Nopți de iarnă la Sighet

Ieri seara am ieșit pe la 19.00 și am stat cam până la 21.30. Nu am dormit, că știam că dacă adorm târziu, nu mai ies dimineața, sigur. Așa că am băut o cafea și pe la 5.00 am plecat din nou. Era zăpada neatinsă. Am tras niște cadre cât putea aparatura video pe întuneric, oricum sensibilitatea este ridicată prea dur și nu aveai altă variantă. Pentru că Sighetul este foarte prost iluminat. Mă refer la luminile de pe străzi. Măcar clădirile monumentale trebuiau puse în valoare, doar că nu ai cu cine. Niște țărani. Știu că există costuri, știu că orașul este sărac lipit, dar în atâția ani puteau să facă măcar atât. Atfel ar arăta. Altă senzație ar putea să fie. Biserica Reformată este o clădire extraordinară, dar e lăsată în întuneric. Dacă vezi cât de beznă e pe la Sinagogă, ai zice că nu mai există nici o șansă.

Când o poză de noapte cu Sinagoga pare decentă, e din cauza că e de pe trepied, cu timp de expunere lung. În esență, dacă treci prin zonă – ai senzația de întuneric jenant… în comparație cu existența în punctul respectiv a unui obiectiv arhitectural esențial pentru localitate; câteva becuri de vai de mama lor, care își luminează doar lor, fără nici o intenție de a aduce vizibilitate esteticii locului. Așa e în multe orașe care au un trecut mai puțin penibil decât prezentul, scufundat în manelisme pompoase, fără nici un pic de demnitate culturală.

Poate că totuși e și ceva aspect pozitiv că nu s-au apucat să pună în valoare clădirile monumentale, că cine știe ce grozăvie ieșea, ce kitsch ordinar de 2 bani. Că la restaurări am văzut cum se pricep. La cât de cretini sunt cei care au făcut tot felul de restaurări prin țara asta, la cum se câștigă licitațiile, puteau să le deterioreze și pe astea la un mod lamentabil, așa că mai bine să le lase naibii în întuneric. Mai bine să nu le atingă, să nu pună mâna, că parcă totul se transformă în jeg și scrum ce au atins.

A sta 5 ore jumate, în zăpadă, pentru a testa ceva aparatură video și a face niște imagini. Singur. Cam asta a fost. Inițial mă gândeam să ies cu o persoană apropiată, dar mai apoi am decis că e mai simplu singuratic. Deși era binevenit ceva ajutor, plus că ai cu cine să schimbi două cuvinte, plus că senzația de sigurață e mai mare. De altfel, ulterior, un prieten apropiat mi-a zis că ieșea dacă îi ziceam, dar cred că e complicat să existe atmosfera fără frustrare, de ce stăm atât, de ce îți mai trebuie încă un cadru de testare a unei alte variante de setare șamd. Plus că așa, singuratic în noapte, ai toată liniștea să te concentrezi pe nenumăratele aspecte tehnice ale camerei video, combinații de diafragmă, timp de expunere, sensibilitate (cvasi-ISO), rată a cadrelor/ frame rate time-lapse, încât să ai materialul de analizat acasă. De fapt, prin testarea diferitelor combinații, n luate câte k, trebuie să găsești nu varianta cea mai bună, ci cea care este nu chiar catastrofal de proastă; deși pare același lucru, simți că nu este. E clar că ai nevoie de o astfel de testare înainte de a începe treaba eventual mai serioasă. Ceea ce vezi pe afișajul camerei este zero barat, totalmente nerelevant… în comparație cu ceea ce se vede pe un mare monitor 4K. Ceea ce pare decent în teren, pe calculatorul mare poate să pară o uriașă mizerie. Problema cea mai mare este calitatea imaginii, mai ales zgomotul de imagine, care îți cam subminează totul la sensibilități mari. Există niște posibilități de ajustare ulterioară, în postprocesare, dar dacă nu ai din start calitatea bună… e ceva tras de păr. Cum zicea un prieten, cameraman, te ține sau… nu te ține. Și în condiții de astea e tare tare la limită totul. În lumini simple și bune, nu e mare problemă să scoți ceva decent sau (cvasi-)perfect, dar pe condiții indecente…

