Viața fericită, doi copii morți și o avalanșă

Văd că au fost un milion de comentarii despre copiii morți în avalanșa din Retezat; mass media a avut un subiect pe care să facă rating. Fiind pe teren în aceste zile, din fericire pentru mine nu am văzut decât o mică parte din circul mediatic… oricum jenant. Îmi pare că se pierde esențialul din toată faza asta. Adică, asumarea riscului… inclusiv de a ajunge mort pe stânci, în zăpadă. De a face din generația tânără oameni apți să treacă prin obstacole, să treacă peste ele, chiar să moară dacă este cazul. Iar asumarea riscurilor nu se poate începe la 18 ani… că este prea târziu. Cu stilul actual, atât de soft și safe, atât de fake și de lipsit de vlagă, atât de fricos și de reținut, veci nu mai cobora pre-omul din copac, că jos erau leii și hienele. Cu stilul actual, veci nu se lua de mamuți, veci nu ieșea din Africa, veci nu ajungea în America. Nici în spațiu. Nici nu studia șerpii veninoși, și nici bacterii și virusuri, veci nu descoperea antibiotice și veci nu ajungea să facă vaccinuri. Veci nu exista curent electric, care poate să te omoare. Și nici mașini, nici avioane supersonice. În stilul actual, stătea safe în siguranța bananierului, eventual încerca din când în când ce se poate face cu o banană. Îi dădea jos coaja, al un capăt.

Și da. Riscurile există. Everestul este plin de morți. Și nu puțini au murit prin Carpați, spre exemplu în avalanșe, sau de la o bucată de gheață care se desprinde din cascadă în Igniș, sau de la o alunecare și cădere în gol, sau un fulger; ori o ursoaică cu pui. Și mulți dintre temerarii care au plecat să descopere lumea nu au fost revăzuți niciodată. Oceanul Planetar este imens și primitor. Dar nici cei care au stat acasă nu cred că au fost neapărat mai fericiți. Îți dai seama cam cum este să stai cu soacra, să ascuți și tâmpeniile unei iubite-sofisticate care știe totul… pe care nu o mai iubești; și să mergi zilnic la un job pe care îl urăști, să ai din ce să plătești ratele la bancă? Adică, ce sens mai are? Nu pare mai demn să încerci să vezi lumea, să cobori în aven sau să faci scufundare prin galerii de peșteri, să ajungi cumva pe insule de care nu ai auzit măcar? Sau să faci ture peste zăpezile și stâncile crestelor alpine? Cumva să dai sens zilei.

Cel mai amuzant este să auzi tot felul de expârți’ cum făceau ei dacă erau acolo. Cum dacă erau ei, nu se întâmpla nimic. Cum ei erau prevăzători. Și geniali. Știau de dinainte. Acest tip de imbecil este atât de retardat că nu înțelege cât de penibil este să comentezi… după. Dacă ei erau la Cernobâl, nu mai exploda nimic. Dacă ei erau la Fukushima, nu mai era nici cutremur și nici tsunami. Dacă ei erau printre dinosauri, nici aceia nu dispăreau. Doar că din păcate pentru Planeta asta, ei erau ocupați să dea jos coaja de pe banană, la un capăt.

Dacă era pe baza acestor expârți’, am senzația că omul veci nu cobora din copaci: ca maimuță antropoidă nu avea ce să caute pe sol, mai ales fără cască de protecție. Și nici Ötzi nu avea ce să caute pe zăpezile din Alpi, mai ales că nu era echipat standard, asta fiind în urmă cu peste 5.000 de ani. Dacă era pe baza acestor rebuturi umane, încă nici un om nu ajungea să urce pe Everest; și nici pe Olimp, unde colcăia de zeii antici. Tot felul de retardați comentează de pe margine, despre siguranță… de parcă ea este ori existentă ori inexistentă, a sau b. Fără a conștientiza că siguranță totală nu există niciodată, și nu poți să urci pe munte sau să cobori în aven cu un milion de echipamente care să te protejeze total. Plus, care mai este fericirea de a merge în natură, având pe cap o cască pe care nu o poate sparge nici măcar un asteroid. Poți să încerci să te păstrezi cumva on the safe side, dar limitele acceptabile le stabilești tu. Când nu ai evaluat corect, sau dacă nu ai noroc, ai murit. Demn. Frumos. Mai repede decât putea să se întâmple dacă trăiai până aveai resurse biologice de viață, dar oricum natural. Fericit, că nu ai dus o viață umilitoare, de sclav angajat să suporte mizeriile căruiva cretin. Părerea mea este că cei doi copii care au murit au avut o viață mai frumoasă decât aproape toți comentatorii retardați care povestesc ce făceau ei dacă erau în Retezat, și cum fentau ei avalanșa cu capul lor de beton.

