De ce devenim noi animale grase

Cred ca este un subiect despre care ar merita sa scriu pe blog. Despre cauze/ motive, privite din experiența și din punctul de vedere al biologului.

Nu e greu de văzut că devenim din ce în ce mai grase animale. Femei, bărbați, copii, bebeluși, cu toții… la nivel statistic sau vizibil cu ochiul liber dacă te uiți la o poză veche de 100 de ani și la câteva actuale. A încerca definirea cauzelor, fără vinovății și fără a ne ascunde după deget… să vedem cine suntem și care sunt cauzele esențiale care provoacă o asemenea schimbare? Stil de viață în care efortul fizic este mult diminuat, disponibilitatea permanentă și îmbelșugată a hranei, mâncare consistentă sub formă de bombe calorice, frustrări sociale de toate felurile compensate cumva prin mâncare și băutură la fel ca pe vremea romanilor… cu diferența că pe atunci era și obiceiul să ieși la vomitorium. Eventual, reziduuri de hormoni în carnea consumată, utilizați inițial pentru creșterea accelerată a vițeilor, păsărilor domestice șamd? Predispoziții genetice diferite? Ce combinație bună de cauze, nu?

Oare cum se hrănea omul european din perioada glaciară? Dieta paleo. În primul rând trebuia să urmărești mamutul sau mai știu eu ce dihanie masivă și să îi dai în cap. Nu e simplu să îl dobori, plus că dacă îl înțepi cu sulița, cred că îl inervezi mai tare. Faza e că sursa de hrană te poate omorî, are toate șansele. Apoi, dacă ai reușit să îl omori, să îl tai în bucăți cu ceva fragmente de piatră, să cari hoitul la peșteră… habar nu am de la ce distanță. Nu cred că era prea fragedă carnea mamutului, chiar dacă o prăjeai. Plus că al un moment dat devenea cam ciudată la gust și la miros, dar nu aveai alta. Deși erai cam lihnit de foame; mai dădeai jos ceva ce părea digerabil de pe niște oase uscate. Poate din când în când pe lângă carnea de mamut mai intra și câte o veveriță. Nu cred că ajungeai prea gras. Eco, bio, raw vegan, fără E-uri, fără vaccinuri șamd. Și oricum nu trăiai mai mult de 30 de ani.

În trecut, producția de hrană realizată cu mijloace care azi par primitive, nu putea să asigure pentru marile mase acel belșug, acea îndestulare caracteristică lumii bune de azi. Adică, fiecare felie de pâine își avea locul, fiecare bucățică de brânză, fiecare bucățică de cârnați… și era nevoie de o alocare judicioasă a hranei, o împărțire bună și crearea de rezerve pentru perioadele jalnice… care erau previzibile. Foametea pândea destul de frecvent – măcar ca idee, era destul să fie un an cu o recoltă proastă și deja era previzibil ce o să urmeze. Adică, lucrurile erau cam la limită, la modul uzual. Era mare lucru dacă dihania umană avea hrană destulă pentru a avea energie să iasă la muncă… zilnic, cu coasa, cu securea, cu plugul, barca, sulița șamd. Cu munca fizică destul de istovitoare și cu resursele de hrană de care omul trebuia să aibă mare grijă… era evident că nu era mare pericolul ca vietatea să depășească proporțiile rezonabile. Iar în trecutul și mai îndepărtat, nici pe atât. Dacă vezi cam cum arată statuetele considerate niște zeițe de frumusețe și fertilitate create în paleolitic, în urmă cu 11.000-35.000 de ani… cele denumite generic statuete Venus… îți imaginezi că în timpurile acelea era un vis să ai hrană multă… cât mai multă; dar realitatea era că fugăreai mamuții, dacă nu doreai să mori de foame. Când zic – să mori de foame – nu e nici o metaforă. Era pe bune. Omul avea tendința naturală să mănânce mult dacă are ce, că apoi oricum urmau vremuri nasoale. Doar că acum aceste perioade de foamete nu au cum să apară, cel puțin nu în lumea civilizată… cât timp ea există, încă. Iar efectele sunt vizibile.

