Editare video – câteva eșecuri

Impresia mea este că nu ne prea place să vorbim despre eșecurile noastre. Nici mie nu îmi place. Un eșec personal dintre cele un milion pe care le-am avut până acum este editarea video. Pentru început, filmările 4K realizate cu Blackmagic Ursa nu au putut să fie rulate, măcar vizionate în mișcare… că în tot Maramureșul nu a existat un calculator capabil să facă asta. Era cam în urmă cu 4 ani situația, circa 2016. Apoi materialele au ajuns editate la Cluj, prin implicarea unui coleg și prieten de la Sapientia – Universitatea Maghiară. O vreme au fost ceva încercări ale mele de a face editare video pe un iMac pe care îl am (2017), dar dificultățile tehnice erau mult prea multe – în comparație cu timpul și energia care se puteau aloca pentru asta; existau 100 de alte priorități, care aduceau și bani. Așa că a rămas pentru altă dată, editarea video.

 

Apoi, achiziționarea unui super-computer nou (2020) a făcut posibilă rularea brici a softurilor de editare și a filmărilor masive 4k realizate de Blackmagic Ursa. Softul, DaVinci Resolve… când îl deschizi, deja este o durere. În sensul că are atât de multe opțiuni de editare, atât de multe chestii complicate încât pentru moment softul rulează perfect, dar tu ești blocat. În sfârșit că totul este brici pe plan tehnic… acum tu ești veriga slabă. Bine.. slabă la asta, că în rest, cam foarte gras. O problemă în plus a fost și mizeria numită pandemie: calculatorul nou cu softul perfect a fost gata de lucru, și eu eram eliberat de presiunea depunerii unor proiecte, fix când a început problema serioasă cu coronavirusul. Atmosfera era cam nasoală, și capacitate sufletească de implicare în editare video… zero barat; pentru a începe o astfel de muncă, familiarizarea cu o nouă profesie ai putea zice, trebuie să ai o stare zen… ceea ce nu prea se combina cu realitatea.

 

Azi seara am fost în stare pentru prima data să privesc niște tutoriale mai serioase despre modul cum se poate lucra cu DaVinci Resolve Studio, versiunea profesională. Ceea ce se poate constata de aici este că pentru mine partea de editare video a început cu un eșec care a durat până acum doar 4 ani. Un început promițător.

 

Ca să vezi cam cum e programul acesta DaVinci Resolve: când îl deschizi și îl ai pe monitorul acesta uriaș… nici măcar nu găsești locul de unde se poate închide. Adică, până și să poți să ieși din el… e o problemă.

 

De ce am descris pe scurt povestea asta? Ca să îți dai seama că pentru a face ceva în zona asta de calitate tehnică, mă refer la 4K real, ai de rezolvat niște aspecte destul de serioase, atât în ceea ce privește disponibilitatea echipamentelor și softurilor… cât a disponibilității… energiei… timpului pentru a putea să încerci măcar un prim pas pentru a edita… realizări viitoare.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Ceea ce am constatat comparând DaVinci Resolve 11 cu DaVinci Resolve 16 este că a evoluat enorm-enorm de mult pe direcția intuitivității, simplificării… adică a devenit de nenumărate ori mai fezabil să lucrezi în programul acesta… în comparație cu versiuni mai vechi. Butoanele (sau cum să le zic…) au devenit mai mari, e mai simplu să dai de ceva ce îți dorești, nu e atât de alambicat, atât de greoi cum era totul în versiunea pe care o aveam înainte. Este o diferență de la cer la pământ. Ceea ce poate oferi o speranță să zici că merită să te apuci serios de editare. Că dacă e să te bagi în asta… e ca și cu mâncatul de semințe sau de alune… greu te mai oprești.

Acest articol a fost publicat în Filmare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Editare video – câteva eșecuri

  1. Jon Grieg via FB zice:

    Australienii astia sunt super-tari! Pe de alta parte, trebuie evitate update-urile prea frecvente, mai ales cand esti in mijlocul unui proiect. Din auzite – unii se plang de cate un update care le-a „mancat” tot proiectul, chiar daca era salvat si para-salvat.

    Chiar daca manualul are vreo 3000 de pagini, „Resolve” mi se pare cel mai intuitiv si destept organizat program de editing din cate-am intalnit. (Nu zic ca e „usor”, ma refer doar la comparatia cu celelalte). Pur si simplu m-am asezat la masa si am inceput sa-l folosesc, fara manual, doar dupa 2 – 3 tutoriale YouTube. Am descoperit si „secretul” de a sti foarte bine ce vrei, intelegand sa ma limitez doar la montaj si atat – ii voi lasa pe specialisti sa se ocupe de grafica, colorizare, etc, altfel as pierde enorm de mult timp si nici nu mi-ar iesi cum le iese lor. Privind performanta computerului: am dedicat o masina NUMAI pt editing, multi fac greseala sa monteze pe computere care mai au inca 200 de programe instalate pt office si whatnot. Resolve nu-ti cere sa fii online ca sa-l folosesti, deci se poate scapa de antivirus si alti „incetinitori”. Si in sfarsit am descoperit o „jucarie” pe care-o recomand, am pus pe ea „butoane” care lipsesc din Resolve (cum ar fi „select everything forward”) si ma scuteste sa invat 1001 de keyboard shortcuts – sta in stanga tastaturii si e la fel de utila ca mouse-ul: http://www.contourdesign.ca/product/shuttlepro-v2/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s