Profesorul de geografie

Seara asta pe la 6 urcam cu Mark și Csabi pe Săpânța, cu scop foto/ video; ideea era să vedem pădurile și stâncile în acele lumini care le fac bestial de frumoase. Cascade, Piatra Șoimului și altele. La urcare văd că face semn un tip cu rucsacul… e prima data când iau în mașină un necunoscut de pe marginea drumului. Aflăm că este profesor de geografie, în ceva sat de lângă Timișoara. Și că face astfel de ture din pasiune pentru cunoașterea realităților geografice, în teren, la fața locului. Ajunge în zonă cu ceva mijloace de transport în comun, apoi pleacă singuratic peste munți și peste dealuri, pe jos, cu cortul, cu busola și cu harta. Dorea să vadă anumite cascade, anumite zone mai reprezentative. Vrea să treacă peste munte, să ajungă dinspre Săpânța la Cheile Tătarului – a auzit că sunt singurele chei formate în andezit, în roci vulcanice. Acum, acel om doarme pe undeva în cort, singur în mijlocul sălbăticiei.

 

Dacă nu are cu cine, merge singur, ca exploratorii din vremurile trecute. Nu îl prea preocupă nici urșii, nici faza că poate își rupe piciorul în ceva zonă unde nu este semnal de mobil. Bănuiesc că nu îl preocupă prea mult cam ce zic alții… că a plecat de bezmetic, singur, pe jos, prin pădurile cele mai neumblate, cele mai sălbatice… doar pentru a vedea ceva pietre. Și am impresia că acolo sus, dacă a ajuns cumva pe la Colibi la marginea Platoului Vulcanic Igniș, și se uită singur la cerul înstelat, simte cam ce este geografia aceea veche… a omului cu harta… în mijlocul peisajului. Aude bufnițe și poate și lupii, aude mișcarea crengilor când trece ursul sau cerbul. Vede, aude și simte multe chestii pe care nu le poți percepe nici din mașini de teren și nici din avioane…. și nici din ture cu gașca de oameni care discută, comentează și se distrează. Are ocazia să perceapă o natură pe care doar singur poți să o simți. Și este dispus să plătească pentru asta… prin acceptarea riscurilor și pericolelor de toate felurile. A riscului să nu te mai vadă nimeni, niciodată. Cu toate acestea, am impresia că un astfel de stil de viață mai bine te ține în viață decât blazarea intelectuală fără de margini… în sate care nu au nume. Un astfel de stil îți dă o motivație să te trezești. Să respiri. Să nu bei atât de mult.

 

Zice că a făcut deja circa 150 de astfel de ture. Și că nu prea găsește oameni care să dorească să meargă cu el, așa pe jos, cu sacul în spate, cort, mâncare. Dar el vrea să vadă locurile, și vrea să le povestească elevilor din clasele 5 – 8 cam cum stă treaba cu geografia. Din acest punct de vedere, omul nostru este un exemplu devenit atât de rar… care își face munca din pasiune; zice că au două clase paralele în școala lor din sat, iar elevii o să vadă poze făcute de profesorul lor – în timp ce el o să le explice cam ce a văzut. Dar nu mai are curaj să facă excursii cu copiii; că sunt atât de multe acte birocratice, plus că poți avea ușor probleme în justiție, civile, penale; te poate înregistra careva, te poate filma, poate să scoată din context ce ai zis, de ce nu ai avut grijă, de ce ai ridicat tonul… de ce… de ce… încât este o sinucidere să ieși cu ei dintre ziduri. Cum o să îi poată atrage spre geografie… prin povestiri și ceva poze, nu se știe. Dar măcar nu o să fie profesorul acela standard, blazat, plafonat, cretinul care demult a pierdut orice contact cu realitatea, cel care recită mecanic din manuale moarte, lipsite de viață din start. Prin munca lui de o viață, în acel sat uitat de lume, cu un nume obscur, poate-poate o să convingă măcar una sau două ființe umane mărunte… că geografia în principiu are capacitatea să dea sens vieții. Că studiul poate da sens vieții. Iar dacă nu o să reușească, măcar a încercat.

