Pandemie – prima jumătate de an

′′Don’t wait for the last judgement. It takes place every day”. Albert Camus, The Fall (1956)

 

Pe vremurile când termenul pandemie nici nu exista decât în cercuri mai culte, era totuși destul de clar cam ce poate însemna în ziua de azi. Era destul de previzibil că dacă odată începe o contaminare în cascadă cu un virus la care imunitatea umană nu prea face față, adică unul cu transmitere parșivă, greu controlabil, care poate avea efecte mortale… situația o să fie sumbră. Era clar că la traficul aerian existent până recent pe Planetă, la aglomerația marilor metropole… nu e realist să speri controlul total al contaminării… adică o să ajungă transmis peste tot. Și la fel de clar era că a pune bază în cercetare care să vină cu soluție rapidă… nu e deloc realist. Mai ales dacă ai o cercetare subfinanțată, șubredă, marginală, aflată în mâna unor structuri corporatiste semi-mafiote. Deci, realist vorbind, o radiografie a situației pre-pandemie putea să prefigureze destul de clar toate elementele devenite azi realitate, inclusiv problemele economice, sociale și politice pe care o pandemie ajunge să le producă. Doar ca aproape nimeni nu avea timp de astfel de subiecte, cât timp era campionat de fotbal, carnaval la Veneția și creștere economică fără margini. Virus, pandemie, ce naiba mai e și aia? Probabil că până și cei care am previzionat riscurile de acest gen, preferam să nu avem dreptate.

 

Mă gândeam că poate ar trebui să scriu pentru blog un text despre prima jumătate de an a pandemiei noastre. Ceva sinteză cu elementele esențiale ale fenomenului. Cum un virus oarecare a reușit scurt pe doi să pună pe butuci economia globală și să transforme viața oamenilor la un mod fundamental. Cum toate celelalte subiecte au devenit nesemnificative pe lângă el, cum ființa umană a fost constrânsă să se repoziționeze pe nenumărate planuri. Foarte multe planuri, vise, proiecte au fost puse pe stand-by, amânate, apoi anulate. Cred că este clar că în secolul 21 asta a fost de departe cea mai mare lovitură primită de civilizația umană, până acum. Probabil că este bine de subliniat că este doar ceea ce deja e clar. Altele o să urmeze, poate mai mici, probabil lovituri mai mari și mult mai mari: e cam previzibil pe o planetă supraexploatată, împinsă la extrem pe plan economic, social, de mediu, politic șamd. Cât despre pandemie, ea are și multe efecte benefice, despre care avem tendința să uităm; nu mă refer la animalele sălbatice care au avut un răgaz de a mai respira libere pe vremurile carantinei, ci la faptul că societatea umană funcționa la o turație aberantă, la o frenezie a consumerismului, un mod ajuns atât de aberant încât oricum avea nevoie de o modalitate de a mai frâna procesul care avea tendința de runaway process. Știu că poate suna dur, dar e probabil că civilizația umană avea nevoie de pandemia asta.

 

Pe la începuturi părea că virusul acesta provine din China, contactat de om prin consumarea sau atingerea unor lilieci sau pangolini; nici acum nu se poate exclude varianta asta. Și e fezabil să provină și din ceva laboratoare microbiologice, virologice, unde se fac cercetări pe astfel de entități. Totuși, pe traseu a apărut o problemă. Anume că analizând probe de apă de canalizare (ținute înghețate), a fost constatat că virusul era prezent pe la Milano deja din decembrie 2019. Și mult mai dramatic, era prezent prin Barcelona prin martie 2019. Aceste elemente crează o situație difuză, în care nu o să mai fie posibilă detectarea originii virusului. Nu de parcă tare ar conta. Se poate constata în schimb că prezența unor astfel de virusuri poate trece neobservată multă vreme, cazurile fiind considerate niște pneumonii atipice, nimic special. Special devine doar când apar îmbolnăviri în masă, și când e clar dezastru cum era inițial în China, despre care nu o să aflăm veci cam ce amploare a avut pe bune. Adică, virusul acesta era aici în Europa de ceva vreme, și era și prin Asia și cine știe în câte alte zone, nu vom afla de unde provine, dar constatăm că lent, perfid, pas cu pas, a intrat pe o traiectorie exponențială și a reușit să ne schimbe viețile.

