Iarna în Munții Igniș

După ce a fost creată o serie de imagini de vară și alta cu imagini de toamnă din această zonă muntoasă… logic ar trebui să fie o serie de imagini de iarnă. O mică problemă că iarna nu e ca vara… adică accesul este mult mai dificil în zonele care contează. Distanțele sunt mari, suprafețe enorme sunt lipsite de orice prezență umană… aici este cel mai întins loc nepopulat din spațiul carpato-danubiano-pontic. Deci, în multe zone te poți baza doar pe tine. Dar, ideea există: doresc să postez aici imagini făcute în lunile decembrie, ianuarie, februarie. Sper să fie câteva ieșiri faine, unele fantastic de bune, altele din care să avem fericirea că am ajuns jos la șosea. Nu vreau să împing lucrurile prea la extrem, adică pun pe prim-plan siguranța, dar prin zonele astea de munte nu se știe niciodată: oricând poate să fie o avalanșă, zăpada să închidă calea pe care ai urcat cu mașina… și nici naiba nu umblă pe aici în serile de iarnă. Adică, atenție mare. Sau dacă ninge mult… sau dacă zăpada pe care ai urcat începe să se topească și să te afunzi în ea, sau dacă se topește puțin la suprafața și apoi îngheață și devine un uriaș patinoar… nu e de bine. Este ușor de ajuns la concluzia că momentele cele mai splendide ale iernii din Igniș nu pot să ajungă fotografiate fără investirea unei cantități uriașe de energie și fără acceptarea unor riscuri extreme; deci, logic este să te mulțumești cu acele cadre care pot să fie realizate fără a te expune prea mult unor situații prea dure. Dacă ai experiența turelor de munte cu scop de fotografiere pe timp de iarnă, dacă ai văzut câteva faze în care era cât pe ce… atunci înțelegi de ce omul ajunge să sufle și în iaurtul înghețat.

DSC_1029

Știu că nu așa îți închipui să fie decembrie în Maramureș. Ci cu multă multă zăpadă, cu albul care acoperă totul. Doar că în acest an, 2015, o astfel de priveliște poți avea doar în zonale montane mai înalte, pe Platoul Vulcanic Igniș spre exemplu. Mai jos pădurile sunt scufundate în ceață, dar atmosfera este de toamnă târzie. Până și în noiembrie 2015 era mai multă zăpadă în acești munți, față de câtă este la sfârșit de decembrie. Ceea ce este bine cu această situație – din punct de vedere fotografic – este accesul mult mai ușor în acele locuri unde era o mare zbatere să ajungi, dacă era zăpadă de un metru, așa cum obișnuiește să fie. Deși nu este o priveliște tipică pentru luna decembrie, câteva ieșiri de fotografiere pot să încerce să redea ceva din splendoarea naturală a acestor locuri…. la un mod unic și irepetabil: câteva idei, câteva lumini, câteva momente.

 

DSC_0802

19 decembrie 2015. O tură de fotografiere pe Munții Igniș în zona Cheilor Tătarului. Zăpezi pudrate peste ierburi și peste arbori, cețuri tăcute care acoperă văile și culmile montane, țurțuri de gheață în zonele apelor care se preling peste abrupturi, câte un petec de cer albastru.

DSC_0807

Cred că simplitatea unor locuri… și a unor imagini poate să redea ceva din stilul acestor locuri. Redundanța lizierelor de pădure, a pâraielor, a zonelor înierbate pline de bolovănișuri, a stâncilor cu pernițe de mușchi și amintiri de ferigi.

DSC_1006

DSC_1009

DSC_1084

DSC_1096

DSC_1101

DSC_1042

DSC_1048

DSC_1074

DSC_1080

DSC_1113

DSC_0830DSC_0836

DSC_0839

Dacă vezi pozele cu câteva stânci mai roșiatice, parcă e ceva destul de banal. Dar ele au semnificația lor pentru noi, cei care am ieșit de un milion de ori prin zonă, cei care aici ne-am trăit existența. Pietrele Roșii, Piatra Roșie, Stânca Roșie… la orice oră te trezești în noapte, îți amintești exact locul și toate poveștile ale unor iubiri de altădată.