În trecut, pe lângă lipsa relativă de hrană și efortul fizic semnificativ, omul obișnuit nici nu își permitea să fie gras… că îl dezavantaja în lupta pentru existență. Când era să iasă pe deal la cosit, sau să se perinde cu oile prin munte, nu prea era fezabil dacă era prea masiv; stilul de viață, acela de semi-animal, făcea ca mușchii să fie încordați și grăsimile să dispară. Dar dacă te uiți la picturi cu sultanii, cei care erau pașă, mulți dintre bogații europeni medievali, sau industriașii de pe la începuturile capitalismului… se vede bine pe ei efectul unei vieți cu hrană destulă fără nevoia de a te zbate fizic pentru a obține mâncarea. Pe vremurile acelea, un animal-uman mare și gras era simbolul reușitei, a poziției sociale de vârf, din start diferit de toți țăranii semi-înfometați.

Dacă nu aveai mâncare din belșug, și mai mult decât atât, pentru a avea hrană măcar cât de cât… trebuia să depui o muncă fizică istovitoare… clar că arătai subțire. Oase, piele și mușchi; erau la dietă obligatorie și făceau antrenament obligatoriu cu securea și coasa… zilnic. Nu din cauza că doreau să arate fit, nu din cauza că făceau sport în timpul liber, nu din cauza că erau zen și vegani și budiști… ci din cauze mult mai dure. De altfel, dacă te uiți la statui cu zeitățile budiste, pare că nici acolo hrana îmbelșugată nu a fost o problemă.

Fiecare om are un anume consum energetic mediu pe zi… dependent de metabolismul lui bazal combinat cu stilul de viață. Dacă vei consuma mai multă hrană decât cea necesară pentru a susține acest consum zilnic… evident că organismul va face rezerve, sub formă de grăsime. Și la fel de evident este că dacă vei consuma mai puține calorii decât cele necesare pentru acea zi, organismul este constrâns să consume din rezervele pe care le are… adică slăbești. Chiar dacă există diferențe mari între persoane, ca nivel metabolic, aspecte hormonale, sau ca activitate fizică zilnică… totuși, faza aceea că nu mănânci și te îngrași nu se vede în cazuri concrete gen Etiopia, să nu mai zic de lagăre fasciste, comuniste șamd. Problema este că foarte mulți oameni din lumea civilizată își găsesc fericirea în a consuma mai multă mâncare… cu ceva mai multă decât este nevoie pentru a întreține consumul energetic biologic redus, în stilul de viață tehnologizat, computerizat, birocratizat. E destul ca zilnic să fie câteva calorii în plus, iar pe parcursul anilor și deceniilor se vede clar diferența.

Hai să presupunem că mănânci la fel (de mult sau de puțin) cum mâncau strămoșii tăi din ultimul mileniu. Doar că nu mai ai același stil de viață. Îți dai seama că omul trecutului avea de parcurs pe jos mari distanțe la ordinea zilei, sau făcea ture călare pe mii de kilometri; să nu zic, ai mei au venit călare din Asia în Europa Centrală, făceau ture europene în toate direcțiile. Doar când te gândești că scotea apă din fântână, mergea la câmp să are cu boii și cu plugul, sau să secere, să cosească, să încarce fân, să facă curat la animale. Construia omul casă, cărând materialele cu forța lui fizică și ceva ajutor din partea animalelor domesticite. Mergea în pădure să doboare copaci, să adune lemne pentru încălzit, că altfel îngheța iarna – el și toată familia. Sau ieșea la pescuit cu barca, plecau la vânătoare… pe jos prin mlaștini și pe munte – să se apropie bine de tot de ceva dihanie pe care să o răpună – nu din plăcere neapărat ci mai ales de foame. Să nu zic de mineri, de cei care coborau cu plutele pe râuri sălbatice șamd. Cu un asemenea stil de viață… (prin care se putea ajunge eventual la 40-50 de ani), chiar dacă mânca mult tot arăta ca o așchie, cu mușchii forjați la maxim. Sau ieșeau la o bătălie cu turcii… unde era câte un singur gras: pașa sau sultanul.

