Artistul Fotograf

Dacă un fierar-betonist ia bisturiul și se pune la masa de operații, nu a devenit din start neurochirurg; și nici nu are impresia. O gorilă dacă se pune la manșa unui Boeing, nu a devenit pilot. Iau în mână un Stradivarius, pot să îl pun finuț la loc, și atât. Am putea face nenumărate alte comparații; totuși, aparent… parcă ar exista o excepție, anume fotografia; orice vietate care își cumpără un DSLR are impresia nefondată că a devenit instantaneu un creator de artă fotografică. Am văzut și expoziții cu poze făcute de variate fufe, unde nu găseai nici o singură fotografie care să merite privirea, măcar pentru o secundă. Continuând cu comparațiile anterioare, expoziția fotografică dădea impresia de reușite a la medicul Ciomu, cu pacientul cu capul tăiat, sau Boeingul izbit de munte cu pasageri cu tot, ori un australopitec ce cântă la vioară. Doar că în acele cazuri, efectul este direct, evident și incontestabil, încât orice bou își poate da seama.

E destul de dificil să definești un fotograf și poate și mai spre imposibil este să definești artistul-fotograf. Cu toate acestea, se percepe diferența dintre o imagine care are suflet și una care e făcută la plezneală. Diferența sigur nu e dată de detaliile tehnice (sau oricum nu în primul rând de acestea), ci este de ordin artistic, de sens al imaginii, de compoziție, de lumină, de nuanțe… adică aspecte de finețe. Se simte dacă omul a avut un aparat de fotografiat (sau un telefon…) în mână și a tras un cadru aiurea în tramvai (o imagine care tehnic poate să fie perfectă, dar atât)… sau dacă cel care a făcut imaginea a avut tactul de a ridica la rang de artă…  creația fotografică. Se simte fantastic de tare cine anume a făcut imaginea.

Poate să existe genialitate ca predispoziție… interpreți, compozitori sau matematicieni care la vârste (destul de) fragede au capacitatea să creeze minuni. Totuși, nu îți poți imagina un neurochirurg de 20 de ani… pentru că o astfel de preocupare necesită mulți ani de pregătire teoretică și practică. De tăiat e destul de simplu cu bisturiul, dar ce anume tai, când, unde și cu ce scop, cu ce efecte… aici treaba devine mai complicată. Cam la fel și cu fotografia, tehnic e ușor să faci poze brici; dar, ce este în imagine și ce efecte are acea activitate… deja necesită un fel de viziune asupra Lumii – o filosofie care nu poate să fie prea concretă până nu ai văzut destul de bine situația. În imagini se va reflecta inevitabil filosofia ta de viață, ce anume are importanță. Cu fotografia naturalistică  sau cea etnografică… se poate parcurge gradual, treptat sau în salturi… o evoluție artistică unde esențele, simplitatea și puritatea să devină din ce în ce mai vizibile.

Ca la un maestru care cântă la Stardivarius, te poți aștepta să ajungă la perfecțiune (eventual) dacă și-a pus viața în conexiune cu manifestarea în domeniul respectiv. Nici un fel de străduință nu asigură succesul, și nici genialitatea fără cizelare, dar ambele elemente pot să contribuie la creșterea șanselor de a ajunge la un nivel care să iasă mult peste cel standard. De acolo în sus ești în zone cu aer rarefiat, unde oricum nu mulți au ajuns, și unde nu prea găsești autorități ale căror critică sau apreciere să conteze – eventual puțin, pentru orgoliul nostru uman, dar nu la modul esențial. Opera artistică (sau științifică sau filosofică) nici nu trebuie să fie neapărat apreciată de mase mari ale oamenilor contemporani… de fapt e clar că nu ai de la cine să te aștepți la mari aprecieri. Cel mai dur critic de artă este artistul însuși… el poate să aprecieze destul de realist dacă a realizat sau nu ceea ce trebuia făcut în condițiile date. Dacă a zis în texte, în imagini, în filme, în picturi sau sculpturi ceea ce era de spus.

© dr. Peter Lengyel

 

PS. Atât în cazul naturaliștilor/ biologilor/ ecologilor cât în cazul creatorilor de imagine/ fotografilor/ videografilor este vital să găsești echilibrul dintre 1. partea de pasiune, plăcerea de a cerceta sau a avea performanțe intelectuale ori artistice… și 2. activitatea producătoare de venituri, care să asigure funcționalitatea întregului stil de viață. Ai zice că este o artă în sine să poți trasa care sunt prioritățile, mijloacele prin care se pot atinge anumite deziderate, modalitățile prin care se poate susține o viață creativă – în care ai dispoziția să te preocupe cascadele și ghionoaia verde, peisajele și tinoavele și pelicanii. Lumea este destul de dură… și omul are nevoie de liniște… dacă vrea să citească niște cărți de Mayr sau de Stephen Jay Gould; astea sunt groase și sunt scrise mărunt, așa că deloc nu seamănă cu cele ale unor autori pe care nu am să îi menționez. E nevoie de o mare liniște sufletească, să te apuci de citit… acele cărți care contează. E o artă să produci constant veniturile care să îți asigure liniștea de care ai nevoie. Pentru succesul pe termen mediu și lung probabil că cel mai sensibil element este să găsești acest echilibru și să reușești să îl păstrezi. Este minunat să simți că ai realizat ceva… sustenabilitate.

 

Acest articol a fost publicat în Fotografiere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Artistul Fotograf

  1. peterlengyel zice:

    Your Eye Is 576 Megapixels, But You’re Asking The Wrong Question

    „According to scientist and photographer Dr. Roger Clark, the resolution of the human eye is 576 megapixels. That’s huge when you compare it to the 12 megapixels of an iPhone 7’s camera. But what does this mean, really?”

    https://curiosity.com/topics/your-eye-is-576-megapixels-but-youre-asking-the-wrong-question-curiosity/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s