Despre perfecționism în fotografiere și filmare

Pretențiile noastre actuale de la o imagine fotografiată sau filmată sunt extraordinare. Imaginea standard din domeniul profesional a devenit idealizată, ajustată… apropiată de perfecțiune; mă refer aici nu doar la aspectele tehnice, compoziționale ci mai ales la conținutul imaginii. Adică, ai nevoie de ceva care realmente să fie interesant și surprinzător, cumva aparte, pentru ca să merite să faci imaginea. Rezultă de aici că orice banalitate nu poate să aibă conținutul de care este nevoie, ci trebuie să găsești acele elemente care să aibă din start valoarea intrinsecă… pe care ulterior să o poți transpune în imagine relevantă, prin încadrarea corectă, setarea corectă a parametrilor de fotografiere sau filmare și desigur utilizarea acelor echipamente care să permită realizarea de fotografii sau filmări care să taie respirația. Postprocesarea imaginii poate să facă unele ajustări și îmbunătățiri, dar dacă de la început imaginea nu este o valoare, nu mai ai ce să faci cu ea… și poți să o ștergi, de parcă nici nu ar fi existat.

 

Desigur, când concepi o acțiune de fotografiere/ filmare, trebuie să ai habar despre subiect, să îți imaginezi cam ce ai dori, unde, cum șamd… ceva teorie transcrisă în scriptul pe care se bazează acțiunea. Dar asta este o hârtie, cu niște idei și atât, nimic mai mult. Se poate înțelege astfel că dacă ai la dispoziție timp, chef, echipamente etc… cel mai important este să definești acele subiecte concrete care ajung să fie fotografiate/ filmate, ceva din teren – pe care îl ai în fața ta, nu ceva teoretic. Și aici urmează o mică problemă. Adică, a decela banalul de spectaculos, a face diferența dintre ceva care este interesant de fotografiat/ filmat… față de elementele care nu au valoarea pentru care să merite să oprești, să instalezi trepied, cameră, să setezi toți parametrii… să încarci cardul cu ceva ce nu are nici un fel de valoare.

 

Arta fotografierii/ filmării constă cumva în echilibrul dintre dorințele noastre și realitatea concretă… Dorințele noastre… teoretice… de a ne apropia de perfecțiune… față de realitatea practică de a filma pe o vale de lângă Sovata sau la Praid… la modul concret…. Dacă ai pretenții prea mari, nu mai tragi nici un cadru… iar la finalul zilei te întrebi cum se poate progresa dacă ștacheta este pusă atât de sus. Ori lumina este prea directă/ puternică, ori e prea înnorat, ori vântul bate prea tare și mișcă prea violent plantele din cadru, ori petalele unei specii rare sunt deja parcă un pic veștejite pe la margini… ce bine ar arăta un fluture pe floare șamd. Dacă e vorba de fotografiere, nu e atât de problematic, deoarece aparatura foto nu este atât de grea, și oricând poți face o serie de imagini. Dar, când e vorba de montat un trepied care să susțină o cameră de filmat de peste 10 kg (cu baterie și obiectiv)… deci a poziționa echipamente de circa 20 kg undeva la marginea unei mlaștini sau pe un versant… deja te întrebi de 2 ori dacă este cazul… sau speri să fie o ocazie mai bună pentru acel subiect (să zicem floarea paștelui – Anemone nemorosa). E mult mai simplu să faci rafale de poze cu aceste plante, din care apoi să alegi una, perfectă. Sau, cu alte cuvinte, e mult mai dificil să faci filmarea la fel de perfectă, deoarece ai formatul landscape dat, ai nevoie de ceva mișcare, dar nu prea brutală, ceva acțiune, ceva viu… altfel întregul cadru își cam pierde sensul… și nu va avea potențial de a face parte din ceva film care să fie aproape de perfecțiune. Trebuie să nu uiți că resursele de timp/ bani/ energie sunt limitate… și că până la urmă trebuie făcute filmele… cât se poate de bine… cu toate că ele nu vor atinge niciodată perfecțiunea aceea pe care ai poți avea în vise doar. Ceea ce se poate face, este să încerci să te apropii cât mai mult de ceea ce ai senzația că poate să fie perceput ca fiind sublim/ perfect.

 

Un alt aspect de luat în seamă este că la fotografiere din start ești pregătit de a face imaginea, dacă ai aparatul adecvat lângă tine… pe când instalarea camerei de filmat îți ia ceva timp. Și nu e sigur că fluturele de pe floare are chef să aștepte. Deja este un succes dacă ai instalată aparatura, ai în cadru animalul dorit, ai făcut toate setările și ai pornit filmarea. Ce iese după, este destul de imprevizibil. În discuții recente cu operatori/ cameramani care se ocupă de filmare de documentare, ziceau că rata de utilizare a cadrelor filmate este de circa 3%… adică 1/30. Tragi 30 de minute din care la montaj rămâne doar 1 minut. Spre exemplu, un bondar stă pe o floare și se tot învârte… nu se știe când urmează să zboare… dar dacă nu ai prins secunda când își ia zborul, parcă este mai banală filmarea. Sau o șopârlă stă la soare, și ca ea să observe ceva pradă și să o vâneze, ai ceva de așteptat și de filmat… Ai nevoie de o răbdare care nu ne prea caracterizează în secolul 21, ai nevoie de foarte mult timp petrecut pe teren, de discuții cu experții zoologi/ botaniști specializați pe variate grupuri de organisme, ecologi, ecologiști care să dea interviuri care să facă diferența. Iar la final se poate percepe diferența între sublim și banal…

 

Pe o piață inundată de cantități foarte mari de imagine fotografică/ filmată, concurența dintre diferitele creații de acest gen este acerbă. Adică, dacă e ceva banal/ tern/ sec… nu are nici o șansă să fie pe linia de plutire sau să persiste în timp. Din acest punct de vedere, este de înțeles că fiecare om cu astfel de preocupări, ajunge să conștientizeze nevoia de a face ceva altfel decât marea masă, ceva cu mai mult suflet. O concluzie a acestui text este că deși este importantă dorința creatorului de imagine de a se apropia cât mai mult de perfecțiune, totuși acest deziderat nu trebuie să fie o piedică în calea activității de a fotografia/ filma în lumea reală… cea în care există nenumărate detalii inconveniente care au tendința să ciupească câte puțin din perfecțiune.

 

Dacă pe valea Săpânței vezi un fluture Vanessa antiopa/ Nymphalis antiopa,… chiar dacă nu este cel mai perfect exemplar pe care ți-a fost dat să îl observi… și nici nu este din cea mai rară specie de fluture a Planetei… totuși dacă îl filmezi în 4K să umple cadrul… cum în lumina puternică de aprilie stă pe o piatră de lângă râu și din când în când își deschide și închide aripile, iar apoi zboară ca un glonț cu o explozie de energie aproape nenaturală… măcar ai un cadru cum trebuie pentru filmul care odată va prezenta zona.

 

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost publicat în Filmare, Fotografiere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre perfecționism în fotografiere și filmare

  1. peterlengyel zice:

    „We filmed this sequence over a period of two years, in two trips to Galapagos of about 18 filming days each, adding up to around 400 hours of field time. The edited material from Galapagos lasts less than nine minutes. It contains the first ever footage of snakes hunting dragon-like marine iguanas en masse, one of the most thrilling examples of animal behaviour I have had the privilege to film.”

    https://www.theguardian.com/science/animal-magic/2016/nov/24/snakes-versus-dragons-how-we-filmed-this-sequence-for-planet-earth-ii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s