Situl Ramsar Blahnița

O arie protejată de 43.711 hectare. Undeva în Lunca Dunării, aval de Parcul Natural Porțile de Fier, în Mehedinți… există un sit Natura 2000 (înființat în 2007) devenit și sit Ramsar (din 2013): Blahnița. Această mare zonă umedă are și două rezervații naturale, pădurea Stârmina și pădurea Bunget; plus lacuri, mlaștini, pajiști, terenuri cultivate șamd. Am fost prin zonă de vreo 4 sau 5 ori – participând la diferite proiecte legate de Dunăre, arii protejate, realizarea unor filme sau analize de biodiversitate/ sustenabilitate, dar niciodată nu am pus măcar o poză pe net. Ca la atâtea altele faine, existau veșnic priorități… de alt gen. Un folder cu imagini din septembrie 2012… are  939 de fotografii: peisaje cu păduri și ape, dune de nisip, tufărișuri, păsări, țestoase de uscat, vite, ciuperci, Dunărea, barje și vapoare de lux, apusuri de soare. Este realist să îmi propun ca măcar acest prim folder să fie selectat și să fie vizibile câteva dintre imagini, poate 150. Nu știu cât de perfecte sunt fotografiile, dar bănuiesc că e destul de probabil să se poată face cea mai bună prezentare care există pe net. Iar apoi, altădată, se mai poate continua. Zona asta are potențial, teoretic se poate face o prezentare foarte tare, dacă ai chef, energie, timp, resurse. Din câte pare, până acum așa ceva nu a existat.

DSC_2702

_DSC9088_DSC9093_DSC9098_DSC9106_DSC9114_DSC9116_DSC9119_DSC9121_DSC9124_DSC9126

Cursul inferior al Dunării aval de Porțile de Fier, mă refer la cel care este granița dintre România și Bulgaria/ Serbia, are nenumărate zone splendide, dintre care unele au devenit arii protejate. Doar că ele sunt cam în afara oricăror fluxuri de cercetare, să nu mai zic de vizibilitate eco-turistică. Poate că mai trece pe la careva dintre ele când și când câte un ornitolog, ceva grup de pasionați de birdwatching… dar extrem de rar se întâmplă asta. În rest pescari, păstori de capre, oameni ai locurilor marginale care au ajuns cumva să piardă vremea printre boscheți. Pe distanțe mari nu există locuri de cazare, mănânci pe capota mașinii, așa că sunt puțini cei care decid să străbată zona situată între Porțile de Fier și Dobrogea… de-a lungul fluviului. Cu toate că dacă ai fost măcar odată… ca naturalist sigur vei dori să revezi aceste locuri. Cel mai mult mergeam prin zonă în perioada când am lucrat ca expert de biodiversitate în cadrul unui proiect de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria… pe la nivelul anilor 2005-2006. Au fost ieșiri care au permis o impresie realistă despre aspectele naturalistice ale cursului inferior al Dunării, atât pe malul de la noi cât și pe cel bulgăresc. Doar că pe vremea aceea încă nu exista aparatura foto digitală performantă (care să fie mai bună decât calitatea imaginii pe film dia), așa că au fost făcute imagini pe filme diapozitive (culorile pe un Fuji Velvia sau Provia profesional erau… bestiale – dar si costul filmelor). Sigur nu îți permiteai financiar să faci 1.000 de cadre cu ceva mlaștină… sau dacă se învârtea deasupra ta un vultur hoitar sau treceau niște mistreți grămadă prin apă. Dar a fost splendid.

