Un sat din Țara Călatei; aparține de comuna Körösfő/ Izvorul Crișului, singurul sat – dintre cele 4 ale comunei care are populație majoritar românească – celelalte au populație majoritar maghiară. Prima atestare documentară este din anul 1263 sub denumirea Nadasd; la fel apare în 1299; mai apoi este Volahnadas (1431), Oláh-Nádas (1839), Oláh Nádas (1850), Nádas (1880), Oláhnádas (1900) Nadișul român (1920). Denumirea face referire la stuăriș: în maghiară nád (Phragmites australis) este stuf, iar nádas este stufăriș.
Localitatea era printre proprietățile episcopului catolic al Transilvaniei, care în anul 1299 a donat locul abației de la Mănășturul Clujului. În 1370 era proprietatea Cetății Almașului/ Almási vár. În 1850 nu avea locuitor maghiar, apoi pe la început de secol 20 erau din nou câteva familii maghiare de religie reformată. La recensământul din 31 octombrie 2011 erau 264 locuitori, dintre care maghiari erau 5. Există aici o biserică datată 1720-1730, acoperită cu șindrilă; inițial era greco-catolică, acum este ortodoxă.
© dr. Peter Lengyel
