1 aprilie – Ziua Păsărilor – ce glumă…

 

_DSC9644

1 aprilie este Ziua Păsărilor, iar suprapunerea asta cu miștocăreala are ceva de zis, în felul ei. Păsările sunt vietățile la care ținem cel mai mult, în comparație cu alte animale. Nu ai auzit veci de ziua șerpilor, ziua păienjenilor, ziua chilopodelor, ziua peștilor, ziua naibii… dar probabil că nici ziua păsărilor nu atrage prea mult atenția. Nimănui, aproape.

 

Păsările ne pot da o imagine asupra stării generale a mediului, a biodiversității, fiind niște indicatori ai realităților din ecosisteme, din peisaje. În deceniile recente, despre care avem niște date numerice cât de cât analizabile, trendul este foarte clar: declinul populațiilor de păsări. Pot exista și niște elemente pozitive, niște specii care își revin de pe marginea dispariției din peisaje; pe la noi în urmă cu 3 decenii corbul era destul de rar iar azi e o specie destul de bine reprezentată; șoimul călător era aproape dispărut de pe la noi, acum este prezent în destul de multe habiltate care îi sunt favorabile. Dar acestea sunt excepțiile pozitive. Și puține. Trendul general al populațiilor, mare parte a păsărilor comune, prezintă un declin general în toată Europa. Nu e vorba de fluctuații naturale ale populațiilor, ci de un declin generalizat… moare natura în jurul nostru.

 

Realitatea este că pentru păsări în ansamblul lor, omul este o pacoste extraordinară. Omul a eradicat câteva specii dintre ele, iar la vasta majoritate a celor care au rămas, dimensiunile populaționale sunt o mică fracțiune din ce erau ele dacă nu exista specia umană. Foarte multe sunt critic periclitate cu dispariția, de facto fiind reprezentate prin extrem de puține exemplare. Există și câteva specii care au găsit un mediu adecvat în ceea ce facem noi – spre exemplu cele care se adună să se hrănească la marile depozite de gunoaie.

 

Cel mai mult se poate percepe atitudinea umană față de păsări dacă vezi cam care este stilul de a le ucide din plăcere. Spre exemplu, să vezi că în România anual sunt omorâte legal câteva sute de mii de ciocârlii. Dacă vezi lista aprobată de structurile guvernamentale, înșirate speciile și numărul de exemplare care se vor ucide legal în anul respectiv… ucidere din plăcere a tot felul de păsărele mărunte… îți dai seama că nu merităm nici un fel de loc pe planeta asta.

 

Legat de vânarea teoretic legală a păsărelelor, dimensiunea dezastrului se vede mai ales cu ocazia unor controale în camioane frigorifice care pleacă din România în Italia. Au fost detectate destul de multe astfel de transporturi: plin totul de florinți, codobaturi, sturzi, silvii, presuri, ciocârlii și alte numeroase specii de păsărele mărunte – la câte un transport fiind în total de ordinul zecilor de mii de păsărele ucise și congelate. Îți dai seama că per total anual sunt braconate / vânate la nivel de milioane de exemplare din România și duse în Italia. Evident că nu a urmărit nimeni ce anume se petrece, câte sunt împușcate legal, din ce specii, câte se raportează oficial șamd. Cine să monitorizeze pe bune o astfel de mizerie? Și cum? Interesant că toate (sau aproape toate?) aceste transporturi au fost detectate în Ungaria, după ce în România ele nu au avut nici un fel de probleme. Dacă asta se petrece în Uniunea Europeană, masacru criminal de proporții extraordinare, îți dai seama ce este prin nordul Africii, sau prin Asia, în locurile unde sunt mâncate toate rozătoarele, maimuțele, pangolinii, șerpii, gândacii de bucătărie, viermii, lăcustele și liliecii. Nu știu cum de ne mai suportă Pământul.