DSC_1962DSC_1971DSC_1977DSC_2122DSC_2125DSC_2130DSC_2135DSC_2143DSC_2149DSC_2150DSC_2155DSC_2162DSC_2165DSC_2177DSC_2232

DSC_2192DSC_2195DSC_2212DSC_2222DSC_2227

DSC_1987DSC_2007DSC_2012DSC_2027DSC_2037DSC_2042

DSC_1940DSC_1955

_DSC9031_DSC9046

_DSC8986_DSC8989_DSC8991_DSC8993_DSC8996_DSC8998_DSC9002

_DSC9058

DSC_2412DSC_2452DSC_2457DSC_2467DSC_2477DSC_2485DSC_2492DSC_2502DSC_2512DSC_2537DSC_2552

DSC_1647DSC_1665DSC_1680DSC_1685DSC_1695

DSC_1807DSC_1817DSC_1842DSC_1857DSC_1862DSC_1870DSC_1875DSC_1886DSC_1897DSC_1912DSC_1916

DSC_2435DSC_2445

Impresia mea este că atunci când faci fotografie naturalistică, nu neapărat trebuie să cauți ceva ieșit din comun. Desigur, o specie rară de pasăre sau de plantă, văzută de aproape, în lumini perfecte… este o valoare. Dar până și un plop de pe marginea apei, fără lumini dramatice, fără nimic special, poate să fie perfect de frumos: textura scoarței, nuanțele frunzelor, forma trunchiului și crengilor… au capacitatea să creeze o impresie despre viața sălbatică reală, în felul ei natural. Admirabil.

DSC_1787DSC_1792DSC_1797

Dacă vezi zonele astea cu nisipuri, cu dune și depozite de loess, atât de frecvente de-a lungul Dunării până în Dobrogea… îți dai seama că ai o problemă în privința fotografiatului: când suflă puțin vânt, sau până și la acalmie… deja prin deplasarea în zonă… ridici un praf de toată frumusețea; asta înseamnă că ai praf în mașină, cam peste tot, și evident și pe aparatura foto/ filmare; dacă vrei să schimbi un obiectiv cu altul… ajunge și pe senzor. Inevitabil. Pe vremea realizării acestor imagini fotografiam cu un Nikon D3… iar când de pe un macro treceai pe un superangular sau pe un obiectiv normal, ori puneai careva teleobiectiv… îți dai seama că se aduna praf pe senzor. Poți încerca cu diferite pompe, compresoare, kituri de curățare a senzorului… oricum rămâne cu ceva praf. Iar acel praf trebuie cumva șters la editarea imaginii. Asta înseamnă pierdere de vreme, fără sens. Soluția ulterioară a fost să fotografiez cu mai multe aparate, fiecare cu obiectivul lui; e bine și să nu pierzi vremea când vezi un animal de aproape… o acvilă spre exemplu… că dacă ai un super-tele fără aparat pe el… pierzi momentul. Totuși, problema rămâne: dacă ai două macro cu distanțe focale diferite, două teleobiective/ hiperteleobiective, un superangular și un obiectiv normal, este cam aberant și costisitor să ai și 6 aparate foto performante… e greoi să le cari după tine prin mașină, prin toate smârcurile planetei.

DSC_2558DSC_2565DSC_2580DSC_2595DSC_2602DSC_2607

_DSC8953_DSC8956_DSC8961_DSC8966_DSC8976_DSC8981_DSC8983

Poate că nu pare prea mare distracție, dar pentru un naturalist este perfect să stea întins în iarbă și să privească de aproape o țestoasă de uscat (Testudo hermanni). Eventual, să se uite la ea prin obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat. Să vadă detalii ale carapacei, ale plăcilor și solzilor cornoși, să vadă marginile tăioase ale „ciocului” de reptilă primitivă, să vadă ghearele cu care acest animal poate să sape în pământ un mic ascunziș unde să se retragă. E plăcut să aștepți până reptila se liniștește, nu îi mai este frică de dihania umană, și are curajul să își întindă gâtul, să își scoată picioarele. Să vezi ultimele raze de soare cum strălucesc în ochii aceia negricioși. Merită o jumătate de oră, merită senzația.

DSC_2261DSC_2266DSC_2276DSC_2291DSC_2306DSC_2307DSC_2307xDSC_2307xxDSC_2312DSC_2312xDSC_2312xxDSC_2316DSC_2316xDSC_2316xxDSC_2331DSC_2331xDSC_2331xxDSC_2337DSC_2337xDSC_2337xxDSC_2342DSC_2347DSC_2352DSC_2356DSC_2377DSC_2386DSC_2391DSC_2401

DSC_2826

O altă situație aparent banală este ca înainte de apusul Soarelui să găsești un loc mai ridicat, ceva deal de unde se vede peisajul apelor, mlaștinilor, uriașele stufărișuri; să stai aici o jumătate de oră, să te uiți la libelulele care încă mai vânează, să asculți orăcăitul broaștelor, țipetele de păsări de baltă. În acele lumini de apus, chiar și peisaje care altădată ar reprezenta un mare zero, pot avea o scurtă perioadă de splendoare, înainte să se facă întuneric. Apoi urmează să ajungi în mașină înaintea țânțarilor… și să găsești o cale de a ieși la careva șosea.

