Primăvara la Râpa Roșie

O după-masă de primăvară, martie 2013. Să stai pe dealurile astea în atmosfere banale, să privești cum pasc oile; trece cu turma o femeie-păstor, cu o mare gubă de blană, sau cum îi zice la îmbrăcămintea aceea. Câteva stâne împrăștiate. O liniște de aceea odihnitoare, ai putea rămâne aici pentru totdeauna. Dacă ai răbdare, o să vină și ceva momente cu lumini diafane, soft, un fel de inundare blajină, care să scoată în relief sumedenia de forme ciudate modelate de eroziune. Poate că mulți s-ar plictisi să se uite la nimic, dar naturalismul înseamnă de multe ori o stare de scufundare în contemplarea realității naturalistice, fără nici o dorință de a te grăbi altundeva, fără dorința de a produce neapărat ceva folositor, ceva mare descoperire epocală și colosală, sau nu știu ce artă… doar starea de zen, mai mult cunoscută orientalilor, budhiștilor și altora asemenea. O stare care dispare din vestul civilizat, unde totul trebuie să fie rentabil, profitabil, mecanizat, pus în grafice, cu scopuri clare. Aici scopuri nu prea există, în afară de a privi dealul. Nu e nici o parte din ceva proiect, pot să stea imaginile trase oricâți ani, până în 2021 aprilie când găsești răgazul să te uiți la ele. Oricum, e clar că și la momentul fotografierii și la momentul selectării pozelor, a fost o plăcere, un fel de contemplare semi-pasivă, semi-activă. La limita dintre a nu face nimic și a face totuși ceva.          

Cum este să faci fotografiere în astfel de locuri? Nu știu dacă e nevoie de ceva străduință și profesionalism, sau e destul dacă faci totul dezinvolt, natural, aproape flegmatic… dar punând suflet. Pentru ca să aibă ceva sens, e clar că e nevoie de atașare sufletească, de dorința pe bune de a face cumva să arate bine imaginea, să se simtă mirarea, admirația, cum te uiți la locurile respective – ca gorila la poarta nouă.

A te plimba pe dealuri cu un aparat de fotografiat, a intra în ravene printre râpe, a încerca să pui în cadru niște imagini cât de cât reprezentative – cam asta este. Fără prea mari ifose artistice, doar cele mai OK imagini pe care le-ai făcut tu în condițiile date. Probabil că aparatul foto ajută, în sensul că te impulsionează și dă motivație concretă – să te strecori printre tufe, să ajungi pe marginea cealaltă a râpei, să intri în locuri pe care de altfel nu le-ai accesa, dacă nu ai avea și intenția de a le transpune în imagine. Poți uita de toate durerile din trecut (bănuiesc că ai câteva), de probleme care pot să urmeze, uiți de toate grijile și te poți scufunda în afternoons in superbia. Clar că nu o să îți rezolvi toate problemele, dar răgazul acesta de liniște, de contemplare, poate să aducă ceva detașare, ceva vindecare de mizeria cenușie a zilelor. Oile de pe deal, detaliul râpei, o plantă interesantă, un arbore crescut în loc mai ciudat, lumina brici dinainte de dispariția Soarelui la orizont… cam orice chestie de asta cvasi-banală poate să adauge o calitate pozitivă zilei. Și se conturează niște amintiri sub formă de cadre fotografice. Bune la ceva? Nu se știe, dar nici nu asta este partea cea mai importantă.  

Care este impactul vizual al locului? Un milion de variante de abordare. Sper ca în viitor să ies pe aici să fac și imagini din dronă, cred că ar putea avea ceva spectaculozitate brutală. Unghiuri nemaivăzute, imagine supra-realistă, bizară, mai ales dacă ai avea și luminile care să dea sens. Să se vadă detaliile formelor sculptate de natură, modele, patternuri. Versanți plini de surpături, crevase, alunecări de teren, variate forme de eroziune, zone cu badlands… e ceva curios și ciudat, magic sau ai putea zice și mistic… în zona asta. Ce metafore ai folosi, facă ai ajunge aici, habar nu am. Poate niciuna. Pe unii ne lasă rece orice, pe alții ne face fericiți să vedem anumite realități naturale mai aparte, fiecare cu stilul lui. De facto, fiecare cu stilul lui în momente diferite. Adică, uneori mă atrage un loc, alteori nu mă interesează deloc. Așa cum locul este întotdeauna altfel, deși același, cam așa e și omul.  

       

La postarea veche despre Râpa Roșie sunt incluse 51 de poze. Unele de primăvară-târzie, altele de toamnă. Mă uitam ce diferențe de culoare, aflorimentele astea ciudate, râpele sunt diferit colorate în variate zone, variate lumini șamd.  Este acolo și un text lung despre rezervație, aspecte de geologie, floră, faună. Cred că postarea aceea este bine așa cum este. Nu merită complicată cu pozele astea de primăvară-devreme.

© dr. Peter Lengyel

PS. În ceea ce privește postarea mai veche de pe blogul meu, despre Râpa Roșie, văd imagini din seria respectivă în tot felul de alte locuri, fără să fie menționată măcar sursa. Așa e cu mizerabilismele și jegoșeniile de doi bani atât de frecvente până și printre cei care se consideră mai speciali.

Acest articol a fost publicat în Biodiversitate in Romania. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Primăvara la Râpa Roșie

  1. Adrian Ruicanescu via FB zice:

    Ce să-i faci Peter. Le plac pozele tale, nu de tine.

    Apreciază

  2. Peter Lengyel via FB zice:

    Nu le place numele.

    Apreciază

  3. Adrian Ruicanescu via FB zice:

    Eu am fost sarcastic. Stai liniștit, dacă te chema Petre Lungulescu, tot te furau.

    Apreciază

  4. Toncean Florin zice:

    Peter, Gaura Hoţilor nu ai gasit-o ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s