Contrar filmărilor, fotografiile cred că o să fie mai bune. Din punct de vedere tehnic. De pe trepied, cu cablu de declanșare, bracketing, sensibilitate redusă, expunere lungă, per total trebuie să fie în zona acceptabilă. Nu perfecte, pentru că perfecțiunea este în cer. Pentru a putea face imagini urbane de noapte, cât de cât decente, este nevoie de conturarea unui pattern, exact ca la alte tipuri de fotografiere (sau alte tipuri de activitate umană).  Fotografierea de noapte are câteva elemente esențiale. Pe lângă aparat, obiective, carduri etc, esențial este să ai un trepied ușor și stabil și un cablu de declanșare (sau o telecomandă). Poate că sună un pic ciudat, dar e mai important trepiedul și cablul de declanșare decât aparatul și obiectivele. În sensul că până și dacă ai un aparat bun sau foarte bun, cu obiective luminoase etc, totuși dacă faci din mână imaginile… ori ridici sensibilitatea prea dur și ai zgomot de imagine, ori riști să fie mișcate/ șterse. Se poate face ceva chestie de asta de moment, gen apeși aparatul pe un suport temporar până faci expunerea, dar astea sunt abordări limitative și lipsite de profesionalism. Iar dacă apeși declanșarea sigur introduci ceva vibrații în aparat, chiar și pe trepied, ceea ce la expunere mai lungă o să facă bruiaje jalnice. Se poate folosi eventual declanșarea întârziată, temporizator al aparatului, dar asta presupune pierdere de vreme și ratarea unor lumini de moment, deci din nou sună ca naiba. Adică, vrei nu vrei, fără trepied și cablu de declanșare nu prea ai ce căuta noaptea prin oraș la fotografiat, dacă vrei să nu fie penibile rezultatele. Bine, pot să fie penibile și așa, dar asta este altă poveste.

Dacă e să ai ceva eficiență în fotografierea de noapte, deja înainte de ieșire trebuie să ai puse la punct toate, dar absolut toate detaliile din punct de vedere tehnic. Noaptea nu o să ai răbdarea să vezi cum se atașează exact ceva cablu de declanșare în nu știu ce mufă de pe aparat; sau e destul să fie pe terminate o baterie în telecomandă și să se blocheze brusc povestea. Toate detaliile tehnice trebuie să fie brici, să cunoști cu exactitate ce setare trebuie făcută pentru un anume rezultat previzionat, astfel încât să te poți concentra pe aspecte non-tehnice. Să le zicem artistice, creativitate. Să poți să te focalizezi doar pe încadrări, unghiuri, lumini, compoziție, feelingul imaginii, estetica, sensul ei până la urmă.

Pentru fotografierea de noapte urbană eu folosesc un aparat Nikon de 36 megapixeli, care se combină perfect cu obiective Nikkor profesionale: unul de 14-24, altul de 24-70 mm și unul cu distanța focală de 200-400. Teleobiectiv mai puternic nu e necesar la fotografiere de acest gen – dar fără acela nu ai nici o șansă în natură la păsări. Așa cum se vede, zona cu distanța focală 70-200 din păcate este un hiatus, adică nu am obiectiv pentru asta. Deoarece perfecțiunea este în cer. Mă gândeam să mai utilizez de acum încolo cele două obiective tilt & shift pe care le am, lentile speciale care au capacitate de schimbare/ ajustare a perspectivei. Poate la un moment dat am să încerc ceva poze urbane și cu ochi de pește cu distanța focală de 8 mm, dar acest tip de obiectiv are o puternică distorsionare a imaginii – ceea ce în peisaj urban poate să fie o mare problemă. Vom vedea. Și mai menționez odată, trepied și cablu de declanșare/ telecomandă, că aparatura trebuie să stea beton pe poziția dezirabilă, fără nici un fel de trepidație, vibrație, să se poată expune oricât de lung fără a îl atinge fizic nici măcar o secundă. Dacă sulfa vântul, cu trepiedul firav nu rezolvi mare lucru, iar cu unul greu nu e așa distractiv să te plimbi hai hui. Am început să folosesc un Manfrotto care are un raport perfect al stabilității versus greutate… se vede că e ceva care a atins perfecțiunea în domeniul lui. Cu asemenea echipamente se poate spera să faci imagini care să fie brici din punct de vedere tehnic. Cât de artistice o să fie, sau cât de totală mizerie, asta nu mai depinde de obiective. Tehnica de vârf este fundamental necesară, dar utilizarea ei creativă este partea și mai importantă… implicare sufletească fără de care pot să iasă poze brici care nu au nimic a zice.

