Bârsana – Maramureș

dsc_5943dsc_5961dsc_5937dsc_5964

Știu că mulți dintre cei pe care eu îi consider prieteni, au o oarecare reținere să oprească vreodată prin Bârsana… deoarece există o senzație de mega-kitsch, de infectare a peisajului cu infrastructura manipulatorilor în masă. „Mănăstirea”: parcarea imensă, bancomatele, tarabele cu poze cu arsen și cruciulițe-făcătoare-de-minuni pot atrage mase de anumiți-oameni și pot să îi îndepărteze pe alții. Cu toate acestea, localitatea asta, ca absolut oricare din Maramureș, sigur că mai păstrează elemente tradiționale și naturale, locuri în care este o plăcere să stai măcar 2 minute.

Din Bârsana – mă refer aici la vatra satului – se deschid diferite drumuri care fac accesibile niște peisaje destul de frumoase. Două dintre aceste drumuri par mai interesante, mai semnificative (din câte știu eu): cel ce urcă pe Bradova și cel de pe Valea Morii. Plus unul pe malul Izei și un hățiș de drumuri prin fosta luncă inundabilă, din care unele ies pe dealuri.

Un drum bun pentru eco-fotografiere este cel care urcă abrupt pe Bradova, un traseu care este asfaltat pe circa 3(4?) km până la marginea pădurii; deși lungimea acestui drum este aproape nesemnificativă (mă refer la partea asfaltată în urmă cu câțiva ani), faptul că urcă abrupt și te ridică la o altitudine mult peste nivelul de bază a văii Izei, deschide vizibilitatea peste peisajul dealurilor din vecinătate și de la distanță. Există multe zone cu splendori aparte, cu fânațe în prim-plan și păduri mai departe… dar ca să merite să faci fotografii sau filmări este nevoie de condiții meteorologice mai speciale… adică non-banale. Dacă ai noroc de lumini speciale, pe aici poți face imagini care să îți taie respirația, nu atât din cauza peisajului cât din utilizarea creativă a caracteristicilor acestuia și a luminilor. Sigur merită să vezi zona în orice anotimp, dar iarna nu cred că are sens să ajungi pe aici cu mașina, că dacă este mai alunecos pe drum în zonele cu abrupturi, cred că nu te oprește nimic să plonjezi catastrofal. Pe lângă cei 3(4?) km asfaltați, când nu e zăpadă și gheață multă se poate ieși pe tot felul de drumuri laterale, inclusiv cele care intră pe sus în pădure; în urmă cu circa 8 ani ne-am aventurat prin pădurile astea cu mașina de teren pe tot felul de trasee desfundate, pe urme de TAF și pe drumuri prăbușite, iar la un moment dat am ieșit pe la careva țăran în fâneață… nici nu știam în ce localitate ne aflăm; cam așa se poate descoperi realitatea Maramureșului.

Un alt drum bun pentru eco-fotografiere este cel ne-asfaltat care din Bârsana merge către Văleni, mai la sud de șoseaua asfaltată dintre aceste două sate. Pe acest drum eco ai cel puțin 15-20 de km de trasee rezonabil de ușor accesibile, ai multe fânațe frumoase, tufărișuri, trupuri de pădure, pâraie, cariere de piatră, gospodării izolate aparținând de Bârsana,… și pe vale în sus se poate continua pe teritoriul care aparține de Văleni, unde se ajunge la o mică bisericuță de lemn undeva la mama-dracului și apoi în păduri. Pe traseul principal al drumului nu există probleme cu sectoare abrupte sau risc de derapare, iar dacă ai vizita zona asta de 20-30 de ori cred că ai putea să faci niște cadre frumoase cu valorile naturalistice ale ariei. Dar, nimic nu este atât de spectaculos să zici că nu îți imaginai… în zona asta chiar ai nevoie de lumini perfecte și/ sau de subiecte de detaliu pentru a merita să fotografiezi sau să filmezi. Farmecul potențial al ariei este dat de liniștea acestor locuri, de faptul că aproape nimeni nu umblă pe aici (bine… și dacă ai ceva probleme… o astfel de izolare nu este cea mai fericită situație)… dar zona este bine accesibilă cu o mașină de teren, și îți poți imagina cam câte vietăți ai putea vedea, dacă ai avea răbdare.

