Iarna la Breb

Îmi pot imagina ca în iarna care urmează, să ies de 15-20 de ori pe la Breb. Nu să stau mult pe acolo… și să pierd vremea… ci așa câte o vizită când și când, la întoarcere din Cluj sau din Baia Mare spre Sighet, sau pe drumul de plecare, câte o tură scurtă, doar de a face imagini cu atmosfera momentului, dacă sunt condiții bune spre excelente. Pot să existe și vizite mai lungi – dedicate mai ales fotografierii și filmărilor, unde să aștepți lumini mirifice pe câte un subiect static, să te plimbi pe ulițele satului în speranța că vei vedea ceva incredibil de frumos, să ieși prin peisaj să fotografiezi păsări perfecte. Probabil că fiecare tură de acest gen ar putea să dea circa 10-20 de imagini care să fie OK. Și îți imaginezi cum ar arăta dacă la final ai selecta cele mai bune 10 fotografii cu iarna la Breb, create în viziunea unică a ta la acel moment și cu șansele irepetabile în privința condițiilor de lumini, forme, culori, idei, sentimente? Ceva ce nu a văzut nimeni?

 

 

Îmi imaginez că multe dintre turele de fotografiere prin Breb pe timp de iarnă o să fie nu doar banale vânători de imagini, ci o să fie ele în sine o valoare – ieșiri cu prieteni și cu prietene, ture în care o să fie atmosferă plăcută și glume și muzică și fericire, pe cât se poate. Impresia mea este că în fotografierea de peisaje trebuie să se vadă nu doar 1. frumusețea landșaftului combinat cu 2. ceva lumini care să dea un sentiment dramatic & romantic, dar și 3. fericirea umană de a vedea aceste locuri, de a trăi clipa… cât ne este dat. Ieșirile de fotografiere trebuie să fie plăcute, și probabil că fiecare clipă de fericire se transferă cumva și în imagini. Cât timp se păstrează admirația față de un peisaj și iubirea activității de fotografiere sau filmare… e destul de probabil să apară și rezultate cu valoare mai mult decât documentară, undeva spre domeniul artelor. Nici artă și nici știință care să aibă sens… nu se poate face cu sila, cu forța, sub nici un fel de presiune, ci doar din admirație și iubire. Altfel, absolut deloc nu are nici un sens.

 

dsc_9513dsc_9525dsc_9534dsc_9546

dsc_9549dsc_9567dsc_9570

dsc_9576dsc_9585dsc_9594

© dr. Peter Lengyel

 

 

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Iarna la Breb

  1. peterlengyel spune:

    Leonard Cohen – Show Me the Place

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s