 

Riscuri. Performanță. Atingerea unor vârfuri de 4.000 de metri, de 5.000, (8.000 mai apoi)… înseamnă asumarea clară a riscului de a rămâne mort pe munte. Indiferent că ești copil sau adult. Când vezi cam ce căldări glaciare sunt în zonele înalte, câtă zăpadă, cam ce risc de avalanșe, ce creste stâncoase, gheață, prăbușiri de stânci șamd, când vezi cât de repede se schimbă vremea… îți dai seama cu ce te joci. Doborârea unor recorduri mondiale, cam ce crezi că înseamnă? Că ai acceptat riscurile la un nivel pe care alții nu au fost dispuși să o facă. Înseamnă antrenamente duse la extrem, nu plimbări pe potecile însorite. Înseamnă că ești dispus să mergi pe muchie, acolo unde alții ar zice că nu este cazul să ajungă omul. Din păcate, performanța presupune acceptarea riscului de a muri. Și asta nu doar la alpinism, cățărare pe stânci, ci și la orice sport… de la călărie la gimnastică, de la rafting la parapantă, de la raliuri la scufundări. Diferența dintre a exista sau nu este aproape insesizabilă. Iar cei care nu au conștientizat asta, înseamnă că sunt niște animale primitive, niște medievali sugători de moaște.

 

Și încă ceva. Dacă era copilul meu, dacă aveam un copil, nu era pe zăpezile alea din Retezat la ora asta. Și nici eu nu eram acolo. Poate eram altundeva, în ceva loc aparent mai puțin riscant. Să nu o cauți cu lumânarea. Dar dacă e să fie… e destul un tractorist beat care iese cu utilajul pe șosea, sau o căruță neiluminată, plină de lemne, fix după curbă. Și cu toții suntem datori cu o moarte, pentru splendoarea numită viață. Întrebarea este: ce facem până atunci… pe unde ne ducem, ce vedem, cum vorbim, cum încercăm să fim oameni. Cum îi acceptăm pe ceilalți, pe cei care vor să urce pe creste prin zăpadă, pe cei care doreau să treacă prin ocean când nu se știa ce este dincolo, pe cei care trăiesc viața puțin mai la extrem decât noi. Sau, poate avem noi senzația.

 

Să nu mai fim atât de pămpălăi și de tăntălăi safe and soft. Să admirăm curajul temerar, evaluarea riscurilor și acceptarea lor – inclusiv a celor pe care noi personal nu le-am face, să simțim ceva din miza explorărilor ca stil de viață, să simțim ceva din demnitatea unei existențe umane terminate prin avalanșa albă și zdrobitoare, venită de sus din munte. Îți mai aduci aminte de ideea aceea: mai bine 2 zile acvilă de munte, decât 10 ani vierme de gălbează. Simți diferența?

 

© dr. Peter Lengyel

 

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Viața fericită, doi copii morți și o avalanșă

  1. Daniela Popescu zice:

    As pune articolul dvs. pe site-ul lui Patraru, pentru ca simt ca este onest, desi, ca noi toti crede ca doar el are dreptate.
    Sunt de acord cu dvs. – comentariile care au aparut in presa dovedesc inca o data, cat de lipsita de empatie si cat de cruda este societatea romaneasca.

  2. Marian Dragoi via FB zice:

    Un punct de vedere evoluționist care este valabil nu doar în acțiuni directe ci și în ceea ce gândim și scriem. Altfel ne indobitocim și ne mănâncă hienele. Omanoide de data asta.

