Despre fericirea de a exista

Azi îmi zicea un prieten și coleg că eu toată ziua nu fac altceva decât să fotografiez și să scriu; am adăugat că, totuși, pe lângă asta mai fac și filmare și citesc destul de mult. Și, în drum către casă, mă întrebam, cum era dacă mă preocupam toată ziua să fac bani? Asta ar însemna că nu aș avea timp toată ziua să fotografiez, să filmez, să scriu, să citesc. Nu aș avea timp de mine, nici de natură. Cred ca nu aș putea să fiu fericit.

Cred că aș avea destul de multă inteligență să fac destul de mulți bani, numai că îmi lipsește motivația. Sau, mai bine zis, am motivație mult mai concretă pentru ceea ce fac, în stilul meu. Simt că mi se potrivește la perfecție. O fac din plăcere, sincer, cu pasiune, fără efort dureros, ci ca un fel de flow… care îți face bine. Și, nu știu câți bani – foarte.. foarte mulți – ar putea să compenseze măcar în parte frustrarea produsă de o activitate care nu mă pasionează, pe plan intelectual și sufletesc. Nu cred că aș putea să fac altceva, pe bune… doar de fațadă. De fapt, dacă sunt sincer, nu există nici o sumă de bani pentru care să îmi schimb stilul, preocuparea.

Constat că toată ziua trece cu activități de acest gen, eco-foto, inclusiv week-end-uri, și nu există concediu. Niciodată. Pentru a putea face ceva cât de cât semnificativ în domeniul nostru, simt că am nevoie de tot timpul și de energia pe care o poate avea o persoană. Dacă ar trebui să stau (și să muncesc…) zilnic câte 8 ore în ceva birou sau naiba știe unde, sau să merg la ceva școală/ facultate cu toate ședințele și birocrația aferentă, nu cred că e realist să speri să mai ai energie, timp și mai ales dispoziție să te preocupi pe bune de citirea unor cărți groase scrise mărunt, sau să ai grija când se pot fotografia ceva plante endemice din Dobrogea. Sau să selectezi sute și mii de imagini făcute de tine, la modul frecvent. Sau să citești articole +- legate de domeniu, zilnic măcar 5 sau 10. Sau să te gândești că din cortul de camuflare vei filma la perfecție nu știu ce pasăre rară, când își hrănește puii. Sau să te gândești la ceva business de viitor în domeniul eco-turismului de nișă, ceva în care oamenii să aibă ocazia să vadă cele mai splendide locuri dintre cele pe care le cunoști. Probabil, toate acestea nu ar putea să existe. Și, orice salariu aș avea, nu cred că aș putea să fiu mai fericit decât acum, pentru că nu aș fi liber.

Nu e simplu să îți câștigi existența din ceea ce faci cu pasiune. Dar merită. Merită acceptate și riscurile, și dezastrele financiare. Cumva, am senzația că este mai multa demnitate în a trăi relativ chibzuit, cu puține extravaganțe, decât să nu ai timp de tine, să ai o poziție de sclav în ceva structură care te omoară pe zi ce trece. Viața nu este foarte lungă și nu merită să amâni fericirea.

***

 

Indiferent că ne place sau nu să recunoaștem, toți oamenii căutăm fericirea. Cred că este ceva natural… este un fel de fundament al oricărui fel de viață. Am impresia că omul își dorește o fericire sinceră, blândă și sustenabilă… realmente sădită în sufletul uman; un fel de echilibru al persoanei cu mediul de viață; nu un rânjet-zâmbet forțat-impus de genul celor din societățile vestice, mai ales ipocrizii nord-americane; și ciudat este când fericirea și plăcerea este aproape o rușine, cum este insinuat în tot felul de aberații iudeo-creștine. Cu 7 miliarde de oameni, fericirea prin bogăție materială decadentă nu este o variantă realistă pe acestă măruntă și supraexploatată planetă. Fericirea umană trebuie căutată mai ales pe planuri non-materiale, altfel praful se alege din viitorul nostru. Arta, știința, naturalismul, pot reprezenta oare soluția?

 

Cum se poate duce o viață rezonabil de fericită și benignă, în vremuri turbulente sau jalnice… indiferent că e vorba de secolul 1 e.n, sau secolul 15 ori 19… ori 20, 21… 27 șamd? Cum poți ajunge la starea de fericire, mai ales dacă nu ești nici fiul sheikului (și nici târfa căruiva mafiot miliardar)? Cum au fost oare marii naturaliști ai trecutului, marii creatori de știință, marii creatori de artă? Există oare un pattern unificator? Este oare iubirea domeniului lor ceea ce îi făcea deosebiți și dădea fiecăruia energia de a trece peste dureri și înjosiri și a deveni personalități emblematice ale diferitelor manifestări umane?  Cât timp se preocupau de picturile lor, de cercetările lor, de fotografiile lor… erau ei mult mai fericiți decât orice bogătaș putred, de bogat? Condițiile niciodată nu sunt ideale, dar găsirea unui domeniu de care să te poți preocupa cu iubire o viață întreagă… este oare un privilegiu… sau o precondiție pentru succes și fericire?

