Video – Cheile Turenilor

Din câteva vizite consecutive în zonă, au rezultat cu ceva peste 40 de minute de filmare din dronă. Știu că nu pare prea mult, dar când e să selectezi/ editezi 40 de minute de material brut, nu tare ai dorința. E nevoie de 40 de minute de material brut? Cam da. A spera ca totul să fie perfect, să nu intre în cadru ceva construcție aberantă aflată undeva în mijlocul zonei interesante… e cam multă naivitate. De multe ori treci razant, încât reușești cumva să o eviți. Iar dacă rămâne în cadru, ai distrus totul din punct de vedere estetic. I-ai spart fața, cu betoanele alea.

În principiu ar trebui să iasă un filmuleț cam de 5 minute. Asta poate să fie prin selectarea destul de dură și prin comprimarea/ creșterea vitezei filmărilor, acolo unde se pretează. Ideea este că pentru un subiect de genul acesta și 5 minute poate să fie prea mult, mai ales dacă nu ai acolo niște culori spectaculoase de toamnă, cețuri, zăpezi de nu-știu-care, ci mai mult naturalețea realităților de primăvară târzie. Cu toate astea, are sens să faci filmul, cu stâncile calcaroase, intrări de grote, arcade frumusețea sălbăticiei. Ai ocazia să cunoști mai bine locurile, cât timp editezi materialul. Îți poți face speranțe cam cum s-ar putea face filmări pe acolo în condiții mai extravagante.

Deși locul este de dimensiuni destul de restrânse în comparație cu alte chei masive (1,85 km lungime, pereți de 100-150 metri înălțime), nu are spectaculozitate geomorfologică de proporție foarte mare, dar totuși are potențialul de a aduce fericire, prin detaliile peisajului plantele locului, gușterii și șerpii, vulpile și acvilele pe care le poți vedea. Nu neapărat trebuie să te bagi prin cele mai dure prăpăstii; chiar dacă te plimbi lejer pe margine tot ai posibilitatea de a vedea esențialul. De a îți face o impresie naturalistică. Sunt destule locuri accesibile, unde sigur poți fotografia și filma aspecte care să îți facă ziua mai frumoasă. Din punct de vedere naturalistifc/ fotografic, probabil cel mai adecvat este să vizitezi zona pe la început de mai sau prin octombrie. Ideal este să ajungi pe aici în cât mai variate anotimpuri, în condiții diferite ca aspecte ale naturalului, luminilor, culorilor mai dramatice șamd. Doar că trebuie să vezi realist, cam ce resurse de timp, energie, bani ar presupune o astfel de abordare mai extremă… rămâne probabilă una mai ad-hoc, bazată pe mult hazard. Mai ales că doar prin Apuseni ai 1.000 de locuri la fel de interesante.

Pentru ca umbrele norilor să se vadă în trecere peste peisaj, e nevoie ca vântul să bată destul de puternic. Mai ales cu drona la 500 de metri deasupra solului poate să fie deja relativ dură situația, cel puțin din punctul de vedere al vibrațiilor. Dacă mai adaugi că trebuie să crești viteza de redare a filmării pentru a avea un efect vizibil, combini cu trepidațiile (inevitabile? ale) dronei în vânt la înălțimea asta, iese ceva cam la limită; chiar dacă softurile actuale pot stabiliza bine imaginea… totuși… se simte că e cam pe muchie din punct de vedere tehnic. Sau un pic dincolo.

Au rămas incluse în draft câteva zeci de secunde cu umbrele norilor care trec peste peisaj. Ele sunt rezultatul unui proces destul de anevoios, ai putea zice un circ, în care testezi diferite variante de stabilizare a imaginii și de adecvare a vitezei de redare. Până ajungi la un cadru procesat care să nu fie jalnic, faci câteva zeci de încercări, multe dintre ele cu efecte penibile din ceva punct de vedere… ori rezultă un crop prea dur și pierzi mult din imagine, ori apar distorsiuni în cadru de parcă s-ar mișca terenul, ori rămân vibrații pe margine și tot așa.  Și toate micile probleme care nu se văd pe telefon, iPad șamd, poate nici pe monitoare de dimensiune medie, atunci când le vezi pe ecran mare 4K… ajung mai mult decât deranjante, subminând totul. Ai deci nevoie de o răbdare semnificativă să procesezi variantele, să le exporți în 4K și să vezi ce a rezultat. Multă mizerie, eșec și câteva chestii bine optimizate.