 

În relația dintre păsări și om un aspect interesant este că în mod natural ele nu sunt deranjate de existența noastră, de prezența noastră la modul direct, fizic… ci de comportamentul nostru aberant, agresiv, ucigător, distrugător. Spre exemplu dacă vezi cam care este atitudinea păsărilor care nu prea au contact cu omul, de la pinguini la albatroșii din insulele emisferei sudice… aproape incredibil cât de multă încredere au în noi. Ai zice naivitate prostească. Așa cum nu se sperie de focile de pe plajă, sau cum speciile africane nu se sperie de elefanți sau bivoli kaffer, cam așa nu sunt deranjate de om. Doar după ce ajung să îl cunoască. Astfel, cele de pe la noi.. un șorecar, o acvilă, un sfrâncioc, o egretă – e destul să te uiți spre ele de la mare distanță și gata… au zburat. De-a lungul timpului au ajuns să își dea seama cam cu cine au de a face.

 

Vulturii și dropiile… cum au dispărut de pe la noi? În mod natural peisajele noastre erau populate de 4 specii de vulturi: 1. vultur pleșuv sur, 2. vultur pleșuv brun, 3. zăgan sau vultur bărbos și 4. vultur hoitar. Vulturii nu vânează animale vii, doar consumă hoituri, stârvuri de animale, inclusiv măduvă de oase, având un rol sanitar extraordinar… împiedicând răspândirea bolilor (poate devin interesante aspectele de acest gen, nu?). În secolul 20 păsările acestea au fost vânate dar mai cu seamă au fost o victimă colaterală a otrăvirii lupilor. Hoituri cu stricnină puse pentru a otrăvi lupii (ce atitudine…)… au fost consumate și de vulturi… care au murit la grămadă. Din 4 specii a rămas una, vulturul hoitar care avea circa 2 cuiburi… două perechi, o pereche prin Dobrogea și încă una prin zona Porților de Fier (de facto fiind legate de populația din Bulgaria unde specia respectivă nu a fost exterminată). Acum mai vin vulturi… când și când câte un exemplar singuratic de vultur pleșuv sur venit dinspre Bulgaria, sau un zăgan venit din Alpi. Dacă au noroc, pleacă repede.

 

Dropiile erau cândva o pasăre obișnuită a zonelor întinse ale Bărăganului, Dobrogei, Câmpiei Tisei… adică a marilor câmpii. Au fost vânate, mâncate. Erau vulnerabile mai ales în condiții cu ploi înghețate, gen polei, chiciură, care le făceau mai incapabile de zbor. În astfel de condiții, în câmp deschis, puteau să fie mai ușor prinse, adunate, ucise cu ciomege. Nu există date clare despre modul cum au fost căsăpite la modul concret… ceea ce e clar că au fost masacrate. Toate. Una nu a rămas. Se mai poate adăuga agricultura intensivă, mecanizarea, chimizarea, cablurile de electricitate și e clară situația lor. Recent, în vestul țării, există niște semnalări de dropii venite dispre pusta maghiară (locul unde au fost protejate și sunt destul de multe… cel puțin în comparație cu genocidul de la noi). Au venit câteva… gen primii mohicani.

 

Dacă ar exista o pandemie covid care să țină 50 de ani, ar avea și dropiile și vulturii o nouă șansă. Sau dacă ne-am schimba noi stilul. Dar asta e mai improbabil.

 

Vedem că acțiunea directă a omului – prin împușcare și otrăvire – poate eradica specii de păsări de pe un anumit teritoriu, așa cum e cazul dropiilor, vulturilor șamd. Dar la modul cel mai frecvent genocidul la nivel de peisaj se petrece prin distrugerea/ transformarea habitatelor naturale. E ca în gluma aceea: nu trebuie să omori peștii, e destul să le iei apa. Cam asta se întâmplă când stepele sunt transformate în uriașe monoculturi de cereale. Când zonele umede sunt desecate, umplute cu moloz, transformate în locuri de parcare. Când râurile sunt îndiguite, malurile consolidate cu betoane. Când pădurile bătrâne sunt tăiate. Când peisajul acesta chinuit și supraexploatat… pentru majoritatea covârșitoare a speciilor de păsări devine un fel de deșert antropic… în care individul/ specia nu își mai găsește condițiile în care să poată să trăiască.

