Zboruri de iarnă în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

Când te apropii, să fie viscol și noapte, și drum înzăpezit, să simți că derapează Land Rover-ul… să te facă precaut prin preajma virajelor strânse. Dar să fie natural și bestial de frumos cum se revarsă din cer zăpada, ca în vise din copilărie. Serpentine pe versanți. Molizi uriași, negricioși, zăpadă albă și lumina farurilor. Să fie conversații perfecte, din când în când dată muzica mai tare, să o simți în piept ca la concert. Aproape că nici nu ai dori să ajungi, nicăieri. Iar la cabană să fier cald și curat, și mâncare cu specific unguresc, proaspăt-gătită. Un bun început. Pentru care merită să mulțumești, Vieții.

 

Să ne plimbăm puțin prin noapte printre molizii înzăpeziți și să ascultăm țipete de buhă mare. Un fel de fericire. Iar dimineața când ieși din cabană, să auzi șuierături de mugurari. Să treacă un stol de scatii în zbor, și să se lase toți pe molizii de aproape. Apoi să plece toți și să fie din nou o liniște… să auzi perfect cum din arbori cade zăpada. Ziua vedem de departe câteva capre negre pe brânele unui uriaș de stâncă, niște căprioare la o margine de pădure, acvilă… de munte care se rotește pe cer, nu departe de noi. Și splendide păduri de molid, păduri de amestec, stâncăriile impresionante, lacul înghețat – amintirile molizilor trecutului ieșind la suprafață de aproape două secole. Peisaje care mai de care… zonele strânse ale cheilor. Este o plăcere să le poți vedea din perspectiva acvilei… și totuși percepție umană. Să aluneci peste molidișuri care par un strat de mușchi de pământ, de acolo de sus. Să te apropii de contraforturi stâncoase ascuțite, să treci aproape de tot de molizii care se agață de viață, iar dincolo să se deschidă o altă splendoare, nesperată și imaculată, neatinsă de nici un fel de durere. Cred că acvila de multe se simte bine aici. Este la ea, acasă.

 

 

Întotdeauna am iubit Carpații – mai ales locurile mai extravagante din punct de vedere naturalistic & peisagistic. De sute de ori am trecut prin Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș – vizite scurte de câteva zile. Odată am zburat cu avion ultraușor printre stâncile din chei, am survolat Lacul Roșu. A fost bestial. Mă făcea fericit. Dar, omul, întotdeauna își dorește ceva nou, altfel, mai frumos, mai eficient, mai realist, mai funcțional, mai detaliat, mai caligrafic. Ideea este de a transpune valorile naturalistice în imagine ultimul răcnet. Pentru asta ai nevoie de tehnologia perfectă, de creativitate și de șansa de a beneficia de vreme rezonabil de adecvată. Dacă totul este scufundat în ceață, dacă vârful Pietrei Altarului nici nu se vede… dacă echipamentele te avertizează de turbulențe prea mari, dacă în zonele adânci ale cheilor nu ai semnal de la sateliți destui, dacă vezi că ai prea multe bruiaje, cabluri și alte oricâte probleme… încerci să le depășești, cumva. Și zilnic înveți ceva, cum se poate face mai bine. Dacă la început eviți să ajungi în ceață, ulterior folosești creativ-artistic dispariția în neguri. Sau ieșirea dintre nori, să lași să se contureze, realitatea.

 

Ca să poți să faci lucrurile bine, e nevoie de un fel de pace interioară. Nu mă refer doar la chestii elementare, gen să ai timp de odihnă, să mănânci ceva și să bei o cafea bună. E nevoie să simți că ești cu niște oameni cu care te înțelegi perfect, să ai comunicare pe aceeași lungime de undă. Să râdem de cădem pe jos – cu perfect-dezvoltat simț al umorului, să primim și să dăruim respect, iubire, să avem creativitate nativă, live. Să fim raționali și poetici, să punem împreună știință și artă. Să filmăm interviurile așa cum trebuie. Manifestarea a ceea ce este mai bun în noi. Sincer, ca un copil. Fără regrete.

 

Și, văzând imaginile realizate în cadrul acestor câteva zile, dacă îmi aduc aminte de atmosfera momentelor petrecute aici… cumva se definește foarte clar cât de fină și sensibilă ființă este vietatea umană: aceleași chei – pe care le-ai văzut de atâtea ori, cu pereții lor de stâncă masivă, pot să pară perfecte și luminoase, mult mai frumoase decât altădată.

DCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0009.JPGDCIM100MEDIADJI_0016.JPGDCIM100MEDIADJI_0017.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0018.JPGDCIM100MEDIADJI_0021.JPG

DCIM100MEDIADJI_0020.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0030.JPGDCIM100MEDIADJI_0041.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPG

DCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0006.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0012.JPGDCIM100MEDIADJI_0017.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0025.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0027.JPGDCIM100MEDIADJI_0030.JPGDCIM100MEDIADJI_0033.JPGDCIM100MEDIADJI_0035.JPGDCIM100MEDIADJI_0039.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPGDCIM100MEDIADJI_0068.JPGDCIM100MEDIADJI_0071.JPGDCIM100MEDIADJI_0072.JPGDCIM100MEDIADJI_0076.JPG

DCIM100MEDIADJI_0021.JPG

DCIM100MEDIADJI_0001.JPGDCIM100MEDIADJI_0004.JPGDCIM100MEDIADJI_0007.JPGDCIM100MEDIADJI_0010.JPGDCIM100MEDIADJI_0011.JPGDCIM100MEDIADJI_0013.JPGDCIM100MEDIADJI_0015.JPGDCIM100MEDIADJI_0022.JPGDCIM100MEDIADJI_0023.JPGDCIM100MEDIADJI_0024.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPG

DCIM100MEDIADJI_0005.JPG

DCIM100MEDIADJI_0003.JPGDCIM100MEDIADJI_0026.JPGDCIM100MEDIADJI_0029.JPG

DCIM100MEDIADJI_0047.JPGDCIM100MEDIADJI_0048.JPG

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Mulțumiri sincere colegilor și prietenilor din zonă. Barna, Zoltán, Ottó, Ionuț, Marika néni. Iar Laura, îți mulțumesc că ai făcut ca atmosfera cețoasă să fie atât de plină de viață.

 

128 de poze făcute în zona Cheilor Bicazului în anii trecuți se pot vedea aici: https://peterlengyel.wordpress.com/2011/05/25/parcul-national-cheile-bicazului-%E2%80%93-hasmas/

 

162 de imagini din zona Cheilor Bicazului, din zbor-de-toamnă se pot vedea aici:

https://peterlengyel.wordpress.com/2014/10/27/zbor-prin-cheile-bicazului-si-peste-lacul-rosu/

 

to share or not to share?

 

Acest articol a fost publicat în Carpatii Orientali. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Zboruri de iarnă în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

  1. Liviu Popa zice:

    Biologii maghiari au descoperit in Dobrogea o noua specie de planta, denumita popular ”Aerel dobrogean”, intr-un proiect al Societatii Ornitologice Romane, dupa analize care au durat trei ani.

    Flora mondiala are acum o noua specie de planta, ”Ferula mikraskythiana” (denumirea populara – ”Aerel dobrogean”), descoperita de biologi, in Dobrogea.

    Totul s-a petrecut in luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizata, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra ca este unica in lume.

    Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, acelasi botanist care a mai reusit sa descopere o specie noua pentru flora Romaniei, ”Orobache pubescens”, dar si sa redescopere dupa 100 de ani specia simbol a Muntilor Rodnei, ”Saussurea porcii”.

    ”Specia noua a fost botezata «Ferula mikraskythiana». Denumirea aleasa de noi pentru specie se datoreaza faptului ca, din cate cunoastem la momentul actual, este o specie endemica Dobrogei, cu areal foarte restrans (singura populatie de 172 de indivizi este localizata in Rezervatia Padurea Dumbraveni), iar de aici vine si epitetul specific mikraskythiana – care se refera la denumirea in greaca veche a regiunii cunoscute azi sub numele de Dobrogea: Mikrá Skythia (Μικρὰ Σκυθία), in romana Scitia Mica. In contrast, specia ruseasca inrudita cu ea creste in regiunea cunoscuta candva ca si Scitia Mare (stepa ponto-caspica din Rusia, Ucraina si Kazahstan)”, a declarat biologul Mátis Attila.

    Pentru denumirea populara, propunerea biologilor este ”aerel dobrogean”. Mátis Attila si colega sa Havadtői Krisztina se aflau in mai 2014 in Rezervatia Padurea Dumbraveni, unde evaluau starea de conservare a habitatelor, intr-un proiect al Societatii Ornitologice Romane. Cand au gasit planta, biologii au reusit doar sa o incadreze in familia Apiaceae, din care mai fac parte morcovul, patrunjelul, mararul.

    ”Nici macar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care contine toate speciile de plante cunoscute in flora Romaniei, asa ca ne-am dat seama repede ca avem de a face cu ceva inedit, data fiind morfologia distincta a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare si petiolate, nu semanau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare gasite initial nu era inflorit”, isi aminteste Mátis Attila.

    Prima ipoteza a biologilor a fost ca au de a face cu o alta specie noua pentru flora din Romania. Rezervatia Padurea Dumbraveni se afla foarte aproape de granita cu Bulgaria, deci erau sanse bune pentru identificarea unor specii prezente in flora tarii vecine, dar nesemnalate inca la noi. In aceeasi perioada, cei doi biologi au mai gasit tot acolo o specie noua pentru flora Romaniei, ”Orobache pubescens”.

