Ecologismul care a murit

13715988_1359581690736106_8362074110529720919_n

Primești pe e-mail o invitație la o conferință de mediu, ceva întâlnire anuală pentru organizații ecologiste din Europa Centrală și de Est interesate de conservarea diversității biologice. Dacă ai fost deja la acest tip de eveniment poate de 10-15 ori, îți este destul de clar ce se va întâmpla. Cât de fresh păreau ele în urmă cu două decenii, cât de pline de viață și de speranțe, cum se dezbăteau argumentat mari subiecte, ce personalități erau prezente… și cum a murit cam totul pe traseu… cum au ajuns niște anoste întâlniri cu agende prestabilite și concluzii pre-trasate, cum au devenit o replică a ultra-birocrației cu varză de Bruxelles… cum sunt evitate subiectele dificile… cum apar mai mult fetițe naïve care prezintă câte un powerpoint de 2 bani, aproape că îți este milă de noi. Aproape că regreți timpul, pentru a mai participa odată.

 

Workshopuri, indicatori, comunicare, convenții și alte variate mizerii-standard – se învârte câinele în jurul cozii. Cumva blocat în proiect, încremenit și inapt de a face măcar un pas înainte, dar destul de jalnic pentru a se retrage în cușcă, ecologismul central-european este ca și cum nu ar mai exista. De la anterioara întâlnire de acest gen, îmi aduc aminte prea-bine de mizerabila situație legată de managementul ecosistemelor acvatice. Dacă avem un râu, X, și pe 99,99% din aria care intră în discuție… pe zeci de mii sau sute de mii de hectare avem probleme de toate felurile, de la microhidrocentrale la îndiguiri și desecări și tăieri de păduri aluviale inclusiv în situri Natura 2000, și poluare cu nutrienți și pesticide și deversări industriale și urbane… și de fapt apa se transformă cu încetul în ceva cocktail plin de substanțe biologic-active cu hormoni și reziduuri de medicamente…. plus probleme cu urbanizare, betonare, dezvoltare de infrastructură de toate felurile… și vânătoare deșănțată și braconaj piscicol cu electricitate, și specii invazive și dispariția speciilor locale sau declinul lor dramatic… și tot așa mai departe… parcă ai avea sentimentul că nu este prea bine. Că trendul nu este eco, defel. Dar, toate acestea sunt trecute cu vederea, că nu avem soluții, și nici energie de ele. Așa că vrem ceva de succes, cu 2 bani. Există o finanțare de 3.000 de dolari pentru a face “reconstrucție ecologică” pe ceva zonă cu balastiere părăsite pe 2 sau 3 hectare, niște gropi rămase în urma extragerii de prundiș; aici se pun 3 panouri cu niște poze cu 2 păsări de baltă și importanța protecției naturii și se fac niște broșuri și pliante. Și suntem fericiți, că am făcut ceva minunat. Este o minunată poveste de succes, care arată că dacă vrei se poate. Este similar cu a scoate 2 găleți de apă din Titanic… sau poate doar una. Acum e mult mai bine.

 

De altfel, broșurile și pliantele ecologiste au devenit cumva un simbol al rămânerii în urmă; bine, nu se poate rezuma totul la prezența pe internet, dar și broșurile astea dau impresia că ești de la Martorii lui Yahwe. Vezi întinse o grămadă de foi colorate, tot felul de pliante și mici broșuri eco, cu zecile și sutele, niște fițuici pe care oricum nu le citește aproape nimeni. Ele sunt rezultate din proiecte-standard, cu “conștientizare și educație ecologică”, niște “povești de succes” anacronice, fosile rămase din epoca pre-digitală. În general nu sunt disponibile resurse pentru ceva performant, așa că vezi un design butucănos, texte înghesuite cu litere mici… cu poze fără prea mare expresivitate… tipărite ieftin, cam așa este stilul. Și, te întrebi, oricât de perfecte dacă erau, cine mai punea mâna pe ele, cine le dădea 5 minute? Interesant este când aceste tipărituri nu mai sunt răsfoite nici măcar de colegii ecologiști, atât de indiferenți au devenit oamenii la ele. Ce să mai zici de “publicul țintă”… Ajung ele distribuite la țărani și pescari analfabeți sau la elevi în ceva școli uitate de lume? Te poți întreba, oare măcar unu’ la mie dintre broșuri ajung să fie citite măcar odată? Sau sunt ele bune pentru altceva?

