Dacă regret că am rămas aici?

Din câte mă pot eu evalua, eu sunt un om extrem de calm, zen aș putea zice. Pe unii îi scoate din sărite calmul meu în situații tensionate, alții mă admiră… asta este. Întrebarea e… cât de zen poți rămâne când căcatul social în loc să scadă, se ridică mai sus și mai sus. Când marasmul acesta cu miros de cloacă te face să îi inhalezi aburii? Indiferent de dorințele tale, ești nevoit să o faci – cât timp trăiești pe aici.

 

O problemă a societăților moderne este că nu ai cum să cunoști din timp milioanele de reglementări care apar pe bandă rulantă, tone și tone de căcaturi birocratice produse de o mașinărie legislativă infernală; mă refer la structurile pline de analfabeți, de retardați, amante și curve de toate felurile… plus câțiva oameni OK. Cantitatea de jeg birocratic este atât de mare încât de facto nimeni, dar absolut nimeni nu are cum să știe tot felul de detalii… toate aflate în schimbare. Problema este când unele dintre ele se referă la ceea ce te poate afecta la modul direct. Și ești expus sistemului… ca o rață care nu poate să zboare… în fața puștii. Acesta ești tu, indiferent că îți dai seama sau nu.

 

Hai să zicem că se publică în Monitorul Oficial ceva reglementare, în urmă cu doi ani. Acum pe 17 ianuarie, este termenul limită să depui niște acte, prin care ceri ca pe firma pe care o ai să se reducă numărul de coduri CAEN – pentru a rămâne în noul barem impus. Dacă nu faci asta, firma poate să fie radiată automat, peste două luni. Evident că nu citești tonele de mizerii care se publică sub formă de milioane de reglementări legale… dacă ai face asta nu ar ajunge fizic cele 24 de ore pe zi. Deci a priori și inevitabil, ești la cheremul sistemului… pentru că necunoașterea legilor nu te absolvă de consecințele nerespectării lor. Noroc că în urmă cu câteva zile am fost sunat de la bancă, să mi se zică despre situație… că trebuie depusă cererea la un birou din Sighet, până în data de 17 ianuarie. Părea destul de simplă treaba. Teoretic.

 

Hai să presupunem că nu ai aflat de la bancă de noile reglementări, că nu te-au sunat, sau aveai mobilul închis, sau erai plecat undeva pe teren sau în străinătate. Te trezești cu firma radiată. Indiferent de contractele pe care le ai pe firmă, indiferent de toate, ești expus oricărui risc de acest gen prin mizeria asta de societate criminal-balcanică.

 

Deci, luni caut biroul în cauză, aflu că trebuie să vin cu anume acte, primesc niște formulare să le completez, mi se zice să vin cu ele miercuri. Când ajungi aici, vezi că oamenii sunt claie peste grămadă. Unii au încercat să meargă cu actele la Baia Mare, dar Gutinul este închis cu niște TIR-uri derapate în zăpada mare, care blochează trecerea… așa mi se zice. Așa că altă variantă nu prea ai, decât să stai la coada asta de doi bani. La câte un ghișeu de asta ai ocazia sa înjuri toți dumnezeii, adică o abordare politeista. Aici ai beneficii dacă ești un om cult. Dacă ii poți înșira pe toți.

 

O singură vizită de genul acesta la un ghișeu birocratic îți clarifică situația – e clar de ce țara asta e cea mai jerpelită dintre toate cele din UE. Cea mai săracă, cea mai lipsită de perspective. Statul te are la dispoziție exact ca pe un sclav. Te reglementează de nu te vezi, te jupoaie în fel și chip, impozite, accize, taxe și taxe. Și aștepți în fața ghișeului până îți trece viața. Să ai totul în regulă, în dosar cu șină sau dosar plic – la alegerea ta. Să poți liniștit să mori. Țara asta e un jeg extraordinar când căcații din parlament trântesc câte o lege cu ceva aberație nouă iar fraierii contribuabili stau la cozi interminabile în fața unor birouri – să se conformeze. Și nu au altă variantă. Și asta e una dintre cauzele pentru care au plecat milioane de oameni – iar alții se pregătesc.

 

Dar, ești un învingător! Până la urmă ai aflat la timp, ai futut timpul stând la coadă pe un coridor, ai semnat toate hârtiile, ai depus dosarul, ai plătit costurile de câțiva lei pentru ceva formulare. Ai zice că totul este în ordine. Dar nu este sigur. Îmi zice persoana de la biroul respectiv că de la Sighet actele se vor trimite la Baia Mare doar pe data de 21. Iar termenul limită este 17. Și că dacă totul o să fie OK, pot să vin tot la Sighet să iau actele noi pe 28 ianuarie. Iar dacă nu… Crezi că la biroul unde am depus azi actele mi-au dat ceva prin care să pot demonstra că eu am depus totul la timp? Nici vorbă. Doar un bon pentru copierea de acte… cam vagă treabă. De ce ai avea tu măcar o șansă să speri la dreptate?

