Nopți de vară la Sighet

Ieri seara am povestit cu un prieten din Sighet, și el maghiar, și el fotograf. O bună parte a discuțiilor a fost despre fotografia urbană. Despre modul în care apare orașul acesta în fotografiile făcute de alții. Sau în cele făcute de oameni din Sighet. Se poate constata oarecum că nu prea vezi imagine decentă despre locurile emblematice, despre clădirile reprezentative ale acestui oraș. Să nu mai zic imagine perfectă, fotografie ridicată la rang de artă. Ceea ce există eventual este imagine documentară, în care se pot recunoaște locurile, și cam atât. Plus o cantitate oarecare de imagine banală & kitsch, ceea ce nu e în sine o problemă… doar dacă nu prea există și altceva. E clar că nu avem cu ce să ne mândrim pe acest plan. Motivele sunt multe. Chiar foarte multe.

 

Cei din exterior, oameni care trec prin Sighet, se rezumă la vizite în muzee mai semnificative și dau o tură prin piață, eventual dau o fugă prin centrul istoric. Cu o impresie fresh despre locurile acestea, dacă au ochiul format și aparatură adecvată, vizitatorii de acest gen pot să facă și imagine brici, când și unde câte un cadru. Spre exemplu cu vânzători din piață. Au mai trecut pe aici artiști fotografi care erau interesați de a pune în imagine toate mizeriile posibile, curțile degradate ale caselor evreiești acum pline de țigănie. Pot exista printre ele și imagini cu valoare artistică aparte, asta nu se poate nega nicicum; în abordarea de acest gen, următorul loc care ar merita abordat artistic este groapa de gunoi a orașului. Interesant este că locurile decente sau estetice ai impresia că sunt evitate aproape totdeauna – că ele nu au potențialul necesar.

 

Oameni din Sighet obișnuiți cu locurile acestea, nu au făcut o pasiune din a pune în imagine locurile interesante și pozitive ale orașului; clădirile monumentale, piețele, atmosfera împrejurimilor imediate. Oricum, rezultate „beton” eu nu am prea văzut. Nu mă refer la o poză oarecare, ci la serii reprezentative, lucrate sistematic. Ceea ce ar însemna ani de lucru, cu dedicare, cu aparatură ultimul răcnet, punând mult suflet. Desigur, asta înseamnă alocarea de resurse la un mod care probabil că nu ușor se poate face. Plus că a realiza o imagine impresionantă cu o clădire din Sighet… sau cu una din Budapesta ori Paris… nu e la fel. La Sighet, construcțiile în sine, starea lor, iluminarea lor… toate lasă de dorit. Pentru a face imagine impresionantă cu ele, e nevoie de o pasiune și o capacitate care pur și simplu până acum nu există în acest oraș.

 

Ieri seara am făcut câteva cadre prin Centrul Vechi și pe aleea pietonală. Fără trepied, doar așa, cu ISO ridicat până la cer. O simplă plimbare prin întuneric. Dacă e să abordezi locurile acestea la un mod profesionist, trebuie definite toate elementele care ar conta, văzute când și cum se pot fotografia încât să arate perfect, cu ce obiective, din ce unghiuri, în ce condiții atmosferice, în ce anotimp. Apoi, ieșit cu aparatura adecvată, evident cu trepied pentru imagine de noapte; și trase serii destul de consistente, din care să poți alege ceva. Apoi să editezi imaginea la un mod care să scoată la suprafață potențialul ascuns în ea. Îți dai seama că toate astea înseamnă timp, energie, implicare… plus hazard și noroc, poate o sclipire genială când și unde. Sau lipsa lor.

DSC_0309DSC_0323DSC_0336DSC_0348DSC_0367

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s