 

Cum de persistă totuși acest tip de evenimente, conferințele anuale central și est-europene pe biodiversitate? Avem nevoie să ne întâlnim, să ne vedem la față. Pe de o parte există o finanțare dinspre UE, care dorește să bifeze subiectul eco, cu 5 bani, așa de fațadă… să nu se poată zice că nu se face chiar nimic. Adică, există un secretariat cu 3 fete, există susținere pentru cazarea la ceva hotel semi-ciudat, bani pentru fursecuri și pauza de cafea. Uneori mai apar pe la conferință câțiva “dintre cei vechi”, dar mulți au părăsit domeniul ONG și au ajuns în firme de consultanță, pe la universități ori prin structuri guvernamentale. Locul lor în ONG-uri a fost luat de tineri entuziasmați și extraordinar de naivi, care fac greenwashing la greu pentru corporații. An de an ecologismul a devenit mai disipat, mai vag, mai incapabil, mai inexistent. Ciudat este să ai senzația că în urmă cu două decenii ecologismul central și est-european era mult mai matur și avea un fel de coloană vertebrală… și a ajuns un limax, cu trecerea timpului. Pe atunci parcă aveai ceva așteptări de la această mișcare eco… iar acum ai impresia că protecția naturii a fost lăsată de izbeliște până și de către ecologiști.

 

Cred că este destul de clar că dacă ecologismul central și est-european merge pe traiectoria din ultimele două decenii, un fel de cădere liberă, extrapolată la următoarele două decenii… dispare total, fără urmă. Deja acum manifestarea societală a mișcării ONG de mediu este aproape inexistentă, sau foarte aproape de zero. Au cam dispărut finanțările, sau au devenit nesemnificative și prea intermitente, ori sunt ultra-birocratice, așa încât mișcarea de mediu a cam rămas cu fundul gol. Pasiune, iubire față de natură e OK, dar cei implicați au nevoie și de ceva resurse pentru a exista și a face activitate cât de cât relevantă. A baza o mișcare de mediu doar pe voluntariatul ocazional sau pe finanțarea de stilul actual este un fel de ucidere… sau o menținere a ecologismului doar pe aparate. Până și în cazul aproape tuturor proiectelor finanțate, incredibil cât de multă birocrație, câte dosare și planuri și fum fără efecte benefice… și lipsă de libertate… și constrângeri înrobitoare. Ar trebui să existe un fel de re-gândire, un fel de re-vigorare, de punere a mișcării ecologiste pe baze noi… dar nu se prea vede cine și cum ar putea să facă asta. Și nu se știe câți sunt și cât sunt de puternici cei care ar dori ca ecologismul să nu existe deloc… sau cei foarte mulțumiți de un ecologism jerpelit, ținut pe lesă… sau pe lanț, un ecologism fără nici un fel de personalitate.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Miscarea de Mediu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Ecologismul care a murit

  1. Tibor Hartel via FB spune:

    Pliantul si brosura nu va rezulta in schimbarea valorica, la nivel social. In schimb pliantele merg bine pentru proiecte, ma refer la rezultate si rapoarte. Daca vrei transformari sociale reale, vei apela la acele cateva persoane autentice locale care sunt dispuse sa lucreze din pasiune pentru aceste valori. Aceste persoane de regula sunt respectate de catre localnici exact pentru autenticitatea lor.

  2. Kovács Csongor via FB spune:

    Prea multi dintre cei vechi au parasit nava fara sa fie inlocuite. Fiindca nava se scufunda. Si a trebuit sa faci o alegere: sa mori pe loc (de foame, impreuna cu familia daca ai) sau sa te ascunzi intr-un refugiu si sa supravietuiesti cumva pana cand apare o alta nava sau poti construi macar o pluta cu care sa mergi mai departe. Dar timpul trece si parase ca batranii incet-incet o sa moare in refugiul ala. Sapoi ce? PS. pentru pluta aia noua nu mai este lemne… degeaba-i priceperea

  3. Alin Salantiu via FB spune:

    In ziua de azi, a face conservare ecologica, este un lux inacceptabil de marile concerne, care calculeaza totul in bani.

  4. Constantin Turmac via FB spune:

    Aceasta realitate – doare tare … Valorile societății de consum determina majoritatea sa faca alegeri oportuniste pe termen scurt si (ca la domino), fiecare (..) dărâmam cate putin din biosfera … Chiar inconștient.

  5. Mihaela L Cancemi via FB spune:

    cat ADEVAR!

  6. Radu Mititean via FB spune:

    Na lasati ca in schimb s-a dezvoltat si pe linia de mediu o ”societate civila alternativa” din smecheri noi si vechi care au infiintat structuri care au forma juridica de ONG si se prezinta public drept ONG de mediu, eventual chiar pretins militant, si de regula au un PR excelent si finantari bunicele, dar sunt de fapt niste firme deghizate si principala activitate este prestarea de servicii de greenwashing si crearea de aparente parteneriate cu administratiile sau marile companii si chestii de asa-zis CSR… sau, in varianta mai putin ilegala si mai putin imorala, fac niste chestii minore ca impact sau relevanta, dar colorate si iubibile de catre ”presa” (ca de aia fara ghilimele nu mai prea exista) dar evita problemele strategice…..