  3. Veronica Petruț via FB zice:

    Sunt, in mare parte, de acord cu opinia lui Peter Lengyel… daca nu existau oameni care sa riste pentru a-si depasi limitele, omenirea nu s-ar afla in punctul in care se afla. Totusi, cred ca exista si o latura superficiala, legata de vanitatea umana, in efortul de a obtine recorduri de dragul unei popularitati trecatoare… dar, cu siguranta, niciun om care comenteaza de pe margine, din fotoliu, nu poate cunoaste motivatiile reale ale acestor oameni care au sfidat natura si, de data aceasta, au pierdut. Am urmarit putin , in presa, operatiunile de salvare si am ramas cu un fior in suflet la gandul ca o fata cutezatoare, plina de energie si personalitate a fost coborata de pe munte cu trupul inghetat, impietrit pentru totdeauna. Dar cati oameni sunt „in siguranta“, traind in sub-mediocritate, avand ca singura preocupare miile de selfi-uri inexpresive din viata lor searbada si conformista… ? Stiu ca suna fantezist, dar sunt sigura ca, daca trupurile celor doi copii s-ai izbit de stanci si au fost coborate in bezna, sufletele lor plutesc deasupra norilor…

  4. Condoleante celor 2 familii îndurerate si prietenilor ! Sunt convins a ca spre Coco nu si va trăda pasiunea de a cuceri înălțimile
    A veti dreptate dle Lengyel in comentariul Dvs. Doar ca fiecare va continua pe drumul sau asa cum poate….

  5. Daniel Murczko via FB zice:

    Un articol foarte bun!!!!

  6. Claudia Crisan via FB zice:

    Nici copilul meu n-ar fi fost acolo….

    • Velu zice:

      Exact. Articolul de mai sus contine o doza masiva de ipocrizie. Nu zice nimeni ca nu trebuie sa-i admiram pe temerari, ca fara ei am fi mult mai putin avansati (tehnologic si nu numai). Cu toate ca timpurile alea au cam apus, azi poti sa faci foarte mult lucruri cu o marja de risc mult diminuata. Dar aici e vorba ca un tata iresponsabil isi „asuma” el riscurile pentru copilul sau si il trimite la moarte. Cati din exploratorii aia care s-au coborat din copaci si-au luat copiii in spate sa fuga cu ei prin savana? Banuiesc ca nu multi, daca vrei sa-ti asumi riscuri, daca vrei sa fii temerar si cutezator, apai fa-o frate, DAR PE PIELEA TA, nu-i trimite pe copii la moarte! Nu are nici o legatura faptul ca veri sa-ti cresti copiii cu simtul raspunderii si asumarea riscului, cu faptul ca-i duci intr-o tura cu risc de avalansa 5/5 si fara casca in cap, fara cordelina, etc. Ce dracu’, nu se vede diferenta?

      • corect !
        când acțiunea la care mă expun mă privește doar pe mine ,e una,dar când ai responsabilitatea și a altcuiva- se impune maximă prudență! Eu nu condamn,nici nu mă pot substitui momentului,celor .implicați,este doar o părere personală,atât !

      • radu zice:

        Perfect de acord.

  7. Mihai Orleanu via FB zice:

    Peter, pt mine nu se pune problema intre a nu-ti asuma vreun risc sau sa sari din avion fara parasuta. Eu ma intreb doar daca atunci cand a nins afara 1m si tu ai chef de o tura pr munte se mai poate discuta de „asumare de riscuri” sau „imbecilitate”. Asta as vrea sa stiu. In rest sunt evident ca sunt de acord cu tine ca trebuie sa-ti asumi riscuri ca sa misti lucrurile….

  8. Peter Lengyel via FB zice:

    Eu am tendinta sa suflu si in iaurt; sa fiu precaut, asta in general; dar si cand simt ca ceva are sens, ca ma intereseaza, ca ma pasioneaza… ma aventurez cu un elan demn de cauze mai bune; iar cand a nins macar 60 cm, nu mai am chef de a risca sa ma bag, de unde nu se stie daca mai iesi. Dar asta nu inseamna ca as crede ca asa trebuie sa faca si altii.

    • RUMEGA Caterina zice:

      Din punctul meu de vedere , ceea ce ati scris in articol este ceea ce am gandit si eu in momentul in care au inceput ziaristii si altii ca ei sa faca fel de fel de comentarii care nu au nici o legatura cu nimic … dar totul e vechi pe lumea aceasta , e in firea poporului roman sa stea si sa vorbeasca fara noima, uitati- va in jur . Si da 100% : mai bine 2 zile acvila decit 10 ani vierme de galbeaza!Oare cei mai multi dintre oameni au aflat care e rostul si scopul lor in viata..de ce se afla pe pamintul acesta?!

