Regalitate versus Declarația Universală a Drepturilor Omului

În principiu, statele civilizate actuale se bazează pe ideea egalității de drepturi între persoanele din respectiva societate. Ai zice că este ceva evident, o bază minimală pentru moralitate, un fundament pentru respectul omului față de om. Cu toate acestea, unele state păstrează încă niște structuri retrograde medievale precum „case regale”, niște familii ale căror lux extravagant se finanțează din banii adunați pe spatele maselor de „supuși”. Cât de aberant este ca în secolul 21 să mai existe privilegii „regale” date de proveniența din anume filiație? Prin simplul fapt al existenței lui, vietatea „regală” are finanțată viața la un nivel de hiper-lux, și nu doar el sau ea, dar și urmașii pe care eventual îi va avea; taxând și suprataxând oamenii obișnuiți, storcând prin impozite ultima lor vlagă, familia regală se poate uita cu superioritate-detașată la uriașa cantitate de sărmani care se zbat pentru a exista. Și, culmea, puțini sunt cei care percep nedreptatea extraordinară care stă la baza unei asemenea discrepanțe, în care deși oamenii se nasc cu drepturi egale, totuși anumiți oameni se nasc cu dreptul de a ajunge rege, iar alții se nasc cu obligația de a rămâne slugi.

 

Statele unde regele este realmente la putere (adică nu hibrizii ciudați din vestul Europei), sunt niște state dictatoriale în care nu poate exista libertatea cuvântului. În asemenea state, un singur comentariu la adresa regelui sau a familiei regale este echivalent cu sinuciderea. Adică, orice ar face regele nu ai dreptul să comentezi, indiferent cât de aberantă, cât de cretină, cât de josnică este acțiunea respectivă. Este dictatura la cel mai înalt grad posibil, unde nimeni nu are curajul să pună sub semnul întrebării deciziile regelui, ideile lui, părerile lui, acțiunile lui… deoarece el este un fel de semi-zeu. Este realmente o teroare instalată, unde copilul este educat din start să nu facă nici un fel de afirmații, nici un fel de glume, nici un fel de comentarii care să ducă în zona sensibilă a monarhiei, a despotului care nici nu o să audă de cazul tău deoarece a priori vei ajunge să dispari, executat sumar la ceva margine de pădure. Cred că este clar că o asemenea entitate statală, o dictatură regală, adică ceea ce este esența ideii de monarhie, este totalmente opusul libertății de gândire și a libertății de acțiune din societățile moderne, a drepturilor egale în fața legii, a meritocrației, o călcare în picioare a minimului respect față de ființa umană.

 

Printre regii trecutului care au deținut puterea-absolută în diferite state, au fost unele persoane destul de înțelepte – care au fost capabile să aducă speranțe, prosperitate și să dea o direcție sustenabilă marilor mase de nerozi; dar alte capete încoronate au implementat teroare, genocid de proporții inimaginabile, iar setea de avuție și de putere precum și cruzimea și maleficitatea’ lor au fost de proporții incredibile. Fără mecanisme de control, a da puterea politică, juridică, a considera că dreptatea este a priori în mâna unui singur om prin simplul fapt al provenienței lui din careva familie… este un risc enorm de mare… un risc pe care nu îl poate accepta nici o societate viabilă în vremurile noastre. De aceea în toate statele civilizate actuale în care cumva mai persistă regi și regine, acestea sunt un fel de vechi moaște aberante cu rol simbolic, niște entități aflate în contradicție flagrantă cu principiile de bază din Declarația Universală a Drepturilor Omului – care în primul articol vorbește de drepturi egale ale oamenilor în momentul nașterii. O analiză rațională ar deduce că fiecare rege și fiecare regină este o violare publică a Declarației Universale a Drepturilor Omului, din start o călcare în noroi a ideii de dreptate.

 

Regi și împărați au avut rolul lor în lumea medievală, dar azi sunt simple sechele ale acelor vremuri. În state vestice în care se mai păstrează „case regale”, regele sau regina sunt un fel de exponate din trecut care parazitează societățile de tip democratic. În statele vestice care mai au regi sau regine, aceste ființe nu mai au rol de decident politic, nu își mai asumă guvernarea, ci sunt un fel de atavisme aberante. E ca și cum ai avea un fel de fosile vii, cu ifose și pretenții fără bază, obișnuite să se comporte de parcă ar avea merite și drepturi speciale, pentru a căror întreținere în condiții de hiper-lux trebuie să aloci resurse de care era nevoie în alte locuri (deoarece întotdeauna o să fie nevoi financiare în învățământ, cercetare, sănătate publică, asistență socială pentru oamenii ajunși pe stradă…). Finanțarea din bani publici a costurilor monstruoase ale “familiilor regale” reprezintă clar 1. un fel de bătaie de joc față de masele de “contribuabili” de pe spatele cărora sunt adunate aceste fonduri… și mai ales 2. o înjosire criminală a acelor persoane de pe la periferia societății a căror supraviețuire este dependentă de ajutorul dat din bani publici… totodată 3. un semn al lipsei de coerență și a ipocriziei diabolice la nivelul democrațiilor occidentale.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Regalitate versus Declarația Universală a Drepturilor Omului

  1. Istrate Vasilică via FB zice:

    Mi se par corecte ideile dumneavoastră.
    Vad mulți tineri apărători ai democrației care se declara monarhiști.

  2. Andrei Stirbu zice:

    De acord, regele, ca instituție, e ceva morbid.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s