  7. Radu Mititean via FB spune:

    La aceasta trista situatie au contibuit din plin finantatorii si sistemul de lucru pe programe cu finantare specifica, pentru ca au fortat ONG de mediu, mai ales cele militante si corecte, sa isi directioneze drept confinatare putinele resurse interne ce nu erau cu destinatie prestabilita de altii ( cotizatii, 2%, contributii de la simpatizanti…) si sa fie cu fiecare proiect implementat cu succes si pe bune si cinstit mai sarace si mai obosite decat la inceput, si, mai rau, adesea sa si abdice de la obiectivele si prioritatile proprii pentru a se plia pe cele ale finantatorilor, astfel ca multe subiecte esentiale au ramas de izbeliste sau atinse doar simbolic cu cate vreo scrisoare deschisa, pentru ca nu finanta nimeni actiuni militante de substanta pe acea tema, fie pentru ca erau teme aparute fara sa se stie de ele din timp si necesitau reactie rapida ( incompatibila cu lansari de linii de finantare, depus proiecte, asteptat evaluare si contractare…), fie ca prin natura lor chestiile militante fiind greu de previzionat ca fezabilitate (si atunci nu le vor finantatorii, ca nu poti face obiective SMART sau esti nebun daca te angajezi ca pana in data de x obtine modificare legii y – ca daca nu reusesti inseamna proiect neimplementat cu succes si deci in principiu ar trebui sa dai banii inapoi) fie ca deja ONG care ar fi vrut si stiut sa faca acea necesara actiune sunt total blocate ca resurse umane in implementarea altui proiect finantat si nu mai au resurse pt o reactie rapida pe alte teme…

  8. Florin Stoican via FB spune:

    Eu cred ca e si vina celor vechi din sector, care imbatranim cu gloria trecutului, fara sa fi crescut prea multe tinere vlastare prinprejur.

  9. Radu Mititean via FB spune:

    Eu in anii 90 am citit individual mii de pagini, m-am dus in biblioteci occidentale, am invatat pe cont propriu drept, contabilitate, biologie, m-am dus voluntar la ONG-uri mai mari sa invat cum sunt organizati si cum functioneaza, m-am dus la tot soiul de cursuri si traininguri, si am asistat la sute de sedinte de consilu local si judetean, de comisii de urbanism si de CAT, de sedinte de comitet de bazin etc. pe timpul meu si sacrificand foarte multe lucruri din ceea ce putea fi viata sociala, relaxare etc. Prea putini din noile generatii sunt dispusi sa faca o investitie de timp serioasa, sa studieze saptamani sau luni un subiect sau un domeniu fie individual fie stand pe langa cineva cu experienta, ca sa fie apti sa faca ceva de substanta… sau mai bine zis cei care au capacitatea intelectuala si de mobilizare interna, au cam luat-o spre alte zari, mare parte din cei mai buni sunt acum prin Europa occidentala, sau pe continentul nordamerican, ba unii si prin Australia, Noua Zeelanda, Singapore etc. Eu m-as bucura sa vrea cineva sa ia din multul pe care il stim cei „mai vechi” dar nu se gaseste cine….. Sa nu uitam si faptul ca in anii 90 dincolo de faptul ca era mai mult entuziasm si mai multa speranta, nu era blazarea si resemnarea de acum ( cand ori esti suspectat ca de fapt ai ceva interese materiale sau macar de orgoliu personal, sau ca esti un fraier daca faci voluntariat pt mediu sau un prost care nu vede ca nu are sens, sa nu rezolvi nimic etc…) lumea avea mai mult timp, pe cand acum toti studentii mai rasariti si miscatori de felul lor fac doua facultati sau au si job full-time in paralel, plus ca ONG-ismul nu mai ofera acces la informatii, echipamente sau deplasari internationale care in anii 90 erau ceva ce alte medii nu puteau oferi, si in schimb in recrutare de voluntari esti concurat de toate sclipiciurile sociale inexistente in anii 90 – cluburi, terase, concerte, Internet / social media, televizor cu 100 canale, jocuri etc. iar generatiile mai vechi acum sunt cu doua joburi, cu copii mici, sau cu parinti bolnavi etc.

  10. Laurentiu Rozylowicz via [conservarea_biodiversitatii] spune:

    N-a murit, s-a transformat. Pentru cine nu stie articolul

    Green is Good, despre Nature Conservancy

    http://www.newyorker.com/magazine/2014/05/12/green-is-good

    Laurentiu

  11. Cristina Bucsa via [conservarea_biodiversitatii] spune:

    N-a murit, dar se indreapta cu viteza intr-o directie gresita. Eu, absolventa de biologie + biodiversitate, de multe ori trebuie sa „scot pietre” aruncate in balta colectiva de tot felul de nepriceputi care fac „campanii de constientizare” sau apar pe post si spun cat de grava e situatia cu natura si cat e de bine ca se planteaza salcam…

    Drd. Cristina Bucsa

    Muzeul de Stiintele Naturii si Cinegetica Vatra Dornei
    stiintelenaturii@vatra-dornei.ro

    • Salcamul e bun si el la ceva, vindeca natural ranile facute de omul inconstient. Ati auzit de culturile de salcam din Oltenia facute de silvicultori la inceputul secolului trecut ca sa stabilizeze dunele de nisip ?. Dar sa nu uitam ca Salcamul este ca o buruiana intr-o cultura agricola neingrijita …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s