Băiatul de la stână

Munții Gutâi. Era început de iulie, pe la o stână din apropiere de Creasta Cocoșului. Vizitatori de toate felurile, camere de filmat, discuții mai mult sau mai puțin interesante. Curățenie neverosimilă – în comparație cu alte stâne de prin Carpați. Platouri cu brânză, caș, urdă, pâine de casă, slănină, ceapă, ardei, roșii, pălincă. Per total era bine. În toată schema asta era și un băiețel mărunt, despre care aflăm că are grijă de oi. Fără să dorim, aflăm tot felul de detalii. Familia locuia în ceva construcție unde geamurile erau înlocuite cu pungi de plastic. Băiatul are 8 frați/ surori; tatăl lor este la pușcărie, pentru incest cu una dintre fiicele minore, mama lor este pe undeva cu altcineva. Iar băiețelul este la stână, la munte cu oile. Până aici nimic special, doar un caz concret dintre atâtea altele.

 

Dar dacă vezi cât de vie este privirea lui…  cum se uită la tot felul de echipamente de filmare, ce întrebări pune, cât interes are să înțeleagă cât mai bine de ce se întâmplă una sau alta… Zice că o să își adune bani să cumpere și el o dronă. Își face vise, are speranțe. Nu seamănă deloc cu sictirul emo urban, atât de frecvent azi. Doar că pe acest substrat socio-economic, probabilitatea de a ieși la suprafață este cam nesemnificativă; nu este zero, că niciodată nu este chiar zero șansa să reușească… dar e mult mai probabil să aibă relații mai speciale cu sărăcia, alcoolul și toate aspectele asociate. Nu se știe câți ani va merge pe la școală, în ce condiții, dacă va avea puterea să se ridice cumva, sau cu încetul va deveni mai abrutizat… care nu mai are ce pierde. O întrebare bună este… oare cum în Europa secolului 21 se poate ieși sau nu din cercul vicios al sărăciei crunte, combinate cu alcool, incest și pușcărie? Dacă te uiți la el, cum îi strălucesc ochii atât de plin de viață… dar nu s-a născut în locul care trebuie, deloc.

 

Se termină filmările, trebuie să mergem mai departe. Oamenii intră în mașinile de teren, ușile sunt trase rând pe rând. Pornesc motoarele, iar el rămâne micuț și tuciuriu… stând singuratic lângă masa pe care au rămas resturile.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Băiatul de la stână

  1. Zavalic Vasile-Nicolae via FB zice:

    Aceasta povestioara face mai mujlt bine decat o mie de guri care se roaga. Peter crede-ma in inima esti mai catolic decat Papa

  2. Ivan Ivan via FB zice:

    Deosebita povestea dvs !

  3. Alexandra Bogdan via FB zice:

    Eu am ramas doar cu ideea: cum am putea sa il ajutam ?

  4. Lia Stan via FB zice:

    Imi amintesc privirea lui… care ” nu seamănă deloc cu sictirul emo urban” buna asta!

  5. Alexandru Sabin Badarau via FB zice:

    E vorba de iesirea noastra din iulie Peter?

  6. Peter Lengyel via FB zice:

    da

  7. Andreia Nicoleta Dobrițoiu via FB zice:

    Frumos! Am avut și eu parte de o întâlnire asemănătoare anul trecut, pe dealuri.

    Andreia Nicoleta Dobrițoiu in Agas.
    July 22, 2016 ·
    El este Alexandru. Are 11 ani si asta e a patra vara consecutiva pe care o petrece…cu oile la stana. A inceput sa lucreze, deci, la 7 ani. In fiecare dimineata, dupa rasaritul Soarelui, Alexandru pleaca, impreuna cu cele 100 de oi pe care le are in paza, dar si cu cei aproape 10 caini care il insotesc si ajuta, pe dealuri si prin paduri, sa pasca oile si caprele. Seara, dupa apus, o ia incetisor la pas, inapoi spre stana. Ajunge acolo cand e deja intuneric. Noi aprindem becurile. El n-are nici macar o lanterna. Il intreb daca nu i-e frica, asa, pe intuneric. „Nu mi-e frica. Stiu drumul si ma ajuta si cainii.”
    Alexandru nu e prea vorbaret. Ca sa scot un cuvant de la el, trebuie sa-l intreb, altfel el doar sta in picioare, rezemandu-se in bat si priveste la vale, cum pasc oile. Imi fac de treaba scarpinand vreo 2-3 caini cu care am reusit sa ma inprietenesc ca sa am vreme sa-l mai „descos”.
    L-am intrebat daca nu i-e frica de lupi si ursi. „Nu mi-e frica, zice, vara asta am vazut unul (urs) deja.”
    Si ce faci cand il vezi?
    „Tip cat ma tine gura.”
    Si atunci?
    „Fuge.”
    Simplu! 😀
    Si nici nu e de mirare ca fuge saracul urs, cu 10 dulai de trei ori mai mari decat Alexandru pe urme.
    Rucsacul pe care il poarta pe umeri ii ajunge aproape pana in spatele genunchilor.
    Ii place ce face, dar vara viitoare vrea sa stea si el linistit acasa, sa-si petreaca o vacanta normala.
    Sper sa-l mai gasesc in vreo zi pe dealuri si sa povestim mai multe.

  8. Godja Vasile via FB zice:

    In sfirsit îmi place ,dar ar trebui sa ne batem pt ca așa ceva sa nu se întîmple in Europa secolului 21

  9. Mark Sebastian Mesaros via FB zice:

    Pacat ca nu alegem unde sa ne nastem….

  10. JohnnyEm zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

  11. Julia-Sandra Virsta via FB zice:

    Ce straniu! Toti incantati de poveste dar doar Alexandra si cu mine ne-am pus intrebarea cum am putea sa-l ajutam? De ce, barbatii nu se gandesc si la partea „umano-sentimentala”? ( evident, Peter este exclus!)

  12. Gheorghe Ploaie via FB zice:

    Astfel de copii cărora le sclipesc ochii spre cunoaștere trebuie cumva ajutați!

  13. Roxana Ganciu via FB zice:

    Copilul ăsta trebuie sa meargă la școală, sa se poată agata de șansa aia micuță pe care o are….Ce putem face pt el?

  14. Cornelia Ceianu via FB zice:

    O resursa umana de aur lasata de izbeliste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s