    • ..vedeți,aici este deosebirea! riscul să ți.l asumi pe cât mai puțin pe pagube fie ele și ..colaterale ,și iarăși o spun – este părerea mea!

  9. Andrei Nicoara via FB zice:

    E clar că se comentează excesiv și brusc au devenit toți experți, dar, ca un om care face și drumeție și alpinism iarna, singura părere pe care o pot avea este că alegerea traseului pe porțiunea respectivă a fost o greșeală elementară.

  10. Da. Opiniile lui Peter Lengyel sunt rationale, realiste.
    Tragedia imensa s-a consumat si ireal pare doar faptul ca ea a vizat 2 tati si 2 copii de exceptie ( montana/alpina , de nivel international). Singura mea obiectie,, similara unora de mai sus, e legata de faptul ca ANM anuntase ninsoare/viscol/cant. mari de nea dupa 20 04 si ca oameni excelenti cunoscatori ai muntelui nu au tinut cont de acest avertisment, Se pare ca au neglijat si sugestia de-a sui pe vf. pe traseul de iarna, nu pe cel de vara-pe curba de nivel Ca unul care am umblat in acele locuri (dificile si vara pe vreme buna darmite in cond vitrege de iarna) mi se pare ca tatii campionilor au fortat nota, posibil pt. a crea situatii dificile, de surmontat de copiii lor in urmatoarele proiecte de anvergura. Ca parinte nu-mi pot imagina durerea familiilor/socul produs de acest nefericit eveniment; nu as vrea sa fiu nici in pielea campioanei inaltimilor-tinara/f.talentata Coco. Zeii sa-i aiba-n paza !
    LPG

    *** Defel paradoxal, pe munte, in tragedii alpine, nu-s victime niciodata cei ce zac la schpritzuri/birfe prin crisme, in fata TV sau scuipind seminte pe stadioane ci TEMERARII care,poate , (in)constienti ,,si-o cauta uneori cu luminarea,,
    Mare pacat pentru acei copii de certe EXCEPTIE !

  11. Daniel Calin via FB zice:

    Deci …No Comm… (plus -minus)…o lacrima Demnă pentru copii… duși …, si Respect -Tatălui lor, pentru ca le-a insuflat Demnitatea Muntelui , de mici … pe scurt , Muntele , cere Sacrificii- si nu alege -doar IA .. Respect , suflete curate …Vegheați de Sus ,cu Demnitatea Curată …

  12. mamainvata zice:

    Bunica mea nu vroia ca tata sa faca tenis de camp, desi la 14 ani era deja in lotul national…sa nu se loveasca…a renuntat la tenis si a descoperit Retezatul. La 17 ani impreuna cu alti doi pusti au intrecut echipa Armatei si au castigat in Retezat alpiniada de iarna. Erau echipati cu bocanci din piele de porc sosete de lana, dormeau pe 10 ziare scanteia fiecare, acoperiti cu o patura de lana, aveau hanorace din panza de cort cusute de mama unui coleg si pantaloni de training. Au facut istorie. La 25 de ani era Maestru al sportului in Alpinism…Istoria ti-o faci singur…nu mama si nu tata…si vorba aia cu toti suntem datori o moarte…cand? Asta nu stim.

  13. Toti vor sa comenteze ca domnul Popescu tatal neatent s-a luat probabil cu vorba si lectia lui despre viata oferita fetitei nu a mai avut efectul dorit. Cu toti spunem mereu despre un lucru invatat pe pielea noastra ca: DACA… Sintem prietenii lui „DACA” inca de mici si ii raminem fideli pina in ultima clipa a vietii noastre cind „ceasul rau” ii face acestuia pe plac. Intradevar conteaza cum traiesti, dar mai mult pe lumea asta trecatoare conteaza cum mori si la ce virsta. Daca nu porneau la drum cind abia nisese de un metru, daca purtau casca de protectie obligatorie, daca se legau in coarda, DACA… Era Geta pregatita ca sa moara acum cind ea cunostea prea putin despre viata? Nu e normal ca sa inveti totul despre viata si apoi sa iti primesti ultima lectie, cea despre moarte? Oare de ce se iau oamenii cu vorba si nu sint atenti la ce fac cu viata lor? Vorba lunga e saracia omului si uneori chiar moartea. Sa varsam macar o lacrima pentru ea si sa spunem: Dumnezeu sa o ierte!

