Maramureșul eco – nu mai este rentabil

Azi am văzut câțiva bivoli lângă Ocna Șugatag. În urmă cu câteva zile pe Câmpul Ștefan/ Tătaru, sus pe Platoul Vulcanic Igniș, nu am văzut nici unul. Am povestit atunci cu un băiat care are o stână pe Tătaru. Zicea că oamenii care au pășunea asta mare de la Tătaru, adică cei din Sat Șugatag, nu mai prea au chef să păstreze bivolii. Sunt omorâți rând pe rând. Cu mic cu mare. La ce să îi țină? Că nu mai e rentabil. Așa am ajuns cu toate în Maramureș. Nimic nu mai este rentabil.

 

Impresia mea este că singura atracție turistică realistă pe acest uriaș câmp aflat pe la 800-1000 m altitudine era prezența bivolilor. Să îi vezi trecând prin ape curgătoare, tolăniți prin mocirle, păscând liniștiți printre ierburi. Cu blana lor neagră, coarnele acelea curbate, noroiul uscat pe ele, bivolițele care își îngrijesc cu delicatețe puii (malac/ pui de bivol/ vițelul bivoliței). Era ceva sălbăticie ancestrală în toată priveliștea asta. În rest… atracții turistice interesante, controlabile, nu prea știu ce puteau să fie în imensitatea asta. Dar ce să faci când nu e rentabil. Dacă exista măcar o capacitate infinitezimal de mică pentru a evalua realist potențialul lor turistic… nu erau căsăpiți grămadă. Dar așa…

 

Interesant și trist este că scăderea rentabilității economice a creșterii de bivoli este efectul politicilor europene și a mecanismelor administrației din țară. Birocretinismele de toate felurile, decizii luate de niște jeguri aflate pe poziții din variatele structuri administrative – produc distorsionarea piețelor, favorizează anumite specii subvenționate (oi, vaci) și implicit defavorizează altele (bivoli în cazul nostru). Adică, de facto se poate zice că deși sute de ani aceste animale au fost rentabile în realitatea ecologică și economică maramureșeană, acum brusc ele au devenit nerentabile, ca efect al unor mizerabile decizii birocratice. Sau, altfel zis, bivolii aceștia au fost uciși prin ceva birouri, decizia acolo a fost luată, iar țăranii din Maramureș doar implementează decizia. O nouă lume frumoasă.

 

La fel de aberant este că sistemul local, mă refer la salul maramureșean, nu are atâta reziliență, atâta stabilitate încât să păstreze stilul, animalele de care a depins secole la rând, ci are un oportunism simplist, în care driverele sunt strict cele ale economiei și influențelor financiare de moment decise în bună parte de UE, și nimic nu se păstrează din iubirea față de vietățile acestea, admirația față de ele, un fel de comuniune stabilă, ai putea zice simbiotică. Dacă acum la UE s-ar decide prin ceva contorsionare politically correct că se subvenționează creșterea de struți sau cămile, în timp scurt zona noastră ar deveni plină de ele?

 

În urmă cu câțiva ani vedeai pe aici pe la Tătaru multe zeci și poate chiar sute de bivoli prin locurile pe care le favorizau în această imensitate de câmp vălurit al Platoului Vulcanic Igniș. E un fel de senzație cruntă să parcurgi peisajul la sfârșit de iunie 2020 și să nu mai vezi nici măcar unul. Prin dispariția lor, Maramureșul devine și mai mult un kitsch anost, din ce în ce mai lipsit de personalitate, mai plin de manele, balustrade de inox, pensiuni cu saună și altele asemenea.