Pe malul Izei există un traseu destul de interesant, deși este accesibil cu mașina de teren pe doar câteva sute de metri (bine, se poate merge și mai departe, dar zona este cam jalnică, inclusiv grămezi de gunoaie); de pe șoseaua asfaltată care merge dinspre Bârsana spre Văleni, la est de podul peste Iza, se poate merge amonte pe râu, pe un dig; de aici se pot găsi locuri unde să merite să faci imagini cu apa râului și cu vegetația de pe maluri, dar și aici ai nevoie de ceva mai special, spre exemplu culori de toamnă, ceață, lumini mai ieșite din comun… că altfel este o apă cu tufe și copaci. Pe lângă acest sector, mai există și drumuri trase cu buldozerul fix pe malul apei, dar astea distrug spectaculozitatea peisagistică, plus că la prima viitură cred că nici nu o să se mai observe că au fost pe aici.

Un areal propice pentru eco-fotografiere este în zona de nord-vest a Bârsanei. De pe șosea se iese pe un pod peste Iza, în zona de nord a vetrei satului. Se ajunge în lunca inundabilă (fosta luncă inundabilă…?)… cu fânațe și nenumărate clăi, parcele cu porumb și alte plante cultivate. Drumurile șerpuiesc în tot felul de locuri frumoase, inclusiv pe malul vestic al Izei, unele urcă pe dealuri, pe la gospodării izolate, printre tufărișuri, păduri șamd. Există și zone unde drumurile trec prin porțiuni mai mlăștionoase, mai pline de apă, așa că e nevoie o atenție sporită să nu te afunzi în ceva mocirle din care nu știu cine vine să te scoată cu tractorul sau cu TAF-ul… mai ales că multe sunt locuri în care nu prea ai de ce să legi cablul de oțel de pe troliu. Cred că există pe aici circa 10 km de trasee care pot fi rezonabil de ușor monitorizate. Dacă ai face fotografiere/ filmare la modul serios, până și din această zonă ai putea extrage oricâte imagini pentru oricâte filme sau albume fotografice. Unul dintre drumurile utilizate în mod obișnuit de țăranii locului, trece prin apele râului Iza, pe o zonă bolovănoasă și cu apă mică… unde cred că ar putea să fie făcută ceva filmare cu trecerea prin apă care să redea sălbăticia zonei și modul în care se poate face accesul…

Au fost perioade când ieșeam frecvent pe Valea Ronișoara (nu departe de Sighet), și încetul cu încetul am intrat pe (aproape?) fiecare vale colaterală a zonei Ronișoara, pe tot felul de hârtoape neumblate, pe culmi unde eram doar eu cu mistreții; deja îmi comentau câteva dintre ființele mai apropiate… ce găsesc eu pe acolo?; cred că se poate continua… oricât timp, dar am să fac asta mai sporadic pe Ronișoara, în ieșiri mai soft, cu prieteni și prietene. În zona Bârsana (și mai concret pe tot felul de drumuri care duc în sălbăticiile din apropierea satului) ar putea să fie făcut la fel, să îți faci un obicei din “a intra în teren” când treci pe aici, și mai adaugi câte un pixel (albastru) la impresiile naturalistice despre zona analizată. Și, ajungi cumva la o cunoaștere din ce în ce mai consolidată. Când intri pe ceva locuri mai ciudate, te poți întreba oare câți naturaliști au mai trecut pe aici… și destul de probabil este ca numărul acestora să fie zero.

