Călinești – Maramureș

DSC_8480DSC_8492DSC_8501DSC_8510

DSC_9620DSC_9635DSC_9641DSC_9646DSC_9651DSC_9658

Pe o stradă lăturalnică, departe de zonele circulate, se poate ajunge la un mic deal pe care este o biserică de lemn. Din fericire pentru ea… este în afara marilor fluxuri turistice, nu are tot kitschul și jegul pe care îl vezi la mănăstiri bârsane cu lampă roșie și în zone cu cruci albastre pline cu glume de doi bani, la care poți să rânjești vesel. Aici e altfel, se păstrează ceva din frumusețea arhitecturală a lemnului și a spațiilor mici; parcă e de pe vremea când nu se dorea să fie cea mai înaltă monstruozitate de lemn din Europa – și nu a fost defrișată o întreagă pădure pentru a o ridica. Proporțiile construcției, copacii din preajma ei, locul retras, liniștea, toate adaugă ceva valoare… și mai ales faptul că nu a căzut încă pradă restaurărilor, cu cretini care o să o violeze în fel și chip, făcând din ea o ciudățenie la care să se adune maneliștii aflați în trecere prin Maramureș. Așa cum este ea acum, îți dă impresia că este specială, are ceva din puritatea aceea a naivității, din bunul simț care poate că a existat cândva. Parcă imaginile de aici nici nu au nevoie de culori, fotografiile sepia sunt mult mai adecvate subiectului.

DSC_9623DSC_9630DSC_9633DSC_9688DSC_9674

Vechea bisericuță de lemn din Călinești este îngrijită de Măriuca Verdeș; există ideea să se facă un fel de publicație care să prezinte subiectul, iar pentru asta e nevoie și de o serie de fotografii la calitatea adecvată. Încă e pe la începuturi transpunerea ideii în practică, mai cu seamă dacă iei în calcul costurile tiparului. În timp ce făceam pozele, a fost interesant să ascult istorisiri cu tot felul de detalii. Preotul avea cămăruța lui, unde nu intra nici diaconul; aici este pictată o scenă în care ortodocșii și catolicii sunt de o parte și de alta a zeității, simbolizând apartenența lor la aceeași abordare – o imagine destul de interesantă, privind un ecumenism străvechi (care între timp a dispărut, văzând cum se bat ortodocșii cu greco-catolicii); apoi urma zona rezervată bărbaților, cu tot felul de scene din „textele sfinte”; femeile aveau voie să pătrundă doar în prima încăpere, imediat la intrare, unde pereții erau pictați cu tot felul de diavoli, purgatorii, ca semn al ideii că femeia este cauza tuturor relelor din lume. Interesant este cum religiile astea abrahamice privesc femeia ca pe o mare mizerie, o scârboșenie care trebuie marginalizată pe cât posibil. Parcă le e greu să admită că fără femei viața umană nu doar că nu ar exista natural, ci chiar dacă ar putea să fie reprodusă artificial, nu ar mai avea nici un sens.

 

…….

Claia ridicată e foarte mare, deja sunt 4 una lângă alta. Țărancă bătrână sus pe o claie… pare incredibil că la vârsta ei are curajul și abilitatea să fie acolo sus pe toată grămada asta mare de iarbă. Ce tare se mișcă toată claia cum ea încearcă să aranjeze mai bine fânul proaspăt… și tot primește noi grămezi aruncate sus de tot de un bărbat. O altă femeie aranjează marginile clăii cu o greblă mare de lemn; trage jos iarba care nu este prea bine prinsă, astfel încât ceea ce rămâne sus să fie bine integrat. Se lucrează destul de perfect-coordonat… se vede că nu e pentru prima dată. Îi întreb: cât timp ajunge o astfel de claie, dacă e să hrănești o vacă? Aflu că poate o lună, sau cel mult o lună și jumătate. Din câte îmi imaginez, cam 6 luni pe an vaca este ținută în grajd, măcar de la început de noiembrie până în aprilie inclusiv… așa că sigur îi trebuie 4 sau 6 clăi. Dacă ai mai multe vaci și câteva oi, plus cai…