DSC_2615DSC_2627DSC_2630DSC_2635DSC_2650DSC_2657DSC_2667DSC_2672DSC_2685DSC_2692DSC_2695DSC_2717DSC_2728DSC_2733DSC_2735DSC_2740DSC_2747DSC_2757DSC_2765DSC_2776DSC_2781DSC_2787DSC_2806

Interesant că dacă faci serii de bracketing, cu expunere în serie cu variații de luminozitate a imaginii, adică timp de expunere diferit și diafragmă diferită (în jurul unei valori standard care ar reprezenta expunerea corectă din punct de vedere tehnic)… atunci când te uiți la imagini deloc nu este sigur că vei alege imaginea-standard. Poate că unele subexpuse, sau altele supraexpuse, au o capacitate mult mai bună să descrie senzația pe care o aveai când erai acolo. Imaginea-standard, deși acceptabilă în majoritatea situațiilor, poate să piardă exact sensul unui apus când strălucește apa lacului la modul alb-orbitor, sau întunericul din ceva desiș de pădure. Poate să fie tehnic-perfect, dar lipsește senzația de realism și nu are nici un fel de valoare… ca artă.

DSC_1736DSC_1753DSC_1762DSC_1768DSC_1778DSC_2061DSC_2077DSC_2106

Până ajungi la un fel de esențe ale zonei, la imagini arhetipale despre care se poate zice că ele sunt reprezentative la modul brutal pentru acea arie, în cazul nostru pentru Blahnița… sigur că expui câteva cadre. Multe dintre ele o să fie banale, redundante, fără prea mare valoare estetică & compozițională, fără prea mare impresionism naturalistic… dar din aproape în aproape se poate ajunge în zona aceea care dă sens. A spera că poți să aștepți să treacă toate situațiile banale și să expui doar 2 cadre geniale, care să zică totul… nu e prea realist. Eventual, după ce 1. ai expus cam tot ce se putea, și 2. selectezi să rămână cele care aparent au ceva sens, apoi 3. le ajustezi să fie în conformitate cu impresiile tale… poți să faci 4. o nouă analiză, care să extragă chintesența. Două cadre, un peisaj (spre exemplu cu o zonă de baltă, stuf, dealuri îndepărtate) și un detaliu (spre exemplu o țestoasă de uscat cu gâtul întins la maxim). Două imagini care pot să zică tot ce era de zis despre 43.000 de hectare.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Campia Dunarii de Jos. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Situl Ramsar Blahnița

  1. Ruxandra zice:

    Pur si simplu, superb ! Ati facut foarte bine ca ati publicat imaginile.

  2. Belle Rose via FB zice:

    Mereu am considerat ca nu Dracula e un brand de tara (poveste pt cretini) ci cursul Dunarii ar trebui facut brand de tara. Din nefericire nu am nici o influenta ☺️. Dar cred ca datorita faptului ca nu au acces multi grobieni zona a ramas asa frumoasa cum spui tu! Imagineaza-ti toti miticii sa-si faca vile si bloace cum au facut la Constanta pe tarm sau pe malul Siutghiolului.

    Oh Doamne, mi-ai amintit de loess, invatam la Geografie prin clasa a VII-a sau a VIII-a, am si uitat de ele ☺️. Am avut un profesor super, cam matrasit din Universitate, nu stiu ce facuse: Prof. Grigore Dumitru (chiar merita sa ii pomenesc numele)

  3. Constantin Cotocu via FB zice:

    ce frumoasa e natura fara poluare

  4. Adrian Somoiag zice:

    Este un colt de rai. Felicitari pentru fotografii! Va felicit pentru ca promovati frumusetile Romaniei. Succes in continuare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s