Sigur că zona mai poate avea tot felul de „secrete”…  dintre care poate că o parte merită descoperite, iar o altă parte este OK să rămână neștiute, locuri umblate numai de sălbăticiuni.

DSC_4101DSC_4116DSC_4113

DSC_4124

DSC_4140DSC_4161DSC_4164DSC_4176

DSC_4191DSC_4209

DSC_3606DSC_3615DSC_3618DSC_3633

DSC_3346DSC_3349DSC_3352DSC_3358DSC_3364DSC_3370DSC_3373

DSC_4824DSC_4845DSC_4851DSC_4863DSC_4887DSC_4878

DSC_5145DSC_5166DSC_5178DSC_5181DSC_5184DSC_5187DSC_5190DSC_5193DSC_5199

DSC_5627

DSC_5634DSC_5646DSC_5658

DSC_7338

Guguștiuci  (Streptopelia decaocto)

DSC_7347

….

DSC_6548DSC_6550DSC_6553DSC_6581

O seară la sfârșit de iulie. Cuibul e barză are deja pui mari, păsări tinere care își încearcă puterea aripilor. O pasăre adultă, unul dintre părinți vine cu ceva hrană la cuib, dar din păcate pentru fotografiere… nu vine din direcția favorabilă. Iar soarele apune. Nu multe zile vor rămâne puii în cuib… dar se poate spera ca în altă seară cu luminile plăcute ale asfințitului, barza adultă să vină pe traiectoria care să permită imagini mai bune…

DSC_3292DSC_3295DSC_3313DSC_3319

DSC_3473DSC_3480DSC_3482

DSC_4080DSC_4089

14 august 2016. Știam că locul acesta la malul Izei merită măcar o seară: să scoți din portbagaj un scaun-pliabil și să te așezi pe bolovănișul de la malul apei, aproape de bătrâne sălcii. Să vezi ce se întâmplă și să speri că vei face câteva cadre memorabile. Susurul apei, aici la repeziș; țârâitul cosașilor, întins… se aude și din copaci – bănuiesc că sunt exemplare (mai tinere?) de Tettigonia viridissima. Rațe sălbatice trec în viteză; lent un stârc cenușiu se apropie și se lasă la marginea râului, nu departe. În fața mea peștișori mărunți sar din apă… grămadă în aer; oare e ceva atac al unui prădător subacvatic… sau care este motivația lor… cred că nu vom afla azi. Incredibil ce tare se simte mirosul nămolului proaspăt depus de ape. Un grup de coțofene se ceartă pe o tufă din apropiere; mai încolo două turturele, păsări devenite cam rare. Norii alb-strălucitori, pe fond albastru… reflectându-se în oglinda apei… destul de spectaculos; apune soarele.

DSC_7431DSC_7436DSC_7355DSC_7392DSC_7401DSC_7410DSC_7425DSC_7449DSC_7452

DSC_7458DSC_7464DSC_7473

DSC_7597DSC_7383

DSC_5719DSC_5729DSC_5742DSC_5748

DSC_5664DSC_5685DSC_5697

DSC_9404

DSC_8793DSC_8825DSC_8814

DSC_9426DSC_9435

dsc_1508dsc_1514dsc_1541dsc_8916dsc_8922dsc_1485dsc_1485x
Toamna 2016. Când vezi fazani, nu prea te preocupă prezența lor (asta atât în natură, cât și în societate). Fazanul pare o specie prea banală, prea lipsită de spectaculozitate-naturalistică, mai mult chiar un intrus introdus de om în peisajele noastre. Deja era aproape seara și ne gândeam să ne întoarcem la Sighet. La marginea tufelor era un fazan și 3 făzănițe, dintre care două se băteau între ele. O asemenea situație iese cumva din banalitatea-obișnuită, cea când ele își caută monoton hrana printre ierburi. Așa că am decis să fac niște fotografii, și în situații dinamice au fost trase 182 de cadre. Am selectat 23 dintre ele, care probabil că au capacitatea să redea atmosfera acelor clipe. Nu zic că este mare minune să faci poze cu două făzănițe care se bat la marginea tufărișului, dar totuși au fost momente plăcute, să le vezi în manifestările lor viguroase, în timp ce se lăsa Soarele, să dispară după dealuri.