 

Interesant este că pe acest câmp există și acum urmele unei ferme eco… adică ceva unde au fost ținuți niște viței/ vite. Am auzit că au venit niște experți din vest care au susținut ideea că vitele trebuie ținute afară în munte și pe timp de iarnă (probabil că erau bine plătiți de ceva organizație eco cu o siglă cunoscută). Dacă au fost pe aici vara când era cald… nici nu își imaginau cam cum e pe aici când e rece, plouă interminabil, zăpadă este până în tavan, gerul crapă pietrele. Din câte am auzit, vitele alea chinuite nu au rezistat, au primit tot felul de boli și au cam murit. Toate. Era pe aici și un centru de educație eco. Ceva care trebuia să cazeze turiști. Ceea ce e clar e că zona unde erau vitele eco e abandonată, nu e nimic pe acolo, doar panourile cu sigle. Casa care trebuia să fie centru de educație, are ceva slogane eco pe ea, dar mult mai mare e inscripționat să nu se fure. Geamuri sparte, blocate cu scânduri.

 

Realitatea este că multe dintre proiectele eco sunt calibrate în așa fel încât să placă finanțatorului – oricare este acesta. Asta înseamnă că finanțatorul decide subiectele prioritare… și nu realitatea din teren. La fel, sunt forțate chestii cu experți din vest, care de cele mai multe ori vin în vizită și sunt de facto departe de subiect – deoarece cei adevărați și buni nu vin pe aici să își piardă vremea pe sume derizorii față de cele de la firmele de consultanță care lucrează cu subiecte majore. În domeniul eco și neguvernamental din start este o șubrezire a ideilor din cauza sistemului… tot felul de proiecte care din bani puțini vor schimba lumea. Care vor salva totul. Vor prezenta abordări demonstrative care vor avea succes și vor ajunge replicate în nenumărate copii. De multe ori expertiza celor implicați lasă mult de dorit, sunt tot felul de activități făcute înghesuit când birocrația permite și forțează lucrurile, astfel încât nici nu te poți aștepta ca situația să fie impecabilă. Decât pe hârtie. La fel și cu succesul și sustenabilitatea. Tot pe hârtie. Adică, ai putea zice că foarte multe dintre proiectele eco nu au ancorarea necesară în realitatea naturală și socială, cea economică și culturală/ umană a zonelor în care ele sunt implementate. Chiar dacă intenția este bună, de multe ori se alege praful.

 

Care e concluzia de aici? Dacă se găsea o cale să fie protejați bivolii aceia… și nu fantasmagorii cu vaci eco care să trăiscă în munte afară tot anul, poate că exiata o șansă. Dar așa, vacile au murit, proiectul fermei eco este un eco dezastru, iar bivolii sunt căsăpiți. Să mai zic odată: pentru că nu mai sunt rentabili.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Te-ai aștepta să existe ceva mecanism care să dea o șansă de păstrare a valorilor pe care le mai avem cumva, cele care nu au fost nimicite încă. Dar dacă vezi mecanismele realmente existente, până apare o linie de finanțare care să permită o acțiune de un anumit tip, până se depun proiectele, până se evaluează ele de tot felul de (… completează cum crezi). Până vin banii. Îți dai seama că totul e tardiv. Până se rezolvă cu birocrația, nu doar că bivolii nu mai există, dar poate nu mai există nici măcar Munții Igniș. Ce să zic de bivoli, dacă îți amintești de oamenii cu coronavirus care mureau pe culoarele spitatelor din Italia, în timp ce UE se uita ca pădurarul la poarta nouă. Bănuiesc că nu erau rentabili.

Acest articol a fost publicat în Eco-Turism, Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Maramureșul eco – nu mai este rentabil

  1. Edelstein Oscar zice:

    Mare păcat! Poate că autoritățile citesc acest semnal de alarmă și mai pot screșterea civililor.

  2. Vaum Imre via FB zice:

    din pacate asa este, e greu cu bivoli sa ii tii acasa daca nu ai folos dupa ei, se vand, oamenii cumpara tractoare, bivoli acuma sunt in Desesti in pustā, ce o mai ramas, sunt sí din Sugatag acolo…

  3. Román János Elemér via FB zice:

    Ia mai întreabă-i pe săteni, norma EU privind creșterea animalelor ce prevede, și dacă merită să mai ții vite, dacă prețul de achiziți a laptelui este mai mic ca cel de producție.

