Un câine cu suflet bun

18 iunie 2019. Azi am ajuns la cabana unde este un câine. Labrador. Pe nume Oskar. El vine cu fericire spre orice om. Când te vede se comportă de parcă ar fi cel mai bun prieten. Se joacă. Aduce un băț în gură, cu speranța că îl vei lua în seamă. Dacă te așezi, se culcă la picioarele tale, astfel că te atinge. Îți linge mâinile. Dacă trec niște turiști spanioli se joacă cu ei. Câinele acesta iubește toți oamenii. Cred că am avea ceva de învățat de la el.

 

Cu trecerea anilor, omul își dă seama că niciodată nu poate avea atâta încredere în alți oameni câtă încredere poate avea în câinele lui. Cumva, acesta… câinele… îl iubește la modul acela ideal. Și fără dubiu se vede pe el că nu poate de fericire când te revede. Adică, nu doar că te iubește, dar își exprimă sentimentele, în felul lui de câine. Te acceptă așa cum ești. Deja bătrân, prea gras, prea botoxată, cu părul vopsit verde, habar nu am cum ai devenit, dar câinele acela la fel de mult te iubește. Dacă ești realist, niciodată nu te poți aștepta de la un om să o facă la fel. E un pic penibil pentru specia umană că poți avea mai mare încredere în ceva câine decât în om.

 

Omul are nevoie de câteva chestii cât de cât stabile în viața lui. În lumea actuală, a avea încredere totală în relații interumane este un fel de negare a evidențelor… statistice. Un fel de naivitate. Care costă. Povești de astea cu la bine și la rău, cine mai poate să credă? Și aici vine câinele. Care nu o să te trădeze niciodată. Cu toate ciudățeniile lui, cu lătratul și mirosul, și faza că trebuie dus la plimbare, și poate să fie bolnav, și roade tocul ușii… totuși… se uită cu iubire la tine. Ceea ce nu a mai făcut nimeni, poate de 100 de ani. În secolul 21, aici am ajuns noi.

 

E greu de înțeles cum am ajuns noi aici. Este oarecum penibil pentru specia noastră că nici măcar de un câine nu suntem demni. Că un câine poate să fie model de neatins pentru noi.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Un câine cu suflet bun

  1. MusetteM zice:

    Adevărat…și trist.

  2. Andreia Nicoleta Dobrițoiu via FB zice:

    Și eu îmi puneam întrebări în legătură cu asta și aveam dubii in privința relațiilor mele cu oamenii în general când am conștientizat că relaționez mult mai bine și, mai ales, mai ușor cu câinii decât cu semenii mei bipezi. Chestia e valabilă și în ziua de azi, cu diferența că acum îmi înțeleg mai bine psihologia și nu mai văd lucrul ăsta ca pe o problemă, știind că, în relațiile cu oamenii, din cauza caracterului introvertit, a fricii și a anxietății sociale, durează enorm de mult până să cunosc un om atât de bine încât să-mi dispară orice urmă de teamă. În timp ce la câini, inclusiv cei cu reputație de agresivi, nu există nicio barieră. În prezența lor sunt de la bun început eu însămi 100%, încrezătoare și fără temeri, iar câinii fac la fel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s