Imagine macro

dsc_7009

În urmă cu câteva zile am selectat niște poze vechi cu portrete ale unei vipere negre. Și mi-am dat seama cât de rar fac imagine macro în ultima vreme – de ani de zile aproape niciodată. Și ce bine poate asta să se schimbe. Și câtă fericire poate aduce sufletului de naturalist atunci când vede de la extrem de mică distanță splendoarea naturii sălbatice… prin aparatura care poate face imagine așa cum trebuie. Și ce ușor este să ai o zi perfectă la marginea unei păduri sau pe o fâneață. Cum crește calitatea vieții umane prin fericirea de a face artă fotografică.

 

Fotografierea macro este puternic dependentă de o sursă de lumină artificială; dacă ai aștepta ca un anume gândac sau fața unei țestoase să fie perfect iluminate… cam mult optimism e necesar. Utilizarea uzuală de blitzuri sau de lumini de tipul celor pentru filmare video, face ca fotografierea macro să nu depindă atât de mult de condițiile de lumină din mediu.. cum e cazul la imagine din dronă sau la peisaje. Prin iluminarea subiectului aflat în fața obiectivului, ai ocazia să faci fotografie și pe vreme închisă, noaptea, în păduri întunecate șamd. Adică, abordând și acest domeniu, nu te simți atât de ușor blocat de condițiile meteo și de lipsa luminilor perfecte…

 

În trecutul cam îndepărtat aveam destul de uzual dispoziția să fac imagini macro… tot felul de insecte și alte nevertebrate, detalii de plante.. flori de orhidee, portrete de reptile șamd; chiar și imagini create sub microscopul binocular, multe dintre ele erau splendide. A fost demult. Focalizarea a trecut pe imagine aeriană, filmare. Cauzele dezinteresului față de macro sunt multe. În primul rând, dacă nu ai asamblat tot echipamentul dedicat macro – care să producă previzibil imagine impecabilă… deja se instalează indiferența. Apoi, atracția față de drone, filmări 4K, time-lapse etc poate să fie pentru moment destul de mare, încât să nu te mai intereseze nici un fluture, oricât de perfect este. Și nici un portret de viperă neagră. Dar, situația e pe cale să se schimbe.

 

La fotografierea în natură, o problemă foarte mare este praful care ajunge în interiorul aparaturii în momentele când se schimbă obiective. Dacă vrei să pui un obiectiv macro pe aparatul care are alt obiectiv montat deja… există riscul ca niște praf să ajungă pe senzor. Cu ochiul liber nici nu se vede, evident. Dar dacă asta e procedura obișnuită, praful devine o problemă și începe să se vadă pe imaginile mari, pe monitor. A edita aceste defecte este un consum de timp și de energie totalmente aberant, așa că de multe ori preferi să nu schimbi obiectivul – pentru a face câteva poze cu un gândac. O lași naibii de imagine. Total altfel este dacă ai o geantă în care este un aparat de fotografiat asamblat deja cu un obiectiv macro dedicat lui, plus blitzurile macro cu care să se potrivească la perfecție. Două obiective macro de la Nikon am deja, unul de 105 altul de 200 mm; plus setul de blitzuri macro… două mici surse de lumină care comunică wireless cu device-ul de declanșare montat pe aparat… așa că astea sunt OK. Dacă reușesc să cumpăr încă un Nikon DSLR cu senzor DX… care are un factor de crop ce ajută la mărirea imaginii (în comparație cu full-frame FX)… și are și destui megapixeli… adică de pe o suprafață mică senzorul trage 24 de milioane de pixeli… e destul de bine.

 

Mă refer la obiectivele Nikon AF-S VR Micro-Nikkor 105 mm f/2.8G IF-ED și Nikon AF Micro-Nikkor 200 mm f/4D IF-ED, la setul de blitzuri macro Nikon R1C1 Wireless Close-Up Speedlight System și la aparatul de fotografiat Nikon D7200. Când ai acestea în geanta lor, ai chef să te întinzi pe jos pe iarbă sau pe o saltea și să vezi de foarte aproape… privirea animalului. Sau floarea de orhidee.