***

 

Cum am uitat să ne simțim bine? Pe la 20 de ani poate că mai au chef de viață oamenii, dar nici cu ei și ele nu îmi este rușine; e destul să vezi două poze emo… și îți dai seama cam care este starea de fapt. Cumva, societatea asta nu ajunge să ne facă fericiți, deși permanent a promis asta; de fapt, a atras oamenii în capcana consumerismului, în care acumularea de bunuri materiale cere eforturi și condiții înrobitoare, iar efectul este un balon de săpun… și nicidecum nu fericirea sustenabilă. Niciodată nu e destul, totdeauna trebuie mai mult… iar de aici rezultă o oboseală și o frustrare… o lipsă de fericire… ceva ce greu putea să existe în trecut, în societățile acelea mai primitive, mai ne-sofisticate dar mai umane. Penibil?

 

Avem nevoie de ceva care să ne aducă zâmbetul înapoi, când tinde să dispară. Să ne redea cheful de viață, care are tendința să se dezintegreze în mizeria asta de civilizație aberantă, decadentă și jalnic de fadă… în minciuna asta plină de ipocrizie, cipsuri și plasticuri gonflabile. Ceva speranțe care să ne ridice din mocirlă și să ne facă acvile sau măcar urși… sau poate chiar oameni… umani ce am uitat demult că puteam să fim. Dacă doar vegetezi ca niște licheni sau mușchiul de turbă, ce naiba te poate ține la suprafață? Ce naiba vrem de fapt de la viață? Ceva „drog” ne trebuie, să ne scoată din monotonia cruntă a banalului civilizat. Un drog reprezentat de artă, iubire (dar tare riscant…), un copil, o afacere, carieră… sau naiba știe ce altceva. Interesant este că știința, ca domeniu care să ofere satisfacție, doar acum îmi vine în minte, mult după celelalte… atât de jalnică a devenit zona asta searbădă și moartă și ultra-birocratizată (așa că știința-oficializată este un hoit, a mai rămas doar ca hobby). Ca la orice drog, problema este că trebuie să crești doza sau să treci pe ceva mai tare. Cât timp ești om, din când în când ai nevoie de noi tipuri de senzații care să dea adrenalină. Ai nevoie de noi extreme. Întrebarea este, oare care nouă “aberație” îți este cât de cât potrivită, accesibilă și benignă? Una care produce și ceva bine societal, prin efecte, prin rezultate, date, idei… nu doar riscuri și senzații tari. Totuși, dacă suntem sinceri cu noi, nimic din arte, științe șamd nu a fost făcut prioritar pentru alții, ci pentru intelectul și sufletul care pe moment există și vrea să își găsească fericirea. Ce jalnici am ajuns, ce penibili… să trebuiască să negăm că în primul rând am dori fericirea.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în umane. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Despre fericirea de a exista

  1. liastanpiki zice:

    Sunt de acord cu tine la aspectul asta! Si nu cred ca e nevoie de multi bani ca sa fii fericit…te alegi cu alte satisfactii de pe urma a ceea ce faci cu pasiune.
    In cazul tau pasiunea te ajuta sa cauti in continuare magicul in fiecare cadru, indiferent ca.i o zi cu vreme buna sau rea, ca ai de mers …km sa prinzi un subiect demn de a scoate arsenalul din portbagaj, ore (nopti) tarzii de editare, etc. Nu te lasa afectat de ce zice unu’ altu’, care, poate, saracu’ trage din greu la un serviciu pe care.l uraste, ca sa stranga bani de un concediu pe nustiu unde….care, posibil ca nu are nici macar un hobby, nu o pasiune…

  2. peterlengyel zice:

    Kati Wolf – What about my dreams?

  3. peterlengyel zice:

    Palya Bea Utánam a vízözön Ráadás

  4. Motruk zice:

    Nagyon jó írás!

  5. Tudose Roxana zice:

    Va numarați printre cei care au norocul sa munceasca cu plăcere, sinceritate și pasiune, in NATURA, impărtășindu-ne bucuria pe care o simțiți acolo. Noi care va urmarim, cred ca stim perfect ce faceti, vă admiram și ne bucurăm de rezultatele activitații dvs (scris, fotografiat, citit, filmat…, nu mare lucru, cum crede colegul 😕😊) Cat despre bani, atat timp cât puteți să vă caștigați existența din ceea ce faceți cu atata dăruire, ce rost ar avea îmbogățirea așa cum o vad alții? Nu v-ar aduce decâ griji, irosire, nicidecum fericire si știți asta foarte bine. Așa ca …”keep going”, delectați-ne cu imaginile excepționale, noi va multumim pentru acest blog.

  6. peterlengyel zice:

    „Valamiféle fordított antropomorfizálást próbáltam ki, vagyis nem az érdekelt, hogy milyen emberi tulajdonságokat passzírozzak bele az állatokba az olvasók erkölcsi nemesítése kedvéért, hanem azt néztem meg, mi látszik az emberből és az ő nagytörténeteiből az állatok felől. Hogy milyen lehet a szaga az árulásnak, milyen a csendje a kilakoltatás utáni reggelnek. Vagy hogy milyenek azok az emberek alapította intézményszerűen működtetett dolgaink, amelyek az állatokkal kapcsolatosak. Az első történet vadászatról szól, az utolsó cirkuszról. Közöttük gyöngybagoly mesél a Moulin Rouge-ról, poloska a börtönről, macska a munkatáborról, én a pénzhamisításról, légy a humánok házasságáról és gyermeknevelési készségeiről.”

    „Az erdélyiség adottságom, hamuban sült pogácsám és púp a hátamon”

    http://hvg.hu/kultura/20161207_selyem_zsuzsa_nem_ugyanaz_a_hazmester_volt_elobb_naci_utobb_komcsi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s