DSC_0842

DSC_0843DSC_0846

DSC_0849

DSC_0852

DSC_0855

DSC_0874

DSC_0889

DSC_0900

DSC_0906

DSC_0912

DSC_0918

DSC_0939

DSC_0948

DSC_0966

DSC_0972

DSC_0990

DSC_0793

DSC_1119

DSC_1122

DSC_1125

DSC_1141

20 decembrie 2015. Traversarea munților Igniș, pe la Cheile Tătarului – Izvoare… a fost OK. Doar că pe traseu existau zone cu luciu de gheață: deși mașina de teren simțea riscurile și avea auto-activate traction control și ABS… când ieșeai din mașină și vedeai cam cât de tare alunecă… de la Stațiunea Izvoare am decis să cobor spre Baia Mare, pe șosea curățată. Nu de alta, dar dacă pe careva pantă mai accentuată începe să alunece o astfel de dihanie de câteva tone… probabil că se mai oprește doar în arborii groși sau jos în vale. Așa că… sufletul în iaurtul înghețat nu strică.

DSC_1161

Ce te face să expui un cadru cu câțiva molizi tineri? La marginea poienii, la limita dintre zăpada albă și întunericul-negricios din pădure… grupați, unii mai mici de-abia ieșind din zăpadă… stau aici destul de vulnerabili, dar totuși rezistând la aproape orice fel de dezastru.

DSC_1167

DSC_1152

DSC_1158

DSC_1200

Compoziții simple, fără superangulare și teleobiective, doar așa cum omul vede lucrurile când trece pe acolo… oferă ceva imagini clasice, banale ai putea zice. Dar clasicul acesta fără exagerarea perspectivelor… fără dorința de a crea o imagine incredibilă… are parcă ceva mai multă sinceritate. Un fel de a te mira ca un copil când vezi niște patternuri naturale splendide prin naturalețea lor.

DSC_1203

DSC_1206

DSC_1209

DSC_1170

DSC_1176

DSC_1186

DSC_1198

DSC_1212

Interesant este că pe timp de iarnă se poate percepe mai bine dispunerea în patternuri majore a vegetației lemnoase, deoarece frunzele foioaselor nu blochează privirea. Se vede mai bine structura pădurilor de amestec (foioase și conifere), adică se poate observa mai bine patternul în care se dispun diferiții arbori, se vede mai bine și stratul arbustiv din interiorul pădurii, regenerarea, mai ales exemplare tinere de fag și de molid. În timpul verii, când totul este verde și se contopește în masă vegetală, mai greu se pot remarca niște molizi prin pădurea de foioase, pe când iarna se văd de departe. La fel, vara arbuștii din pădure mai greu pot să fie percepuți de la distanță, pe când iarna când făgetul este lipsit de frunze și acoperit de zăpadă, se vede fiecare entitate arborescentă sau arbustivă, se percepe mai bine modul în care sunt dispuse – ca o schiță detaliată. Tot acum, iarna, pot să fie mai ușor detectate și cuiburile mari ale unor păsări răpitoare (acvile, șorecari, ulii șamd) sau ale unor berze negre… care ulterior ar putea să fie monitorizate… doar că pentru asta ar trebui să existe resurse umane, manageriale, financiare etc… ceea ce este mai mult în vise.

 

DSC_1214

DSC_1215

DSC_1218

DSC_1220

DSC_1223

DSC_1242

DSC_1254

DSC_1263

DSC_1287

DSC_1275

DSC_1230

DSC_1231

DSC_1228

DSC_1290

DSC_1296

DSC_1303

25 decembrie 2015. De Crăciun nici naiba nu umblă prin Igniș, nici măcar tăietorii de pădure care devastează locurile zi și noapte, inclusiv la sfârșit de săptămână. Deși vremea în Maramureș a fost mohorâtă, totuși am decis cu Mark să ieșim măcar câteva ore, de la 13 la 16, pe Valea Săpânței. A fost mai bine decât se putea spera, adică era interesant să vezi ceața cum se prelingea printre arbori; apoi sus, pe Platoul Vulcanic, pe la 800 m altitudine este zăpadă, iar combinația cu ceața dădea un peisaj albicios.