  4. G. Cionoiu via conservarea biodiversitatii zice:

    Domnule Lengyel,
    Este foarte bun şi dureros de trist articolul dumneavoastră.
    Consider însăcă e oportun să comentez o afirmaţie: „Am auzit că au venit niște experți din vest care au susținut ideea că vitele trebuie ținute afară în munte și pe timp de iarnă (probabil că erau bine plătiți de ceva organizație eco cu o siglă cunoscută).”
    Nu mă îndoiesc de onestitatea dumneavoastră, cred că aţi auzit ce aţi scris, dar chestiunea mi se pare extrem de gravă şi cred că ar trebui făcută o anchetă jurnalistică mai profundă pentru a afla dacă ceea ce vi s-a spus corespunde adevărului şi, în caz pozitiv găsite şi publicate date exacte referitoare la experţii care au susţinut această inepţie.
    Eu nu exclud posibilitatea de a fi fost vorba de un tun dat prin intermediul unui proiect finanţat cu bani europeni. Niciun expert occidental întreg la minte, care ar trebui să ştie cum arată iarna în regiunile situate la poalele Alpilor,nu putea cere ca vitele să fie ţinute afară pe timp de iarnă undeva la poalele Carpaţilor. Mi se pare mai plauzibilă posibilitatea că a fost vorba de un proiect intenţionat prost făcut pentru a accesa fonduri europene şi că ulterior vitele au fost sacrificate şi vândute la negru iar în acte s-a consemnat că ar fi murit. Oricum, şi în acest caz, ar fi interesant de văzut proiectul şi cine au fost consultanţii.

    G. Cionoiu

  5. teoivanciuc zice:

    Pentru a înțelege dispariția bivolilor trebuie să știm că: 1. subvenția APIA anuală pe cap de animal este de cca. 450 euro/vacă, sau 200 euro/bivoliță. 2. O vacă dă cca 20-25 l lapte/zi, iar o bivoliță: 5-6 lapte/zi. 3. Fabricile de lapte achiziționează în Maramureșul istoric laptele de vacă la prețul de 0,8 lei/litru, iar cel de bivoliță la doar 1,5 lei, deși cantitatea de grăsime etc. din ultimul, este net superioară. Toate acestea fac total nerentabilă creșterea bubalinelor. Pentru a înțelege mai bine cum s-a întâmplat ca numărul bivolilor să ajungă la 10% din ceea ce era acum 20-30 de ani, trebuie știut și că, dintr-o ”eroare” a funcționarilor Ministerului Agriculturii, în exercițiul financiar 2007-2014, bivolii românești au fost ”uitați” să fie propuși la Bruxelles pentru sprijin financiar, astfel că amărâții de crescători i-au ținut fără nici o subvenție: atunici a scăzut numărul lor până în pragul dispariției.

  6. Ovidiu Banea via FB zice:

    ca şi acolo sau Bazna.. sau alte localităţi transilvănene si poate nu numai.. este vorba de suport. Aş vorbi cu primariile din zona si (punctual) as propune cu GAL proiecte turistice. Iti spun ceva: lângă Guillin in China.. in 2012 am dat 20 USD (de trei ori pretul hotelului pe noapte) unei companii pentru a fi dusi 20 km la o zona unde am fost lasat sa dau niste cucuruz verde unor bivoli. Daca mai vezi pe acel baiat spune-i ca ar putea sa işi faca un blogspot sa promoveze aceste bovine si sa fie punct de atractie..toate firmele de turism locale ii vor da 5 USD ca sa lase un turist sa vada acele coarne si acel noroi (cu care noi am crescut). Altceva nu imi vine acum in minte. Dar da, am avut acelasi gand ca si tine. Hai noroc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s