E foarte multă muncă, să ieși la cosit, să învârți iarba tăiată până se uscă… dacă vine ploaia să o aduni și dacă trece ploaia să o întinzi să continue să se usuce… apoi să faci căpițe, să le aduni să faci claie, apoi să cari claia acasă poate de undeva din munte… nu e simplă povestea. Întreaga familie de țărani e pe câmp și se lucrează aproape toată ziua. De multe ori par niște neciopliți, niște brute inculte… cam asta e senzația. Dar dacă ai merge la cosit din zori până apune soarele toată vara și iarna la tăiat pădure… cred că nici tu nu ai avea chef de Nietsche sau de Dawkins… ci de ceva brânză, pălincă și somn. Că imediat e dimineață și mergi să continui, munca.

Sigur acest stil de viață este dur, diferit de perfecțiunea ultra-photoshop-ată de pe pliante glossy date turiștilor tâmpi, care vin cu autocare. Are ceva ancestral, sălbatic și animalier aproape, cu sudoare și mâini cu bătături… cu puține cuvinte… dar și cu mirosul ierbii tăiate, cu gustul smântânii din lapte de vacă-adevărată… sau de bivoliță neagră ca dracu, cu roșii de grădină și cu pâine de casă, cu brânză de oaie atât de bună cum nu ai mâncat niciodată.

DSC_8927

DSC_8955DSC_8967

DSC_8930

DSC_8933DSC_8942DSC_8945DSC_8951

DSC_8982

DSC_3136DSC_3139DSC_3142DSC_3331DSC_3340

Măriuca locuiește acum la Călinești. Ea este sufletul păstrării tradițiilor rurale din zonă: a organizat un grup de copii care se îmbracă în port popular real, în „cămeșe” făcute în casă în modul în care se făceau în urmă cu secole, adică nu kitschuri plasticate produse prin China și vândute pe la Săpânța. Îi învață pe copii cum să danseze autentic-țărănesc, cum să se comporte, cum să se îmbrace… încearcă să salveze diferite dansuri populare maramureșene care de-abia că mai există pe undeva. Cred că are deja vreo 15-20 de feluri. O auzeam când vorbea cu copiii, despre următoarea repetiție de dansuri; le zicea că nimic nu e obligatoriu, să vină doar cei care doresc, cei cărora le face plăcere, cei care iubesc ideea. Și cred că o admirau copiii și de-abia așteptau să se întâlnească din nou.  Măriuca, îmbrăcată în haine țărănești adevărate, nu doar că vorbește perfect despre detalii ale vieții rurale, cu pasiune și finețe explicând aspecte la care nu aveai cum să te gândești… ci ea poate la fel de bine să vorbească literar, să se comporte mai urban decât te-ai aștepta, având și experiența absolvirii conservatorului din București, parcă. O asemenea ființă poate da viață unor manifestări culturale autentice, de o mie de ori mai de valoare decât toate imbecilitățile de instituții prin care teoretic se promovează păstrarea tradițiilor, dar de fapt colcăie securiști bătrâni și bețivani ordinari.