  14. Alin C zice:

    De acord ca trebuie sa cutezi, de acord ca trebuie sa descoperi de mic, dar iarna nu se merge pe trasee de vara si nu se taie fetele mai ales cand zapada proaspata are muuulti cm. Asta am invatat la primele ture de munte iarna. Nu stiu cum au luat deciziile adultii experimentati din grup… ce-o fi fost in capul lor? Imi pare rau de ei ca si-au distrus viata si si-au sacrificat copiii din cauza unor decizii gresite. Dar si de copiii, mi se rupe inima!
    Acolo in caldarea Berbecilor a mai murit o prietena de-a noastra umblata prin Alpi si Himalaya, un alt prieten a zburat sute de m printre colti de stanca (noroc ca a trecut printre ei) ambii au alunecat fara sa se declanseze nici o avalansa, doar pe zapada inghetata. Aproape in fiecare an se ranesc sau pier oameni in zona aia. Este versant sudic si se formeaza gheata dupa doar cateva zile insorite, cat de stabila poate fi o nea proaspat cazuta in cantitati imense peste gheata si cata experienta iti trebuie sa intelegi fenomenul?

  15. Nicolae Daramus via FB zice:

    Peter, dragul meu, acvila de care pomenești este destinată zborului, la propriu, nu caută vizibilitate, recunoaștere publică, bani, notorietate și asupra ei nu acționează karma unor părinți, ei înșiși victime ale karmei… ”din moși strămoși”, victime ale lipsei de iubire, înainte de orice. Karma, dacă vrei – ”păcatele părinților” – este proprie tuturor celor ale căror ”pasiuni” nu înseamnă nicidecum iubire, generozitate, ci ”nonvirtuți” – unele enumerate mai înainte. Cu totul altceva este omul care, anonim, modest etc. își practică, cu măsură și bun simț, ”pasiunea”, în afara competițiilor și comparațiilor, aceasta fiind ceva mai aproape de adevărata iubire. Cea unde și încrederea în sine e aproape de încrederea în Cel de Sus. Or, în cazul familiei cu pricina, vanitatea și lăcomia făceau casă bună și… tristă. În aceste zile am scris în pagina mea câteva alegații în acest sens.

  16. Radu Mititean via FB zice:

    peter, textul tau e f. valid in general, mai putin insa pe cazul concret din retezat, unde discutia nu e daca acei adulti era ok sa isi asume constient un risc semnificativ peste cel obisnuit unor astfel de ture hivernale in zone de tip alpin, ci daca era ok sa ii expuna si pe acei minori care, chiar daca aveau 13 / 14 ani si multe ture de altitudine la activ, nu pot fi asimilati unui adult alpinist experimentat dpdv al discernamantului. mai e si discutia etica generala ref. cat e de ok sa indrepte parintii copiii spre anumite activitati ca absorb f tare timpul liber si resursele copilului ex. gimnastica de performanta….

  17. Radu Mititean via FB zice:

    peter, in general ai dreptate, pe cazul particular recent din retezat insa mai degraba nu, acolo discutia e tehnica si specifica ref. varianta aleasa de urcat pe peleaga dinsprevsaua berbecilor, adica strict pe creasta, sau pe varianta de vara care marge si pe fatza/ pe versant, in conditiile in care ninsese mult recent. nu toti care au comentat sunt ageamii. tu de catevori ai urcat iarna pe peleaga? cat te pricepi la avalanse, ca sa apreciezi daca e vorba de riscul inerent generic unor ture hivernale mai alpine in carpati, sau semnificativ peste? si cand treci strada pe trecerea de pietoni cu copilul de mana e riscul sa vina un sofer beat sa te ia pe capota si sa calce copilul, dar e totusi diferit daca treci cu ochii inchisi pe loc nemarcat sau pe rosu. deci nu se pot trata lucrurile la modul general, global… unele detalii schimba totul cand analizam un anumit caz concret. ps am fost dus pe munte de mic copil, de pe la 10 ani si la catarat si ture alpine hivernale, imi duc si eu copilul, deci nu e vorba de opinia unui speriat, dar privesc lucrurile mai larg

