Lunca la Tisa – toamna

Am pe blog o postare cu imagini mai generale de la Lunca la Tisa, plus o alta cu imagini de primăvară din această zonă. A venit vremea să apară o serie separată care să prezinte Lunca la Tisa în culori și lumini de toamnă. M-am uitat pe bordul mașinii, de la mine de acasă până în mijlocul zonei interesante pentru fotografierea de aici este o distanță de 15,2 km. Se mai pot face câteva trasee de ordinul kilometrilor în zonă, se poate trece peste deal și până la Valea Vișeului – dar drumul acela este cam distrus. Chiar dacă te rezumi la locurile rezonabil de ușor accesibile, tot există pe aici o multitudine de oportunități. Mai ales că o bună parte a zonei este iluminată până târziu seara, deoarece razele de lumină nu sunt blocate de dealuri ci intră direct pe culoarul Tisei (ceea ce nu se întâmplă pe alte văi… care au altă orientare decât est-vest). Punând toate acestea împreună, accesibilitatea, luminile, potențialul fotografic al zonei, este destul de atractivă idea să petrec din când în când câte o dupămasă târzie/ o seară, aici, pe malul Tisei, pe la margini de pădure și prin livezi bătrâne, prin pășunile și fânațele de la baza dealului. În această postare am intenția să includ imagini din lunile septembrie – octombrie – noiembrie; adică o să existe trei categorii, fiecare se va dezvolta câte puțin de la an la an.

septembrie  

octombrie

10 octombrie 2020. Am trecut de multe ori pe lângă acest păr sălbatic/ pădureț. Nici nu am remarcat că el există aici la margine de pădure; era doar un pom bătrân în ceva livadă părăsită. Dar azi a fost momentul să îl văd ca o entitate diferențiată de masa vegetală verde în care trăiește de atâta vreme. Erau lumini bune, nu mă grăbeam niciunde, eram singur, așa că am putut sta să percep ce se întâmplă. Am gustat ceva poame dar aveau gustul la fel de fad ca cele din părul pădureț de pe vârful Solovanului… unde ne opream de multe ori prin turele din copilărie. De parcă era în urmă cu un milion de ani. Pe sub părul pădureț azi era plin de fructe coapte, căzute; multe dintre ele aveau mici rosături, probabil de la rozătoare sălbatice care ieșeau din pădure, pârși șamd. Pe trunchiul lui erau fluturi răpciugoși, cu aripile franjurate după o vară de aventuri… de fluture. Și câte o viespe ici colo pe fructe. Prin iarbă exemplare tinere ale șopârlei de câmp, sigur juvenili de anul acesta. Și lăcuste, cosași; de altfel, țârâitul cosașilor și lăcustelor se auzea din multe locuri, în după-masa însorită de octombrie. Câte o gaiță se apropia să inspecteze locul, niște păsărele mărunte au trecut în stol undeva deasupra dealurilor. Un uliu porumbar a fost surprins de prezența mea, a virat brusc către râul Tisa.

Când coboram de pe deal, un șorecar comun se ridică de pe drumul dintre tufe și copaci și avea în cioc o năpârcă (șopârlă fără membre/ șarpe de sticlă); am văzut clar ce era, că pasărea a stat puțin… așezată pe o creangă – înainte să dispară. Zona asta mai umedă de la baza dealului, cu vegetație luxuriantă, un mozaic de pășuni, fânațe, păduri, livezi bătrâne, râpe, văi umede, buruienișuri… este un loc bine populat cu specia asta… Anguis fragilis. Doar în ultimele câteva ieșiri am văzut pe aici în toamna asta 3 exemplare: unul ucis pe drum, altul viu și cel prins de șorecar. Îți poți imagina cam ce abundentă trebuie să fie populația lor din zona asta.

noiembrie

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s