Ceaiuri

Îmi povestea un prieten cum pe vremea comunismului au venit pe aici niște chinezi sau vietnamezi sau ceva de genul. Era mare lucru să vezi turiști pe timpurile brun-verzui ale dictaturii. Asiaticii erau doi tineri bărbați. Au fost invitați în casă, au fost serviți cu ceai. De acela de mușețel, cu mult zahăr… Unul a gustat puțin, dar până la momentul plecării nu a mai pus mâna pe ceașcă. Probabil că avea alte pretenții de la un ceai. Iar varianta asta est-europeană îi părea un fel de apă călduță, o poșircă cu un gust oribil. De aici venim noi, din locurile în care oamenii se băteau pentru pâine. Și în care se lua curentul, seara. Ce pretenții putem avea. O distopie gen Hunger Games, pe care am avut ocazia să o vedem live. Și, dacă ești realist, nu se știe dacă nu vom mai avea încă o tură sau două.

 

Care este situația în alte locuri? Plăcerea gusturilor, combinat cu satisfacerea nevoii de a te hidrata… apa fiartă care nu mai conține germeni viabili, conținutul de substanțe energizante, plus ceaiurile din tot felul de plante medicinale… destul de interesant. Ceaiurile și consumarea lor sunt de o mare varietate la nivel planetar; la fel, combinarea cu ritualuri diverse, ceremonii, obiceiuri locale. Ameridienii aveau o destul de sofisticată cunoaștere a plantelor medicinale, inclusiv prepararea de ceaiuri, spre exemplu din frunze de conifere. Dacă citești câteva chestii despre cultura ceaiului în China antică, îți dai seama că e ceva din alt univers; nu doar savurarea gusturilor, dar combinat cu caligrafia, pictarea, arta de variate feluri… poate da câte o semnificație și un stil pe care greu îl putem imagina. Ceai negru, verde, de fructe, din frunze, nenumărate combinații. În Thailanda sunt utilizate o sumedenie de condimente care le fac și mai aparte. Rusia cu iernile lungi și samovarul… iar o combinație consolidată. Anglia, să nici nu amintesc. În multe locuri se bea ceai cu lapte, pe lângă obișnuitele utilizări de zahăr sau lămâie; sau cu gheață. Dacă compari datele statistice despre consumul de ceai, pe primul loc la nivel global este Turcia, care față de România are un consum pe cap de locuitor de 43,5 ori mai mare, iar față de Ungaria, consumul de ceai de la turci este de 11,2 ori mai mare.

 

Diversitatea modurilor de preparare și combinare a ingredientelor, estetica obiectelor utilizate, atmosfera creată… toate acestea sunt departe de realitățile de pe la noi. Se simte și pe aici că de abia am ieșit din pădure… după comunismul ratat ratăm și capitalismul. Dar e OK și simpla savurare a unor gusturi și arome, a unor obiecte cu o estetică aparte. Fără ifose prea multe. Simplu, animalic. Plăcerea gustului. O astfel de satisfacție te deconectează oarecum de multe chestii față de care ești mai rezervat.

 

Ceaiurile din lumea civilizată au rămas de neînțeles pentru noi. Că erau din altă lume. Parcă era adecvat să ai un castel, cu mobilă sculptată veche de secole, cu gazon… și ceai. Ceva adus din Sri Lanka/ Ceylon. Sau de nu se știe unde, din ceva pădure tropicală. Cu gusturi și arome necunoscute, culori fresh… un fel de paradis. Pentru a avea castelul trebuia să ai colonii pe undeva prin Africa, sau strămoșii tăi să facă afaceri/ comerț de sclavi, să ai undeva o frumoasă plantație. Castelul nu o să îl ai dacă nu te bagi în politică. Dar ceaiul acela paradisiac poate să existe. Am comandat de pe net cândva niște ceaiuri, o cutie de lemn cu 8 variante, câte 12 plicuri din fiecare. E destul de adictivă calitatea asta, că dacă ai gustat din ele, nu ușor te poți lăsa de gusturile respective. Și garantat că nu o să mai bei tot felul de mizerii carbogazoase…

 