 

Îți dai seama cât de aberant sună ca tu să predai în termen actele originale ale firmei, unui sistem în care ai cam zero încredere… și să nu ai nici un fel de dovadă despre asta? Iar persoana care reprezintă organele statului – în contact direct cu mine… să îmi zică că nu știe ce o să fie… că poate e prea târziu. Adică, eu simt că mă aflu totalmente la cheremul instituțiilor de rahat ale statului. Ce parteneriat? Ce drepturi? Ca o slugă futută, ești un nimeni, o mizerie în sistem, o nulitate care nici nu contezi. Asta este starea de cetățean… contribuabil… în statul de drept din ceva țară membră în Uniunea Europeană. Sincer să fiu, regret că am cunoscut societatea asta cretină… totalmente nedemnă pentru peisajele și ecosistemele pe care le avem în jurul nostru.

 

Cred că eu înțeleg destul de ușor inclusiv aspecte administrative, juridice, financiare, birocrație de toate felurile; adică, nimic din toate acestea nu îmi este domeniu totalmente necunoscut și nou. Dar să vezi ritmul în care permanent ceva detaliu este modificat, veșnic mai trebuie ceva de rezolvat cu documentele, întotdeauna mai e nevoie de încă un aviz, de o hârtie de la mama dracului… de o conformare la ceva noutate obscură fătată de mintea bolnavă a celor care nu au altă treabă. Cozi, ghișee, stres, țigăneală de îți întoarce stomacul – doar pentru a ține rahatul pe linia de plutire. Îți dai seama ce fain.

 

Sistemul te poate fute cum vrea el… și pare că îți place. Poate să schimbe oricând regulile jocului. Poate să calculeze cum vrea el și ce vrea el, chiar dacă firma… omul… moare sub povara taxelor. Dacă ai tu ceva întârziere, plătești la dobânzi și majorări de taxe până te ia dracu; dacă ai de primit niște bani de la ei… poți să uiți… Poate să îți blocheze conturile, să îți pună poprire… iar tu te poți supune. Că nu ai nici o șansă. Ce este revoltător… este incertitudinea. Chiar și când nu e vorba de bani, tot te fute. Când persoana de la ghișeu – cea cere reprezintă sistemul – nu știe ce o să fie… deși actele sunt depuse în termen, mai concret cu o zi înainte. Și oamenii acceptă, tăcuți… să li se dea cu motanul prin gură. Așa au fost obișnuiți, încă de pe vremea dictatorului. Cel împușcat de Crăciun.

 

O experiență de asta, mai corect încă una – care să te convingă și mai mult că ai greșit când nu ai plecat de aici cât mai departe. Când erai tânăr și energic. Ai fost un fraier, un prost care prea mult ținea la pădurile astea, la Carpați, Dunăre și alte detalii ale locurilor. Cu regret zic asta.

 

O problemă majoră este că în fața sistemului permanent ești vulnerabil. Când nu te aștepți, oricând… din partea lui vine ceva atac, o lovitură. Mă gândeam, oare ce naiba m-a scârbit atât de mult… pe timpul zilei de azi? Nici unul dintre noi nu este perfect… și în general cunoaștem care sunt zonele noastre mai problematice. Dar chiar și când încerci să te adecvezi sistemului, să faci la timp chestiile pe care el ți le pretinde diabolic și unilateral… tot nu e de ajuns. Adică, el, sistemul… te fute mai repede decât poți tu să îi faci față. Mai repede apar alte pretenții, decât ai tu timp să îți lingi rănile… anterioare. Pretenții ascunse în milioanele de tone de birocrație cu puroi. Te obosește înotul acesta către un mal care se retrage din fața ta. Nu ai timp să te vindeci. Un astfel de sistem îi spoliază pe oameni, îi face încruntați, îi face apatici, indiferenți. Le reduce creativitatea. Le reduce dorința și puterea de a mai zâmbi. Îi vezi pe stradă. Îi vezi că își fac bagajele… și pleacă.