Filmam un interviu cu ea și parcă nu îmi venea să cred ce fluență avea, ce flux al ideilor, ce finețe în abordarea unor chestiuni care îmi sunt totalmente necunoscute… și nebănuite că ar putea exista. Cu o ușurință totală trecea de la un subiect la altul, fără urmă de crispare, fără poticneli și blocaje, ci lin, perfect ai putea zice. Ca omul care se simte totalmente acasă prin fiecare manifestare. Simțeai că ai în față o persoană care chiar că este interesată de subiectul ruralității autentice până la capăt, adică nu jumătăți sau zecimi de măsură și mimarea activității… așa cum vezi de atâtea ori la semidocții din zonă. Rar se întâmplă să se mai păstreze măcar ideea… pentru că autenticul rural, sălbaticul ancestralului uman a fost copleșit pe parcurs de nenumărate jegoșenii și degradări… aproape că a dispărut până și urma valorilor. De o puritate fantastică, de o simplitate înduioșătoare, cu niște capacități intelectuale care rar pot să fie constatate, Măriuca este capabilă să prezinte viața rurală și profunzimile ei, simbolistica și esența multor subiecte… ceva care poate să fie un fel de revelație. Era ca descoperirea unei nestemate, ceva ce nu puteai să crezi că există pe bune, eventual doar în povești. Și te puteai întreba, oare cum ar arăta Maramureșul rural dacă ar exista 100 ca ea.

dsc_2525dsc_2547

DSC_7178

8 noiembrie 2016. Călinești – Spartul Stânei. Măriuca mi-a lăsat o invitație… la un eveniment rural. Suna interesant să fac poze, dar era și un alt eveniment politic în alt loc, plus că mașina de teren era la service să îi schimbe filtre și uleiuri, plus că ploua și era destul de întuneric. Evenimentul începea la ora 16… dar lipsea cam totul… pentru a ajunge acolo… să ai și chef & condiții să faci niște imagini care să nu fie din start rebuturi. Și totuși… Mark insista să mergem, iar Tibi era cu mașina lui, așa că zbang la Călinești. Nu mai ploua. Au venit oile și câinii și țăranii cu opinci și port rural tradițional; și locul asigura un background OK, adică puteai să eviți aspectele care erau deranjante. Am făcut 338 de cadre. Au fost downloadate, în ceva folder pe care scrie numele localității. Sunt singur că există printre ele unele care au potențial; doar că a ajunge să le selectezi, să le vezi măcar odată, poate să fie amânat, pe un timp mai scurt sau pe termen nedefinit. Așa se ajunge la realizarea unor imagini interesante cu Maramureșul… sau nerealizarea lor. Există o uriașă doză de hazard în toate fazele fotografiatului; deoarece interesantul ține o secundă sau două și este înconjurat de foarte multă banalitate. Din toate punctele de vedere: să nu ai condiții, să nu ai resurse, să nu ai timp, să nu te intereseze.

dsc_8414dsc_8414xdsc_8417dsc_8423dsc_8432dsc_8439dsc_8454dsc_8454x

dsc_8463dsc_8480dsc_8494dsc_8494xdsc_8498dsc_8498xdsc_8504dsc_8507dsc_8508dsc_8508x

dsc_8559dsc_8566dsc_8595

dsc_8531dsc_8531xdsc_8538dsc_8567dsc_8567xdsc_8570dsc_8570xdsc_8582dsc_8588dsc_8588xdsc_8592dsc_8592x

dsc_8624dsc_8627dsc_8639dsc_8639xdsc_8643

dsc_8510dsc_8513dsc_8522dsc_8610dsc_8618dsc_8618xdsc_8619dsc_8622dsc_8622x

dsc_8654dsc_8657dsc_8657xdsc_8661

dsc_8735dsc_8735x

Nu cred că are tare mare frică de urs…

dsc_8718dsc_8713dsc_8723

dsc_8667dsc_8667xdsc_8675dsc_8678dsc_8683dsc_8692

dsc_8742

dsc_8747

2016

2017

DSC_1017DSC_1019DSC_1025DSC_1034DSC_1037DSC_1046DSC_1052DSC_1061DSC_1071DSC_1079DSC_1088DSC_1095DSC_1097DSC_1101DSC_1104DSC_1107DSC_1113DSC_1118DSC_1127DSC_1133DSC_1147DSC_1153DSC_1153xDSC_1153xxDSC_1156DSC_1156xDSC_1165DSC_1165xDSC_1170DSC_1198DSC_1204DSC_1207DSC_1222DSC_1222xDSC_1339DSC_1351DSC_1360DSC_1366DSC_1369DSC_1235DSC_1249DSC_1254DSC_1258DSC_1261DSC_1264DSC_1281DSC_1316DSC_1325

© dr. Peter Lengyel

 

to share or not to share?