 

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Desigur, acest om care iubește geografia, care citește despre bazalte și chei și geomorfologie, care se documentează pe bune, cel care urcă pe bolovani și trece prin smârcuri… cel care acumulează o cunoaștere a peisajului real, prin prezența în teren… prin sacrificii dure de tot, acesta o să stea cu elevii de clasele 5 – 8 pentru a avea o jumătate de pâine. O să le povestească despre locuri și aspecte științifice care habar nu am cât de mult o să fie pe înțelesul lor; poate da, poate nu. E posibil să se facă înțeles, cel puțin asta sper. Oricum, omul nostru nu e atât de perfid, abil, nu știe cum să se lingușească, cum să facă pe interesantul, cum să fie în relații de amiciție cu cei care îl pot promova să fie el spre exemplu un cadru universitar. Plus că acolo locurile sunt ocupate cu tot felul de genii comunistoide cu studii la Lomonosov și de fiicele lor, pitecantropi care nu au nevoie să iasă în teren, niciodată. Cei care au fost odată în Deltă și odată în Retezat… și a fost destul pentru o viață. Cei care pot să turuie aberant o materie jalnică, o colecție de tâmpenii fără consistență, și să îi facă pe studenți să memoreze acele mizerii, dacă vor eventual să treacă. Cei care pot să fie duri și jegoși, să regreți că ai ajuns cumva la geografie… din cauza unui profesor din generală care îți dădea impresia că studiul are sens, că geografia poate da un sens în viață.

 

Acest articol a fost publicat în Despre Cunoastere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Profesorul de geografie

  1. Mihaela L Cancemi via FB zice:

    Cat Adevar Peter! Si mai ales cat de trista este Realitatea asta. Ascult și văd aceeași poveste in NY! Pana la urma doar conștiința de sine și cea colectivă cred ca ne mai poate salva !

    • attilaadam85 zice:

      Din pacate, ne rupem de natura, nu mai vrem iesi din orase, aceste iesiri sunt prea periculoase, ne mananca ursul ( de parca asta ar fi preocuparea lui cea mai importanta), plin de gandaci serpi si alte vietati care, evident, vor sa ne manance :), cunosc sentimentul, cand parca nimeni nu vrea sa vina intr-o tura cu tine cand mentionezi cuvantul cort, sac de dormit, km de mers :(. Respect pt Profesorul de Geografie, in felul lui mai incearca sa trezeasca interesul elevilor, mai doreste sa ridice privirile micutilor, de pe telefoanele lor, sa fie atenti la el. Am avea nevoie de mai multi profesori de gen, care se implica, si sacrifica timpul liber pentru a da mai departe cate ceva ….

  2. Asociatia Floarea Reginei Sinaia via FB zice:

    Peter, din acelasi motiv cred ca si initiativa „Scoala Altfel” a devenit un mare FIS. Se merge: la mall, „sa vedem un film”, in excursii istovitoare (6-8 ore cu autocarul) pentru a vedea expozitii greu de inteles de catre copii sau la „obligatiile” asumate de catre conducere. Motivatia initiala a fost demult uitata si acoperita de hartii care sa justifice si activitatea inspectoratelor de tot felul.

    Eu, mi-aduc aminte si acum de profesorul de geografie din liceu (Prof. Constantin COJOC). Ne „obliga” sa facem excursii in tara (impartea harta in 4 si fiecare an de liceu avea alocat un sfert de Romanie :)). Locuri frumoase, informatii inedite, socializare (cu mult inaintea Fb-ului), amintiri. Acum: manuale depasite, caiete de lucru (contracost), concursuri cu subiecte din manuale (pana de curand platite de parinti) – nimic din ceea ce ar putea sa puna in valoare si ideile elevilor…

  3. JohnnyEm zice:

    A republicat asta pe În fuga amintirilor….

  4. Codruta M Nedelcu via FB zice:

    Ar putea incerca ceea ce incerc eu: sa mearga in excursii si cu parintii copiilor!

  5. La un moment dat, ar putea publica o carte despre periplurile lui. Eu unul as cumpara-o. Cine stie, poate la un moment dat ne vom reintoarce catre Natura. Imi pare rau ca nu sta mai aproape de Bucuresti – desi, e sigur mai bine pentru el! PS. Frumoase randuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s