Laleaua pestriță – Fritillaria meleagris

Laleaua pestriță, martie 2019. E foarte timpurie înflorirea lor în acest an. Și, natural, e foarte efemeră. Îți dai seama ce improbabil e să le ai în obiectiv fix când trebuie. Imaginile din seria asta au fost realizate în județul Maramureș, altele în jud. Sălaj. Habitate totalmente diferite, unul cu multe zeci, altul cu mai multe sute de exemplare. În teren au fost trase imaginile cu planta, la nivelul la care să mi se pară aproximativ decent. E o muncă serioasă să fie selectate. În total au fost făcute peste 1.200 de imagini (cu seriile de bracketing) – prezentând laleaua pestriță. Diferite exemplare, diferite culori, habitatul… detalii. Macro & superangular. Din astea ar trebui selectate cam 60-80. Deci, cam 5%, oricum sub 10%. Așa se poate extrage calitatea care să arate cum trebuie. Sau nici măcar așa?

 

Experiența de primăvara asta cu laleaua pestriță arată la perfecție cât de departe este teoria de realitate, pe foarte multe planuri. Constați că acolo unde știai că ele există și unde ai mai fotografiat specia… adică în rezervația Pădurea Bavna… e greu să le regăsești… (de fapt a fost imposibil). Pe baza unor informații despre puncte unde a fost văzută primăvara asta, am ajuns la 2 locuri noi… pe care era totalmente imposibil să le detectezi dacă nu primeai informațiile. În imensitatea peisajului, dacă nu primeai localizarea exactă, a da de ele este totalmente nerealist: dintre milioanele de locuri cu tufe la margine de pădure pe malul unui pârâu secat… ce șanse erau; sau pe o anumită tarla înțelenită, între terenuri arate la marginea căruiva sat. Aud că anul acesta au înflorit cu circa o lună mai devreme decât în urmă cu un an – poate din cauza vremii mai călduroase, poate din cauza secetei de anul acesta, poate din orice alte cauze sau combinații de factori. Culmea e să vezi că la 31 martie deja multe erau veștejite, trecute. Deci, două zile petrecute prin păduri, tufărișuri și tarlale, 500 km în mașină (o tură de o zi de 200 km, altă zi 300 km)… pentru a îmi face o impresie despre această plantă, în habitatul ei, în locurile unde încă există la modul natural.

 

Cum a început toată povestea asta cu laleaua pestriță? Este o plantă cu flori frumoase, o vietate atractivă și prin raritate, cu statut de specie protejată. Pe de o parte, aveam câteva poze făcute în urmă cu câțiva ani în rezervația Pădurea Bavna… dar cu chiu cu vai am găsit atunci 3 exemplare, dintre care una era decentă pentru fotografiere… celelalte erau prea ofilite. Problema este că dacă faci imagine fotografică macro, se vede fiecare mic detaliu, iar defectele chiar incipiente precum ofilire, uscare la marginea petalelor șamd arată cam catastrofal în imagine. Pe de altă parte, am văzut recent pe facebook (în ultima săptămână de martie 2019) poze făcute cu aceste plante, atât în județul Suceava cât și la limita județului Sălaj cu Satu Mare. Era logic să presupui că sunt înflorite și la pădurea Bavna. Așa că am decis să merg să vizitez locurile în care am făcut imaginile din urmă cu câțiva ani.

 

30 martie 2019. O plimbare de câteva ore prin Pădurea Bavna, cu două genți de aparatură foto; nici o lalea pestriță găsită. Am căutat printre arbori în zone mai deschise, printre tufărișuri, în zone mai umede prin preajma cursului meandrat… nicăieri nici măcar una nu am văzut. În anii recenți am auzit că e pe cale să dispară din rezervația asta, că este scoasă cu totul de localnici și vizitatori… dusă în grădini unde pentru natură ele sunt pierdute. Nu se poate zice că sigur nu mai este pe aici, din multe motive. Pe de o parte, să dai de planta asta în pădure nu e atât de simplu. Mai ales dacă sunt puține exemplare. Apoi poate că nu a înflorit încă. Poate e prea secetă și nici nu o să înflorească anul acesta… cine știe. Una dintre variante este că au fost luate toate. Ceea ce este clar este că intenția mea de a o regăsi acolo unde o știam… nu a produs decât ceva frustrare.

