Nobel fără soartă – Kertész Imre

12308747_1613099448936859_9008721277808131570_n

 

31 martie 2016 – ziua în care s-a stins scriitorul Kertész Imre, la Budapesta. Din 2002 avea Premiul Nobel pentru Literatură… era supraviețuitor al Holocaustului… printre altele a scris romanul semi-autobiografic „Fără destin”… sau „Fără soartă”… Sorstalanság. Desigur, în stilul nostru nu avem timp să citim toate romanele celor care primesc premiul Nobel, și nici măcar cele din limba noastră maternă. Avem altă treabă. Dar, măcar filmul Sorstalanság putem să îl vedem, nu ține decât 2 ore și ceva… seara asta a fost pe Duna TV.

 

Despre un copil evreu, de 14 ani, din Budapesta, care vede cum evreii poartă steaua galbenă… cum tatăl lui, comerciant, predă afacerea unui aghiotant… și pleacă la muncă-obligatorie. Vede cum evreii sunt adunați de către autorități… strânși de pe străzi, din autobuz, de peste tot… și duși în grajdul de unde apoi sunt urcați în vagoane de marfă. Medici, ingineri, proiectați de avioane, copii, femei, fete, oameni simpli, săraci sau bogați, toți la grămadă. Fără apă… deposedați de toate bunurile… de care nu vor mai avea nevoie. Cum ajung ei la Auschwitz, un loc despre care pe atunci nimeni nu știa nimic. Dacă recunoștea că are 14 ani era ucis imediat… dar sfătuit să zică că are 16… scapă. Despărțirea bărbatului de femeie… atmosfera lagărelor de concentrare, decăderea umană pas cu pas, degradarea fizică și intelectuală, transformarea omului în numărul lui, ahtierea pentru o bucată mică de hrană, crematoriul; munca ucigătoare de la Buchenwald, vietatea fragilă care intră în trepidații, cum rând pe rând cad oamenii care nu mai rezistă, uciși de rănile, bolile, infecțiile, paraziții… împreună. Vezi cum pe zi ce trece, omul devine o urmă ștearsă a ceea ce era cândva. Nu îi trebuie mult timp să devină o stafie. Despre încercarea de a găsi ceva pentru care merită să continui. Despre starea aceea între viață și moarte, când nu se știe prea bine pe care parte ești. Despre eliberarea taberei, despre opțiunea susținută de eliberatorul american de a pleca în Elveția… sau întoarcerea în Ungaria care este singura opțiune de suflet. Trecere prin Dresda care este un morman de moloz. Budapesta, afectată de război… în care supraviețuitorul încearcă să găsească sens, energie pentru a începe ceva de la zero.

 

Kertész Imre… este o figură controversată. Nu neapărat a fost iubit… deși premiul Nobel i-a dat notorietate. Cartea scrisă timp de 13 ani, nu a fost inițial publicată… că era considerată un gunoi… pentru ca mai apoi să fie baza pentru premiul Nobel în Literatură. Ce jalnică este capacitatea umană de a măsura valori? Lui Kertész i s-a reproșat că nu are alte teme de abordat decât Holocaustul. Păi, despre ce putea să scrie? Despre ce? A zis că el nu a dorit să pună în antiteză evreii și nemții, ci a vrut să arate mai mult cam unde a ajuns civilizația europeană… după două milenii de evoluție. Nu a scris cu patimă, ci cumva distant, cumva ca o plutire, ca un film pe care îl prezinți, ce îți trece prin fața ochilor. Fără vehemență, fără ură, fără obiectivitate, doar așa… ce vezi. O încercare de a înțelege cum de a fost posibil… cum de omul poate să fie de așa-natură. Și cum poate trece peste asta? Ca scriitor, Kertész era la nivelul care nu are nevoie de nici un fel de recunoaștere, nici un fel de premiu pe care să îl primească… că nu avea de la cine. Kertész a ajuns cumva dincolo de religie și naționalitate, a ajuns un om situat mult peste lucrurile mărunte ale momentului.

 

© dr. Peter Lengyel

PS. Achtung! Probabil că Europa nu a putut să digere nici acum de ce a fost capabilă… și nu mă refer doar la germani și Holocaust ci și la toate celelalte mizerii ale secolului 20. Despre Gulag și despre închisorile comuniste… seria de falimente totale ale moralității, ale politicii și ale societăților de pe continent… A tăcea despre aceste lucruri, a nu le interioriza și a nu le simți… am senzația că ridică riscul ca ele să fie repetate. Cel mai trist este că în anii anteriori dezastrului, el nu se putea previziona, nimeni nu credea că așa-ceva ar putea să existe.

 

PS2. Poza este de pe facebook, știu că citatul nu este prea adecvat atmosferei textului, dar poate îl completează cumva. Iar dacă nu, nici asta nu mă deranjează.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nobel fără soartă – Kertész Imre

  1. Dana zice:

    Am vrut sa va las un semn de apreciere si admiratie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s