46.0

Niște aiuriți fulgi de zăpadă cad din cer. Îi suflă vântul, un fel de viscol. Am înțeles că așa a fost și atunci în 1973. Doar că ningea mai puternic. A fost cam demult. Cum a trecut vremea…

 

Mă trezesc și văd că am 46 de ani. Când eram copil și vedeam pe cineva la vârsta asta, mi se părea bătrân spre foarte bătrân. Poate că așa și erau oamenii aceia. Nici nu îmi puteam imagina ca cineva la vârsta asta să fie interesat de păsări, fluturi, ieșiri pe deal și alte lucruri similare – copilărești poate. Impresia mea de acum este că fix aceste lucruri copilărești au fost cele care au putut păstra până azi dorința de a exista. Să ofere doza zilnică de fericire. Puterea de a merge mai departe, de a trece și peste momentele surprinzător de jalnice… și inevitabile în viața umană. Cred că fără zborul pelicanilor când se ridică de pe apă, emițând ciudate sunete de genul unui grohăit… viața asta a mea nu ajungea la 46. Mare parte din fericirea care să o facă o viață demnă de trăit a provenit din șansa de a mă preocupa de natură. Pădurile neumblate, fluturii coada rândunicii, lacurile întinse cu limicole pe maluri, doi corbi care croncăne în ceață… acestea au fost cele care au păstrat un fel de copilărie și lumină în sufletul meu.

 

Salamandra. Când eram copil, elev la școala generală, am primit o salamandră de la profesorul de biologie. În clasa a 5-a. Dacă mă uitam la ea, cu contrastul între fondul negru perfect și petele galbene, strălucirea ei, mișcările respiratorii, felul în care își închide și deschide ochii, pașii lenți pe care îi făcea pe mușchii verzi puși în terariu… de aproape părea să fie cea mai mare frumusețe de pe planetă. Interesant este că după atâția ani, azi dacă mă uit prin obiectiv la o altă salamandră, simt aproximativ același fel de senzație, ceva combinație între extaz, mirare, admirație și iubire. Nu la fiecare salamandră pe care o văd prin pădure sau la marginea drumului… dar atunci când pe careva o privesc de foarte aproape. Pentru câteva secunde îți poate da fericirea aceea naivă și pură pe care o aveai când ai văzut o asemenea splendoare pentru prima dată.

 

Dar natura, ea singură… nu ajunge. Sună telefonul și îi văd numele. Prin simpla ei existență ca vietate, cu finețea, strădaniile și implicarea ei… poate da o speranță că pentru omenire nu e chiar totul pierdut. Bine, mică speranța, dar totuși… cu atât mai importantă. Pe lângă natură, un alt noroc extraordinar în acești 46 de ani au fost oamenii apropiați. Anturajul. Evident, nu toți oamenii la grămadă – cu care ai de a face… ci cei câțiva (mult sub unul la mie) care erau și sunt prietenii foarte apropiați, câțiva dintre colegi, extrem de puțini dintre profesorii din diferite școli/ universități, familia care te putea proteja. Poate 30 de oameni în total, poate 50. Fără ei, erai fiul ploii. Un nimeni.

 

Sunt bune zilele astea de naștere la ceva. Azi o tipă îmi cere iertare pentru niște comportamente pe care aparent le regretă… povești vechi, din clasa a 12-a. În primul rând, îmi pot imagina cam ce comportamente am avut eu pe atunci; habar nu am care a fost contextul, dar rețin că pe vremea aceea ea era superbă. Doar atât îmi amintesc – numele ei asociat cu un chip angelic. Văd că în poză arată perfect și acum, ceea ce nu (mai) e cazul la multe persoane din generația noastră. Apoi, văd că pe profil are numele de familie schimbat. Ceea ce e bine. Interesant e cum creierul uman filtrează toate întâmplările și le păstrează pe cele frumoase; destul de automatizat, aproape tot ce e mizerabil, dispare. Toate micile probleme, ca și cum nu ar fi existat vreodată. Se păstrează doar câteva exemple cu cele mai mari jeguri – un fel de aducere aminte că pe lângă frumusețe, decență și iubire, viața îți prezintă și chestiuni cu gust amar. Știi ce să eviți altădată. Dacă ajungi să le recunoști din timp.

