Ce te face să exiști?

Ce te face să exiști? Bine, nu mă refer la mâncare, băutură, aer, eventual iubire. Ci la ceva lăuntric, ceva sens care să te facă viu, să ai chef de viață, creativitate, să vrei să trăiești. Impresia mea este că oamenii avem scheme de gândire, anumite patternuri care dacă sunt destul de funcționale, pot să permită și să faciliteze producții pe o anumită linie. Spre exemplu, Darwin a scris o serie de cărți excelente… nu a scris una; avea un stil, un pattern de abordare a subiectelor naturalistice care și azi te lasă mască. Marii compozitori, marii pictori șamd au compus fiecare în parte câte o serie vehementă de lucrări… fiecare în stilul lui. Ce se vede la toate acestea, este că a scrie o carte, sau a crea o compoziție muzicală sau o pictură… acestea sunt doar manifestările sesizabile ale câte unui titan al domeniului. Întrebarea este, cum anume ajunge cineva la nivelul intelectual și artistic – încât ceea ce el scrie sau pictează sau compune, sau fotografiază sau filmează… să aibă un sens dincolo de banal. Cum ajunge să dețină omul un fel de pattern de creativitate care să producă performanță?

 

Este sigur un fel de evoluție personală, cu etape, crize dure, eșecuri și succes, alte eșecuri și alte momente când viața este mai aproape de ideal. Te poți întreba, cine naiba putea să îi zică lui Darwin că e bine ce face, sau că este rău… adică cine avea căderea să își exprime părerea despre ceea ce el gândea, pe vremea când încă totul era în stare embrionară? Cine poate să comenteze despre o nouă direcție științifică, despre teorii ample care să aibă capacitate predictivă și explicativă… pe care moimele nu le pot înțelege nici peste o sută de ani? Poate că era mai simplu la Mozart, Picasso… dar în chestiile artistice este și mai mult subiectivism, enorm de mult. Oricum, acești oameni aveau o dăruire nemaipomenită față de domeniile lor, o preocupare mai mult decât sinceră… cumva activitatea lor creativă era chiar viața lor. Probabil că nu doar genialitatea, ci și preocuparea aceea totală au fost esențele care au făcut diferența între un diletant și unul care a adus lumină, culoare, armonie, înțelegere în câte un domeniu al percepției umane.

 

Cel mai dificil este să creezi câte un nou pattern de abordare. De la cele mai simple. De a avea obișnuința să citești cărți bune; să le găsești, să ai răbdarea de a le parcurge… în timp ce asta îți aduce fericire – acesta este un pattern de succes și sustenabil. Sau de a ajunge parte din mișcarea ecologistă, a participa pa tot felul de conferințe, simpozioane, congrese undeva la mama naibii, cunoscând oameni și idei, proiectele și reușitele lor (că despre eșecuri nu vorbim decât foarte rar). Sau de a avea obișnuința să ieși pe teren la fotografiere naturalistică… producând imagini, texte șamd care pot să fie puse pe web sau care pot ajunge alte și alte cărți publicate în stil clasic; și întotdeauna se poate mai bine, mai adecvat timpurilor prezente, cu filmări razante sau cu clipuri produse din imagini statice combinate cu sunet/ cuvinte/ muzică. Sau de a crea un pattern – de a avea sustenabilitate financiară, granturi care să susțină activitatea pe care o desfășori, asta e o treabă dură, și dacă te gândești la orice proiect de cercetare/ filmare/ expediții/ publicare șamd… aproape toate aveau uriașe probleme pe acest plan (vezi Cousteau spre exemplu). În lumea de azi constați o dinamică extraordinară, ceea ce era OK și modern și fain în trecutul recent, azi nu mai merită atenția; există o uriașă presiune de adaptare, iar dacă vrei să nu ajungi un rebut uitat, ești cumva constrâns să rămâi pe val. A gândi expediții naturalistice care să aibă și sustenabilitate financiară, și producție de imagine, și output științific… deloc nu este simplu. Dar cred că are sens. Am impresia.

 

Interesant este cum ștacheta ajunge pusă din ce în ce mai sus. Adică, dacă în trecut era un vis să faci o imagine perfectă cu o barză neagră sau cu niște cocori, sau un peisaj de sus privit cu un râu meandrat, ori Creasta Cocoșului să fie fix sub tine la apus de soare… toate au ajuns bifate, rând pe rând… și deci nu prezintă prea mare interes deja. Chiar dacă ai face o poză perfectă cu o altă specie de cocor, tot cam pe acolo este senzația; pentru a avea din nou sens, poate este entuziasmant să fotografiezi flamingii în cantitate uriașă undeva în Ngorongoro. La fel dacă ai zbura peste o altă creastă stâncoasă – pentru a avea satisfacție trebuie să crești miza, spre exemplu să faci un zbor de fotografiere peste Himalaia în loc de Carpați. Cu trecerea anilor, omul acumulează experiență, dar și devine mai puțin dinamic, nu se lansează în acțiune pentru orice mic guvid; iar pentru niște mari proiecte de tip nou – apte să te facă să miști, barierele financiare sunt dure. Din acest punct de vedere, depinzi mult de societatea în care trăiești – de breșele și oportunitățile pe care le poți folosi sau le poți rata cu brio, rând pe rând. A decide care sunt variantele care să merite efortul, timpul, a decide care sunt ideile care merită dezvoltate, implementate… este mai mult artă decât știință, un fel de artă a vieții.

 

O chestiune la fel de interesantă este motivația care stă la baza acțiunilor. Pe lângă bazele raționale și morale, fără de care nu prea are cum să existe o acțiune acceptabilă, trebuie adăugat și elementul hedonistic, al plăcerii umane. Atât în știință cât în artă, a te baza pe motivații financiare nu prea este realist; apoi, sentimentul datoriei poate să ajute ceva, dar creează o abordare acră, amară, o luptă aberantă și absurdă… care nu prea poate să reprezinte un exemplu atractiv și pentru alții; abordarea naturalistică, bio/ eco, cea cu biodiversitate și expediții și cunoașterea fenomenelor grandioase ori de detaliu, are eminamente o componentă hedonistică, a plăcerii de a vedea lumea, a admirației și iubirii totale față de fenomenul viului. Poate că o șansă de viitor pentru abordarea naturalistică este să dea sens și plăcere pentru atât de mulți oameni care simt nevoia de a avea o existență umană acceptabilă.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s