  18. Bogdan Calcan via FB zice:

    Copiii nu au aceeași capacitate de analiză a riscurilor ca maturii.
    Ei realizează ceea ce li se insuflă, restul externalizeaza afectiv

  19. Jon Grieg via FB zice:

    Da. Acei comentatori sunt oricand gata sa dea suturi altora, bineinteles de la distanta. Gloata lasha care ar vrea sa-l omoare cu pietre pe acel tata, pentru ca tot e jos si distrus – o tinta usoara.

  20. Ioan Alexandru via FB zice:

    Sa admiti ca un copil de 13 ani este suficient de matur ca sa poata evalua riscul [in cazul cand parintele sau e mult prea infatuat ca sa poata judeca corect ] este ,domnule PeterLengyel , o greseala uriasa . Un copil curajos nu este ,neaparat, si inteligent si precaut .

  21. Stefan Donath via FB zice:

    Copilul acela de 13 ani a fost instruit si dupa cele 6 recorduri din palmares ,d-ule Ioan Alexandru era mult mai matur decat credti ,mult mai matur decat marea majoritate a semenilor nostrii care traverseaza strada pe rosu la semafor.

  22. Marcu Angela via FB zice:

    Interesant punct de vedere…dar,totusi, ma gandesc la acel parinte …

  23. Stefan Donath via FB zice:

    D-ule doctor ,felicitari pentru articol !!

  24. Rita Weisz via FB zice:

    Sunt de acord cu cele scrise de domnul Lengyel. Pericole mortale sunt la fiecare pas, insa si dansul scrie ca nu trebuie sa ti-o cauti cu lumanarea. Acea copila, cu toata maturitatea si experienta ei, probabil nu a avut puterea de a spune „nu ” unui tata care decidea cand se poate urca pe munte si cand nu. De asta au nevoie copiii si tinerii de indrumatori ( fie ei antrenori sau dascali) cu experienta si mai ales responsabili. Dumnezeu sa ii imbratiseze pe cei doi copii!

  25. Adriana Galescu via FB zice:

    Bravo pentru articol !

  26. MIRCEAalpino zice:

    DACA plecam de la ideea ca in ALPINISM e musai sa ne pierdem viata la un moment dat, nimeni nu ar mai face un pas pe o vale. DACA am stii ca murim fara doar si poate nimeni nu ar mai urca pe MUNTE. Nimeni nu merge pe MUNTE sau nu face ALPINISM ca sa moara. Toti vor sa traiasca si sa termine o tura sau un traseu aratind semnul victoriei. A crede ca domnul Popescu, tatal, a dorit sa isi expuna fata alaturi de prietenul sau de catarare, care si-a invoit copilul sa se antreneze ca sa moara, e o eroare imensa. Despre ALPINISM astazi stim o groaza de lucruri pe care insusinduni-le putem reduce riscul de accidentare la maxim. Nu trebuie sa renuntam la vigilenta sau la „protectia muncii”. Grupul celor 7 trebuiau sa inceapa tura pregatindu-se pentru orice eveniment cit de mic. Era obligatorie legarea in coarda si purtarea castii de protectie. Ceata a fost cea care i-a impiedicat sa ia deciziile corecte. Ea i-a facut sa creada ca merg pe un teren sigur cind erau de fapt la trei pasi de moarte. Au riscat si au pierdut. Alpinismul e un mod corect de a-ti educa copilul, deoarece viata e aidoma alpinismului: ti se pot intimpla multe lucruri neprevazute si e necesar sa iei decizii corecte in interval de citeva secunde. Uneori luam si decizii gresite si pentru asta platim, poate chiar cu propria viata. In fapt chiar asta s-a intimplat in Retezat. Totusi, cind stii ca riscul e major nu iti expui copiii la o moarte sigura, deoarece risti sa inversezi sensul vietii. Cind ajung la capatul drumului, copiii trebuie sa ii plinga si sa ii ingroape pe parinti. Daca se produce o tragedie si viata o ia intr-o directie necontrolata, atunci se poate intimpla ca parintii sa isi plinga copii care nu au apucat sa isi traiasca vietile asa cum si-ar fii dorit ei. Ne va putea vreodata povesti domnul Popescu ce s-a intimplat in secundele acelea tragice? Pina atunci lacrimile sint cea mai frumoasa dovada de respect. Dumnezeu sa ii ierte!

