Ochiul din Cer asupra Pădurii

Dacă privești de sus, îți faci o impresie. Cu bune și cu rele. Cu păduri întinse prin Carpați. Cu unele locuri unde se păstrează pădurile neatinse, cu arbori seculari uriași și trunchiuri căzute la pământ de bătrânețe, așa cum era înainte de oameni; adică, ecosisteme naturale, în toată splendoarea lor; doar că aceste locuri cu păduri seculare, virgine și cvasi-virgine sunt extrem de reduse ca suprafață. În rest vezi o mare de pădure managerizată silvic, cu parcele de diferite vârste, aici o perie deasă, acolo o „pădure” de 10 ani, acolo una de 30, cu plantații de molid prin locuri unde aceștia nu aveau ce căuta. Cele mai traumatizante peisagistic sunt rănile deschise ale marilor exploatări recente, locuri tăiate ras pe sute și mii de hectare unde se vede păienjenișul drumurilor de TAF; deși nu mai e nici un arbore bătrân pe acolo, parcă simți durerea cum progresa tăierea, cum rând pe rând erau tăiați, sistematic; parcă auzi drujbele și prăbușirea unei vietăți care aici a trăit câteva sute de ani. Percepi trendul. Și, simți cum pădurea seculară pe care o vezi azi, deloc nu este sigur că o să fie aici și luna viitoare; poate o să vezi doar cioatele… și o să fie prea târziu. Se mai poate face ceva? Tu ce crezi?

 

Pădure. Aproape că a devenit echivalent cu dezastru, tăiere, conflict, mafie până la partide/ guvern/ parlament, retrocedări ilegale și un milion de mârșăvii de toate felurile. Măceluri, vânătoare, împușcarea fără milă a animalelor sălbatice declarate protejate pe hârtie. Corporații care managerizează defrișarea, iar când treaba este terminată, se mută în alt paradis pe care au să îl terfelească. Unde vezi conservare a biodiversității, care siguranță “națională”, care bun-simț când stai perplex pe versantul plin de cioate… până la orizont, în mijlocul parcului național? Pădure. Ai zice că a devenit simbolul agresiunii umane brutale și primitive asupra a orice ce înseamnă frumusețe, sălbăticie naturală.

 

DCIM100MEDIADJI_0033.JPGDCIM100MEDIADJI_0031.JPGDCIM100MEDIADJI_0028.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0021.JPGDCIM100MEDIADJI_0020.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPG

Față de această situație, societatea civilă – mai concret ONG-urile care se pretind de protecția mediului – se poziționează în variate feluri. Cei mai mulți se implică vag, cam de pe margine, ca la un meci de box în care nu pariezi pe nimeni, doar privești cum se omoară între ei. Alții au acțiuni de PR & greenwashing, plantând ceva bețe uscate pe careva groapă de gunoi, sau ceva specii alohtone & invazive, prezentate ca mari reușite cu câțiva copăcei aberanți… când de facto ele sunt distracțiile lui Onan. Avem eco-lingăi de doi bani care se aciuează pe lângă puterea politică și economică, oricare este ea – în interesul de a ocupa o nișă disponibilă și a o folosi în fiecare țară… inclusiv prin parteneriate jegoase și de toată jena cu cele mai mari termite care subminează pădurea Carpaților. Avem și entități care probabil din dorința de a proteja, au tendința să sară calul, prin exagerări și extremisme… dar e mai greu de tras o linie până unde este acceptabil să utilizezi hiperbole în activitatea de promovare a protecției naturalului în situații scăpate de sub control.

 

Oricum – ceea ce evident lipsește este o cunoaștere a realităților la nivel de peisaj, cu date din teren de la nenumărate locuri, cu imagine credibilă și realistă, care să arate atât valorile existente cât și agresiunile inimaginabile asupra acestora. Și, cred că nu este greu de estimat cam cât de mare este dorința ca o imagine realistă să nu existe, atât din partea drujbiștilor cât din partea celor care se leagă cu lanț de orice horn, de orice furnal, de orice subiect care le crește notorietatea. Pădure? E plin subiectul de invective și de minciuni de toate felurile, și fiecare își susține impresia sau interesul, fără să existe o viziune coerentă bazată pe realitatea din teren, privită cât mai obiectiv. Ai impresia că există două viziuni antagonice, una de drujbist și una eco, tabere care se urăsc reciproc la modul visceral, în tip ce drujbiștii defrișează pădurea din aria protejată.

 

Realitatea este că e dificil să fii imparțial, obiectiv. Când omul este o dihanie atât de subiectivă… chiar și când nu vrea să fie așa. Pădurea? Ori 1. o iubești naturală, sălbatică și virgină, cât mai neatinsă, ori 2. o scoți la produs, dinamitezi și buldozerești drumuri peste tot pe unde nu a mai fost om, aduci TAF-urile și drujbele și e gata de ea. Rămân pe munte numai cioate și regrete.

 

A trasa limitele între abordarea utilitaristă a pădurii și valoarea ei în sine așa cum este naturală și sălbatică… este o chestiune mai mult filosofică decât una tehnică. Și nu te poți aștepta de la niște cozi de topor să aibă o înțelegere pentru care nu au nici un fel de capacitate. Astfel de direcții strategice, de abordare a conservării biodiversității și asigurarea sustenabilității… ar trebui să fie date de lumea academic-universitară, dacă ea nu ar avea toate energiile prinse în publicarea de lucrări ISI despre nimicuri. Dacă îi privești, ai impresia că nu e treaba lor să se implice în subiecte strategice legate de pădure, când ei sunt preocupați de studierea gâzelor de pe frunzele copacului. Oricum, e plăcut să stai ascuns după cireș; și e mai liniștitor.

