Toamna prin Cheile Lăpușului

Pe blog am o postare cu vara pe Cheile Lăpușului, o alta despre zboruri de toamnă prin Cheile Lăpușului și încă o postare cu biserica albastră din Aspra. Atât. Dintre imaginile deja selectate, este o serie cu casele albastre din zona Cheilor Lăpușului și niște imagini cu vâsc – cândva postate pe facebook, dar nu au apărut pe blog. A fost întotdeauna altă prioritate. Plus că trebuie scris ceva text, măcar așa, 3 cuvinte.  

Casele albastre au fost întotdeauna o realitate aparte pentru mine. Am mai văzut și în alte locuri, prin sate ale Maramureșului în zona Baia Mare, dar parcă aici pe sus au o situație aparte, înconjurate de un peisaj mai sălbatic, mai natural. Mai ancestral. Problema este că ele dispar rând pe rând, de câte ori vin prin zona Cheilor Lăpușului simt că ele sunt mai puține și… și mai puține. Ultimele, de facto, se mai pot fotografia. Mai este cât de cât restaurată câte una, dar situații de astea sunt similare acului în carul cu fân. Rara avis.

Din punctul de vedere al locuirii umane, casele astea răsfirate pe culmi, când și unde câte una singuratică sau mici grupuri, multe construcții părăsite și prăbușite, altele locuite de bătrâni singuratici… oferă o senzație de vestul sălbatic. Se completează cu cimitirele, sau mai bine zis mormintele pe care le vezi ici-colo, 2 cruci sau câteva, simplu, niște oameni care au locuit în casa vecină. E un fel de naturalețe și primitivism de acela sincer, în care parcă auzi că zice cineva, trăgând din umeri: asta e viața.    

Cât privește pozele cu vâscul? În turele noastre de fotografiere avem ocazia să observăm aspectele realității naturale… și antropice, așa cum sunt ele acolo în teren. Fără prea multă teorie. E destul să vezi un pom plin cu vâsc, plantă semiparazită, în sensul că mai face și ceva fotosinteză, nu doar absoarbe totul de la gazdă. A te apropia să vezi mai bine cum arată, cât de mare vigurozitate are, mai ales toamna și iarna este spectaculos când planta gazdă e lipsită de frunze. Pe când vâscul alb e plin de energie. E clar că e vorba de vâsc alb (Viscum album), specia mai comună; poate odată o să apară și altă specie în fața obiectivului foto, vâscul galben/ vâsc de stejar (Loranthus europaeus) spre exemplu; mă refer să apară în poziție fotografiabilă bine, nu la 15-25 m înălțime; rețin din copilărie că acest fel de vâsc, cel galben, era prezent și pe stejarii de pe dealul Solovan, doar că era sus de tot și greu se putea spera să dai jos câteva plante de astea globuloase, ca din boabe să încerci să faci fiertură de vâsc-lipicios pentru a prinde păsări – așa cum se făcea destul de frecvent pe vremurile acelea; evident că și acum vâscul galben e tot acolo, ca specie, ca populație, sus pe Solovan. Nu zic că a vedea un vâsc pe un pom sau pe un arbore este o mare minunăție a Planetei, ceva care să aibă capacitate să îți schimbe părerea despre lume. Că nu e. Dar a sta 2-3 minute și a vedea de aproape cum arată, a face câteva poze, calm, zen, cam asta e o chestie decentă și plăcută. Și poate oferi un plus de fericire pentru ziua respectivă. O poate face mai trăibilă. Salvând ziua, bucată cu bucată.  

Un aspect interesant legat de vâsc este că boabele lui sunt consumate de sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), specie de pasăre în a cărei denumire științifică apare chiar această caracteristică a ei, preferința pentru hrana respectivă.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Toamna prin Cheile Lăpușului

  1. Liana Deac zice:

    Incantatoare prezentare. Multumesc DR. Liana Monica Deac

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s