 

Teoretic, faza să nu o regăsesc în pădurea Bavna nu trebuia să producă nici un fel de sentimente. E pur și simplu o constatare, că aici nu ai dat din nou de ea. Doar că omul nu este un robot, ci își face speranțe cu fotografii pe care le va realiza, spre exemplu; plus că nu e prea mare satisfacție să vezi că ești cam incapabil să le găsești sau că ele nu mai există, sau că nu ai venit la momentul oportun… Oricum, simțeam nevoia să găsesc o soluție pentru a vedea planta asta înflorită, acum, în primăvara asta. Așa că am contactat persoana la care am văzut pozele din Sălaj. Mirel Matyas.

 

Deși ne știm doar de pe net, Mirel Matyas a fost foarte deschis să ajute cu locațiile pe care le știa. Pe de o parte a discutat cu un localnic din Chieșd, Ionel Șanta, care a găsit locul cu lalelele pestrițe pe o vale la limita județului Sălaj cu județul Satu Mare; acest om urma să îmi arate unde sunt plantele respective. Plus am mai primit o hartă cu locația plantei la Rodina, un sat din Maramureș… unde ele au fost văzute pe o tarla, în urmă cu câteva zile. Fără aceste contacte, date exacte, nu exista nici măcar 1 la 1.000.000 șanse să dai de plantele astea. Pentru că ele sunt localizate pe câteva sute de metri pătrați în cazul Chieșd (gen 30 pe 10 metri) și câteva hectare în cazul Rodina (gen 200 pe 100 metri). În imensitatea peisajului, aceste locuri sunt mai nesemnificative decât un ac în carul cu fân. Mult mai nesemnificative.

 

Cred că este clar că dacă nu era disponibilitatea lui Mirel Matyas, profesor de matematică la Zalău, deschis să ofere informația despre localizarea acestor plante… nu exista nici o șansă să fac pozele astea. La fel, mulțumirile ar trebui prezentate și lui Ionel Șanta, care a căutat florile de prin împrejurimile satului natal și a oferit ghidajul când am ajuns în zonă. E un fel de cooperare, minimală ai putea zice, dar extrem de eficientă și decentă, de fiecare parte.

 

La Rodina, Maramureș, pentru mine era mai atractiv locul, deoarece iubesc Maramureșul la un mod mai special. Evident, irațional, ca orice iubire. Am ieșit pe câmp unde Mark a se orienta pe harta primită pe telefon, și am ajuns ușor de tot la locul menționat (așa cum era descris și în textul primit de la Mirel). Erau câteva sute de flori acolo, dar era clar că puteau să fie mult mai multe dacă nu era arat o bună parte a lotului în cauză. Și în mijlocul arăturii se vedeau câteva plante în fragmentele arate. Desigur, proprietarii terenului habar nu au de florile astea, și nici nu cred că tare îi interesează. Pragmatismul țăranului, pe care nu îl impresionează detaliile. Inclusiv terenul (fâneață) pe care există acum plantele, are niște șanțuri pentru a scurge apa… devine deci mai uscat ca rezultat al desecării intenționate. Interesant este că în parcele înierbate învecinate nu era nici măcar o lalea, pe când pe terenul acesta era destul de plin de ele. Mărunte, de-abia ieșite cu ceva peste firele scunde ale ierbii fragede, nu semănau cu exemplarele mai înalte pe care le-am fotografiat în pădurea Bavna în urmă cu câțiva ani. Oricum, viitorul lor aici pe tarlaua asta este pe muchie de cuțit; poate au arat azi tarlaua respectivă. Dacă ai putea să te bazezi pe autoritățile statului, ar trebui să existe un mecanism care să le pună imediat sub protecție; cu compensarea proprietarilor terenului. Dar țara asta de hoți și curve nu are asemenea preocupări la nivel guvernamental.

 