 

Eolienele de pe Via Pontica. Cel mai important culoar de migrație a păsărilor care atinge și peisajul de la noi este Via Pontica, o fâșie care trece aproximativ peste Dobrogea. În zona asta a fost ridicată o pădure de eoliene, niște mii și mii de coloși de metal cu pale uriașe… care se ridică pe la 130 de metri. De facto este o enormă măcelărie. În timpul migrației trec pe aici primăvara și toamna efective de multe zeci de milioane de păsări (poate sute de milioane) care cuibăresc în nordul Eurasiei și iernează în zona Mediterană sau prin Africa. La asta se mai adaugă păsări care cuibăresc în Dobrogea și cele care își petrec iarna pe aici, unele venind din Siberia. În timpul migrației unele specii zboară la altitudine mai mare; altele zboară în zona problematică; multe coboară să se hrănească sau să se odihnească; unele zboară noaptea; sau pe vreme cu condiții proaste de vizibilitate. Păsările acestea nu pot percepe pericolul acelor pale care se învârt, că în natură nu există nimic asemănător; nu pot percepe nici viteza cu care se deplasează marginea elicelor, și nici curenții catastrofali din preajma lor. Așa se întâmplă că o pasăre care trece prin preajmă, chiar dacă ar percepe existența eolienelor… simte efectul când e prea târziu. Păsări răpitoare mari pică ca un sac, izbindu-se violent de sol. Îți dai seama ce se poate întâmpla cu cele mici, câteva grame de viață, vulnerabile din cale afară. Crearea parcurilor de eoliene din Dobrogea este echivalentă cu o crimă ecologică de proporții colosale, afectând sute de specii de păsări de pe mai multe continente. Asta da energie verde și dezvoltare durabilă.

 

În privința eolienelor, Dobrogea este cea mai infestată zonă din Europa – fix pe Via Pontica. Există multe regiuni, mai ales cele ieșind la înălțime mai mare, unde totul e plin de eoliene. Este vorba de păduri de eoliene, cu mii de astfel de structuri. Seara se vede cum luminile roșii de pe nacela lor pâlpâie, până la orizont este de facto un mare dezastru. Luminile roșii sunt pentru a atrage atenția piloților de avioane și elicoptere… că nu e cazul să încerce trecerea prin zonă. Dar păsările ce înțeleg din asta? Tendința este ca eolienele moderne să fie din ce în ce mai mari. Mă uitam la datele tehnice ale unui astfel de monstru construit în Dobrogea: înălțimea la care se află nacela este de 105 metri. Diametrul elicei este de 90 de metri. Înălțimea de la nivelul solului până la partea superioară a elicei este de 150 de metri. Greutatea unei eoliene este de 235 de tone. Dacă iei biserica romano-catolică Szent Mihály din centrul Clujului, cea de lângă statuia lui Matei Corvin/ Mátyás király ea are o înălțime de 80 de metri. Acum poți să îți imaginezi ce înseamnă eolienele din Dobrogea, care ajung la aproape dublul înălțimii… la 150 de metri. Și sunt mii și mii și mii de astfel de ventilatoare ucigașe.

 

Deci o eoliană de asta are 235 tone; habar nu am dacă doar suprastructura sau se pune și betonul care să o țină pe poziție. Oricum, ca idee, un avion Boeing 747-8L, cu lungime de 76,4 de metri și înălțime de 19,4 metri, apt să ducă 467 de pasageri – are o greutate proprie cu ceva sub 186 de tone. Acum poți să înțelegi ce înseamnă ca eoliana să aibă 235 de tone/ bucată.