A fost o reușită sau nu, această primă seară de fotografiere și filmare în noaptea de iarnă? A fost un fel de testare a echipamentelor video în condiții de genul respectiv. Una e ce îți imaginezi și ce speri, și alta este realitatea. De multe ori nu seamănă una cu alta. A nins în perioada când îți trebuia declarație să ieși pe stradă, că între ora 23 și 5 e plin de covid în noapte. Și am scârbă de birocratisme de astea, așa că nu am ieșit. Când am fost afară, nu a nins, din păcate. Iar fără ninsoarea aceea abundentă, sau măcar fulguitoare, e departe de ce îmi doream. Bine, nu e singura chestie care e departe.

Cu fotografiatul știam ce o să fie, nu mă surprinde. Știam capacitatea și limitele tehnice, adică nu e nici o noutate. Dar la camera asta de filmat, ca să fie ceva imagine utilizabilă, ajungi prea aproape de limita imposibilului. Sau un pic dincolo. Se puteau face imagini de noapte bestiale dacă nu era un oraș atât de întunecat, atât de lăsat de izbeliște, care și în centrul lui a devenit o mare periferie. În spatele unor fațade care cât de cât se mai păstrează încă, e India în cel mai clar sens al cuvântului. Municipiu, în Europa Centrală? Îmi zicea o prietenă că nu i-ar place să îi fac poze, că în imaginile mele se vede totul. La fel e în orașul acesta, chiar în centrul centrului. Asta îmi aduce aminte… că o să se vadă în imagine… câte o mizerie care să excludă orice încadrare acceptabilă. Câte un monument al prostiei, pus pe ceva soclu. Din chestia asta e greu să faci bici.

Hai să presupunem că ai făcut niște poze decente sau bune cu o clădire reprezentativă. Orice fotografie, chiar OK, cu o clădire este un fel de… primă încercare. În sensul că se poate ridica ștacheta mult mai sus, oricât de sus, doar să fie cine să o facă. Pot exista condiții mai speciale, spre exemplu zăpadă imaculată și primele raze de lumină solară portocalie sau roz-roșiatică. Clar că povestea asta cu lumini divine durează câteva zeci de secunde. Dacă ești acolo și ai aparatul pus pe un trepied, se poate face imaginea. Norocul este că la situația de acum, cu existanța unei baze de imagini care se află de facto sub fundul broaștei, este spațiu foarte mult de urcat. În sus.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Nopți de iarnă la Sighet

  1. Liana Deac zice:

    SUPERB. Merci pt imaginile de vis

    WK colosal va doresc

    LMD

    Apreciat de 1 persoană

  2. Teofil Ivanciuc via FB zice:

    Exact! Din păcate, cea mai bună protecție a lor, azi, este să fie lăsate în pace…

    Apreciază

  3. Doina Balazs via FB zice:

    Si Dumnezeu ne iubeste, ne acopera cu zapada toate mizeriile…….magic……alb …..pur…… Din partea divina

    Apreciază

  4. Maria Giurgi via FB zice:

    Explicati cu o sensibilitate adorabilã!
    Am plãcere sã vã urmãresc!
    Totusi imi pare rãu cã nu avem mai multi ca dumneavoastrã!
    Vã doresc sãnãtate, succes si multă rãbdare !

    Apreciază

  5. Erőss Zoltán Péter via FB zice:

    Szép és visszavár..

    Apreciază

  6. Ioan Povara via FB zice:

    Din păcate nu este singura localitate din țara asta frumoasă.

    Apreciază

  7. mirelaofelia zice:

    Niste imagini de vis! Si atat de multa pasiune in cuvinte…si in suflet. Ai respectul si pretuirea mea. Continua sa postezi, noi te urmarim. )

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s