Vara prin Cheile Lăpușului

Exista o serie de imagini din iunie 2014, câteva foldere pe un hard extern. O mică parte dintre ele au fost selectate, cropuite, deci exista cândva intenția ca ele să ajungă și pe blog. Doar că prioritățile erau întotdeauna altele. Acum că e în implementare un proiect în Cheile Lăpușului – iar în proiect am și eu niște activități de realizat – am zis că e cazul să fie văzute acele poze vechi. Ceea ce e clar e că dacă nu era proiectul acesta, ele stăteau mult și bine așa cum nenumărate alte foldere nu au nici o șansă să fie alocat ceva timp pentru ele.

Îmi imaginez că zilele următoare vor ajunge selectate cele câteva sute bune de imagini, încât chintesența lor să fie postată pe blog.

 

Imagini cu râul au fost făcute în câteva locuri unde accesul era mai facil; pe vremea aceea nu aveam dronă (nici nu existau drone non-militare care să poată zbura pe unde era nevoie să ajungă); ideea a fost să organizăm cândva o tură cu bărcile prin chei, o abordare gândită cu Clubul Rotary – dar până acum a rămas o dorință. Bine, dacă vezi din dronă cam care sunt distanțele și ce ar însemna dacă ar exista ceva problemă pe traseu, cât de greu se poate ieși de acolo… îți pui întrebarea dacă merită sau nu o asemenea aventură. Clar este că până acum imaginile mele au fost făcute în zone cu acces fără probleme deosebite; se observă în cursul apei ceva vegetație acvatică submersă, din care mici părți pot ajunge deasupra apei; sunt mișcate de ape, de curenți, iar prezența acestor vietăți vegetale dă o impresie de sălbăticie-stranie. Poate ar merita să aflu cândva despre ce specie este vorba.

 

Fânațe și pășuni în care se observă o mare diversitate floristică – asociată cu entomofauna unor astfel de habitate – reprezintă încă o valoare pentru naturaliști și pentru conservarea biodiversității. Soarta acestor zone este sub semnul întrebării (bine, care habitate nu sunt deloc în pericol…?). Odată cu declinul stilului de viață tradițional, cel cu cositul cu coasa, cel cu pășunatul câtorva animale ici-colo, condițiile se schimbă… radical. Adică, terenurile abandonate sunt acoperite de tufărișuri și de pădure, ca efect al succesiunii naturale. Sau, la polul opus, intensificarea agriculturii, utilizarea de pesticide, mecanizarea, supra-pășunatul… spre exemplu uriașe turme de oi subvenționate din fonduri UE… toate sunt nimicitoare pentru biodiversitate. Din acest punct de vedere, este cam redusă probabilitatea ca pe aici să persiste pajiști pline de flori cu un milion de miresme sălbatice, locuite de fluturi cu desene colorate, cosași și lăcuste de nu se știe care, bondari și albine sălbatice.

 

Există prin peisajul acesta niște case tradiționale vechi, multe cu pereții vopsiți în culoare albastră. Habar nu am de ce, dar mie mi-au plăcut întotdeauna aceste case, când culoarea pereților și cea a cerului senin formează un fel de continuitate cromatică – și nu numai. Nu sunt vile țărănești monumentale – ca cele ale țăranilor ajunși prin orașe, ci case mici, dar care aveau viață în ele. Până în trecutul recent. Odată cu depopularea zonelor rurale marginale, cu tinerii care pleacă spre vest și bătrânii care pleacă în altă lume… casele rămân părăginite. Iar timpul nu le iartă, deloc. Imediat se vede cum furtunile încep să rupă șindrila, cum ciupercile încep să descompună lemnul din care au fost construite. Dispare foarte repede prezența umană tradițională din acest peisaj; este înlocuită eventual cu niște betoane și termopane deloc integrate în landșaft, aproape un fel de violare a naturaleții și esteticii care a existat până acum. Din 2014 când au fost făcute aceste fotografii, până în 2018 când am trecut din nou de câteva ori prin zonă… au trecut doar 4 ani. Totuși, senzația mea este că o bună parte a caselor tradiționale care mai existau… în starea lor dărăpănată – nu au lăsat nici măcar o urmă.

