Povesteam seara asta cu un prieten și coleg despre niște motive pe care le-am văzut pe o poartă sculptată, aflată în Breb – Maramureș. Erau acolo niște porumbei față în față, plus niște lalele, destul de tipic prezente pe porți sculptate în Secuime. Cu toate că în Maramureș, motivele de pe aceste porți sunt diferite. Dar nu asta e partea cea mai interesantă.
Cel mai tare este că atunci când au venit niște prieteni și colegi din Ungaria la o întâlnire eco în Maramureș, erau surprinși că satele erau pline de „porți secuiești”. Iar altădată, când am trecut cu niște prieteni români prin secuime, erau surprinși că satele maghiare sunt pline de „porți maramureșene”, foarte frumos sculptate… doar că unele erau mai pictate, mai colorate. Ceea ce este interesant e faptul că românii au auzit doar de porțile maramureșene, iar maghiarii au auzit doar de porțile secuiești… fără să audă despre arhitectura tradițională similară a celuilalt. Pentru că e mai ușor să ignori pe ceilalți… decât să vezi binele, atât la tine cât la celălalt om. Să vezi splendoarea și umanul în ochii celuilalt.
© dr. Peter Lengyel
to share or not to share?
peterlengyel 
We are them and they are us and nationalism stinks!
ApreciazăApreciază
Cultural partnership !!!
ApreciazăApreciază
Stiu ce vreti sa spuneti. Ce mesaj plin de umanism intr-o perioada a anului cand un om cu vise mari implineste 2017 ani de istorie.
Craciun fericit tuturor!
ApreciazăApreciază
Puțini români știu că faimoasele porți maramureșene nu sunt așa de vechi și sunt de inspirație secuiască. Satele maramureșene erau până în sec. XIX predominant de tip răsfirat, cu casele risipite pe dealuri, nu adunate de-a lungul drumurilor. Însă nici porțile secuiești nu sunt așa vechi și originale. Ele sunt pur-și-simplu copiate după porțile caselor din satele săsești, porți care, ca și casele rurale săsești, erau predominant de lemn până în secolul XVIII, poate chiar XIX. Nu mai știu unde am citit asta, pe internet sau în vreo carte / articol de revistă (am lucrat niște ani la Universitatea de Arhitectură).
ApreciazăApreciază
Ceea ce ma bucura cel mai mult e ca Dvs. va vedeti de treba si bine faceti. Si da-r-ar Domnul asa sa faca fiecare din ce stie mai bine, ca de asta ducem lipsa de trebaluiala , nu de palavrageala.
Romanesti si unguresti sau secuiesti „is faine tare”
ApreciazăApreciază
Sasii, cel putin cei din zona Sighisoara, nu isi impodobeau portile cu motive sculptate.Casele sunt legate intre ele prin zid, doar poarta-poarta e din lemn. Diferente mari, fara nicio legatura.
ApreciazăApreciază
Frumusetea nu are nationalitate (ce noroc!).Iar Frumusetea bate din”poarta in poarta” si fericit este cel care deschide si primeste la el acasa, – si o formeaza spre placul si folosul lui.Simplu si practic.
ApreciazăApreciază
Pacat ca alegem mult mai degraba varianta de a-i ignora pe ceilalti decat sa vedem ce ne leaga, ce a determinat ca doua etnii sa adopte un stil asemanator de arhitectura rurala cu elemente arhaice similare. Ar fi mult mai interesant sa analizam ce i-a apropiat, ce i-a adus spre aceasta similitudine de stiluri, spre astfel de valori populare atat de asemanatoare.
ApreciazăApreciază
Casa bunicilor mei din partea mamei avea o astfel de poarta si era singura din tot satul(Mierlau, la 20 de km de Oradea). In toamna lui 44 cand au trecut trupele romane prin sat in drum spre Oradea, au fost soldati care au zis ca aicea stau unguri, iar bunicul, care era in poarta, le-a raspuns ca nu, tot romani stau si aici.