dsc_8240dsc_8251dsc_8258dsc_8260dsc_8261dsc_8266dsc_8275dsc_8281dsc_8286dsc_8287dsc_8289dsc_8290dsc_8306dsc_8307dsc_8322dsc_8331dsc_8349dsc_8351dsc_8360dsc_8381dsc_8386dsc_8396dsc_8406

dsc_5505dsc_5510

dsc_7488

Esențializare. Cum se ajunge la realizarea unei imagini care să aibă sens? Spre exemplu câteva fire de trestie pe malul Izei? Dacă ai remarcat un subiect care are potențial… încerci mai multe variante. Probabil că ele se vor completa reciproc, o încadrare mai largă, în care se vede și dealul, o alta mai apropiată… și mai apropiată… încă puțin. Este păcat să nu încerci să faci câteva imagini din unghiuri diferite, cu variațiuni pe aceeași temă… că oricum nu se știe din start care o să fie mai OK… plus că sigur nu ai cum să observi în teren toate problemele și ciudățeniile care sunt acolo… dar nu se văd decât pe monitor… acasă… când este prea târziu. Deci, o joacă cu luminile, compozițiile… destul de plăcut. Poate să fie chiar o satisfacție, că fiecare avem nevoie de ceva droguri, pe lângă cele standard. Ai o serie din care poate că una este cea adevărată. Poate niciuna.

dsc_7491dsc_7497dsc_7500dsc_7509dsc_7512dsc_7518

dsc_7530dsc_7539dsc_7554

dsc_7557

1 noiembrie 2016. Era seară, Iza la Bârsana. Pe lângă apă zburau niște chironomide mărunte (ca niște țânțari – doar că nu înțeapă). Erau atât de mici încât de-abia îi observai… delicați, roind în grupuri peste ape, peste tufărișuri și prin preajma arborilor; îți dai seama că erau cu milioanele… una din cele peste 400 de specii de diptere chironomide care au fost semnalate din țara asta; altă dată nici nu îi băgai în seamă, dar în ziua asta de noiembrie erau frumoși până și aceștia, interesanți, vii și zburători… un fel de amintire a verii care a trecut definitiv.

De altfel, de-a lungul râului Iza există destule locuri unde drumurile locale trec prin apa curgătoare, în zone cu prundișuri unde adâncimea este foarte mică; ar putea să fie splendid să vezi un car cu fân, tras de boi… trecând prin râu… doar că acestea sunt drumuri marginale, la capăt de lume… și cam rar trece ceva pe aici… să nu mai zic de ceva perfect-estetic. Să mai fie și lumini bune și peisajul să arate splendid… cam improbabil. Acesta era modul în care se trecea râul înainte de existența podurilor de beton și de metal. Întotdeauna e un sentiment destul de ciudat să te lași cu mașina în apă, chiar dacă ai mai trecut pe acolo de oricâte ori; nu se știe ce gropi au săpat curenții, sau ce depuneri de mâluri au ajuns să se acumuleze, sau și mai crunt, poate au excavat ceva groapă uriașă cei care extrag prundișurile din nenumărate locuri. Pe lângă riscurile proceselor naturale, e din ce în ce mai riscant să treci prin apă din cauza oamenilor. Cu antropizarea actuală, pe zi ce trece e mai distrus râul… trec prin apă variate utilaje basculante, excavatoare, buldozere… în sectoarele unde se face amenajarea malurilor, defrișarea vegetației, consolidări cu bolovani, betoane… sau la balastiere, de unde se extrage prundiș în cantitate industrială. Și toate astea în sit Natura 2000, arie protejată.

