Toamna în Parcul Natural Porțile de Fier

Este interesant că niciodată nu am avut timp/ chef/ energie să postez pe blog o serie de imagini din această arie protejată, deși am fost pe aici de zeci de ori de-a lungul deceniilor începând din 1990. Recent am postat niște imagini din aer și atât. Cu toate că locul acesta este evident splendid… iar dacă ești pe aici în zile frumoase îți dă ocazia de fotografiere la un mod excelent. Nu știu câte mape pot să fie pe harduri cu imaginile downloadate… care nu au fost văzute niciodată. Îmi pot propune să încep cu un folder din octombrie 2011… să vedem ce este de capul lor.

DSC_8529DSC_8544DSC_8557DSC_8557xDSC_8557xxDSC_8578DSC_8578xDSC_8578xxDSC_8604DSC_8652DSC_8657

Când vezi că un singur folder cu imaginile din acea ieșire din octombrie 2011 în acest parc are 1.077 de poze (bine, cu bracketing…) îți dai seama de ce nu a fost timp și chef să te uiți la ele. E simplu să faci acele rafale, șarje, burst-uri de imagine în momentele când sesizezi ceva subiecte care pentru moment par interesante… dar când e să te uiți la seria de imagini, parcă ai altceva de făcut. Dacă am avea o viață perfectă, fără birocrații de toate felurile, fără obligații care mai de care mai ciudate, fără atât de multe compromisuri, dacă am trăi lejer și liniștit… sigur nu ar trebui să aștepți aproape 6 ani să te uiți la niște poze.

DSC_6998DSC_7011DSC_7016DSC_7031DSC_7038DSC_7043DSC_7051DSC_7068DSC_7088DSC_7091DSC_7098DSC_7103DSC_7113

_DSC7975

Când începi să le deschizi, vezi o lume de vis a Cazanelor. Dunărea, o minunăție albastră printre versanții acoperiți de păduri de toamnă. Câte culori, câte nuanțe, cețuri, forme, stânci și vietăți vegetale. Îmi aduc aminte vag de senzația de a te uita la aceste locuri live, ceva ce nu poate să fie redat de nici un fel de poze. Totuși, este absolut penibil că a trebuit să treacă o perioadă lungă… până să te uiți la ele… măcar odată. Multe dintre imagini sunt neverosimil de frumoase, parcă e prea multă culoare în ele. Că suntem obișnuiți cu lipsa lor. Și totuși… Cumva, senzorul unui aparat de fotografiat nu poate cuprinde pe bune acele tonalități care există în mod real în teren, pe care ochiul uman le vede; parcă roșul acela al tufelor de scumpie (Cotinus coggygria), iluminate de razele de asfințit ale soarelui, trece mult dincolo de ceea ce poate să vadă un senzor, oricât este el de performant. Dacă ești acolo în minutele care contează, senzația percepută întrece orice imagine, orice imaginație.

_DSC8001_DSC8021_DSC8031

Dacă privești aceste coaste, stâncării cu vegetație, te poți întreba oare cât de multe specii colcăie pe aici de-a lungul anului? Insecte care zboară noaptea, cine știe cât de mărunte, cu o viață de adult aproape insesizabilă, o mică molie sau un gândăcel… și stadii larvare și mai criptice. Plate care înfloresc câteva zile în primăvară, cine știe câte miriapode și arahnide, reptile care ies la soare, mici mamifere. Cine ar avea timp să se ocupe de ele? Arunci o privire, admiri estetica habitatelor, percepi niște ecosisteme aflate sub influențe sub-mediterane. Și poți să mergi așa 100 de km de-a lungul Dunării, să vezi variațiuni pe aceeași temă, un fel de jazz.

_DSC7757_DSC7760_DSC7770_DSC7773_DSC7793_DSC7807_DSC7818_DSC7868_DSC7869_DSC7887_DSC7891_DSC7900_DSC7921_DSC7922_DSC7955_DSC7957_DSC7970

Faza asta cu „a face fotografiere” nu e deloc atât de simplă cum ar părea din exterior. Deși tehnica foto actuală este super-performantă… ea trebuie cumpărată, întreținută, utilizată adecvat; adică, nu ținută în cutie, ci dusă prin cine știe ce tufărișuri, prin mlaștini și pe coclauri. Ca să faci ceva fotografiere naturalistică mai semnificativă, trebuie să ajungi în locuri cât de cât adecvate – în momentele care contează; adică turele de mii de km ajung să fie la ordinea zilei, cu tot ce înseamnă asta; trebuie să ai bună-dispoziție, că dacă nu o ai, eu garantez că nu faci poze cu peisaje. Apoi, când e să fie selectate imaginile, ajustate cât de cât – măcar la nivel de crop, contraste, reducerea culorilor prea dominante, pentru a scoate ceva din potențialul cadrelor… îți dai seama că stai cam mult în fața calculatorului. Iar dacă nu ai chef, garantat că munca asta nu poate să fie făcută bine. Rezultă de aici că pentru a face fotografie de natură… cât de cât acceptabilă… poate cu dorințe de artă… trebuie să ai o dispoziție bună. Altfel, zero șanse.