ApreciazăApreciază
Răutatea orbește !!!
ApreciazăApreciază
Deci, ce alegem: poarta morosano – secuiasca sau secuiasco – morosana ? Sau raman amandoua si conteaza de unde privesti ? 🙂
ApreciazăApreciază
Superb !!
ApreciazăApreciază
Traditia si maiestria exista la ambele natii traitoare in Transilvania, si-i motiv de bucurie. Cine cauta ura si disputa in arta populara…poate sa-si doarma linistit somnul mintii. Cel mai greu de clintit din credinta lor sunt oamenii de la tara. Nu-l va convinge nimeni pe secui ori pe morosan, ca lucrul lui, mostenit de la parinti si bunici, de fapt nu-i al lui, ca…foaie verde.
ApreciazăApreciază
Sorbán Csaba Porțile din Țara Călatei ce denumire au ?
ApreciazăApreciază
am putea să le numim, porți călățene…vezi și aici, http://www.taracalatei.ro/traditii/arhitectura/
ApreciazăApreciază
În Țara Călatei, am gasit în sate maghiare, cum ar fi Jebuc, porți ralizate de romani din Fildu de Sus, iar în sate românești am gasit porti realizate de mesteri maghiari sau secui, deci, porțile sunt unice și aceleși la toți, indiferent de etnie, doar că la maghiari predomină mai mult ornamentația, adică, laleaua e baza, frunzele… in general, iar la români, rozetele, vița de vie, frunze, etc.
ApreciazăApreciază
Patrimoniul porților tradiționale contribuie în mod însemnat la realizarea unor identități micro- și macro-zonale. Zona Calata a fost influențată de porțile exterioare ale incintelor bisericești, unde s-a dezvoltat varianta de poartă mică, cu ușă acoperită și stâlpi ciopliți. Există variante locale ce diferă în proporții și în ornamentică.
Influențată puternic de soluțiile arhitecturale ale conacelor, aici s-a răspândit și poarta înaltă, sculptată și acoperită, deseori completată și cu un porumbar, denumită poartă secuiască, provenită din Ținutul Secuiesc.
ApreciazăApreciază
Vezi, Tudore! La fel stam si cu inscriptiile din Cimitirul vesel… Romanii stiu de Sapanta, Secuii le foloseau cam peste tot…
ApreciazăApreciază
Tudore, majoritatea maghiarilor din Ardeal stiu de portile maramuresene.
ApreciazăApreciază
Salve fratye Tudor. Da, is porti de Călata 🙂 poarta scundă e tipică ținutului și mai sunt porțile mari, tip secuiesc, cu sau fără porumbar. Porțile românești de tip secuiesc, is la fel, doar mult mai ornamentate, dar in final is aceleași. Ar trebui protejate si bagate in patrimoniu, la fel și arhitectura și aici mă refer la frontoanele caselor in coadă de păun. E explicat f pe scurt in linkul ce mi l-ai dat. Singurul care a scris o carte, în limba maghiară, este arhitectul Furu Arpad din Cluj. In rest, nu găsești nimic…
ApreciazăApreciază
Paradoxal, chiar în satul Călata, mai există o singură poartă scundă, mai faine is alea de fier :))))
ApreciazăApreciază
În zona Călata, personalitatea puternică arhitecturală, deși s-a format mai târziu, a exercitat o influență însemnată asupra zonelor vecine. Porțile sculptate și frontoanele traforate sunt preluate atât în Munții Apuseni, cât și în Sălaj, dar și în unele sate din fâșia vestică a Câmpiei Transilvaniei.
ApreciazăApreciază
Je suis émerveillée par le travail de ces portes en bois sculpté, c’est simplement magnifique
ApreciazăApreciază
Vraiment. Et moi, aussi.