  27. Robert Georgescu via FB zice:

    Exista riscuri peste tot. Sa iti plimbi copiii prin padure, exista riscul sa te atace un animal ranit. Si nu faci fata clar. Sa ii plimbi cu masina , in padure, pe munte, trebuie AUTORIZATIE. Sa aduni 10 copii si parinti,in natura, aud acum ca iti trebuie autorizatie. Cam peste tot raspunzi ca parinte. Ucidere din culpa……e la orice pas posibilitatea.
    Insa parintii copiilor trebuie lasati sa-si planga durerea. Anchete sunt peste tot, la orice pas, acesta e trendul. Respect autorul articolului si oamenii care vor sa faca ceva din copiii lor.
    E un fel de poveste ca si cea cu scaunul de copil obligatoriu in masina. Sa vina cineva sa ne spuna daca la peste 50 km/h mai traieste cineva din acea masina. Marketing si presa de 2 lei.

  28. Pen Mar zice:

    Cred ca trebuie sa punctam doua aspecte esentiale…. 1) Un grup de 7 oameni (grupul „ghinionist”..) s-a intalnit pe acelasi munte „ucigas” ,.. cu cateva ore inainte…cu alt grup de vreo 50 de oameni (daca am retinut bine de la TV…) .. GRUP CARE A INTERVENIT IN SALVAREA CELOR 5 CARE AU SUPRAVIETUIT…!!! Putea fi si INVERS..!!!!!! Avalansele .. nu aleg…!!!!!! Deci consider ca au fost erori de abordare montana de grup… Superbii nostri copii super-campioni mondiali.. nu erau la inceput de drum si niste parinti iresponsabili.. i-ar fi trimis la moarte….. Asemenea …curaj nebun… au avut ..si cand au cucerit .. varfuri de 5000 si 6000 de m.. in conditii mai dure decat cele din Retezat…!!!! A fost o cumplit de tragica .. abordare …neprofesionala a intregului grup.. Deci cred ca problema anchetarii.. omorului din culpa este o aberatie , dupa opinia mea. !!!! 2) Statul roman… a avut arborat steagul Romaniei… de catre acei copii grozavi . pe acele varfuri cucerite in intreaga lume…!! Atunci statul roman… s-a bucurat .. de performantele uluitoare si precoce ale curajosilor sai … membri… care ERAU SI MAI MINORI…decat acum…. !!!!! Unde erau Parchetele lui peste prajit… atunci…??!?!?!? Daca ar fi sa judecam cinic.. putem spune …(opinez totusi nedrept)… ca moartea de acum a acestor copii poate fi si consecinta. .. faptului.. ca atunci cand erau ..mandrii nostri super-campioni ai planetei… n-au fost „anchetate”….. „actiunile parintilor” de ai trimite pe acele varfuri …greu de atins ale lumii…!!! –––– Consider ca nemernica asta de tragedie .. care ne-a rapit bucuria existentei acestor copii care cu parinti cu tot… ne-au oferit mostre de profesionalism de inalta tinuta… (….copiii erau trecuti in Cartea recordurilor..am inteles….).cu multiple recorduri… ..neatinse de alti copii ai planetei… – deci revin.. nemernica asta de tragedie a fost rezultatul unor erori umane succesive…(taierea pantei..cu zapada in conditii de risc stiut de avalansa.., lipsa castilor de protectie ..mai ales pentru copii, sau mai degraba lipsa exigentei de a le purta…!!!!!! , lipsa cordelinei de legatura intre membri)… Daca .s-ar fi. respectat niste reguli minime (mai ales purtarea castilor si nu numai atat) .. acum am fi fost aceeasi .. mandri concetateni ai talentatilor recordmeni precoci mondiali romani…!!! Ce pedeapsa mai cumplita pot primi acei parinti.. decat cea .. harazita de nemilosul Dumnezeu…in acele fractiuni de secunda fatale.. !! E o stupiditate … sa cauti o culpa de omor …intr-o astfel de … greu de imaginat tragedie… !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s