DSC_1326DSC_1332

DSC_1335DSC_1338

DSC_1350DSC_1362

DSC_1371DSC_1374

DSC_1374X

Din ceața asta se deslușește pentru câteva secunde forma unui arbore, undeva aproape, undeva departe. Dincolo alt grup de arbori, o margine de pădure. Câte un contact vizual, ca o atingere limitată temporar, apoi totul este din nou înghițit de pâclă, de ceață. Sunt splendide pădurile în tăcerea asta. O liniște în care doar când și când, de departe se aude câte o pasăre. Un stol de scatii era spre vârful arinilor pierduți în ceață; puteau să fie 20-30 de exemplare, unele nu se vedeau se auzeau doar sunete firave care treceau prin ceața din ce în ce mai deasă.

DSC_1382

DSC_1385DSC_1388

DSC_1391DSC_1394

DSC_1398

DSC_1403DSC_1412

DSC_1418

DSC_1427DSC_1430

DSC_1439

DSC_1451DSC_1455

DSC_1433

26 decembrie 2015. O nouă vizită prin catedrala pădurilor sălbatice ale Ignișului, prin zona Agriș. Este impresionant cum coloanele trunchiurilor se deslușesc în ceață. Păduri de fag, păduri de amestec, păduri de molid. Mai sus de Agriș este zăpadă… și gheață.

DSC_1458DSC_1464

DSC_1467DSC_1470

DSC_1476DSC_1482

DSC_1485DSC_1488

DSC_1500DSC_1512

DSC_1523

Zonă cu molizi mai sus de Agriș. Undeva prin ceața albă de pe la vârfurile molizilor, se deslușește un grup de forfecuțe; se mai vede câte o mișcare dar mai ales se aud vocile lor: păsările comunică sonor între ele, probabil că prin aceste sunete mențin coerența grupului, să nu se piardă unele de altele; pot să fie 5 sau 6 păsări, din câte îți poți da seama pe baza sunetelor. Cu ciocurile lor ciudate-forfecate, îți poți imagina cum desfac conurile de molizi pentru a scoate semințele. Distanța până la ele este mare, condiții de fotografiere spre zero. La fel a fost în urmă cu câteva zile, cu un stol similar văzut la Izvoare. Interesant este că forfecuțele erau ori foarte departe… aproape întotdeauna spre vârfurile molizilor înalți și situați cumva mai departe de marginea de pădure… adică acolo unde greu poți să faci o poză cu ele… ori erau foarte-foarte aproape, așa cum a fost un caz pe la Prislop în Munții Rodnei unde stăteau pe marginea șoselei, sau alt caz în Munții Făgăraș unde stăteau pe o construcție de lemn de la o stână și se lăsau fotografiate de la circa 3 metri, sau cazul de la cabana Agriș când în vara 2015 au venit lângă noi și nu erau deloc fricoase… chiar dacă erau fotografiate de mai mulți oameni de la distanțe de 3-4 metri. Totuși, aceste poze în care păsările se văd perfect, nu sunt cele ideale, tipice și naturale, în care pasărea ar desface un con de molid sau de brad. Ciudat este că poți să mergi un milion de kilometri fără să ai ocazia de a realiza acea poză care să prindă esența acestei vietăți.

DSC_1529

DSC_1535DSC_1541

Urcam lent cu mașina peste bolovanii cu gheață, pe drumul forestier din ceva pădure destul de deasă. La un moment dat, prin fața noastră a trecut un uliu porumbar. Este aproape de necrezut că la viteaza aceea de zbor are capacitatea să treacă printre crengi fără să se izbească de ele. Îți poți imagina cam ce flux de informație percepe cu ochii de uliu, și cam cu ce viteză procesează datele în creierul lui, cam cum ia deciziile și cum le execută, cu o precizie fantastică. Și, cam cum se uită la lentoarea umană…

DSC_1565DSC_1575

Din versantul abrupt care constituie marginea Platoului Vulcanic al Ignișului, se desprind bolovani de 10-15 metri cubi – îți poți imagina cam câte tone are o piatră de asta. Trebuie să fie o priveliște frumoasă când se rostogolește în salturi până ajunge la poalele versantului… dar din fericire pentru noi asta se întâmplă foarte rar. Pietre mai mărunte dar care oricând pot avea efecte dure se desprind la modul frecvent, în zonele de sub abrupturi le vezi pe cele recent coborâte aproape totdeauna. Există aici trene masive de grohotișuri, consolidate cu încetul, acoperite de licheni și mușchi, de ferigi și ierburi, de sol și de arbori. Desigur, zonele au numeroase văgăuni, fix bune pentru diferite animale care doresc să își găsească ascunzișuri bune. În zona asta am văzut în urmă cu câteva luni o vietate, dar erau și tufe și am văzut-o doar pentru o secundă, mai mult cu coada ochiului – cum a dispărut după un bolovan; este foarte probabil că a fost un râs, dar nu se poate afirma 100%, doar 99,99%.