Dacă omul nu e prezent la modul vizibil în peisaj, parcă nu ai un reper dimensional care să te ajute să îți dai seama de imensitatea unor stânci, până și în cazul unor chei nu extrem de impresionante. În schimb când vezi omul pe stânci…

Realitatea este că la filmări din dronă, de fapt vezi mult mai bine acasă… pe monitor… decât ai văzut în teren. Când faci filmarea, ai în fața ta un monitor iPad pe care se vede ceva – cât se poate vedea în lumina zilei pe un monitor, dar te concentrezi pe datele tehnice de zbor și de filmare, atenționări legate de viteza vântului, capacitatea bateriei, timp de zbor, distanțe, direcții, obstracole – să nu lovești ceva, expunere corectă, să fie încadrare cât de cât OK, să fie mișcări line, să nu ai probleme cu păsări șamd. În timpul zborurilor nu există nici o șansă să savurezi frumusețea peisajelor privite din aer, pentru că toată capacitatea pe care o ai se focalizează pe crearea cadrelor decente tehnic și artistic, cu reducerea riscurilor potențiale și controlul parametrilor la nivel frecvent. Toate problemele astea dispar când ești în fața monitorului, cu o ceașcă de cafea și ascultând Joe Cocker. Poți vedea cam ce a rezultat din eforturile tale din trecut.

Povestea asta cu editarea video este o chestiune de optimizare. În primul rând, trebuie să ai la dispoziție materialul brut din care să se poată face ceva. Un film de 5 minute cu Cheile Turenilor, care să arate brici, are nevoie de o bază de pornire de 40 de minute. Dacă crezi că poți trage în teren direct cadrele curate, perfecte… ești departe de realitate. Așa că filmezi ce poți, cum poți și apoi vezi pe monitoul mare. Oricum, multe detalii nici nu o să le percepi în teren, inclusiv cele care pot să facă praf și pulbere câte un cadru. Pe undeva trebuie să ai un feeling, cam ce este puțin încă, ce e necesar, ce este destul, ce este prea mult. E bine să te poziționezi în zona corectă, adică să nu ai filmări prea puține sau prea multe, că nici una nu te ajută la nimic. După ce ai selectat materialul, ai curățat cadrele de toate mizeriile și greșelile, rămâne ceva care e o masă amorfă, tot felul de cadre, unele redundante, altele banale în comparație cu cele asemănătoare șamd. Din ele trebuie să extragi tot ce e valoare și să le asamblezi la un mod coerent. Asta e ca un fel de puzzle prin care se recompune o realitate a locului, coerentă, fluentă, admirabilă. Un fel de imagine 3D a cheilor, cu cele mai interesante detalii geomorfologice, peisagistice… din câte ai putut tu să filmezi.

După ce ai selectat să zicem 50 de cadre decente, trebuie să le combini în ceva ordine acceptabilă. Cum discutam recent cu un prieten, există poate 50-100 de variante cât de cât OK de a le combina, și există mii de variante aberante, lipsite de coerența internă. Trebuie să te străduiești să găsești o variantă de ordine internă, cu un început, un core area ce are punct(e) culminant(e) și un final lin. Treaba asta presupune cunoașterea bună a materialului selectat, și o creativitate… obositoare. Poate să pară o joacă, atât filmarea cu drona, cât partea de montaj, dar dacă ai încerca doar o zi să faci asta, ți-ai da seama de ce sunt atât de punține rezultate decente în acest domeniu. Presupune o dăruire, o implicare, o prezență pe care nu mulți pot să o facă, și până și cei capabili de asta pot să o facă intermitent, pe perioade nu foarte lungi. Am impresia.

O întrebare esențială este cât de lung poate să fie filmul, pe baza materialului brut existent și a subiectului dat. Deci, am pornit de la peste 40 de minute și am ajuns la 14 minute până acum. Adică, am scăpat de 26 de minute redundante, cu ceva probleme tehnice sau lipsite de vlagă în ele – banale să le zicem. Dar până și 14 minute e prea mult pentru un video din zbor cu niște chei aproape necunoscute (de publicul larg). Poate că acum e acceptabil pentru cei pasionați de natură, care ar dori eventual să meargă pe acolo, dar tot ai impresia că trece peste nivelul optim. E și greu să excluzi cadre care au ceva plăcut în ele, iar dacă le comprimi se pierde o parte din frumusețea lor – unele devin chiar jalnice. Dacă dai viteza mai mare, omul nu mai poate admira detaliile, că nu mai are timp de ele. Acum nu zic că orice stâncă sau tufă din zonă trebuie să se vadă bine, dar pentru a păstra senzația locurilor, nici nu poți să reduci extrem de mult dimensiunea filmului. Am încercat să comprim o parte din cadrele de la final, dar deveneau penibile, se pierdea fix frumusețea zborului lung și lin peste versantul acela vălurit. Ce rezultă din toate asta? Că fiecare decizie, fiecare tăiere, comprimare șamd are efecte serioase asupra filmului final… și că încercarea de a face curățenie și optimizare nu are reguli stricte și cuantificabile ci este bazată în primul rând pe feeling.