dsc_7911dsc_7896

dsc_7869dsc_7878dsc_7881dsc_7887dsc_7857dsc_7860dsc_7863dsc_7866

dsc_8198dsc_8217

dsc_8165dsc_8168

5 noiembrie 2016. Zona inundabilă a Izei, Bârsana. E un loc foarte bun pentru fotografiere naturalistică, prin diversitatea de habitate și accesul relativ-facil în tot felul de locuri. Și, cumva, omul încearcă întotdeauna să împingă puțin mai încolo limitele… cunoașterii. Să meargă puțin mai departe pe un drum care încă pare accesibil… sau e doar o speranță. Ajungi ușor la punctul terminus al unor ieșiri anterioare, locul unde drumul devine din ce în ce mai subacvatic… de fapt un traseu mărginit de tufe și arbori, în rest un culoar de noroaie, ape stagnante sau curgătoare cu adâncime necunoscută. Îți imaginezi că dacă ai putea trece de sectorul acesta, ai avea ceva ieșire către Văleni… doar că apa e din ce în ce mai adâncă. Deși mașina are snorkel, și trage aer de sus de deasupra parbrizului… totuși este un sentiment ciudat să simți cum te lași în ape din ce în ce mai adânci și cum se pierde aderența de substrat, fiind pe aici tot felul de mâluri depuse de ape. Văd un șuvoi puternic ce vine dinspre dreapta, adunând apele de pe dealuri și ieșind undeva printre tufele zonei inundabile… și cam până aici a fost. Decizia corectă este să dai cu spatele să ieși cumva din zona dubioasă, că altfel sunt șanse să stai în apele astea reci, cu troliere dacă ai ceva trunchi de care să te legi… sau să vină ceva utilaj monstruos care să te scoată. Probabil că pe acest drum se poate trece doar când apele sunt mai mici în zona inundabilă, vara prin secetă, sau iarna dacă totul e înghețat bocnă.. dar nu toamna după luni de ploaie. Desigur, se poate încerca și acum… dar te întrebi ce sens are.

dsc_8238dsc_8262

Că tot se apropie asfințitul, e mai logic să urci pe Bradova, să cauți un loc adecvat pentru fotografiere de peisaj și o filmare time-lapse… cu cavalcade de nori și culori pastelate și raze solare care penetrează obiectivul… o combinație ce nu se întâmplă fix așa decât o singură dată, azi, în seara asta. Că tot sunt lumini bune pe sus, când urci pe Bradova ai tendința să mergi mai tare… și poate este puțin și plăcerea de a vedea cât de fain este să urci în zbor pe drumul care a fost asfaltat; doar trebuie să ai mare atenție cu viteza prin zonele aflate mai sus de camping/ cabană, că pe asfalt sunt multe prundișuri scoase de ape, și dacă ai derapat… ciao. Când vezi ce peisaje se deschid de o parte și de alta, și perfecțiune de toamnă, și mesteceni aurii și vârfuri montane înzăpezite în depărtare… e ceva sentiment de extaz… o fericire care nu se poate vedea în nici un fel de poze. Să stai pe culme și să simți în față vântul care bate dinspre Siberia, e destul de sălbatic și impresionant. E bine.

dsc_8307dsc_8307xdsc_8313dsc_8334dsc_8292

Pe lângă admirația față de peisajul momentului, dacă există condiții destul de bune pentru a face fotografiere de peisaj, poți prelua materialul foto, serii de imagini-brute cu încadrările și expunerile pe care le consideri ca fiind adecvate subiectului; acestea pot să reprezinte ulterior baza de plecare pentru experimentări de prelucrare digitală, de ajustare a contrastului/ corecții de luminozitate, reducerea intensității prea agresive a unor culori (albastrul prea tare al cerului, violet…), sau transformarea în imagine alb-negru, ori sepia, variante care duc la o esențializare, arătând mult mai bine elementele peisagistice și atmosfera momentului… decât ceva imagine în care culoarea te atrage, dar nu se prea simt acele aspecte care contează și mai mult.

