Zboruri la Mogoșa & Lacul Bodi

Nu mai rețin câți ani aveam când am venit prima dată la Mogoșa, dar îmi aduc aminte că am așteptat momentul deja cu o săptămână înainte. Era vremea când numărai zilele până la evenimentele fericite, excursii, sărbători, venirea vacanței. La vârsta aceea, nu aveai mar pretenții, dacă era un lac mare în care se oglindea pădurea, aveai senzația că ai găsit Paradisul. Chiar dacă era vreme morocănoasă, chiar dacă în depărtare muntele se pierdea în ceață, esențial era că ai ajuns aici și vezi un fel de minune. Nu existau criterii de naturalețe, nici nu știam că este un lac artificial… și cred că nu mă deranja dacă aflam. Aproape sigur nu mă dezgustau cablurile, pădurea tăiată pentru a face loc pârtiei, clădirile cu estetica lor sau lipsa lor de finețe. Conta doar luciul de apă… la vremea aceea părea imens, și pădurea care se oglindește. Era fix destul pentru fericire.

 

Pe la Mogoșa am participat la câteva conferințe eco; unele au fost organizate de noi, în vremurile demult apuse. Au rămas câteva amintiri vagi, eventual, mai mult senzații decât realitate. Detaliile devin din ce în ce mai fade, lipsite de relevanță. Poate niciodată nu aveau prea mare semnificație. Totuși, există unele momente care rămân, definitiv. O după-masă petrecută în peisajul acesta care părea pentru o vreme că are mai multă lumină decât de obicei. A te plimba în jurul lacului cu o vietate care cândva reprezenta cam totul; ochii ei verzi; dar au trecut anii, inevitabil, și traseele existențelor demult nu mai aveau împreunarea care părea de nezdruncinat, odată, demult de tot. Acea după-amiază de revedere după mulți ani… rămâne întipărită în senzația pe care mi-o dă locul acesta. Și nu neapărat vreau să trec pe aici de multe ori. E fix bine așa cum este. Cât de indiferent e tot peisajul acesta, lacul, muntele… față de ființele mărunte și nesemnificative care se plimbă pe malul apei sau pe potecile dintre arbori.

 

În zborurile de fotografiere, am trecut pe aici de câteva ori… cu avionul mic, cu elicopterul. E Ok locul acesta, dar niciodată nu am picat pe spate… de nemaipomenit ce este. Se văd intervențiile umane, pârtia, pădurea din care lipsesc fâșii, lacul nu e o entitate creată de natură, are și niște clădiri pe margine. Deci, mie personal îmi produce senzații ambivalente. Probabil e perfect pentru odihnă, pentru distracție, pentru chefuri în mijlocul „naturii”, pentru pensionarii care să se uite la rațele sălbatice de lângă mal, pentru tipe care să facă jogging, pentru băieți care să bea până dimineața. Dar, pentru naturalistul viu e cumva lipsit de interes, de atractivitate, mai ales în comparație cu un milion de locuri care au capacitatea să ofere ceva neatins, ceva autentic, ceva în care nu se simte prezența umană evidentă. Iar Maramureșul are acel un milion de locuri cvasi-neatinse de agresivitatea jalnică din noi.

 

Acestea fiind zise, e clar de ce atât de rar se întâmplă să ies aici la Bodi-Mogoșa, chiar dacă trec foarte aproape, adică pe șoseaua Baia Mare – Sighet, peste Gutin. Chiar dacă trec și mai aproape, urcând spre minele de la Șuior în trecere spre Creasta Cocoșului… tot nu simt nevoia să opresc puțin la lac. Eventual, pe la lacurile înmlăștinite din pădure, pe la ele ar merita venit de câteva ori, acolo unde senzația este de natură impecabilă, pură, așa cum era la începutul timpurilor.

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0014.JPGDCIM100MEDIADJI_0019.JPGDCIM100MEDIADJI_0034.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPGDCIM100MEDIADJI_0049.JPGDCIM100MEDIADJI_0055.JPGDCIM100MEDIADJI_0058.JPGDCIM100MEDIADJI_0064.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0074.JPGDCIM100MEDIADJI_0090.JPGDCIM100MEDIADJI_0097.JPGDCIM100MEDIADJI_0107.JPGDCIM100MEDIADJI_0112.JPGDCIM100MEDIADJI_0118.JPGDCIM100MEDIADJI_0123.JPGDCIM100MEDIADJI_0134.JPGDCIM100MEDIADJI_0144.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Cu toate acestea, de făcut niște imagini interesante, poate că ar merita.

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s