 

Regrets, I have a few. Bănuiesc că nu sunt singurul. Doar că nu mulți recunoaștem. Un fel de amintire a paradisurilor pierdute. Bine, pentru moment, ele nu dădeau impresia să fie permanent paradis. Din contră. Chestiile astea pasionale, sunt destul de dure să te ridice în cer și să te izbească de stânci. Să te lase în zona de spargere a valurilor. Îți trebuie câțiva ani să poți să respiri din nou. Să poți să te ridici în genunchi, măcar. Și mult timp trebuie să treacă până poți sta din nou drept, în picioare. Dacă ai trece ușor peste ele, înseamnă că atât au și contat. A face pace cu trecutul, a mulțumi pentru partea bună care a existat… și a merge mai departe. Astea le învață omul doar pe propria piele. Până la urmă, fiecare chestie terminată e totodată un nou început, ai putea zice. O teoretică oportunitate. În care speri că aerul o să fie mai respirabil. Că nu ne vom terfeli reciproc sufletele, dacă le mai avem cumva. Că vom putea să ne susținem la bine și la rău, până în ultima clipă, așa cum este în poveste. Poate prea idilic să fie real… Prea improbabil, când vezi statistica experiențelor personale și a celor din jur. Poate că aceste chestii au dispărut demult, ca dinosaurii. Nu aveau loc în lumea asta.

 

Când eram adolescenți, adulții de pe vremea aceea ni se păreau absolut penibili. Toți la grămadă. Cu pantalonii lor de catifea maro, cu rochiile demodate purtate ani fără număr, cu munca lor robotizată, cu fețele lor șterse. Erau vremurile acelea oribile, cu lipsă de mâncare, frig în locuințe, curentul electric care se tăia seara. Când nu era apă caldă decât rar. Și uneori nici apă rece nu era. Aveam impresia că noi am putea arăta lumii de ce suntem în stare, dacă am avea ocazia. Apoi ocaziile au venit. Libertatea. Poate că am putut să facem câte ceva, nu știu. Dar, esența este că ne-am cam schimbat părerea despre adulții de atunci. Poate că din prisma actuală, unii par chiar modele de succes, cum naiba au reușit să aibă pantalonii de catifea, rochia, cum au reușit să crească copiii pe care noi nu îi vom avea niciodată.

 

Ce a mai fost bine în acei 46 de ani? Cărțile bune. Nu două. Câteva mii. Alese pe sprânceană. Cele de geologie, paleontologie, tectonică globală, vulcanologie, biogeografie, ecologie, etologie, ornitologie, herpetologie, astronomie, filozofie și altele asemenea. Plus câteva de beletristică, destul de puține. Norocul de a le avea, de a le putea obține. Apoi, norocul de a le avea la timp, și a avea timp de ele. Plus norocul de a avea energie și chef de ele. Chiar dacă erau vremurile cele mai proaste și vremea cea mai neprielnică, o singură carte bună putea să facă diferența. Să ai o ceașcă de cafea și ceva mâncare, să stai cu cartea aceea, să nu dorești nimic de la nimeni. Iar la o adică, dacă nu mai e cafea, e fix destul și o bucată de pâine cu un pahar de apă. Doar de asta ai nevoie.

 

Probabil că cea mai mare reușită din cei 46 de ani este că am putut să mă preocup de ceea ce iubesc: natura. Să vezi migrația somonilor în Munții Stâncoși, să vezi ursoaica grizzly cu puii ei, ursul negru, elani; să vezi cum iese un crocodil din apă undeva prin India; lei, antilope, să vezi elefanți sălbatici, varani prin desișuri din Thailanda, migrația cocorilor în Japonia; corali și insule tropicale, păduri luxuriante pline de epifite, zone deșertice și semideșerturi, ghețari și peșteri splendide. Să vezi fața șerpilor veninoși de foarte-foarte aproape. Să vezi cum se bate în aer zăganul cu acvila de munte în Gran Paradisso din Alpi … în timp ce faci poze. Atât de multe minuni ale naturii au fost detectabile vizual încât până și să le înșiri… e cam imposibil. Și concertele de noapte ale privighetorilor, și țipetele ciufilor pitici. De fapt, doar și pentru aspectele naturalistice pe care le-am văzut, a meritat din plin orice efort… pentru a trăi o viață. A fost cea mai mare satisfacție profesională, și mai cu seamă satisfacție estetică și satisfacție sufletească… să le vezi măcar o secundă. Să percepi direct și indubitabil cât de splendidă e Planeta asta (doar că splendidul nu are grad de comparație). Cu experiența de acest gen trăită la modul îndelungat, chiar de ai dispare în orice clipă… ar rămâne senzația că a fost ceva minunat.