DSC_1545DSC_1553

DSC_1559

Dacă stai singur câteva minute în această zonă a pădurii, constați o liniște aproape incredibilă: se auzea cum o ciocănitoare neagră urca pe trunchiul unui molid aflat la peste 100 metri distanță… se auzea cum corpul păsării, degetele, ghearele, penele cozii se freacă de scoarța molidului. Dacă povestești asta cuiva care nu a avut asemenea experiențe, ai șanse mari să nu te creadă… dar oricum nu contează. Ciocănitoarea s-a lansat în zbor și a oprit pe un alt trunchi, aflat mult mai aproape, de unde a emis câteva țipete sonore. În rest, molizi, zăpadă, bolovani uriași și o liniște extraordinară.

DSC_1581DSC_1590

DSC_1608DSC_1620DSC_1623DSC_1629

DSC_1641DSC_1650DSC_1653

DSC_1646

Mai jos de Agriș la o margine de pădure sunt zeci de arini; aici se hrăneau scatii, un stol de aproape 100 de exemplare; era ceață și condiții slabe pentru fotografiere, dar când păsările erau foarte aproape am decis să încerc o serie de poze; la prima rafală a aparatului, din cauza sunetului neobișnuit pentru ele… tot stolul a zburat, au trecut la câțiva zeci de metri, dincolo de o vale; faptul că am oprit cu Land Rover-ul lângă ele nu a fost o problemă, dar sunetul de la un Nikon… a fost ceva necunoscut; te poți întreba, ce șanse sunt ca măcar unele dintre aceste exemplare să ajungă în preajma unui aparat foto sau să fie văzute cândva de un biolog, atât în trecut cât și în viitor; adică, sunt destul de paralele viețile noastre, fiecare cu treaba lui.

DSC_3808

27 decembrie 2015. E bine să pleci departe de zgomotul orașului, de aglomerația aceea care colcăie… și să asculți tăcerea muntelui, să îi simți puritatea și naturalețea. Să porți discuții interesante și calme cu o ființă inteligentă și educată, să abordezi subiecte variate și uneori dificile, la un mod cât se poate de sincer. Să percepi luminile, umbrele, formele, culorile, noile experiențe aparte, să simți viața așa cum ea este, combinat cu niște creativitate fotografică. Să simți ceva adrenalină când mașina alunecă incontrolabil prin adânci noroaie… la propriu, nu la figurat. E chiar bine să simți că nu controlezi chiar totul, să te obișnuiești cu ideea. Fiecare zi de acest gen este un fel de minune dacă avem norocul să o trăim. Și când cobori spre oraș, te poți întreba cam care ar putea să fie calitatea vieții umane, dacă nu am avea șansa să facem ceea ce ne place cu adevărat.

DSC_1671DSC_1690

DSC_1711

DSC_1738

DSC_1815

DSC_1777

DSC_1803DSC_1806

DSC_1810

DSC_1802

DSC_1817

DSC_1784

DSC_1909

DSC_1885

DSC_1836DSC_1848

DSC_1867

DSC_5295

DSC_5253

DSC_5271

DSC_5274

DSC_5287

DSC_5301

DSC_5307

DSC_5316

DSC_5319

DSC_5454

DSC_5439

DSC_5322

DSC_5325

DSC_5334

DSC_5337

DSC_5340DSC_5343DSC_5349DSC_5352DSC_5403DSC_5412DSC_5409DSC_5415DSC_5424DSC_5427DSC_5430DSC_5433DSC_5375DSC_5385DSC_5382

© dr. Peter Lengyel

1934941_561363387349796_6823414293863365873_n

Acest articol a fost publicat în Maramures. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Iarna în Munții Igniș

  1. Boros Zoltán via FB spune:

    aveți talentul să dovediți cu căteva propoziții că orice tehnologie modernă, aparat de fotografiat sau filmat, ar avea omul în mănă, cea ce vede sufletul uman sensibil nu are cum să fie redat…

  2. Ana Daraban via FB spune:

    Exceptional Peter, cati dintre noi se mai lasa inspirati efectiv de sunetele naturale smile emoticon? Sarbatori frumoase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s