Deloc nu era simplu să aduni destul din minuscule fructe de pădure, sau să prinzi pești, sau să dobori mamutul cu ceva pietre ori sulițe; să ai hrană destulă pentru toată familia. Mai apoi, la fel nu era simplu să cultivi terenul, să faci desțeleniri, arături, semănat, să păzești terenul, să recoltezi ceva… și nu era simplu să ai animale domesticite să le plimbi pe pășuni, să ai grija lor iarna – să ai fân destul șamd. Adică în context istoric, hrana prea multă accesibilă fără muncă fizică dură… nu a fost o problemă cam niciodată, și oricum nu pe termen de generații. Agricultura mecanizată la maxim, cu utilaje enorme propulsate pe bază de carburanți fosili, chimizată până la maxim, plină de îngrășăminte chimice și de pesticide… a schimbat situația. Probabil că prima dată când omul se confruntă cu un belșug al hranei, disponibile în cantitate mare pentru mare parte a populației umane, combinat cu stil de viață bazat pe mașini, echipamente de toate felurile care să te scape de trudă… este începând din a doua parte a secolului 20 în Europa de Vest și America de Nord. Adică, ceva extrem de recent.

Pe o piramidă a lui Maslow, prezentând necesitățile umane, la nivelul de bază al piramidei se situează și nevoia de hrană, împreună cu alte nevoi fiziologice de bază (aer, apă, somn, sex, excreție șamd). La nivele mai înalte ale piramidei, se situează nevoia de siguranță socială, iubire/ apartenență, respect de sine, moralitate, creativitate șamd.  În societatea modernă și postmodernă, extrem de multe dintre cele legate de zonele mai înalte ale acestei piramide, nu au cum să fie satisfăcute în viața marilor mase de oameni. Siguranța financiară, siguranța locului de muncă, siguranța asigurării de sănătate, apartenența la o familie funcțională, relații de prietenie/ interconectare socială, relații intime umane, încrederea în sine și respectul altora, moralitate, creativitate șamd… sunt destul de problematice; în măsura în care omul nu își poate asigura surse de fericire dinspre aceste zone, dar are la dispoziție mai multă mâncare… îți dai seama. Tot felul de insatisfacții, tot felul de frustrări, tot felul de dureri… ajung să fie cumva compensate prin înfulecarea de hrană, care produce câteva secunde de fericire. Sau, în alte cazuri, în loc de hrană poate să fie alcool, droguri, jocuri de noroc, criminalitate economică, criminalitate politică și altele asemenea.

 

Cât de zvelt sau de masiv trebuie să fie “omul biologic”? Și aici nu vorbim de extreme. Adică “omul biologic” neinfluențat de moda nouă atât de promovată mediatic… de a arăta ca o așchie… supunând viața umană oricum problematică… la toate traumele produse de privarea voluntară de mâncare, efortul fizic al sălilor de fitness, ingerarea a tot felul de “medicamente de slăbit” care mai de care mai toxice și mai riscante, sau în cazuri mai extreme anorexicele aplaudate pe podiumuri – dar care fără haine devin niște jalnice schelete cu piele. Sau “omul biologic” apt să se autocontroleze destul de bine, cel care nu înfulecă zilnic burgerking & cocacola & frenchfries până nu mai încape în fotoliu; cel care percepe riscurile obezității catastrofale… în stilul de viață sedentar-postmodern. Adică, unde este zona normală, acceptabilă și rezonabilă din punct de vedere biologic, natural, nu cea aflată sub influența dominantă a modei, a lipsei de hrană și a muncii fizice extenuante, a sedentarismului și a înfulecării de hrană ca efect al deziluziei, frustrărilor și a lipsei de satisfacție societală? Cât de concret se poate defini cum ar arăta omul fără aceste tipuri de influențe? Te ajută cu ceva dacă te uiți la specii înrudite cu noi, la gorile, cimpanzei, orangutani, giboni… adică a rudelor noastre care trăiesc în natură, fără influențele amintite mai sus?

