Să mă lăsați să mor?

Câtă liniște îți poate oferi să stai pe Grindul Chituc între mare și lagune… să asculți bătaia valurilor și să privești pescărușii. Câte un pelican trece în zbor, dincolo se ridică niște stârci de noapte. Câțiva mistreți se retrag în stuf, aici în mijlocul paradisului dintre ape… undeva la Periboina, la 30 km de asfalt și betoane. E sălbăticie și puritate, așa cum era la începutul lumii. Să stai aici pe mal, la marginea mării… aproape că simți că nu meriți asta, e atât de frumoasă zona. Oare avem nevoie ca de aer… de sanctuarele acestea cu viață naturală sălbatică… locuri unde sufletul uman are o șansă de liniște, de purificare, de revenire după boala numită viață socială în civilizația actuală?

 

Sau undeva în munți, în ceva pădure seculară neumblată de oameni, unde ursul din tine se simte fericit. Ești frate cu lupii și acvilele. Ies cerbii în luminiș, fără să le fie frică de tine. Arborii sunt atât de bătrâni și viguroși, cum doar în vise ai văzut până acum. Merită să îi privești mai îndelungat, că nu se știe dacă data viitoare o să mai fie aici… sau dacă va exista data viitoare. Râșii stau întinși pe niște stânci acoperite de mușchi, foarte departe de civilizație. În sihăstria asta a munților, redescoperi ceva din bunătatea pe care în principiu sufletul animalului-uman o are, poate. Când cobori din munte, impresia ta despre tine este că în sihăstria pădurilor ai devenit cu ceva mai bun.

 

E destul de dur să te ajustezi apoi circului din societate. Să auzi toate rahaturile politice, toată jegoșenia parșivă din ministere, să vezi noi și noi agresiuni masive produse de mafiile drujbiste și vânătorești care controlează deciziile… ucigând pas cu pas ultimele rămășițe ale naturalului sălbatic. Se pregătește noul masacru-legalizat al animalelor protejate. Se poate face ceva, sau este o cauză pierdută? Cine îți sunt aliații? Că nu tare se văd… Ce resurse ai pentru a ridica problema? Ce șanse ai de a răzbi… când vezi frontul comun creat de 1. curvele politice-tehnocrate ordinare unse cu toate alifiile în toate locurile ascunse și 2. securiștii vânători-drujbiști care au reprezentanții lor până și în ONG-urile de protecție a naturii?

 

Cu fiecare defrișare de pădure seculară, este tăiat ceva și din corpul nostru sau din sufletul nostru… oare? Cioate uscate, atâta rămâne ca după o dragoste care putea să fie altfel. Cu fiecare partidă de vânătoare unde leprele high-class ajung să împrăștie moarte… oare este mânjită cu sânge și fața societății umane, în ansamblu? Oare suntem vinovați cu toții că permitem genocid după genocid, după genocid… Cine îi lasă? Cine suntem noi să îi lăsăm pe imbecili să facă ce vor? Sau, de facto, demult nu ne mai pasă… suntem deja înfrânți în lupta asta, demult pierdută. Nu e ușor să lupți în războaie care de facto nu pot să fie câștigate. Ecologismul acesta defensiv nu prezintă o atractivitate prea mare… cumva dă senzația înfrângerii a priori. Cu eforturi penibil-de-dureroase putem eventual să limităm cumva pierderi… dar tăvălugul acesta nu se mai oprește și calcă tot, rade tot, împușcă tot până la final.

 

Fiecare zonă plină de cioate… amintire a arborilor seculari… și fiecare animal sălbatic omorât din plăcere… reprezintă oare semne ale unui ecologism ineficient, incapabil, senescent… și neviabil? Pentru o viabilitate a ecologismului-sălbăticiei-naturale în era actuală galopant-artificializantă e nevoie de un re-design al esențelor. Ușor de zis, nu?

 

Fericirea timpului petrecut în sălbăticia-naturală… versus putoarea luptelor cu mafiile-distrugătorilor. Ce prăpastie extraordinară le separă… Din natură îți aduni fericire, energie-pozitivă, motivație… să poți intra în noua rundă a tăvălelilor. Iar astea nu se termină, cât trăiești. Ce viață duală.

 

Merită să lupți, sau e mai bine să mergi înapoi în locurile liniștite din ultimele păduri sălbatice, sau acolo unde bat valurile mării și trec în zbor doi pelicani?

 

 

 

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Animal Salbatic. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să mă lăsați să mor?

  1. Domnule Lengyel, nu ar fi pacat sa fim spectatori la trecerea ultimilor doi pelicani?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s