La Chieșd am urcat pe valea Vaca, sub ghidajul lui Ionel Șanta. Era un loc unde trece un pârâu și are și niște înmlăștiniri în zonele respective… în alți ani; acum e total secată valea, terenul ca betonul, nici vorbă de noroaie și ape. Ionel zice că anul trecut (2018) lalelele astea au înflorit cu o lună mai târziu, spre sfârșit de aprilie. Acum, la sfârșit de martie 2019 sunt cam trecute; multe exemplare erau cu florile cam uscate… cel puțin pentru a face imagine macro care să arate cum trebuie. Am găsit câteva plante mai ascunse în desiș, care erau sub tufe țepoase, mai ferite de bătaia Soarelui și mai fresh. Dar lumina pe ele era ciudată, nu te puteai poziționa bine decât dacă tăiai tufele șamd. Oricum, era mult mai natural locul de aici, decât pe tarlaua de la Rodina. Și în acest loc, dacă nu era cine să îți arate cu exactitate, veci nu le depistai. Doar dacă știai exact unde să le cauți. Poți să stai o lună pe valea asta, să te plimbi după ele și să nu le găsești; plus că ele nu așteaptă să fie găsite, ca repede le trece vremea. Dacă te gândești câte văi similare sunt, câte desișuri ca la Chieșd, câte păduri ca la Bavna, câte tarlale ca la Rodina, de fapt ele ar putea să fie cam oriunde. Faptul că noi am reușit să le vedem pe astea este oarecum și rezultatul hazardului… dar nu ai putea exclude să existe alte zeci sau sute de locuri (poate chiar și mii) unde mici populații de acest gen, de zeci sau sute de exemplare, să nu fie băgate în seamă de nici un intelectual. Și, cred că veci nu va exista capacitate a naturaliștilor să acopere suprafețele astea imense, să le “scotocească” după aceste plante fie ele și protejate. Pentru că în țara asta incapacitatea este enorm de mare.

 

Ce sens au aceste încercări de a vedea o plantă înflorită și a face niște poze? Nu știu. Poate de a înțelege mai bine care este situația ei în zona Maramureș (și vecinătăți imediate), a percepe cum trăiește ea, în ce locuri, ce diversitate de habitate sunt populate de ea, ce șanse are să persiste, cam cât de „invizibilă” sau detectabilă este ea? A o vedea de aproape, măcar câteva minute, prin obiectivul foto. A percepe cum arată florile proaspete, bobocii, florile în stadiul de maximă vigurozitate… atât de efemeră precum la oameni. A face niște poze, poate bune, poate jalnice, dar măcar ai încercat. Demult nu mai cred că ar conta atât de mult reușitele… pe cât contează să încerci.

 

Un aspect interesant în povestea asta cu lalele sălbatice… pestrițe… este confruntarea naturalistului cu realitatea. Cât de dificil este să proiectezi din timp ceva acțiune și cât de bine și rapid trebuie să reacționezi la cele aflate în desfășurare. Dacă amâni și câteva zile, e tardiv totul, vezi doar ierburi uscate. Un caz concret, dar cam asta e situația întotdeauna. Cât de interesat trebuie să fie omul, cât de abil în a se documenta rapid și eficient, a comunica, cât de hotărât, cât de capabil să mobilizeze resurse imediat ce este momentul… să aloce bani și timp și energie pentru a ajunge în locurile care contează, să fie toate echipamentele pregătite, să nu lipsească nici un mic element care poate să compromită totul. Acestea nu se predau la nici un fel de școală, dar dacă lipsește o asemenea atitudine pro-activă, veci nu se poate spera progres în cunoașterea naturalistică. Am impresia.

 

Sunt multe aspecte la care e greu să iei o decizie corectă. Spre exemplu, numărul de poze. Atât la expunere, cât la selectarea materialului brut. Care este numărul adecvat care să prezinte bine habitatul, să se vadă plantele de aproape, să apară și detalii interesante… dar să nu sari calul; adică, să nu devină plictisitoare… Greu de decis; desigur, una este calibrarea seriei pentru oameni cvasi-totalmente ne-interesați de subiect, alta este pentru botaniști sau naturaliști pasionați. Când devin ele redundante la un mod penibil? Fiecare o să găsească ceva de comentat, pentru fotografi e posibil ca pozele să fie discutabile din punct de vedere tehnic, pentru botaniști ele pot să fie prea artistice… dar probabil că asta nici nu prea contează. De fapt, demult nu mai contează comentariile – că dacă începi să îi asculți și să îi bagi în seamă, veci nu mai faci nimic. Singura chestie este ca imaginile să fie asumabile de cel care le-a făcut. Cel care știe care erau condițiile de lumină, cele tehnice și cele umane. Restul este praf în vânt.

 

Habar nu am dacă niște poze pot să transmită iubirea față de o plantă. Față de o vietate în general. Admirația pentru ființa respectivă, cea din imagine… și extrapolând, pentru toate celelalte similare. Specii protejate de lege (și ce folos?), aflate pe cale de dispariție; cu populații care dispar rând pe rând, din cauza unor intervenții umane. Flori firave care își duc încă existența în desișuri ale tufelor, prin păduri cu stejari seculari sau pe tarlale care urmează să fie arate.