 

Pur și simplu, nici limba maghiară (și nici limba română) nu are destule înjurături adecvate, nu are capacitatea de a exprima corect scârba colosală față de acest sistem care îți ia cheful de la viață. Acela puțin, cât a mai rămas.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Azi am avut programat să termin traducerea unei broșuri despre o specie de fluture aflat pe marginea extincției (o publicație care o să apară în 3 limbi, în cadrul unui proiect); textul trebuia tradus din engleză în română; dar toată ziua a fost distrusă de lupta cu hiena odioasă a birocrației ordinare… cea care sare pe tine fără să te aștepți. Cu încetul vom ajunge cu toții terminați, învinși de sistem… așa cum a zis fostul președinte… ciudatul geolog Constantinescu. De ce nu avem repere? Om de știință? Când te uiți la el ai senzația că vezi ceva hibrid, o himeră, o struțo-cămilă… un geolog credincios.

 

PS2. Au trecut cam două săptămâni. Azi am fost sa văd dacă au sosit actele firmei. Am intrat în birou, nici nu știu dacă era program cu publicul. Cred că nu. Doamna a început să caute dosarul meu în teancul mare aflat pe o masă. Între timp tot schimba câte o coală în scaner și dădea câte o nouă scanare. Multitasking. Eu stăteam aparent calm dar în realitate înjuram țara asta. Și mă întrebam de ce naiba nu am plecat. Pe la finalul teancului a găsit dosarul. Totul este în ordine. Puteam să plec la bancă, să las și lor câte o copie din acte. Adică, după aproximativ o zi de viață (cumulat) pierdută pe drumuri, pe la cozi și prin birouri, stres, scandal, înjosire, incertitudine… suntem la punctul de la care am plecat. Totul e bine. Din când în când, sistemul te fute, să nu uiți ca ești la cheremul lui. O slugă. Un nimeni.

 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Dacă regret că am rămas aici?

  1. Andrei Rona via FB zice:

    Nu e mai usor sa intreti forma asta de sclavagie decat prin forta si drept de viata si de moarte? E mult mai greu sa controlezi asa un om. Americanii si-au dat seama. De ce sa ne chinuim sa ii tinem legati? Hai sa le aruncam o firmitura de paine sa se omoare intre ei. Si asa o aparut economia contemporana 🙂 Am uitat sa adaug, asta se numeste progres ;D

  2. Ion Dan Trestieni via FB zice:

    Tu ai lăsat o urmă în România. Pentru mine asta contează.

  3. Jon Grieg via FB zice:

    Oare s-ar putea muta firma un alta tara UE, pastrandu-i identitatea, pentru vechime? Poate birocratia din Ungaria o fi mai simpla. Eu de 5 ani am renuntat sa mai fac ceva in Ro sau pentru romani, din aceleasi motive.

  4. Lucretia Lipcei via FB zice:

    Din pacate sistemul e infect….birocratia imensa …..persoane iresponsabile …. La ce economie bogata avem ..
    clar trebuie sa se inchida cateva firme …..

  5. Laura Alexandrov via FB zice:

    Exact asa se intampla

  6. Alida Muj via FB zice:

    Suna a consiliere! Ce corăbii înecate sunt astea la valoarea ta! Cauta-ti repede panzele sus cu realizările pasiunii tale și participarea ta in societate! Vezi, ai găsit filmul potrivit, nici macar nu ai nevoie de programare! 🙂 Sus, tot mai sus.

  7. Peter Lengyel via FB zice:

    Poate ca suna a corabii inecate; dar ele sunt eliberarea prin comunicare… de frustrarea pe care o simt cand constat fara prea mare surpriza ca in jos se poate oricat de mult. Bine, treci este toate… asa cum trece tancul rusesc peste gladiole…. ca altfel mori.

  8. Alida Muj via FB zice:

    Știai demult atracția ” in jos”, după cum ai dobândit și inversul, prin munca ta! Comunicarea e eficienta, dar nu strica putina lipsa de modestie cu ego-ul. Tu, ești cheia succesului tau! Și stările sunt o construcție importanta, le putem lăsa să plutească, dar nu le dam etichete cu am fost…E prea mult! E doar o opinie că e sub valoare!

  9. Román János Elemér via FB zice:

    Nyugi, nyugi, ez csak a kezdet!

  10. gigi zice:

    Pacat de tara asta si de noi toti!

  11. Liviu zice:

    Nu, pacatul este al nostru al tuturor, ca nu suntem capabili sa fim solidari si sa ii casapim odata cu parul pentru ca de vorba buna nu pricep. Degeaba manifestam cativa pasnici, astia numai batuti vor pleca. Ar mai fi si alte instrumente greva generala si in special greva fiscala a fiecaruia dintre noi.

  12. Geo Scripcariu via FB zice:

    Ai scapat mult prea ușor. Zi mersi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s