    ”In sezonul respectiv, am verificat plantele de mai multe ori pentru a investiga inflorescentele, dar acestea nu apareau, iar rozetele de frunze se uscasera in timpul verii. Cand am revizitat locul la sfarsit de sezon, in septembrie, a iesit la iveala ca planta are un ciclu de viata special, cu reproducere in sezonul serotinal: frunzele apar in mai, se usuca la sfarsit de iunie, iar inflorescentele fara frunze apar in august si fructifica in septembrie. Aceste inflorescente complexe sunt uriase (pana la 1.7 m), caracteristice familiei Apiaceae (numite si Umbelliferae)”, povesteste Mátis Attila.

    Biologii au colectat frunze si au incercat sa identifice genul. Au cautat specii similare in flora tarilor vecine. In zadar. Biologul Bartha László de la Universitatea Babes Bolyai (Institute for Interdisciplinary Research in Bio-Nano-Sciences) Cluj a efectuat o investigatie genetica folosind materialul colectat si astfel a fost identificat genul la care apartine noua specie. Este vorba de genul ”Ferula” (denumirea populara: aerel).

    Expertul in fitogeografie, Alexandru S. Badarau de la UBB Cluj, a sugerat legatura cu o specie aparte de umbelifer, numita Eriosynaphe longifolia, din flora Rusiei si a Ucrainei. Specia are un areal indepartat de Dobrogea, dar similar in morfologie. Creste in stepele aride din regiunea vestica a Kazahstanului, prin sud-estul Rusiei si pana in nordul peninsulei Crimeea.

    Despre aceasta specie exista foarte putine informatii, asa ca a fost contactat Sramkó Gábor din Ungaria. Acesta se afla in Rusia. La momentul potrivit, a luat legatura cu colegii rusi si a colectat mostre din specia respectiva in zona raului Volga, in 2015. Noile analizele genetice au dovedit ca ambele specii apartin genului ”Ferula”.

    Investigatiile au continuat si pe teren. In perioada 2015-2016 Mátis Attila a efectuat mai multe vizite in Rezervatia Padurea Dumbraveni, impreuna cu colega Szabó Anna (UBB Cluj), pentru a aduna date morfologice necesare pentru distinctia speciei noastre de cea ruseasca. Analizele comparative pentru morfologia fructelor (esentiale din punct de vedere taxonomic in cazul plantelor umbeliefere) au fost realizate de Thomas Kuhn (UBB Cluj). Rezultatele au fost publicate in revista Phytotaxa, cea mai relevanta in materie de descriere a speciilor noi de plante. Exemplarul pe baza carei a fost descrisa noua specie (holotip) este depusa la ierbarul din Gradina Botanica „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.

    Totul a durat aproape trei ani, timp in care biologii au facut morfometrie, analiza genetica, colaborare cu mai multi experti, prelucrare de date, plus procesul de publicare a articolului stiintific, care poate dura intre 6 si 18 luni. Biologii au mai cautat specia si in alte situri din Dobrogea, dar nu au mai gasit alte populatii. Astfel, in momentul de fata, specia este clasificata conform regulamentului IUCN ca specie Periclitata (Endangered).

    ”Specia a supravietuit in cateva pajisti stepice foarte bine conservate, care se formeaza pe pante abrupte, ca niste enclave in padurea Dumbraveni. Tocmai datorita izolarii si a protectiei oferite de padure, au rezistat aceste plante. Turmele enorme de oi, care de altfel au distrus prin suprapasunat majoritatea pajistilor stepice din restul Dobrogei, sunt principalul inamic al unei astfel de plante. Fara oi, s-a pastrat compozitia si structura specifica stepelor de odinioara in aceste enclave, care reprezinta un refugiu pentru multe specii stepice rare”, crede Mátis Attila.

    ”Specii noi de plante sunt descrise zilnic cu zecile din zonele tropicale mai greu accesibile, dar descoperirea unei specii noi de planta in Europa se intampla rar zilele noastre, pentru ca aici cercetarile au o istorie vasta si majoritatea zonelor au fost explorate destul de bine. Aceasta descoperire adauga o noua specie endemica de valoare incomensurabila la patrimoniul natural national si subliniaza cateva aspecte esentiale pentru autoritati si custozii de arii naturale protejate: importanta cercetarilor floristice, faunistice si de ecologie, cu aplicabilitate in eforturile de conservare; importanta colaborarii extinse intre specialistii biologi/ecologi, pe plan national si cu cei din tarile vecine, pentru a asigura conservarea speciilor si habitatelor care transcend granitele; importanta deosebita a ariilor naturale protejate din Romania si asigurarea statutului favorabil de conservare a speciilor si habitatelor pentru care au fost desemnate, prin aplicarea reala a masurilor din planurile de management”, spun specialistii.

  2. Monika Schlangen via FB zice:

    superb !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s