 

© dr. Peter Lengyel

 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la 46.0

  1. Ruxandra zice:

    46.0: Ganduri care merita sa fie citite.
    La multi ani !

  2. Catalina Vic via FB zice:

    Ar merita sa îți aduni gândurile într-o carte, pur și simplu

  3. Marius Lengyel via FB zice:

    Da, cei care îți scriu au dreptate. Ai „condei” și ar trebui sa ți-l pui în opera /valoare….

  4. Niculina Sandor via FB zice:

    Absolut necesara cartea cu toate aceste trairi,ganduri,experiente…nici nu stii cati dintre cei care suntem alaturi pe wall-ul tau ne regasim 99%in tot ceea ce zici…..Ma bucur ca existi…

  5. Mihaela Cancemi via FB zice:

    Frumos și Adevărat spus… și eu o sa ți cumpăr viitoarea carte!

  6. Doru Ruşti via FB zice:

    herpetofauna e un subiect horror pentru marea masă a semenilor noștri, însă îmi amintesc de o fetiță în vizită la muzeu care-a zis că-i plac țestoasele; când am întrebat-o „cum așa?”, mi-a dat un răspuns simplu: „am trei acasă”; nimic nu poate înlocui experiență personală…

  7. Pop Gabriela via FB zice:

    Ai adus si la scoala odata o salamandra, probabil despre aia-i vorba

    • Florinda Sas via FB zice:

      O, da, asta imi amintesc si eu, impreuna cu o mini-excursie la o balta din Sighet in cautare de salamandre. Nu-mi amintesc daca le-am si gasit

      • Grig Uta via FB zice:

        si eu imi amintesc salamandra. si parca am mers cu Peter sa cautam salamandre undeva linga podul Puscopor. Cred ca gasisem. La Multi Ani Peter! are dreptate Peter intr-un alt post despre cum unele memorii raman impregnate despite trecerea timpului.

  8. Ada Alexa via FB zice:

    La mulți ani, Peter! Cred că mai ai ceva in comun cu Darwin, pe lângă ziua naștere

  9. Diana-Elena Irimin via FB zice:

    La multi ani, Peter!!! La cat mai multe zile misto petrecute pe teren si fotografii in care sa ne aduci si pe noi, cei care nu avem atat de mult noroc prin prisma job-ului, sa ne bucuram de natura.

  10. Nicoleta Iacob via FB zice:

    Foto frumoase, spor la scris si tot ceea ce va doriti! Multe am invatat eu de la dvs, despre atatea pasari si animale de care habar nu aveam ca exista!

  11. Radu Mititean via FB zice:

    conteaza mai ales varsta perceputa si ce gandeste cel in cauza ref. la asta. tatal meu implineste anul asta 80-de ani, are deja in 2019 multe nopti petrecute in cort pe munte, inclusiv revelionul, si multe zile de tura in natura, curand pleaca la un trekking de patru saptamani, vara trecuta a urcat 7 patrumiari in Alpi, si merge la sala de catarat de mai multe ori pe saptamsna, cu nepoata… si se catara. daca se uita in buletin si zicea aoleu ce batran sunt, imi iau carja si ma plimb doar prin parc, ca alti pensionari, probabil ca era doar un mosulica anchilozat si cardiac, sau nu mai era deloc… si eu ma simt cu aceeasi energie ca la 26 de ani, da nu eram asa daca nu as iesi cam fiecare weekend in natura si nu as simti ca si lupt pt ceva in viata

  12. Ardeleanu Adrian Bubi via FB zice:

    La multi ani Peter inca o dată ! În primăvara trebuie să ne mai vedem pe ceva văi din zona ta, poate noaptea cu capcana luminoasă 😀. Numai vreme bună să fie si sincronizare

  13. Rada Pavel via FB zice:

    La multi ani. Toti avem nevoie de pelicanul nostru cu sunet ca de grohait.

  14. Cristina Muresan via FB zice:

    La multi ani Peter! Atunci cand ai norocul sa te nasti inzestrat cu un strop de pasiune (si dai de indrumatori pe masura), care-ti transforma interesul in meserie si meseria in stil de viata, in fiecare zi descoperi frumusetea, minunatia si sensul ascuns al existentei. Sa ai ani frumosi, binecuvantati cu sanatate, bucurie si implinirea de a experimenta noi descoperiri in caleidoscopul miraculos al existentei!

Lasă un răspuns la Diana-Elena Irimin via FB Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s