007_5848

DSC_7185DSC_7195DSC_7210DSC_7213DSC_7218DSC_7227DSC_7257DSC_7260DSC_7263DSC_7272DSC_7275DSC_7284DSC_7293DSC_7308DSC_7330DSC_7332DSC_7363DSC_7366DSC_7380DSC_7389DSC_7399

007_5273007_5279007_5284007_5293007_5297007_5307007_5312007_5325007_5348007_5367007_5379007_5384007_5393007_5404007_5429007_5438007_5448007_5457007_5474007_5487007_5504007_5509007_5513007_5519007_5543007_5548007_5563007_5568007_5573007_5577007_5602007_5638007_5643007_5648007_5653007_5659007_5684007_5740007_5803007_5815007_5824

Aici e limita dintre cele două serii. Mai sus sunt cele de la Chieșd – Sălaj; mai jos sunt cele de la Rodina – Maramureș.

007_5872007_5888007_5897007_5915007_5924007_5934007_5958007_5973007_5978007_5994007_6004007_6008007_6013007_6018007_6033007_6038007_6048007_6063007_6079007_6088007_6098007_6099007_6103007_6109007_6128007_6148

DSC_7416DSC_7428DSC_7438DSC_7441DSC_7443DSC_7450DSC_7457DSC_7479DSC_7491DSC_7460

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Plante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Laleaua pestriță – Fritillaria meleagris

  1. Niculina Sandor via FB zice:

    E incredibil cum ne transpune aceasta mica planta,in luminile create de tine intr-o liniste totala…

  2. Mirel Matyas via FB zice:

    Foarte frumos! Bravo! Asta inseamna sa-ti pese cu adevarat de ceva… Respect!

  3. Ionel Ioan Santa via FB zice:

    Iubirea şi respectul pentru Natură nu are limite,pentru unii oameni,aşa se face că patru Sigheteni, trei din Sighetu-Marmaţiei, iar unul din Sighetu-Silvaniei, sau întâlnit la Chieşd, având a împărtăşii aceleaşi sentimente, de iubire şi respect pentru natură, flori şi fauna!!!
    Aceşti trei oameni deosebiţi,au „bătut” sute de km,pentru a vedea cu ochii lor, minunata, superba Lalea Pestriţă, care creşte umilă şi gingaşă, aici pe pământul din arealul Comunei Chieşd!!!!!
    Aveţi respectul meu pentru acest sacrificiu, care este atât de rar văzut, din păcate, şi cu atât mai rar, pentru o floare nebăgată în seamă de majoritatea oamenilor!!!
    Mulţumim domnule Peter Lengyel, pentru vizită şi pentru minunatele fotografii dăruite, din minunatul Maramureş!
    🥀🥀🥀🌹🌹🌹🌷🌷🌷
    Respect!

  4. Narcisa Munteanu via FB zice:

    Cat de frumos

  5. Alina Liliana via FB zice:

    Oh, ce frumos!

  6. Ionel Ioan Santa via FB zice:

    Mulţumim pentru perseverenţa de care aţi dat dovadă,pentru a ajunge până aici la noi în Sălaj,mai precis,la Chieşd,pentru a admira superba floare de Lalea Pestriţă,ce se încăpăţinează să mai existe,în ciuda neprotejării ei!Mulţumim domnule Peter Lengyel,pentru efortul şi dragostea dumneavoastră faţă de natură!

  7. Doina Cioaca via FB zice:

    Minunate fotografii!

  8. Ovidiu Gandore zice:

    Mulțumesc.

  9. Mirel Matyas via FB zice:

    Un material fain, despre o floare speciala laleaua pestrita (Fritillaria meleagris). Si despre un loc din Salaj: Chiesd. Multumim Peter Lengyel pentru vizita!

    P.S. Se impune o precizare. Locatia de la Rodina (Maramures) mi-a fost dezvaluita de colegul meu, domnul profesor Fănăţan Nelu

  10. Angela Nedelcu via FB zice:

    Superba floare, frumoasa poveste! Admir oamenii care pun pasiune in ceea ce fac. Pasiunea înseamnă iubire. In orice găsești iubire, e o binecuvântare. Felicitări!

  11. Daraban zice:

    Multa munca…sunt minunate florile!

Lasă un răspuns la Angela Nedelcu via FB Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s