 

Un aspect important este că nu există un nivel standard în care trebuie să arate omul. Există un nivel mediu, care se schimbă odată cu mileniile, secolele sau chiar deceniile. Recent, oamenii din zonele civilizate ale vestului au devenit mult mai grași decât țărănoii trecutului. Dar e clar că nici stilul acesta modern nu aduce foarte multă fericire și satisfacție. Că e nevoie de un fel de ajustare… în interesul nostru. Cumva avem o lume aberantă în care zilnic cam 30.000 de oameni ajung să moară efectiv din lipsă de mâncare – azi cam atâția o să moară de foame, iar alții ajung să fie niște animale din ce în ce mai grase. Interesant și ciudat este că ambele aspecte nu par să prezinte ceva tendințe de diminuare. În privința animalelor grase, o soluție poate să fie eventual găsită la nivel personal, mai ales prin niște surse de fericire și satisfacție care să asigure o viață mai echilibrată. Ușor de zis.

Pe lângă disponibilitatea hranei, un element la fel de important este deficitul de fericire la nivel societal. Un stil de viață în care zilnic omul civilizat petrece 8-10 ore în birou, în fața computerelor, plus prin mijloace de transport în comun sau în mașina lui în trafic, îți dai seama că nu îi produce o mare cantitate de satisfacție. Nici tinerii expuși șomajului, nici nivelul veniturilor plus datoriile bancare, nici presiunile sociale de oricâte feluri. Artificializarea, lipsa de comunicare directă, virtualizarea vieții… alte și alte mizerii. Până și în societățile vestice unde exista bunăstare & fericire cam o jumătate de secol, acum în mare parte se simte un fel de ruptură între pretenții… între “ce ar trebui să fie”… și ceea ce este. Din doza zilnică de fericire care să producă un fel de zâmbet… acum o prea mare parte provine din satisfacții culinare aberante. Din câte îmi dau seama, nevoia de fericire nu se prea poate reduce, ci eventual se poate spera ca sursa de fericire să fie cât mai diversificată și mai echilibrată.

Un alt aspect relevant este că oamenii au diferite predispoziții genetice. Dacă vezi cam care este adipozitatea inuiților la nivel populațional – a eschimoșilor din Groenlanda și Canada, a acestor oameni adaptați frigurilor de pe ghețuri… îți dai seama că este o mare diferență față de predispoziția celor din Etiopia și Sudan care se confruntă cu canicula semideșerturilor și deșerturilor africane; în acest caz este o adecvare genetică și fiziologică, o adaptare la condițiile de mediu atât de diferite pe această Planetă. Dar există o mare variabilitate și la nivelul populațiilor locale de peste tot, în sensul că diferitele familii, diferitele persoane au o predispoziție mai mică sau mai mare de a rămâne foarte zvelți sau a deveni mai corpolente. La rasele de câini se pot observa la fel de mari diferențe – sau de fapt de nenumărate ori mai mari; la ogari este natural să fie super-subțiri, pe când un Saint-Bernard este mai masiv ca predispoziție; ogarul tinde prin natura lui genetică să fie zvelt, iar Saint-Bernardul tinde să fie matahală; iar dacă încerci să faci pe baza genomului de Saint-Bernard un fel de fenotip de ogar… ai și distrus totul… Deci, treaba este destul de complicată.