dsc_8337dsc_8340dsc_8364dsc_8364xdsc_8388

După ape și dealuri… și ceață și vânt, e minunat să ajungi înapoi în oraș. Și, direct la sala de concerte, că începe o seară cu muzică autentic-tradițională maghiară, colectată din sate din Transilvania, și din comunitățile de ceangăi din Moldova. Pe lângă interpretarea muzicală, vocală și cu viori & contrabas, au fost și scurte prezentări ale locurilor de unde au fost colectate aceste melodii… sate ascunse cine știe pe unde. Apoi au urmat compoziții create de Bartók Béla, care integrează motive muzicale din Bazinul Carpatic: rutene/ ucrainiene, românești, slovace, sârbe, și desigur maghiare. La final au fost improvizații care contopeau tot felul de elemente muzicale autentice ale zonei… ceva interesant și unic și irepetabil, așa cum se face frecvent în jazz. Concertul a fost susținut de guvernul nostru maghiar, de la Budapesta. De altfel, dacă Béla Bartók nu ar fi colectat variatele capodopere ale folclorului autentic de-a lungul Carpaților, probabil că multe dintre acele valori se pierdeau demult, prin mizeriile secolului 20. Și, te poți întreba, în câte locuri se putea ajunge, și câtă muncă a însemnat activitatea asta de teren… și cum se distrug alte și alte valori, ieri și azi și mâine. Și cum pare secolul 21? Cum se derulează de la sine sau programat… o mare uniformizare și o distrugere a autenticului local, o manelizare și o retardare penibilă… dar perfectă pentru a avea sclavi clonați cât mai lipsiți de personalitate.

Îmi aduc aminte de o scurtă povestioară de la concert: „Erau trei frați pe undeva prin Carpați: Ceața, Vântul și Onoarea. Și, se întrebau, dacă se pierde careva dintre ei, cum vor da de el ceilalți. Ceața zicea că ea va apare dimineața devreme peste peisaj sau seara se va lăsa pe vale. Vântul zicea că vor da de el pe culmi și pe vârfuri montane. Onoarea… în schimb era altfel; odată pierdută, ea este dusă pentru totdeauna… degeaba o mai cauți.” Când a fost rostită povestioara asta, mă gândeam că lipseau unii din sală. Sau eram toți acolo.

Iar după concert, urmează o petrecere la Galeria de Artă, ziua de naștere a unei prietene: lume bună, nonconformistă, care mai de care mai aparte. Cyril Vassiliev povestește despre arta și cultura rusă, despre copilăria lui din Paris și despre Europa noastră, despre interferențe și locurile acestea din Carpați, pe care le iubim pe bune. Și muzică perfectă, și discuții filosofice și vinuri bune și fete frumoase și e ora 02.30, noaptea.

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Bârsana – Maramureș

  1. peterlengyel spune:

    Did I Ever Love You
    Leonard Cohen

    Did I ever love you
    Did I ever need you
    Did I ever fight you
    Did I ever want to

    Did I ever leave you
    Was I ever able
    Are we still leaning
    Across the old table

    Did I ever love you…

    Was it ever settled
    Was it ever over
    And is it still raining
    Back in November

    The lemon trees blossom
    The almond trees whither
    Was I ever someone
    Who could love you forever

    Was it ever settled
    Was it ever over
    And is it still raining
    Back in November

    The lemon trees blossom
    The almond trees whither
    It’s Spring and it’s Summer
    And it’s Winter forever

    Did I ever love you
    Does it really matter
    Did I ever fight you
    You don’t need to answer

    Did I ever leave you
    Was I ever able
    Are we still leaning
    Across the old table

    Did I ever love you…

    Leonard Cohen – Did I Ever Love You (Lyric Video)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s