_DSC5248DSC_4461DSC_4465DSC_4476DSC_4491DSC_4506DSC_4516DSC_4526DSC_4536DSC_4551DSC_4566DSC_4571

Orice fotografiere are două faze de creativitate. Pe de o parte, momentul când definești subiectul, faci câteva serii care în principiu să prindă măcar un cadru care să fie fix ceea ce contează pentru tine; să fie bine încadrat, să fie bine expus, să cuprindă nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce trebuie. Pe de altă parte, urmează ca odată să selectezi dintre aceste variante una care pe monitor pare că este mai mult sau mai puțin ceea ce doreai; apoi, poate că trebuie să o reîncadrezi, să îi dai un crop, să faci ajustările tehnice necesare pentru a arăta cam cum era acel moment. Ambele etape necesită stil, finețe, atenție, energie, dispoziție… altfel îți dai seama cam ce iese.

DSC_7126DSC_7139DSC_7142DSC_7162DSC_7183DSC_7192DSC_7197DSC_7208DSC_7228DSC_7233DSC_7248DSC_7268DSC_7287DSC_7298DSC_7323DSC_7333DSC_7337DSC_7352

La editarea imaginilor, cu un simplu crop poți să tai mare parte a zonelor întunecate – negre, sau poți să le lași: diferența este enormă, ca stil al imaginii, efect, senzație. Orice reîncadrare la editare poate să schimbe în esență sensul imaginii, depinzând pe ce pui accentul, care sunt elementele care rămân și în ce proporție. Din acest punct de vedere, la editare ai o libertate mare de creație; dar cred că este clar, dacă nu ai materialul brut destul de bine realizat, nu prea are sens să îți pierzi vremea.

DSC_7362DSC_7382DSC_7389DSC_7397DSC_7414DSC_7419DSC_7422DSC_7442DSC_7448DSC_7459DSC_7462DSC_7482DSC_7492DSC_7502DSC_7517DSC_7522DSC_7527DSC_7544DSC_7547DSC_7554

Deja din start, la fiecare expunere, la fiecare cadru tras, este definită soarta imaginii: are ea ceva sens, sau zero barat. Dar, chiar dacă este ceea ce trebuie… aproape sigur este nevoie de unele corecții la editare; poate un crop… când are cer albastru și monoton prea mult… care în imagine nu are nici un sens – dar la fotografiere nu puteai să eviți că formatul aparatului este standard; sau o reîncadrare mai pătratică, deoarece pe o margine totul este monoton, sec, lipsit de viață; sau dispare fiecare culoare care este în plus, o dominantă albăstrui-violacee a pâclei de seară percepute aberant de aparat. La final se poate spera să rămână un peisaj cât mai pur, mai aproape de ideal, de simbol, de esență perfectă a locurilor. Un fel de abordare romantic-impresionistă.

DSC_7557DSC_7577DSC_7587DSC_7599DSC_7602DSC_7608DSC_7614DSC_7622DSC_7654DSC_7664DSC_7667DSC_7679DSC_7689DSC_7697DSC_7709DSC_7719

Interesant este că la senzorii actuali din aparate profesionale, imaginea brută produsă este în general prea agresivă din punct de vedere cromatic; mai ales albastrul, violetul, parcă sunt atât de dure cum nu le vezi în realitatea din natură, niciodată. O mare problemă este incapacitatea senzorilor de a echilibra zonele întunecate și cele prea luminoase (în cazul fotografierii la lumină solară directă), adică ai în fotografie arii supraexpuse și altele subexpuse la modul brutal; dacă acestea nu sunt oarecum echilibrate la editarea imaginii, nu se poate avea senzația pe care o ai când te uiți la peisaj cu ochiul liber. Cea mai performantă editare a imaginii este cea care readuce în fotografie ceea ce ai văzut tu în teren… dar din păcate asta este aproape de imposibil; ochiul uman este de o mie de ori mai performant decât orice Nikon, cel puțin în privința percepției peisajului.

DSC_7734DSC_7738DSC_7747DSC_7774DSC_7777DSC_7789DSC_7799DSC_7832DSC_7847DSC_7854DSC_7869DSC_7879DSC_7903

Dacă e să faci ceva cât de cât serios, ai nevoie de multă răbdare și tact. Poate că sună cam exagerat dacă faci o comparație cu chirurgia, dar e nevoie de finețe și precizie… doar că aici nu depinde viața unui om de intervenție. În schimb, fiecare crop, dacă a mai rămas sau nu în imagine o tufă ori o cioată, schimbă atmosfera imaginii, uneori brutal; și fiecare contrast, fiecare nuanță, fiecare albastru prea dur sau violaceu, fiecare detaliu aparent nesemnificativ… poate să adauge sau să scadă din impresia estetică pe care o produce fotografia rezultată. Și există și o mare doză de hazard, care face diferența dintre un kitsch și o creație cu valoare de artă fotografică. Cam frecvent kitsch și rar de tot artă.

