Muzeul de Mineralogie – Baia Mare

Dintre muzeele din Maramureș, ceva care să te lase pe bune mască… și poate la fel de important… în direcție pozitivă. Este un loc ce merită vizitat, atât ca valoare în sine, cât o șansă de a avea program perfect pentru zile ploioase. În urmă cu câțiva ani am făcut aici o serie consistentă de fotografii… dar nu a fost timp de ele, să fie măcar selectate. Măcar văzute odată. Acum că dezvoltăm un site turistic despre Maramureș, consider că a fost momentul pentru o nouă serie de poze… la pretențiile actuale. Sper să fie la nivelul care contează. O problemă la vizitarea acestui muzeu, dacă ești o persoană interesată de natură și fotografiere, rezultă din numărul foarte mare de exponate, diversitatea lor, splendoarea lor, incredibila minunăție a mineralelor, cristalelor, formațiunilor de toate felurile formate în geode din adândâncul munților vulcanici… Chiar dacă ai mai vizitat muzeul de câteva ori… tot rămâi impresionat de această mică fracțiune din comorile adâncurilor, care pot să fie admirate de privirea și de intelectul uman. Cred că este evident, Muzeul de Mineralogie este o splendoare a Maramureșului – ceva care se ridică la nivelul pretențiilor europene de secol 21. Un fel de fericire că și așa ceva poate exista.

 

Interesant la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este că tot ce vezi aici provine din Maramureș. Și este copleșitor, ca diversitate, număr de exponate, frumusețe. Niște fosile de plante de la Chiuzbaia, niște mostre din variate tipuri de roci, dar predominant “flori de mină” provenite din geode ale munților vulcanici, extrase din mine de la Cavnic, Herja – Baia Mare, Baia Sprie, Baia Borșa șamd. Ai putea zice că este mai mult decât e necesar pentru un muzeu. Adică, materialul local existent în Maramureș este atât de bogat încât nu a fost nevoie de a aduce exponate/ eșantioane provenite de cine știe unde, din alte zone, din alte țări, de pe alte continente. Cred că a fost abordarea corectă, de a nu amesteca aceste splendori cu altele, poate la fel de interesante, dar care nu aveau nimic în comun cu zona.

 

Dacă te uiți la formațiunile astea minerale, de multe ori nu îți vine a crede câtă delicatețe, câtă estetică, ce combinații de forme și culori… și toate acestea stau în liniștea subterană din adâncul stâncilor care formează muntele; în geode totalmente izolate. Fără un foton, în întuneric. Și dacă astea au ajuns la suprafață, și cine știe câte altele… te poți întreba cum poate să arate ceva care este și acum în locul lui natural, in situ, nevăzut de nimeni… și care nici nu o să fie vreodată în fața ochilor umani.

 

Este foarte impresionant ce se poate vedea la muzeul acesta, dar… are ceva și din atmosfera inevitabil de seacă a unei colecții. Probabil că cea mai tare senzație este să vezi cristalele astea în interiorul muntelui, în geode proaspăt deschise. Viața minerilor nu cred că e prea atractivă, cu riscurile prăbușirilor, explozii, praf, întuneric, petrecând atât de mult timp în galerii adânci în zgomotul utilajelor care sparg muntele. Dar și când se descoperă câte o nouă geodă, o cavitate de asta eventual plină de cristale, toate formele și culorile pe care nu ți le puteai imagina, un fel de jocuri ale forțelor naturii care au creat ceva unic și irepetabil. Și una e să le vezi atunci, proaspete, pure, la locul lor, atinse de primele fascicule de lumină, impecabile, neatinse, cu toate detaliile perfecte. Și alta e să le vezi scoase din locul lor, puse în vitrină, rânduri și rânduri ordonate, unde inevitabil ele sunt mai lipsite de viață, mai sparte, mai afectate, mai năpăstuite de soartă.

 

La starea actuală a mineritului în Maramureș, cred că este clar că nu prea se va îmbogăți colecția asta. Situația socio-economică, politică, accidente de toate felurile, și multe altele… au dus la blocarea activităților. Nu se știe până când o să rămână așa, depinde mult de evoluția globală a nevoilor, prețurilor, de reglementările legale privind mineritul șamd. În viitorul apropiat e improbabil să se schimbe ceva, dar pe termen mediu este destul de previzibil că omul o să se apuce din nou la scară industrială să extragă resursele din interiorul munților vulcanici.

 

O întrebare bună este cum naiba se pot fotografia decent aceste exponate. Ele sunt în vitrine, marea majoritate, cu lumini pe ele, poziționate mai mult sau mai puțin favorabil; plus mai e o sticlă, dar destul de OK, în sensul că este ceva mai special, fără reflectarea prea deranjantă a împrejurimilor. A pune blițuri, cred că e destul de aberant. A te baza pe luminile care există, iar nu e cea mai fericită situație. Oricum, doar prin testare se poate progresa, experimentând mai multe abordări, cu obiective normale și macro. Ca și la atâtea altele, și aici până să ajungi la ceva care să fie reprezentativ… trebuie să o dai în bară de câteva ori.