 

În privința predispoziției genetice la îngrășare, este evident că ea nu se putea manifesta în perioadele istorice când oamenii fugăreau mamuții sălbatici… apoi mureau la 30 de ani, nici pe vremea trudei cu agricultura primitivă (nemecanizată și nechimizată) plus tăiere de arbori cu securea șamd; în acele vremuri era un avantaj competitiv să ai capacitatea de a extrage maximum de calorii din hrană și a depozita cât mai mult pentru zilele de cvasi-foamete care urmau aproape inevitabil. În acele vremuri, îngrășarea se putea manifesta la câțiva privilegiați, sultani, burghezi șamd, iar ceilalți aveau altă treabă. În schimb, în stilul vieții moderne și postmoderne, tehnologizate, comode fizic dar de altfel stresate, este clar că omul trebuie să găsească o cale de reduce caloriile preluate… fără să piardă din fericirea vieții… o fericire la care oricum este în deficit mare. La o asemenea brutală schimbare de context și de stil de viață, de la premodern la stilul actual, evident că evoluția biologică nu are cum să reacționeze și să ajusteze parametri în timp util; aici, singura speranță este intelectul uman, care poate să reușească să perceapă problema și să găsească soluții realiste la o asemenea stare.

 

Ce se poate constata, este că în trecut contextul în care trăia dihania umană producea mai ales oameni mai subțirei (care nu erau nici mai sănătoși și nici mai longevivi decât cei de azi… ci erau plini de infecții și mureau repede), iar contextul de azi în lumea civilizată produce dihănii umane mai masive (dar care de multe ori nu par mai fericite decât semi-înfometații trecutului). A încerca crearea unui stil de viață echilibrat și fericit, fericit mai ales… în lumea modernă tehnologizată, fără a utiliza prea mult surse de satisfacții de genul hranei prea multe, alcoolului, drogurilor…  încercând mai mult satisfacții intelectuale, artistice, creativitate, preocupări eco sau sociale reale șamd… poate să fie o grea încercare pentru extrem de mulți dintre noi.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la De ce devenim noi animale grase

  1. Totuși sunt zone ale Vestului, cum ar fi Olanda, unde vezi foarte puțini grași. Acolo cam toată lumea face sport, merge cu bicicleta, muncește mult, se bucură de viață și-i lasă și pe alții se bucure de viață, iar gastronomia nu prea e în tradiția lor.

    • peterlengyel zice:

      In mixul de fericire al olandezilor intra consumul destul de generalizat de droguri usoare, mai concret canabis, plus a ciupercilor halucinogene. Asa ca se poate vedea lumea mai roz. Plus ca la ei lumea chiar este mai roz.

      • Am locuit și am lucrat o vreme acolo, și știu că consumul de droguri ușoare e departe de a fi generalizat. E la fel de bine sau de rău văzut ca și fumatul. Mulți colegi de serviciu olandezi nu încercaseră niciodată astfel de droguri. Iar Amsterdamul e un oraș jumătate expați cu mulți turiști care scapă ca vitele la droguri ușoare. Pe de altă parte viața e într-adevăr mai roz acolo. Și deși e o țară super antropică, oamenii apreciază mult natura. E un caz interesant, sunt lecții de învățat de la ei!

  2. Lucian Tilea via FB zice:

    Ruperea de natural ne-a prostit de tot. Nu mai deosebim plopul de matura, indiferent ca suntem rurali sau urbani, aflam temperatura de afara citind pe telefon, se sperie copiii de gaina si gasca…..!

  3. Vasile Vlaşin via FB zice:

    Foarte buna remarca despre frustrările sociale… prin unele locuri se spune ca ești „colduş” dacă nu mănânci carne de cel puțin 2x pe zi

  4. Sebesi Judit zice:

    Szerintem a régi idők embere minden viszontagság ellenére is egészségesebb és erősebb volt, mint a mai. Sokkal egészségesebb életmódot folytattak, és nem feltétlenül az élelemhiány vagy a nehéz munka miatt voltak soványak. A mai emberek elpuhultak, keveset mozognak, genetikailag degenerálódik az emberiség. Ugy fizikailag, mint intelektuálisan. Sajnos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s