Dacă vezi cam ce caracteristici au ceaiurile astea mai de elită, nici nu prea înțelegi despre ce este povestea. Flori de hibiscus, fructe de aronia, frunze de roiniţă șamd… pe lângă componente mai cunoscute. Cutia cu plicuri este goală. Așa că azi am comandat o nouă serie… tot felul de variante pe care le aveau disponibile din gama respectivă. Nu zic că niște ceaiuri perfecte pot să îți schimbe viața… pentru că ele nu au capacitatea. Știu că pare nesemnificativă diferența. Dar viața noastră se compune din astfel de mici detalii. Ele pot să dea un pic de senzație de bine… la bine și la rău. Te pot aduce cu ceva mai aproape de lumea bună. De viața umană ideală.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. A adus curierul niște ceaiuri. Adică, 24 de cutii, din 14 feluri. O parte dintre ele nu le-am testat încă; la celelalte știu cum o să fie. Premium. Senzația aceea de afternoons in superbia. Îmi aduce aminte de stilul din trecut, când ajungeam la ceva cabană prin Carpați. Și aveau acolo ceai gata preparat, niciodată nu așteptau să se termine. Cu fructe de pădure, mentă, sunătoare, tei și cine știe câte altele. După o zi de umblat prin munte, orice era, era perfect. Bănuiesc că gusturile/ aromele acelea nu erau atât de sofisticate, dar era extraordinar peisajul, ceața, molizii, impunăror muntele.

 

PS2. Primind mai multe cereri în acest sens, completez aici cu un link la ceaiurile despre care aminteam:

0729 401 918

http://www.novaplus.ro/zauberer-premium/cutie-lemn-zauberer-belin-96pl-207gr.html

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Ceaiuri

  1. Nicu Parlog via FB zice:

    :))))))))) Vezi că ceaiurile astea multilăudate de pe alte meleaguri exotice și cu nume de firme fițoase pe ele sunt pline de e-uri și mai ales de potențiatori de arome. Parol. Orice fel de ceai care vine în Ro. cu vaporul sau cu avionul din țări depărtate și mai este depozitat pentru cine știe câte luni înainte să fie vândut conține mult potențiator de arome. Însă dacă te duci în Ceylon, China sau Georgia din Caucaz și bei acolo un ceai crescut și recoltat în zona respectivă, o să vezi diferențe mari față de ceaiurile vândute extrem de scump la noi, în magazine specializate și exclusiviste.

  2. Peter Lengyel via FB zice:

    Sunt convins. Bănuiesc că deja cam orice ai cumpăra… tot are ceva pe ici-colo. Probabil că și cele bio. Au niște E-uri bio și niște potențiatori de gust, tot bio/ eco. Ceva verde. 🙂 Am băut ceaiuri prin tot felul de țări asiatice, din Turcia în India și Japonia, din Thailanda în Coreea de Sud, din Azerbaijan în Kazahstan, Georgia șamd. Asta așa, aleatoriu, fără a avea ceva expertiză în domeniu. Ca simplu trecător care bea un ceai pe marginea drumului, la ceva terasă sau restaurant. Unele erau interesante, altele mai palide. Chiar dacă era bun careva, era o chestiune de moment. Irepetabila.

  3. Tudose Roxana zice:

    Interesant ,adevarat si amuzant ceaa ce scrieti.La romani,adesea,ceaiul se bea doar când esti bolnav(,”nu beau eu ceai,n-am nimic….(!))Daca se poate,spuneti-ne despre ce marca de ceai vorbiti,as comanda si eu

    • Tudose Roxana zice:

      PS:ca sa bei un ceai,asa cum va doriți,e nevoie de o anumits stare si dorință de linistire (și împărtășire daca esti cu un prieten…)la cum sunt românii,mai ales in zilele astea…ceaiul de care vorbiți este pentru puțini…

    • Peter Lengyel zice:

      Am primit mai multe mesaje private pe acest subiect. Am pus acum un link la sfârșitul postării.

  4. Alexandru Costin via FB zice:

    Iti recomand, in Baia Mare, Reverie – Elixir Maison pe strada 1Mai, vis-a-vis de Procuratura, o experienta extra!

  5. Horatiu Popa via FB zice:

    Asta-i Peter pe care il stiu eu! Texte originale, faine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s