Damiș

Depresiunea Damiș are o suprafață de circa 6 kmp, un fel de cuvetă largă delimitată de culmi cristaline și culmi calcaroase; este situată în Munții Pădurea Craiului, parte a Apusenilor. Altitudinea medie este pe la 700 metri. În depresiunea asta este un sat, numit Damiș.

Am auzit pentru prima dată de Damiș pe vremea când eram student. Niște speologi care aveau legături cu Facultatea de Biologie și cu Institutul de Speologie din Cluj mergeau la Damiș la modul destul de regulat să colecteze niște coleoptere cavernicole care se adunau la ceva momeli (reprezentate de bucățele de parizer). Se făceau niște studii despre coleopterele acelea. Am mers și eu pe la Damiș de câteva ori, nu am picat pe spate – adică locul părea cam lipsit de spectaculozitate și grandoare peisagistică în comparație cu altele de pe teritoriul Apusenilor.  Totuși, nu e chiar banal. Depresiunea Damiș este rezultatul de moment al unor evoluții interesante: cândva exista o vale de suprafață care drena apele către Valea Mișidului, dar prin eroziune și coroziune captarea unei părți a cursului prin Peștera de la Toaia a făcut ca depresiunea să aibă azi doar drenaj subteran. Apele care intră în ponorul Toaia, străbat peștera Toaia și ies la suprafață în Izbucul Dămișenilor. Este o situație oarecum asemănătoare cu cea de la Peștera Huda lui Papară, care la fel are un curs de apă subteran, ape care intră prin Ponor și ies la capătul din aval al peșterii, la portal (bine, la Huda lui Papară nu ies prin izbuc, dar nu e enormă diferența dintre esența acestor evoluții carstice).

În zona Damiș aspectele geologice/ carstice complexe au dus la existența unor formațiuni geomorfologice interesante. Dintre atracțiile naturale mai relevante se pot menționa aspecte ale endocarstului și exocarstului precum peșteri, ponoare, doline, avene, câmpuri cu lapiezuri, lacuri temporare șamd: peștera Toaia, Peștera din Dealul Berii, Peștera Ministerului, Peștera de la Ponorul Runcșor (denumită local Peștera „La Ghețar”), Avenul din Hârtopul Mare, ponoare precum Munău, Peșteruța, Toaia, Runcușorul (sau La Întorsuri), câmpul de doline din zona centrală, lacuri temporare la Bălțile Munău, Bălțile Bivolilor, Toaia.

Pentru cei care nu prea sunt obișnuiți cu zonele carstice, e o priveliște interesantă să vezi cursul apei cum se termină brusc sub un versant, apele dispar în ponor și ajung în subteran. Să vezi că depresiunea este de facto închisă, nici o vale nu iese din ea la suprafață, tot drenajul se face doar prin adâncurile unei peșteri.

Cred că este destul de clar că dacă ai avea timp să stai pe coclaurii de aici, energie să sprăbați poteci și să te plimbi prin păduri, să vizitezi câteva dintre atracțiile geomorfologice/ carstice mai interesante… ar putea să îți facă zilele mai frumoase.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Muntii Apuseni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Damiș

  1. Petruta Moisi via FB zice:

    Multumesc pentru informatiile extrem de interesante privind evolutia factorilor de mediu si geografici.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s