ApreciazăApreciază
Ambele regiuni sunt carpatice si se gaseste lemn prelucrabil in abundenta, e foarte logic ca populatia creativa de acolo sa creeze niste capodopere ale sculpturii in lemn.
ApreciazăApreciază
cartea lu Árpád Furu este foarte valoroasă. Mai găsim astfel de descrieri și imagini cu porți călățene aici: Csete Balázs: Kalotaszegi fafaragások (Sculpturi – mai exact artizanat – în lemn în Ținutul Călatei), Néprajzi Múzeum, Budapest, 1990 și în volumul I. din cele cinci, intitulate A magyar nép művészete (Arta populară maghiară), de Malonyai Dezső, acestea din urmă cărți apărute în perioada 1907 – 1922. Pentru mine porțile sculptate secuiești, maramureșene, călățene sunt la fel de dragi și valoroase. Pentru că toate poartă în sine sufletul omului, al gazdei, al meșterului.
ApreciazăApreciază
Bunä observatia dar noa „asa-i la noi”!
ApreciazăApreciază
Că cam așe stă treaba.
ApreciazăApreciază
Precis ai dat de lucru unora cu mintea odihnită. Care după care s-au luat, că de proști nu ducem lipsă niciunii.
ApreciazăApreciază
Am fost uimită și revoltată vara asta când am fost in secuime și am văzut astfel de porți. Am fost revoltată pe mine însămi că nu am știut că există așa ceva atât de frumos și la secui.
ApreciazăApreciază
Demult tot spun, că trăim paralel. Nu știm nimic unul despre celălalt.Și nici nu ne interesează. Așa mă enervează. Este un grup Ești din Târgu Mureș dacă…., am tot postat articole scrise în limba română despre ardeleni maghiari sau evenimente scrise de Tudor Duică și nu numai. Dar după un timp am constatat că am fost eliminată din acest grup din această cauză, cred eu. De fapt nu am dorit altceva decât să le prezint concitadinilor mei români personalități maghiare din Ardeal pe care ei nu le cunosc.
ApreciazăApreciază
Maghiarii din Transilvania știu de porțile maramureșene …dar mulți români nu știu de porțile secuiești …Vorbim de teritorii care cică de 100 de ani ar fi românești
( Faza cu maghiarii din Ungaria …eu zic că nu se pune …sunt dincolo de granita)
ApreciazăApreciază
Nu-i chiar asa, observatiile sunt superficiale 😉 Exista niste diferente bunicele intre „portile maramuresene” si „portile secuiesti” (mie personal cele secuiesti mi se par mai „prietenoase” 😉 ) Dar e adevarat ca ambele tipuri apartin „civilizatiei lemnului”
ApreciazăApreciază
Normal ca exista diferente dar multe simboluri sunt similare: copacul vietii, soarele si altele
ApreciazăApreciază
Dupa mine cartea cu tare nu a fost inca egalat. De recetit amu…most. Constantin Prut – Calea rătăcită, o privire asupra artei populare românești, Ed. Meridiane.
ApreciazăApreciază
…Noroc ca satenii si mesterii tin in continuare la traditiile locurilor !!!…
ApreciazăApreciază
te salut și te felicit pentru blog. spune-mi te rog dacă ai coordonatele vreunui meșter care face astfel de porți, sau poate chiar pe cineva care are astfel de porți vechi. mulțumesc. horia
ApreciazăApreciază
Tiran Ion, Breb nr. 219 B, meșter popular care face porți sculptate
ApreciazăApreciază
finalu’ textului din postare îmi amintește despre o cugetare de-a lui Răzvan Exarhu care într-o vreme se mutase la țară și, vis-a-vis de relația țăran-orășan, zicea că fiecare îl consideră pe celălalt că duce o viață tâmpită, da’ simultan îl invidiază în secret; am senzația că dualitatea asta apare în viața de zi cu zi mai des decât ne place să recunoaștem
ApreciazăApreciază