 

Privite de departe, eolienele care se învârt sunt soft și înșelătoare. În descrierea tehnică, apare că rotorul/ elicea se rotește cu 8,6 – 18,4 rotații pe minut (rotație dinamică) și 16,1 rotații pe minut (rotație statică). Un cerc cu diametrul de 90 de metri are un perimetru de 282.74 și o arie de 6361.73 metri pătrați. Dacă luăm 15 rotații pe minut, rezultă că vârful palei se deplasează cu 282 X 15 deci cu 4230 de metri/ minut, adică 4,23 km/ minut. Asta înmulțit cu 60, rezultă 253,8 km/ oră. La o viteză de rotație de 15 ture pe minut, vârful palei trece pe lângă tine cu viteză de 253,8 kilometri pe oră. Îți poți imagina cam ce curenți produce prin zonă, cum interferează cu vântul care bate natural, și cam ce înseamnă pentru o pasăre să intre în zona asta. Chiar și fără să fie lovită de elice, tot îi poate rupe aripile în fracțiune de secundă. Iar dacă o lovește…

 

Delta Dunării, probabil cel mai reprezentativ paradis al păsărilor la nivel european, a scăpat ca prin minune de dezastrul ecologic care a fost deja pregătit de către criminalul stat român comunist: transformarea în poldere, Delta “redată” agriculturii – de parcă ea ar fi fost cândva teren agricol. Cizmarul numit Geniul Carpaților și scursurile comuniste aflate prin preajma lui au considerat că nu e nevoie de bălți, stuf, păsări șamd… și se pregăteau să distrugă totul – așa cum a fost exterminată toată biodiversitatea de pe Insula Mare a Brăilei spre exemplu. Foarte puțin a trebuit… Deltei Dunării i-a trecut glonțul pe lângă ureche. Au fost implementate niște campanii de ucidere în masă a păsărilor ihtiofage/ distrugere a coloniilor, căcații retardați din trecut sau de azi nu s-au uitat niciodată cu mare admirație la pelicani, egrete, cormorani, stârci și altele asemenea. Acum, deși este Rezervație a Biosferei, Delta este amenințată de tot felul de probleme sistemice, precum suprapescuitul – care deja a dus la decimarea stocurilor naturale de pești. Apele venite pe Dunăre, adunând mizeria din uriașe teritorii europene, aduc cu ele nenumărate feluri de compuși chimici, de la fertilizatori la pesticide, milioane de feluri de reziduuri din medicamente, substanțe biologic active. Aproape că e o minune că Delta Dunării este încă un paradis al păsărilor.

 

Și mă întrebi desigur… totul e atât de pesimist, sumbru? Nu există speranțe? Cum să nu fie! Pe de o parte natura este extraordinar de rezilientă. Își revine din nimic aproape. Plus că pot exista mecanisme ecosistemice globale de echilibrare a distorsiunilor. Te poate regulariza când e carnavalul mai mare. Și omul a făcut câte ceva pentru protejarea naturalului, dar toate acțiunile de protecție nu reprezintă nici măcar unul la un milion față de răul produs voit, direct, sau prin indiferență și prostie cruntă… mizeriile de care suntem capabili. Dacă iei orice stat, inclusiv orice stat european, protecția naturii este praf în ochi – în comparație cu tăvălugul civilizaței.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Poate că ar trebui puțin restructurat textul acesta, puse și câteva elemente mai pozitive… dar asta a fost posibil azi.

Acest articol a fost publicat în Pasari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la 1 aprilie – Ziua Păsărilor – ce glumă…

  1. Angela Colcer zice:

    de ar citi aceasta informatie si ministru mediului… si toti cei ce omoara din placere „hobby-uri”, cata importanta are orice vietuitoare pentru pamant. avem niste legi pentru protejarea florei si faunei …de 2 lei. parca omul e stapanul pamantului….D-zeu acuma…ne-a demonstrat ca nu-i asa.

  2. Felix San zice:

    poate Covidu’ o citit știrile astea si o sa țină cont de ele

  3. Lili Raus zice:

    Dacă padurile dispar ce vorbim!

  4. Constantin Albet zice:

    Avem nevoie de oameni de acest gen, care ne tin la curent cu informatii utile.