În cadrul unui proiect au trebuit făcute niște spoturi filmate de câte 30 de secunde. În alt proiect, un film de 3 minute. Altul cu 100 de filme între 1 și 52 de minute. Altul cu 7 filme de câte 52 minute. Un film de o oră cu un parc național. Și tot așa. Te poți întreba, care este dimensiunea adecvată? Evident, depinde. De foarte multe depinde. Subiectul, resursele disponibile, calitatea matrialului video și a textului șamd. Există două extreme, unul al spotului care nu poate zice nimic că nu e unde, și care e focalizat pe mari cantități de bizoni care au și uitat în 4 secunde că eventual l-au văzut – oricum nu îi intereseză; sau filmul lung și plicisitor, fără o structură coerentă, care tot continuă monoton și pe care chiar dacă îl vezi, regreți la final. E cam greu de sabilit cam ce lungime merită să aibă filmul naturalistic pe subiectul X, încă din start. Că nu se știe ce urmează să fie filmat. Și cum. Probabil că cel mai bine e să se vadă la final cât merită să rămână. Și trebuie gândit și pentru cei care ar avea dorința să vadă un film de 14 minute despre Cheile Turenilor, și poate și unul de 52 de minute, dacă el ar arăta excelent. Cei care au nevoie doar de spoturi de 30 de secunde, oricum nu au ce căuta în locurile astea. La ce să vină? Și ideal toată povestea asta cu filme trebuie să fie fără presiunea finanțatorilor, a birocrației proiectelor, a termenelor limită șamd… că altfel am văzut cam cum poate să fie. De facto, ar trebui ca doar artistul, creatorul, sau cum să îi zic, să fie cel care își asumă un produs de acest gen, cu bune și cu rele. Să primească din partea societății susținerea să o poată face, și cam atât. Așa ar putea să fie reușite impresionante, în lumea ideală. Și din cauza situației reale non-ideale, vezi câtă mizerie există în domeniu.   

În stilul de film naturalistic pe care mi-aș dori să îl realizez, accentul este pus din start pe natura sălbatică. În sensul de stâncă, pădure, grotă, plante, insecte, reptile șamd. Omul poate să apară tangențial, cam sub 5%, sub formă de artefacte umane, sate văzute din depărtare, câte o mașină de teren, ceva expert care vorbește, o față umană care privește peisajul. Dar în esență, rolul principal și secundar e totdeauna rezervat pentru libelule, egrete și chei sălbatice. Cascade, greieri, croitori. La un moment dat, de la melodii ar trebui trecut pe sunete din natură. Știu, ușor de zis, că și astea trebuie înregistrate, și nu e așa lejer cum pare din birt. Sau de la firmele de consultanță.

E interesant că în privința Cheile Turenilor știu atât de exact ce ar mai trebui făcut, pentru ca o versiune ulterioară să se bazeze pe elemente și mai spectaculoase. Nu zic că trebuia făcut altfel din start… că nu era cazul. La resursele investite, cam atât se poate face. Dar la o altă ieșire în zonă știu pe unde trebuie zburat imediat deasupra apei, știu stâncile printre care trebuie să treci, gurile de peșteră prin care trebuie zburat, prin arcade. Și știu că dacă ai include detalii cu plante ale calcarelor, imagini cu păsări de aproape, șopârle, insecte, diplopode șamd… altfel ar arăta. Dar îți dai seama cam ce timp necesită, ce energie… și toate astea habar nu am de unde le poți avea.

Draftul acesta de film cu Cheile Turenilor se bazează doar pe aspecte peisagistice/ geomorfologice. Pentru început este o bază destul de serioasă, dar pentru un film naturalistic ar trebui incluse cadre cu speciile de plante, animale, licheni, ciuperci șamd din zonă. Ușor de zis. Dacă te duci și filmezi aiurea doar așa niște specii, e mai mult decât zero, dar nu cu mult. Ideal este să ai speciile relevante ale locului, nu orice tufă sau fluture banal care trăiește aproape oriunde. Adică, ai nevoie de speciile emblematice, dacă există ceva endemisme, relicte printre plante. Niște păsări răpitoare, niște rozătoare, reptile șamd care să dea spectaculozitate… dar nu oricare. Toate astea ar presupune documentare, alocarea de timp mult de teren, pătruderea în locurile mai riscante, colaborarea cu niște specialiști șamd. Problema este că o astfel de abordare ideală ar presupune atât de mari resurse, că îți trebuie o viață de om să faci ceva pe bune. Așa că te poți rezuma la niște ciupituri, așa, de amorul artei. Și a științei.

© dr. Peter Lengyel

PS. Acum este pe terminate editarea acestui video cu texte în engleză. În principiu o să existe și variantă în limba română și alta în maghiară. O să fie puse aici linkurile. Cândva.

Acest articol a fost publicat în YouTube. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Video – Cheile Turenilor

  1. Bota Raymond via FB zice:

    Csak ámulok és bámulok ezeken a felvételeken….lentről mindent láttam….de így soha

    Mmmda…e greu sa montezi o filmare facuta de tine pe care tot tu trebuie so montezi dupa 3-4 zile de bibilit tot iese esenta de 6-10 minute.

    Apreciază

  2. Criticalmassro Mureș via FB zice:

    La noi se lucrează la 1:10-1:20, în condiții de D.o.P. bun, sau chiar deosebit de bun.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s