou, atât de bine i se șterg contururile, iar culoarea este ca a mediului, cu petece negre, umbre cenușii-brune. Era prea frumos să fie și în imagini. Dar luminile slabe ale cerului acoperit de nori groși, valea adâncă, nu mai oferă șansa să îi faci poze decente prin hiper-teleobiectiv. Doar să o privești, să o admiri câteva minute, înainte să își vadă de drumul ei, urcând versantul printre tufe dese, arbori groși, nenumărate ascunzișuri printre râpe, pe sub rădăcini. Lumea ei liniștită și sălbatică.

Mai jos de locul acesta, tot în bazinul Săpânței, la niște bolovani uriași am văzut un alt exemplar cu ceva vreme în urmă. Dar trebuie să vii pe aici de multe ori, să stai în liniște pentru a avea șansa să le vezi măcar odată. Își duc viața retrase, distante, în general prin sălbăticii de nepătruns.

Pozele cu habitatul sunt făcute cu telefonul, în condiții jalnice de lumină. Doar pentru exemplificare.

© dr. Peter Lengyel 

PS. Am niște poze mai vechi cu o pisică sălbatică, am să le includ aici cândva.

Acest articol a fost publicat în Mamifere, Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s