DSC_7954DSC_7974DSC_7999DSC_8014DSC_8024DSC_8029DSC_8039DSC_8053DSC_8074DSC_8082DSC_8093DSC_8098DSC_8108DSC_8124DSC_8153DSC_8163DSC_8188DSC_8192DSC_8223DSC_8229DSC_8244DSC_8268DSC_8274DSC_8309

În a treia zi parțial alocată selectării pozelor de la Porțile de Fier… constați că mai ai circa o treime. Asta arată că pe lângă chestiunile standard ale zilei poți să parcurgi circa 350 de fotografii pe zi, dacă ai ceva implicare. Desigur, se pot face și mai multe, dar ar însemna reducerea atenției…  un fel de dezinvoltură, sau apariția unei sațietăți de care nu ai nevoie. Munca de acest gen trebuie să fie făcută cu plăcere, altfel praful se alege. Fotografierea în natură precum și selectarea cadrelor trebuie să producă fericire, dacă e să fie o activitate sustenabilă.

DSC_8319DSC_8329DSC_8349DSC_8354DSC_8364DSC_8369DSC_8374DSC_8379DSC_8399DSC_8413DSC_8424DSC_8444DSC_8454DSC_8484DSC_8497DSC_8514DSC_8519DSC_8524DSC_8459DSC_8459xDSC_8479

Ca om pragmatic, rațional, evident consideri că există o realitate obiectivă; stâncile, fluviul, cormoranii, stârcii, țestoasele, mașina de teren, carburantul șamd. Dar, pe lângă asta există un fel de realitate subiectivă, ce anume este impresionant, care combinații de nuanțe, ce fel de lumini, ce fel de atmosferă a împrejurimilor, cum vezi realitatea, cum o interpretezi; ce anume îți atrage atenția… ce anume eviți să apară în imagini. Realitatea obiectivă, mai mult științifică, ajunsă combinată cu realitatea subiectivă, mai mult artistică, poate să dea un fel de aproximare umană a realității, un fel de interpretare care este evident personală și irepetabilă; iar această abordare evoluează și ea, se modifică – dacă în toamna asta (2017) voi ajunge prin Porțile de Fier, și dacă aș avea lumini aproximativ identice, imaginile făcute acum ar avea totalmente alte abordări, alte unghiuri de vedere, alte perspective, același stil dar totuși altfel.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Carpatii Meridionali. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Toamna în Parcul Natural Porțile de Fier

  1. Grigore DAVIDEANU zice:

    La superlativ, asa cum ne-ai obisnuit. Ne-ai readus in minte nevoie presanta de a merge acolo si a privi cu ochii nostrii. A trecut prea multa vreme de cand am vizitat zona. Ai dreptate pentru ca orice activitate sa devina „durabila” si nu o corvoada este nevoie sa iti aduca putina fericire.

    Grigore D.

  2. Elena Stroia zice:

    foarte frumos, iarăși aveți fotografii cât pentru un album special dedicat Dunării la Cazane și împrejurimilor… si placa comemorativa Noble Gábor Baross de Bellus…lucrarea de la Cazane i-a adus sfarsitul…

  3. COVIC Paul zice:

    Magnifice imagini… Frumoasa tara mai avem…
    La noi in Ardeal, de la bunica citire, SCUMPIE i se spunea la LILIAC (Common lilac)

  4. PATROESCU MARIA zice:

    Atentie!!! Nu toate imaginile sunt din Parcul Natural Portile de Fier,ati trecut si la vecini,acela este un Parc National, cu care dorim sa ne unim pentru a crea REZERVATIA BIOSFEREI PORTILE DE FIER -DJERDAP.Poate ne ajutati, caci niste functionari din Ministerul Mediului se opun,ca asa-i ….functionarul neinsruit desi maninca o paine si se plimba pe tot mapamondul pe seama ariilor protejate din Romania nu din Vanuatu..
    Felicitari pentru imagini.Asteptam si localizarea fidela a fiecareia,le-ar creste atractivitatea.
    M.Patroescu,
    Presedintele Consiliului Stiintific al Parcului Natural Portile de Fier.

    • Peter Lengyel zice:

      Toate imaginile sunt facute din Parcul Natural Portile de Fier… dar evident că tot ce se vede de aici dar este dincolo de Dunare este in Parcul National Djerdap. Din acest punct de vedere, o buna parte dintre versantii, stancariile samd din imagini… sunt de facto vizibile de la noi dar se afla in Serbia, dincolo de apa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s