 

Virusul acesta, în simplitatea lui, a reușit să ne arate cam ce lipsă de profesionalism este în Organizația Mondială a Sănătății, în centrele de prevenire și control a bolilor din Uniunea Europeană și SUA. De entități echivalente din alte zone nici nu mai vorbesc. Politizate, umpute cu incompetenți care au susținere politică, un fel de părți ale mafiilor de variate feluri. Chiar și la momentul la care lucrurile erau evidente pentru orice dobitoc, clar scăpate de sub control, variatele entități gen WHO & Co se ascundeau după cireș, formulând vag, zicând că nu e nici o problemă șamd. A fost cutremurător să vezi atât de mare incapacitate intelectuală în zonele care aveau rol cheie în managementul situațiilor de acest gen. Nu vreau să zic că ele puteau neapărat să controleze un asemenea fenomen, că e posibil ca situația să le scape printre degete… dar când se vede clar lipsa contactului cu realitatea momentului… este mai mult decât descalificant. Adică, era clar că nu ai pe cine să te bazezi, că nu e nimeni acolo.

 

Efectele de până acum ale pandemiei sunt destul de dramatice. Nu mă refer doar la cei 0.6 milioane de morți de până acum, cele peste 16 milioane de cazuri diagnosticate, plus previziunile pentru ceea ce urmează. Este clar că sectoare întregi ale economiei, de la turism.. restaurante, hoteluri… la aviație, de la teatre la cinematografe, festivaluri, evenimente sportive șamd… au ajuns pe butuci. Decliunul economic are efecte asupra producției de mașini, pieței imobiliare, construcțiilor, închirierilor de spații comerciale sau de birouri șamd. Învățământul e cu semnul întrebării. Businessul religios a primit și el un șut în cap, pe de o parte ca efect al închiderii bisericilor, a contaminărilor în masă la evenimente religioase, a lipsei de soluție din partea lor șamd. Modul în care Italia a fost lăsată de izbeliște a arătat cam ce poate să facă Uniunea Europeană atunci când chiar e nevoie de ajutor. Cele mai dramatice efecte politice se percep în Statele Unite, unde destructurarea societății, disoluția puterilor statului se poate constata prin instalarea unor zone cu anarhie, jafuri și criminalitate exacerbată, în contextul creșterii extraordinare a șomajului (plus creșterea conflictelor rasiale); situația falimentară a structurilor guvernamentale a variatelor state, lipsa de soluții la realitatea deja existentă, periferizarea unor mari mase de oameni, pierderea locuințelor, imposibilitatea de a își asigura hrana șamd… ce poate rezulta de aici. Trendul contaminării în SUA și starea deja existentă au creat un butoi de pulbere.. iar cea mai mare speranță pe care o putem avea este ca lucrurile să nu se agraveze și mai mult. Motive concrete nu avem pentru a putea nutri o astfel de speranță.

 

Cifrele, numerele, de multe ori nu mai au puterea să zică mare lucru. Sau nu la modul acela concret, pe bază de feeling. Ce e 6 mii, 60 de mi, 600 de mii șamd. Printre cele mai dramatice elemente de până acum ale pandemiei au fost câteva imagini. Când medicii din China lucrau în scutece aflate în combinezoanele protective, că nu aveau timp să iasă la toaletă, să se decontamineze șamd. Și când în Italia nu mai erau locuri… și trebuiau luate decizii despre cine primește o șansă. Plus noaptea convoaiele militare care adunau sicriele din orașe. Sau imaginile din drone făcute prin Brazilia, cu peisajul acoprit de gropi săpate. Și te poți întreba, cam cât de imbecilizată a devenit lumea asta a noastră, să existe proporție semnificativă de oameni care să aibă impresia că nu e nici o problemă, mai mult decât atât, nu e nici un virus.

 

Pentru ca povestea asta să nu fie formată doar din elemente negative, este bine să amintesc de Andrew Cuomo, guvernator al Statului New York. Acest om a reprezentat singura licărire de lumină în cele mai jalnice etape de până acum ale pandemiei. Modul lui de a pune problema… rațional, calm, realist, bazat pe datele existente, cu o empatie incomensurabilă față de ființa umană, căutând cele mai bune soluții dintre cele existente pentru moment… toate sunt exemple de cvasi-perfecțiune în domeniul leadershipului guvernamental. Am urmărit discursurile lui zilnice cu câteva zeci de ocazii, și aproape totdeauna a putut să mă surprindă la modul pozitiv, adăugând la edificiul pe care oricum era deja poziționat. Uneori aveai impresia că e supra-uman, aproape sfânt. Cum sună asta, un sfânt rațional care mai e și guvernator? Impresia mea este că dacă ar exista mai multe persoane de acest gen, în funcții de conducere, nu ne-ar tare impresiona nici pandemii și nici alte mizerii prin care inevitabil civilizația umană este constrânsă să treacă.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Bacteriene si Virale, Politice, umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s