Alburnus Maior – Verespatak – Goldbach – Roșia Montană by night

Dacă te plimbi în 2 nopți de aprilie pe străzile din Roșia Montană, ai ocazia să vezi câte ceva, și mai ales să simți o anumită realitate. Aici nu e un sat de acela prăpădit, care veșnic a fost sărac. Multe dintre clădiri sunt impresionante prin dimensiune, arhitectură, decorații… o amintire a zilelor bune când mineritul aurului aducea venituri din care localitatea avea privilegiul prosperității. Dar, în contrast cu acest trecut, vezi zidurile groase prăbușite rând pe rând, nenumărate locuințe golite de oameni. Cum e să parcurgi noaptea o stradă de pe care au plecat cu toții? Unde iarba crește verde pe drum, ca un fel de gazon. Pomii fructiferi înfloresc minunat, doar că nici un copil nu o să urce pe crengi, să culeagă fructele.

 

E fain să te plimbi noaptea prin Roșia Montană. Îmi place că există doar un singur câine vagabond, și nu haite întregi… măcar atât a mai rămas din civilizație. E liniște multă, au plecat atât de mulți oameni; nu știu proporția exact, dar parcă 80% au preferat să lase totul în urmă. Vezi biserici și clădiri masive proptite cu bârne, să nu se prăbușească; să fie amânat cumva momentul. Există un fel de rămășiță de comunitate divizată, plină de tensiuni, cu tabere care ai impresia că se urăsc reciproc – oricum, chiar și oameni din aceeași familie au încetat să se mai salute. Includerea Roșiei Montane pe lista patrimoniului UNESCO poate oare să dea o nouă direcție… te poți întreba. Sau există un point of no return… atins deja? Habar nu am.

 

În centrul localității, dacă oprești noaptea în fața unei mari case degradate, deloc nu pare impresionant. Dar dacă ai ajuns să îl cunoști pe bătrânul care acum are 87 de ani, vietatea care în urmă cu 8 decenii a copilărit pe aici… și dacă ai auzit cum era bradul de Crăciun, cum coborau copiii cu sania către școală, cum se dezvoltau afacerile comerciale ale părinților lui, cum au fost apoi luați de comuniști – duși la pușcărie… cum familia a fost alungată de aici. Cu aceste informații, casa goală, părăsită, lipsită de viață, pare și mai sumbră. Ceva ce era atât de plin de viață, de prosperitate, de baluri și speranțe… a ajuns să fie un morman de pietre reci, de pe care cade tencuiala.

 

Există pe aici câțiva oameni sufletiști, care visează că totul va fi bine; aceștia mențin curățenia, promovează programe turistice organizate pe terenurile lor private, marchează trasee prin împrejurimi. Ce se mai poate face atunci când administrația locală este o mare frână, când planul urbanistic blochează voit aproape orice însănătoșire economică, atunci când resursele financiare erau masiv în mâna celor care își doreau să radă munți întregi și să stoarcă din ei orice picogram de aur… lăsând în urmă un uriaș lac cu cianură? Senzația mea este că văd un dezastru aflat în stand-by; niște intervenții masive în structura socio-economică a localității, încercarea de a o destructura total, decădere și delăsare organizate programatic… doar că nici banii și nici presiunile politice venite de la nivel statal nu au reușit să rupă rezistența câtorva oameni. Ca un fel de ultimii mohicani. Nici puterile politico-ecomonice nu își imaginau că nu vor reuși să îi terfelească, să îi momească, să îi sperie, să îi alunge cumva; din câte îmi imaginez, au ajuns la momentul în care habar nu au ce să facă; și este deja prea târziu până și pentru ei. A rămas aici un mare morman de probleme, iar fără o regândire strategică… incluzând aici și finanțare masivă… îți dai seama…

DSC_8326DSC_8564DSC_9990DSC_9975DSC_9972DSC_9928DSC_9934DSC_8922DSC_8916DSC_8833DSC_8827DSC_8845DSC_8883DSC_8907DSC_8761DSC_8670DSC_8709DSC_8608DSC_8581DSC_8599DSC_8555DSC_8558DSC_8538DSC_8550DSC_8511DSC_8523DSC_8412DSC_8487DSC_8437DSC_8449DSC_8343DSC_8396DSC_8377DSC_8380DSC_8280DSC_0015DSC_0027DSC_0031DSC_0037DSC_0046DSC_0070DSC_0082DSC_0091DSC_0099DSC_0103DSC_0106DSC_0112DSC_0115DSC_0130DSC_0178DSC_0199DSC_0217DSC_0220DSC_0226DSC_0253DSC_0256DSC_0271DSC_0276DSC_0289DSC_0304DSC_0319DSC_0338DSC_0344DSC_0372DSC_0388DSC_0423DSC_0238DSC_0135DSC_0138

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Muntii Apuseni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Alburnus Maior – Verespatak – Goldbach – Roșia Montană by night

  1. Lia Cahane via FB zice:

    Minunate fotografii !
    Felicitari pentru minunata postare !

  2. Constantin Mihul via FB zice:

    Am fost, am vazut! Ciudata rau localitatea aia! Nu ma pronunt, pentru a nu fi acuzat aiurea. Poate ca… greu de spus! Greu de ucis… Greu de renascut.

  3. Sorin Jurca via FB zice:

    Aici unde a fost locul copilariei mele! Aici unde goana dupa aur, a rapus constiinte! Aici vreau eu sa traiesc!

  4. Codruta M Nedelcu via FB zice:

    Pai PUG a fost anulat, ce mai poate bloca acum? Blocajul e in cap la oameni – convingerea mea personala este ca, pana nu dispare „casta minerilor”, Romania nu se insanatoseste! Pai alea „proptite cu barne” sunt ale RMGC, lua-i-ar dracu’ sa-i ia!!! 😡 Vad ca Statul nu se oboseste sa le dea amenzile GRASE pe care le merita!!!

  5. blajan alexandru zice:

    totul se distruge daca nu mai locuieste nimeni in casele astea..de ani buni..

  6. Patakfalvi Francisc, zice:

    Pacat ca din arhivele vechi nu exista un contrans cum era Rosia Montana acum 6o ani.

  7. Mihai Suru zice:

    …”dezastru in stand-by”, rezuma perfect situatia de acolo…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s