Insecte de aproape

Când eram copil, poate pe la 10 ani, am făcut rost de una dintre cărțile biologului maghiar Dr. Móczár László, Rovarok közelről (adică, Insecte de Aproape); este o carte apărută în 1957… plină cu poze despre insecte… văzute de foarte aproape. Omul acesta a publicat destul de multe cărți cu fotografii entomologice, pe lângă activitatea de specialitate… inclusiv de descriere a numeroase specii noi pentru știință. Cărțile lui cu fotografii cu insecte erau bestial de frumoase, cu detalii despre viespi și libelule, coleoptere, fluturi  șamd. Nu erau acele cărți seci de la care să îți tai venele, ci erau pline de viață, autentică, văzută prin aparatura foto în teren, de un om pasionat de ceea ce făcea. Pe fierare poză se simțea că îl interesează. Că nu le-a făcut din plictiseală. Era un fel de entomologie de aceea de secol 18 sau 19, când naturaliștii puneau trup și suflet în ceea ce făceau. Când mai aveau suflet.

 

Când te gândești în ce tiraje mari au apărut cărțile acelea de secol 20, că le găseai cam oriunde prin Ungaria; le poți cumpăra și acum din anticariate… Poate că pentru moment nu părea, dar era un fel de artă naturalistică, mult mai mult decât documentare. Să vezi frumusețea. Desenele, texturile, antenele, aripile translucide, să simți oarecum personalitatea acelor vietăți atât de diferite, ultra-diverse și splendide, perfecte în felul lor. Pozele aveau scurte descrieri despre speciile prezentate, fix cât era nevoie pentru un ne-specialist; era un fel de culturalizare a maselor, pentru că acele cărți chiar ajungeau la foarte mulți oameni… dacă ajungeau până și la mine, la mama naibii în comunismul de la Sighet. Multe sute de cărți naturalistice publicate în acele vremuri în Ungaria, ajungând și pe la noi… ne-au dat o șansă să vedeam o lume totalmente fascinantă… care a ajuns să ne orienteze viața către ceea ce credem că ne oferă sens și fericire. Și nu e un lucru nesemnificativ să ai astea.

 

Am impresia că acele cărți cu fotografii făcute de Dr. Móczár László vor rămâne o valoare, indiferent de trecerea timpului; desigur, valoare pentru naturaliști, nu pentru marile mase de maneliști și agricultori. Așa cum Michelangelo sau Leonardo da Vinci se păstrează pe termen nedefinit ca valoare, la fel în cultura naturalistică a unei regiuni/ a unei națiuni… pot să persiste capodopere în care se simte puritatea sufletului uman, dăruirea și performanța la un mod aproximativ arhetipal. Cu rol de model. Ca referință, față de care te poți măsura și dacă ești sincer, vezi cât de nesemnificativ ești. Cu tehnica de azi se pot face fotografii care să întreacă cele ale trecutului… din punct de vedere tehnic. Dar eu nu cred că voi avea ocazia să văd o viață umană pună în slujba fotografierii entomologice naturalistice la un nivel care să fie măcar comparabil cu ceea ce a făcut acest om, în timpurile lui.

 

După ce a împlinit 100 de ani, Dr. Móczár László a murit în 2015. Nu l-am văzut niciodată. Dar prin cărțile lui multe și frumoase a lăsat o comoară pentru generațiile de tineri naturaliști care au șansa să perceapă ceva incredibil. Evident că avea cea mai bună tehnică foto disponibilă, nu avea limitare la filme șamd. Pe vremea copilăriei mele, cu un Zenit E și câteva filme dia Orwo nu aveai nici o șansă să faci ceva de genul pozelor lui. Dar acum, după câteva decenii, se poate face aproximativ ceea ce făcea omul acesta… doar timp și chef să ai. Între timp, tehnica a evoluat enorm, pretențiile față de poze și mai mult. Dar o chestie nu se poate depăși: cât suflet a pus el în ceea ce făcea. Probabil că de atunci există poze mult mai bune cu libelule aflate în zbor sau detalii macro… dar să vezi privirea viespilor care ies din scorbură, sau splendoarea perfectă a unui nasicorn, nenumărate altele de acest gen… apropierea aceea cu iubire față de vietățile mărunte… astea nu se mai percep atât de tare în zilele noastre. Pentru că aceste chestii au fost cam ucise în timpul care a trecut. Și nu se știe dacă ele vor învia vreodată.

 

Ceea ce pare crunt este că a cam decăzut umanul din noi. Nu prea suntem în stare de chestii mari. Când te gândești că omul acela a făcut imagini minunate cu aparatura care acum ar părea un jeg fosil… iar noi nu suntem în stare să utilizăm la modul performant ceea ce avem… e cam penibil; ne lipsește atitudinea; dedicarea. Avem impresia că poze mai bune am putea face doar dacă am deține aparatură și mai ultra-performantă… dar cred că nu aici e problema. Pe parcursul anilor nenumărați fotografi au produs foarte multe poze care tehnic sunt OK sau cvasi-perfecte… dar totuși ele nu reprezintă mare lucru. Nu simți o operă reprezentativă. Lipsește ceva din ele, poate chiar esența. În general, imagini extraordinar de seci, habar nu am de ce. Perfecte tehnic, dar lipsite de orice autenticitate, lipsite de viață reală. Au crescut enorm și pretențiile noastre… dar nu aici e problema. Ci cred că decăderea este în calitatea materialului uman. Societatea actuală nu creează acel tip de atitudine care poate duce la operele de genul celor din trecut; societatea actuală creează mai mult niște hrăpăreți, frustrați, prinși între birocrație și foame. Cumva, societatea de azi este capabilă să producă extraordinar de mari nulități umane.

 

Ce e de făcut? Nu știu exact nici eu. Poate e de continuat acel tip de atitudine naturalistică ce a dat roade în trecut. Acea preocupare sinceră, copilărească ai putea zice, acea fascinație față de culori și forme, față de zumzetul, târâitul și bâzâitul goangelor, a pune în imagine la fața locului momentele unice, irepetabile, cele ale descoperirilor personale. Ce ar face Fabre, Darwin, Gerald Durrell dacă ar avea un Nikon de 36 de megapixeli – cu obiectiv macro? Cred că ți-ar cădea fața dacă ai vedea de ce ar fi ei în stare.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Insecte de aproape. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Insecte de aproape

  1. János Márk-Nagy via FB zice:

    Şi azi le mai am în biblioteca personală ❤️

    Apreciază

  2. Tea Vasilescu via FB zice:

    Buna ziua,

    Ma bucur ca v-am regasit blogul dupa o pauza de 10 ani. M-a facut sa zambesc regasirea.

    Fiul meu de 5,8a e fooooarte pasionat de insecte (+monstri marini/preistorici etc) si nu gasesc resurse (ideal offline tip tabere) de entomologie pentru varsta lui.
    Am sapat toata gradina, am strans (si, rar, eliberat insecte (d)in borcane aici in suburbiile Bucurestiului, coloreaza si decupeaza, are figurine de tot soiul, are enciclopedii si e cel mai mare fan Minuscule.. dar simt ca lipseste 1-2-5 likeminded kids cu care sa impartaseasca pasiunea. Vizitele la Antipa le-am rarit prin prisma anului dubios, dar macar online sa ne imprietenim.. sa gasim un sistem sa ii pastrez pasiunea chiar si in anii in care va incepe scoala si risca sa isi piarda luminita de entuziasm fantastic pe care o are acum in ochi. Nu vede altceva decat insecte – somnul si mancarea doar ii intrerup cautarile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s