 

Te poți întreba, ce rol are Academia Română, dacă în asemenea chestiuni strategice, dure, de relevanță pentru societate, poziția ei este ne-sesizabilă? Care este poziția Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CMN din cadrul Academiei) în privința aspectelor fierbinți din ultimii 25-30 de ani? Există Comitetul Național MaB – UNESCO, cel care teoretic se ocupă de Rezervațiile Biosferei de pe la noi; oare cum a fost comportamentul acestei entități în timp ce erau tăiate la ras pădurile din rezervația științifică Pietrosul Mare din Munți Rodnei – Rezervație a Biosferei? Nu aveau problema asta pe ordinea de zi? Nu au aflat de ea? Există tendința ca acest tip de foruri de pretinsă excelență intelectuală să fie de facto niște colecții de boșorogi expirați, care nu mai au nici un fel de contact cu realitatea din teren… iar în privința capacității de a lua taurul de coarne… nici pe atât? Desigur, nu te poți aștepta de la tot felul de persoane bătrâne… să se implice prea dinamic în chestiuni dure. În acest fel, deși pe hârtie avem variate structuri care ar trebui să ofere o garanție pentru protecția naturalului, de facto se alege praful. Și pulberea.

E destul de greu să îți vină să crezi că până și arii protejate reprezentative, Parcuri Naționale, Parcuri Naturale, situri Natura 2000, Rezervații ale Biosferei au putut să ajungă terfelite de tăieri, traumatizate, devastate peisagistic. Aici nu vorbim de 2 copaci… ci de mii și mii de hectare devastate. Dacă te întrebi, unde a fost Ministerul Mediului, Garda de Mediu, Agențiile de Protecția Mediului, Garda Forestieră, Regia Națională a Pădurilor, serviciile de toate felurile șamd… atunci când a luat avânt marea defrișare națională… păi, toate erau la locul lor. Și tăceau. Controlate politic, mafiotizate ai putea zice… ele au marea șansă să fie la modul frecvent parte din problemă, nu din soluție. În rest, este bine.

 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost publicat în Silvici contra Naturii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Ochiul din Cer asupra Pădurii

  1. Nicu Parlog via FB zice:

    După noi potopul – mantra civilizației umane actuale.

  2. Oamenii Padurii via FB zice:

    Omul, vrem nu vrem, foloseste resursele. Modul in care le foloseste ….. de multe ori nu este cel dorit. Ca orice domeniu, si silvicultura trebuie sa evolueze, sa schimbe abordarea, sa puna mai mult accent pe diversitate si stabilitate, si sa lase pe planul secund functia economica (sau sa cuantifice toate beneficiile oferite de padure, dupa care sa se aleaga directiile de urmat). Se pare ca, si la nivel mondial, lucrurile incep sa se schimbe.

  3. Alexandru Teleagă via FB zice:

    Pai si cum trebuie restabilite, daca tocmai ce s-au facut planurile de management cu 30-40% non-interventie si aceea peste pasuni, gol alpin, chei si stanci? Ce se mai poate face?

  4. Oamenii Padurii via FB zice:

    Trebuie restabilite de oameni care au o anumita viziune pentru viitor, capabili sa inteleaga valoarea acestor zone protejate, si sa o poata gestiona corespunzator. Pana gasim astfel de oameni ….. daca ii gasim, … am putea sa pierdem ce avem. Asa au patit si cei din vest 😦

  5. Alexandru Teleagă via FB zice:

    De acord, dar de ce resursele din parcurile nationale? Cum e posibil asa ceva, sa se faca exploatari comerciale in parcurile nationale si asta in mod „legal”? Despre ce vorbim, arii protejate doar pe hartie?!

  6. Oamenii Padurii via FB zice:

    Trebuie restabilite obiectivele pe termen lung. Nu am spus ca s-a facut acest lucru in mod responsabil. Si probabil nu stiu daca se vor face, atat timp cat sunt anumite intetese, iar societatea nu este destul de matura sa inteleaga care sunt prioritatile in domeniul padurilor.

  7. Oamenii Padurii via FB zice:

    Solutiile probabil le vor gasi cei mici, cu care acum facem educatie forestiera, pentru ca noi……nu prea suntem capabili, sau cel putin asta am dovedit pana acum.

  8. Nicolae Daramus via FB zice:

    Norvegia, pare-se că a sistat, prin lege, tăierile de pădure. Citisem – dacă o fi adevărat – că și Albania a făcut așa. Voința politică așadar – dacă e cazul, determinată/dirijată prin forța civică – poate face asta și aici. Iar restul îl va face natura. Cu răbdare, în zeci și zeci de ani.

  9. János Márk-Nagy via FB zice:

    Baiul cu Norvegia e ca vaneaza balene si lupi (aia putini care mai sunt) si normal ca poate sa-si permita interzicerea taierilor de padure pt ca face bani grei din exploatarea titeiului din mare. Veniturile statului sunt atat de mari, incat anii trecutia platit dividende considerabile tuturor cetatenilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s