Toamna la Piatra Șoimului

În bazinul Săpânței, pe un afluent se poate urca spre sud, spre marginea Platoului Vulcanic Igniș – ajungând la Piatra Șoimului. În zona din vecinătatea Pietrei valea este adâncă, sălbatică, având abrupturi prăpăstioase, păduri bătrâne, arbori căzuți la pământ. Și niște bolovani uriași, de multe tone sau zeci de tone bucata, care s-au desprins cândva din marginea platoului și au rupt totul în calea lor căzând către baza văii. Interesant că bolovani de aceștia uriași au rămas opriți și prin pădure, acum acoperiți de straturi de mușchi, licheni, arbori crescuți pe ei. Este posibil ca la vremea în care au căzut au fost opriți pe versant de ceva arbori multiseculari, cu sute și mii de ani în urmă. Dacă ar veni acum în jos, probabil că arborii de azi (când nu prea vezi coloși multiseculari) nu ar rezista unor asemenea lovituri, și nu ar opri bolovani de asemenea dimensiune. Ei ar ajunge probabil până jos în vale, dacă odată au pornit să se rostogolească.

Toamna de venit pe aici merită cam pe la mijlocul zilei, dacă speri să ai ceva lumină în valea asta, mă refer spre adâncul văii – că pe partea superioară a versanților e mai OK. Dacă faci niște plimbări de prin pădure, mai ales în perioade mai ploioase/ umede, ai ocazia să vezi o diversitate extraordinară de ciuperci. Poți experimenta cu modalități de fotografiere. Este oarecum obligatoriu să ai o sursă de lumină, că altfel în locurile astea e aproape sigur că totul o să rămână afundat în umbrele întunecoase ale râpelor neumblate. Până există pădurea asta în starea ei actuală cred că se poate face o colecție de imagini uluitoare despre ferigi și ciuperci, licheni și mușchi, cine știe câte animale mărunte. Dacă ai avea răbdarea să fotografiezi stând camuflat ascuns pe multă vreme, ai putea avea imagini cu animale mai mari, spre exemplu râși și lupi, de urs să nu mai zic.

Estetica ciupercilor a fost întotdeauna o atracție vizuală. Doar că nu mai mult. Deși era interesant de cunoscut ce specii sunt astea, ceva taxonomie a macromicetelor. Niște impresii despre biologia ciupercilor am ajuns să înțeleg din câteva cărți de vârf ale domeniului, și aș avea o părere despre câteva dintre speciile de pe la noi – dar extrem de puține dintre ele. Poate nici unu la mie. O mică problemă este că omul nu are timp/ energie de toate. În urmă cu ceva vreme exista posibilitatea ca ciupercile respective să fie determinate cu siguranță de 100% la nivel local, la Sighet. Doar că acea posibilitate nu mai există, ca un fel de window of opportunity care se deschide și se închide. Cam așa este existența umană, chiar și pe plan de specialitate/ profesional.

Cât privește fotografierea ciupercilor (în paralel eventual cunoașterea lor), și în acest domeniu atitudinea mea este un fel de learning by doing. Adică, dacă tot ieși în zonele astea, ai aparatura necesară… faci niște încercări. Și speri ca ele să dea rezultate din ce în ce mai decente. Învățând din oricâte feluri de greșeli, din penibile eșecuri. Probabil că la ora actuală mă situez la nivel 2 din 10, față de ce ar putea să fie tehnic posibil pe baza echipamentelor aflate la dispoziție… combinate cu foarte multă muncă și dedicare… și timp. La dimensiunea reală a ciupercilor, poți uita de obiectivele superangulare și de cele normale, cam la 95% dintre cazuri… adică îți rămâne doar opțiunea macro. Dacă e să faci ceva decent, poți uita de comoditate… în sensul că trebuie neapărat să te întinzi pe jos pe solul umed (bine, poate pe ceva izolir), să vezi cum ai încadrat, unde este focusarea, care este compoziția, să reglezi luminile șamd. Dacă e să urci pe scara aia de la 2 către 10… presupune efort, implicare, dedicare de energie, o atitudine proactivă… toate astea care în general ne lipsesc. De asta e mai probabil să te situezi la zero sau la 2 decât să urci mai sus, unde aerul e mai rarefiat.

27 octombrie 2020. Azi am reușit să ieșim un pic pe la Piatra Șoimului. Interesant că deși în urmă cu câteva zile totul era încă mai mult sau mai puțin verde, dominant o imagine de vară, acum totul este galben-auriu. Foarte puțin a trebuit pentru ca transformarea să aibă loc, brusc și brutal, probabil câteva geruri de noapte în zona înaltă. Ciupercile nici nu le prea poți detecta din mersul mașinii, deși până acum le vedeai, roșiatice, galbene, albe șamd. Acum, printre frunzele colorate care se adună, doar de aproape și din plimbare mai vezi câte o ciupercă. Dacă a fost superb azi? Da. Deși am avut doar puțin timp la dispoziție.

 

octombrie

noiembrie

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Toamna la Piatra Șoimului

  1. Ioan M. zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  2. Liana Deac zice:

    Fantastic. Merci Dr. Liana Monica Deac

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s