 

Dacă ai în tine ceva iubire față de natură și fotografiere, la o simplă plimbare prin acest muzeu ajungi repede să treci de o mie de cadre expuse, mai ales dacă faci și un minim de bracketing. Se ajunge aici chiar dacă eviți exponatele asemănătoare, cele aparent banale și fără a face poze din mai multe unghiuri. Ci strict la obiect. Fără experimentări, ci doar o documentare decentă a ceea ce se poate vedea la o simplă trecere. Cred că devine evident că pentru a face ceva mai serios, ar trebui luate rând pe rând vitrinele, deschise, experimentat cu fiecare „bolovan” în parte. Pentru a avea 20 de poze impecabile, cred că e nevoie de jumătate de an de muncă. Cam asta ar însemna o abordare profesionistă, am impresia.

 

La exponatele de dimensiuni mai mici, în măsura în care le fotografiezi prin sticla vitrinelor… iese ceva jalnic. Adică, nu merită păstrate pozele nici măcar o secundă. La exponatele cu forme mai speciale, unde ar merita văzut nu doar un detaliu, dacă faci poze în care se vede backgroundul reprezentat de ceva textile rămase de pe vremea comunismului… iar e un kitsch groaznic. Plus să te bazezi pe lumina din expoziție… iar e o limitare penibilă. Se poate deci concluziona că aici se pot face două abordări totalmente distincte: poze la plezneală, ca vizitator și fotografiere decentă, care necesită aranjamente speciale.

 

Seria asta de poze a fost făcută cu obiectiv normal, prin sticla vitrinelor – deși o sticlă de calitate, totuși aptă să submineze finețea detaliilor, cu lumina existentă în expoziție. Evident, din punct de vedere tehnic imaginile sunt departe de ideal. Un fel de a încerca marea cu degetul. Mult mai performante ar putea să fie imagini făcute cu obiectiv macro, cu eșantioanele puse în light-box, sau iluminate din tot felul de unghiuri, din laterală sau contre-jour pentru cristale translucide. Doar că pentru a face o astfel de abordare, e nevoie de înțelegere prealabilă și investirea unei cantități de energie/ timp… care nu știu de unde se poate tăia.

DSC_9417DSC_9408DSC_9109

DSC_8340DSC_8343DSC_8349DSC_8357DSC_8362DSC_8371DSC_8376DSC_8385DSC_8364

DSC_8310DSC_8329DSC_8334DSC_8395DSC_8407DSC_8410DSC_8418DSC_8425DSC_8427DSC_8430DSC_8451DSC_8455DSC_8470DSC_8479DSC_8485DSC_8498DSC_8499DSC_8502DSC_8505DSC_8512DSC_8523DSC_8529DSC_8532DSC_8540DSC_8544DSC_8547DSC_8564DSC_8570DSC_8577DSC_8589DSC_8600DSC_8609DSC_8616DSC_8626DSC_8633DSC_8638DSC_8659DSC_8667DSC_8674DSC_8676DSC_8683DSC_8695DSC_8703DSC_8719DSC_8727DSC_8743DSC_8752DSC_8754DSC_8764DSC_8766DSC_8769DSC_8772DSC_8778DSC_8784DSC_8796DSC_8811DSC_8820DSC_8823DSC_8847DSC_8852DSC_8867DSC_8871DSC_8874DSC_8888DSC_8897DSC_8904DSC_8907DSC_8910DSC_8916DSC_8925DSC_8931DSC_8940DSC_8943DSC_8946DSC_8952DSC_8958DSC_8975DSC_8978DSC_8988DSC_8994DSC_9000DSC_9003DSC_9006DSC_9020DSC_9026DSC_9027DSC_9030DSC_9050DSC_9060DSC_9063DSC_9066DSC_9073DSC_9080DSC_9087DSC_9090DSC_9093DSC_9106DSC_9113DSC_9121DSC_9123DSC_9134DSC_9138DSC_9143DSC_9151DSC_9154DSC_9159DSC_9164DSC_9166DSC_9174DSC_9177DSC_9180DSC_9186DSC_9189DSC_9195DSC_9198DSC_9201DSC_9204DSC_9207DSC_9213DSC_9216DSC_9222DSC_9228DSC_9231DSC_9246DSC_9253DSC_9258DSC_9265DSC_9273DSC_9276DSC_9283DSC_9285DSC_9288DSC_9298DSC_9307DSC_9316DSC_9319DSC_9327DSC_9331DSC_9337DSC_9342DSC_9354DSC_9358DSC_9363DSC_9367DSC_9388DSC_9397

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s