Dispersia umană biologică și intelectuală

Dacă privești arborele filogenetic, cel care arată evoluția umană, îți dai seama cam cât de dinamică a fost situația. Chiar dacă te uiți doar la speciile genului Homo… ai o diversitate frumoasă: Homo gautengensis, H. floresiensis, H. luzonensis, H. rhodesiensis, H. naledi, H. helmei, H. habilis, H. rudolfensis, H. erectus/ H. ergaster, H. neanderthalensis, H. heidelbergensis, H. sapiens… și alte forme fosile. Poate ar trebui menționat că în principiu se poate presupune că au existat poate zeci de alte specii umane distincte pe tot felul de insule tropicale, specii potențiale care în condițiile de climat din zonele respective nu e sigur că au lăsat urme fosile; sau poate fosilele respective există, dar cine să le caute… să le studieze? Zic doar de câteva specii din genul Homo, pentru a nu mai complica și mai mult ideea cu altele din genuri pre-umane. Dintre toate acestea unele linii filetice au dispărut fără urmași, altele au lăsat o parte din genele lor în populația umană actuală: noi, oamenii moderni, sigur avem o parte din gene de la oamenii neanderthalieni.

 

A fost o mare dispersie biologică pe parcursul câtorva milioane de ani. Se constată o extraordinară diversificare, specii de oameni cu diverse capacități craniene, diverse capacități intelectuale și fizice, diferite reușite în a edifica culturi. Totuși, toate au dispărut în afară de o subspecie, cea a omului modern Homo sapiens sapiens. Desigur, în interiorul acestei subspecii avem forme destul de aparte, de la băștinașii australieni la africani pigmei, eschimoși, amerindieni, negroizi, asiatici, indo-europeni. Din punct de vedere biologic, se poate zice că există totuși o entitate destul de unitară, specia umană modernă.

 

Deci, din punct de vedere științific, toate exemplarele umane actuale aparțin subspeciei omului modern, Homo sapiens sapiens. Dar, există aici ceva șubred – în sensul că facem excepție cu omul. Dacă nu era vorba fix de noi, ci de orice altă specie, este garantat că deosebirile morfologice, de culoare, biometrice sau pe alte planuri, toate stabilizate genetic pentru diferite zone, erau mai mult decât suficiente pentru descrierea de subspecii diferite. Extrapolând asupra speciei noastre stilul nostru științific aplicat în cazul altor specii decât specia umană, probabil că am avea circa 10 subspecii umane actuale, de la forme ancestrale izolate cum sunt băștinașii australieni (care s-au separat de restul liniei cam de 40.000 de ani), până la forme specializate gen pigmei, eschimoși, cel puțin o subspecie negroidă, cel puțin una de amerindieni, câteva subspecii asiatice, europenii șamd. Faptul că știința le consideră pe toate acestea ca aparținând unei singure subspecii actuale este consecința dificultăților de a ne păstra realismul, raționalitatea, stilul de abordare, de a aplica metodologia consacrată șamd atunci când lucrurile se referă la noi; plus frica de a ajunge catalogat rasist, nazist șamd, orice delimitare de subspecii dând loc poziționărilor: care dintre ele e mai performantă pe variate planuri… implicit care e mai „valoroasă” șamd… ceea ce e la un pas de hitlerism. De asta e atât de alunecos terenul când vorbim despre realități biologice umane. A fost mai simplu modul în care Australia a catalogat băștinașii până la referendumul din 1967, prin excluderea lor din specia umană, fiind reglementați legal în cadrul domeniului floră și faună; bine, se clarfică recent că ideea asta este undeva la contactul dintre mit și realitate, mai mult metaforă, dar atitudinea față de băștinași cam aici se poziționa. Erau priviți ca simple animale.

 

Oricum, grosso modo, specia umană actuală este destul de unitară pe plan biologic. Adică nu există specii umane diferite, izolate genetic/ reproductiv între ele, așa cum desigur au existat în variate perioade ale ultimilor câteva milioane de ani. Dar și aici realitățile biologice sunt mai nuanțate, mai complexe, adică nu e vorba de izolare genetică în sensul da/ nu total, ci de o anumită interfertilitate cu grade variabile de la da total la nu total; doar așa se explică cum de o specie umană distinctă, H. neanderthalensis, a putut avea urmași fertili în hibridizarea cu H. sapiens, genele neandertalienilor fiind prezente în populația umană actuală.

 

Pe plan biologic specia umană actuală este interfertilă – și deci o singură specie unitară. Dar… pe plan cultural… dispersia populațiilor locale este dramatică. Când te gândești că există azi triburi necontactate sau cu care a existat un contact sumar al civilizației globale, acele triburi persistând în stil de viață din epoca de piatră. Adică, oamenii din acele triburi habar nu au de existența trenurilor, a curentului electric, a orașelor. Alții, tot din specia umană, lucrează pe stația spațială internațională, sau la ceva laborator preocupat de hadroni, ori studiază quasari, ori lucrează la detalii ale cartării arborelui filogenetic care cuprinde evoluția viului pe miliarde de ani. Din punctul de vedere al aspectelor intelectuale, avem azi o dispersie pe o patelă atât de mare – încât sigur nu a existat niciodată o asemenea situație la nici o specie care a existat până acum pe planeta asta.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dispersia umană biologică și intelectuală

  1. Liana Deac zice:

    f interesant. Merci

    LMD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s