 

În timpul vizitelor de teren – având ca scop familiarizarea cu zona Cheilor Lăpușului (Defileului Lăpușului) – am ajuns și la ruinele unei cetăți: Cetatea Chioarului. Pe de o parte existau prin pădure niște ziduri romantice, cu ferestre sub forma unor deschideri în piatră, cu arbori crescuți peste pereți… adică interesant. Se vedeau și unele foste intrări, care au fost zidite cândva, după ce au decis stăpânii cetății că așa e mai bine. În zona mai deschisă, în ceva poiană/ luminiș, erau niște kitschuri, adică niște ziduri/ clădiri restaurate la un mod cam grotesc, cu perfecțiunea care le-a luat toată valoarea istorică și estetică. Nici un panou care să îți zică unde ai ajuns, ceva despre istoria locurilor, în schimb era un mare panou cu tot felul de detalii despre un proiect derulat la nivel național… cu date care nu interesează pe nimeni.

 

Era acolo prin pădure, pe lângă ziduri un bătrân. Era totalmente neverosimil, stând acolo printre copaci și ziduri ruinate, îmbrăcat simplu dar curat, îngrijit. Și capabil să povestească fluent, despre o viață petrecută prin aceste locuri. Am povestit cu el cam o oră sau mai mult; adică, l-am ascultat; cum vine el de la 15 km în plimbare, să vadă plaiurile astea pe care le iubește; despre armata ungară în care a învățat maghiară și despre omenia care azi nu mai este, despre societatea aceea veche în care omul avea un sens. Regret și acum că pe vremea aceea, în 2014, nu aveam o cameră de filmat în mașină; că dacă era, se putea trage atunci un material care să te ducă în alte lumi, prin atitudinea față de viață pe care o avea bătrânelul. Există momente de acestea, în care parcă timpul stă pe loc, în care totul devine clar și impecabil, în care nu mai contează nici un fel de probleme – pentru că ele încetează, de parcă nici nu ar fi fost. Rămâne o discuție între doi oameni, o admirație față de simplitatea și profunzimea lui sălbatică – era tipul de om care rar a coborât dintre munți și dealuri… poate doar pentru armată. Impresionantă era mulțumirea lui față de toate cele petrecute, bune și rele… un fel de acceptare a vieții așa cum ea a putut să fie. Incredibil spre surreal a fost.

DSC_0167DSC_0175DSC_0179DSC_0182DSC_0188DSC_0197DSC_0201DSC_0203DSC_0204DSC_0205DSC_0208DSC_0217DSC_0219DSC_0226DSC_0229DSC_0232DSC_0234DSC_0238DSC_0242DSC_0294DSC_0298DSC_0301DSC_0308DSC_0316DSC_0322DSC_0330DSC_0334DSC_0137DSC_0143DSC_0145DSC_0146DSC_0152DSC_0161DSC_0087DSC_0095DSC_0082DSC_0076DSC_0041DSC_0002DSC_0005DSC_0008DSC_0012DSC_0014DSC_0030DSC_0036DSC_0039DSC_0053DSC_0042DSC_0071DSC_0101DSC_0107DSC_0110DSC_0122

DSC_0612DSC_0616DSC_0636DSC_0652DSC_0660DSC_0667DSC_0675DSC_0681DSC_0716DSC_0726

DSC_0735DSC_0750DSC_0757DSC_0765DSC_0775DSC_0780DSC_0801DSC_0806DSC_0832DSC_0851DSC_0862DSC_0870DSC_0875DSC_0880DSC_1721

 

DSC_0401DSC_0412DSC_0416DSC_0421DSC_0430DSC_0435DSC_0452DSC_0472DSC_0496DSC_0517DSC_0527DSC_0543DSC_0560DSC_0570DSC_0575DSC_0585DSC_0595DSC_0607

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Vara prin Cheile Lăpușului

  1. Sandor Moldovan via FB zice:

    Zidurile/cladirile mai nou nu se restaureaza , ele se „modernizeaza” , iar proiectul national se numeste „Cum sa mai ascundem niste milioane de bani” . Rezultatele vor fi vizibile la adevarata amploare peste alte zeci de ani cand unele monumente se vor fi transformat in mormane de moloz iar altele in niste „decoruri” kitschoase .

  2. Levente Szabolcs Bücs via FB zice:

    Cetatea Chioarului. Vai, ce fain ar fi o hartă actuală cu ruinele din zonă. De mult mă gândesc că ar trebui făcut acolo ceva cercetare arheologică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s