  5. Adrian Ruicanescu zice:

    Dacă ne-am schimba noi stilul? Ce glumă!

  6. Miklos Robert zice:

    Pai vulturii I-a rezolvat comunismul bolsevic, iar dropiile taranul bun si ospitalier.

  7. Nicolae Daramus zice:

    Cred că omul trebuie să își schimbe paradigma/stilul , nu numai noi… „noi românii”, adică… Apropo de subiectul relației omului cu sălbăticiunile – cel de mai sus, așadar – îmi vine în minte ”seura” noastră mai mare, Franța, care și-a exterminat vulturul bărbos și ibexul; populațiile ambelor specii provenind din repopulări foarte costisitoare. Ce să mai zic de urs, de lup etc. În Norvegia, prigoana acvilei de munte a fost teribilă în urmă cu peste un secol, ”grație” atacurilor acesteia asupra șeptelului și credinței că atacă și copiii. Am văzut fotografii cu mândri țărani-vânători norvegieni, al căror tablou de vânătoare însuma numai acvile de munte… cinci-șase la număr. Sunt doar două exemple ocțidentale. Dar cum curățenia se cere a fi făcută în propria ogradă, eu cred în educația loco-regională…națională, făcută prin toate mijloacele…pașnice. Ceea ce se întâmplă și aici. Că asta reclamă răbdare și credință, e altă chestiune; cum e și întrebarea dacă Terra – așa cum e azi – mai are timp…
    Încheierea textului – mă refer la „Dacă ar exista o pandemie covid care să țină 50 de ani, ar avea și dropiile și vulturii o nouă șansă. Sau dacă ne-am schimba noi stilul. Dar asta e mai improbabil.” – este , în opinia mea, sosită rostogol… cam ”fără bilet”; având un cinism care nu merge nici de 1 aprilie… Cu iertăciune fie-mi, prietene Peter.

  8. Florin Floreanu zice:

    Parcul eolian de la Topolog este vizibil noaptea tocmai de la Gura Ialomiței, vreo 50 km în linie dreaptă.

  9. Ovidiu Banea zice:

    In Bulgaria, pe aceeasi ruta (sud Europa spre Dobrogea si delta noastra) la o companie de acest fel cu stapani spanioli este angajat un ecolog care numara pasarile cazute tot la doua saptamani (merge cu masina de la Sofia la Varna). Compania este obligata sa monitorizeze pierderile sau impactul asupra avifaunei migratoare si nu numai. Miroase urat totul, mai rau ca un virus… Cazul din Bulgaria, cunosc pe acel ecolog, este un coleg si prieten. Stiu ca lua in jur de 1300 Eur in 2013 cand vorbeam despre asta.. Sunt bani. Daca ar fi dublate aceste monitorizari sau macar inspectionate din cand in cand, poate tot ar fi ceva. Desi liliecii si pasarile mor oricum. E tarziu. Morile sunt deja instalate. De acum, doar public awareness, cel putin sa stie lumea ca nu e chiar asa roz si cu morile astea.

  10. Peter Lengyel zice:

    Si la noi se monitorizeaza, tot prin oameni platiti de corporatiile respective. E ca si cum mafia ar raporta activitatile derulate de ei. Aici se invart sume enorm de mari, asta de 1300 e ceva de gen praf in ochi

  11. Ardeleanu Adrian Bubi zice:

    Eu cred că au supraviețuit cele mai fricoase, ezitante, precaute, si si-au transmis genele in continuare, ca un fel de selecție naturală. Cele mai curajoase, sau curioase, au murit în bătaia puștii. Trist. Foarte. Nu inteleg nici macar vânătoarea pentru carne, adică, după cum ai descris foarte frumos, le-am distrus habitatele si le-am inlocuit cu desert antropic, în puținul spațiu ce le-a mai rămas, si asa puține, le mai și vănăm. In loc sa consumăm carnea rezultată din deșertul antropic, pe care o si risipim aiurea de sfintele sărbători, ca asa e obiceiul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s