 

Cele două obiective macro dedicate, produse de Nikon… astea cu care am făcut și eu fotografiere… au plusurile și minusurile lor. Cel cu distanța focală de 105 mm are și reducerea vibrațiilor… ceea ce ajută la fotografierea din mână – plus că este mai luminos; cel de 200 mm ajută la apropierea de unele subiecte care nu neapărat vor să stea la câțiva centimetri în fața obiectivului – spre exemplu fluturi de zi în plină activitate.

 

De ce insist pe chestiuni de aparatură, de tehnică foto pe care o ai la dispoziție? 1. Pe de o parte, cred că dorința de a face performanță în orice domeniu are șanse să crească dacă omul are la dispoziție echipamentele/ uneltele/ tehnica de vârf din domeniul în cauză. Cred că un violonist cântă cu mai mare dăruire pe un Stradivarius decât pe o oarecare vioară banală. Chiar dacă nu ar utiliza la perfecție obiectul în cauză, măcar simte că limitarea nu provine de la aparate. Eu dacă simt că nu am la dispoziție echipamentele care să fie mai mult decât performante, nu prea am chef să îmi pierd vremea cu activitatea în respectivul sub-subdomeniu. 2. Lumea se perfecționează permanent, iar dacă nu crești nivelul tehnic și artistic, repede poți avea surpriza să ajungi o fosilă vie în domeniul în care activezi; nu cred că îți dorești asta. 3. Chiar și doar pentru fericirea personală, dacă nu reușești să te autodepășești la intervale oarecare, îți dai seama că ești cam penibil. Adică, e nevoie ca peste 2 ani să se vadă că ai mai evoluat, că ai atins performanțe mai bune, nu doar niște activități redundante cu rezultat previzibil. Atât A. constrângerile de a ține pasul cât B. atracția față de performanță superioară reprezintă niște motivații pentru a ridica ștacheta… încă puțin mai sus.

 

Având deci la dispoziție tehnica din zona de vârf, ai deschisă calea spre a o face utilă. Cât de mult ai înțeles aspectele tehnice, cât de mult ai stors din ceea ce poate obiectivul, aparatul, blitzurile… asta cam de tine depinde. Rezultă de aici că în principiu, pentru a avea șanse mai mari de a face fotografie adevărată, e nevoie de aparatură de vârf și de o bună cunoaștere a ei. Astea sunt un fel de premise ale activității. Iar ceea ce urmează mai apoi, deja este arta. Care sunt subiectele alese, cum sunt ele încadrate, care este compoziția din imagine, cum sunt luminile, umbrele, patternurile, culorile și combinațiile lor… ce senzație dă fotografia șamd. Adică, imaginile acelea brici, mai mult decât perfecte, sunt rodul unor străduințe, a investirii de energie, timp, bani… suflet.

 

Evident, tot „circul” acesta cu macro, nu merită pentru a face când și când o poză, sau câteva imagini pe an. Pentru a cumpăra două obiective macro de acest gen, plus (de preferat) două aparate de fotografiat dedicate lor, plus setul de blitzuri… deja ajungi la prețul unei mașini de teren rulate. Faci astfel de cheltuieli/ „investiții” mai ales dacă ești “pus pe fapte mari”. Dacă ai la dispoziție tot ce trebuie, aparatură, timp de ieșiri, chef, energie, creativitate, dedicare șamd… se poate contura un fel de stil, sau un fel de protocol… cum anume se face imagine. Când merită ieșit, câte gadgeturi/ accesorii merită cărate, câte imagini merită făcute, cu ce subiecte. Iar dacă totul este în regulă, și treaba merge brici, rezultatele se produc oarecum pe bandă rulantă. Aproape ca un procedeu industrial. Se deschide în fața ta, și în fața privitorilor de imagini… o lume necunoscută, incredibilă prin splendorile ei.

 

© dr. Peter Lengyel

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotografiere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s