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Călinești – Maramureș

  1. Pintea zice:

    In 20 de ani nu o sa mai existe maramures istoric pentru ca toti tinerii vor fi plecati la munca in alte tari pentru ca noi nu ne stim gospodarii propria tara cum se cuvine. Pacat.

  2. Toader Manta via FB zice:

    Cadre minunate, profesionist!!!

  3. Dan Munteanu zice:

    M-am uitat cu placere la imaginile de la Calinestiul Maramuresului, deoarece de acolo se trage familia mamei mele, bunicul meu s-a nascut acolo, mai am neamuri acolo si in alte comune din jur. Dar in Calinesti, si in toate satele prin care fotografiezi, in afara de multe oi si de multi caini, mai exista: case, interioare de case, cu maestrite sculpturi in lemn; cu tesaturi si covoare, cu lazi de zestre, obiecte de uz curent cioplite din lemn; care si carute facute manual; ulcioare si cani; biserici (nu una) cu vechi si chiar ciudate fresce, icoane si iconostase, vechi obiecte de cult, interesante cruci de mormint; dar exista si frumoase biserici noi (chiar in Calinesti). Daca intrai in casa varului meu vedeai o mobila exceptionala, facuta si sculptata de mainile acestui om simplu, excelent meserias. Poate ar fi potrivit sa iti indrepti aparatul foto spre mult mai multe directii, sub mult mai multe unghiuri, in contextul aceluiasi subiect global. Succes.

    • peterlengyel zice:

      Stimate Domnule Academician Dan Munteanu,

      Imi face o bucurie sa stiu ca va uitati cu placere la aceste imagini. Aveti dreptate ca exista in aceste sate tot felul de obiecte traditionale si interioare de case si biserici… elemente care ar avea frumusetea lor in fotografie. Am facut imagini bune cu carute cu roti de lemn, sanii samd… In incercarea mea de a vedea – si de a fotografia – estetica vietii rurale maramuresene, nu am ajuns prea mult spre elemente de interior, dar poate ca am sa le abordez pe viitor. Adevarul este ca e mai usor sa fotografiezi peisaje rurale care includ si oameni & animale domestice… decat sa ajungi in locurile care au obiecte artizanale traditionale estetice; asta ar presupune o cautare activa si o intimitate mult mai mare cu viata taraneasca, decat o am eu. Cat despre aspecte din biserici, desi unele pot sa fie chiar interesante, eu ca biolog evolutionist convins… simt o retinere in fata oricaror manifestari religioase, fie ele crestine, musulmane, budhiste sau hinduse. Prin Maramures am fotografiat cateva interioare de biserici (Ieud, Breb etc) dar mai mult imi placea colonia de lilieci din turnul bisericii din Lunca la Tisa. Era o colonie plina de viata salbatica, pana nu au fost omorati cu totii.

  4. Fogadó a Két Kecskéhez via FB zice:

    Újabb templomos poszt, ezúttal egy kicsit távolabbról: Máramarosból. Tavasszal újra elutazunk erre a felfedezetlen vidékre, ahol zsebkendőnyi területen nyolc UNESCO világörökséget láthatunk. Ebben a fából készült, festett templomban például azt, hogy a művészi fantázia szerint szerint mivé leszünk, ha nem helyesen cselekszünk. Felhívnám a látogatók szíves figyelmét a buzgó ördögök templomban szokatlanul magas számára. Peter Lengyel fotója, akinek a blogját akkor is érdemes követni, ha a szövegek eredeti nyelve nem ismerős. A képek magukért beszélnek. Péter sok éve fotózza Máramaros népszerű és érintetlen, elérhetetlen részeit is.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s